ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 582/2015

Decizia nr. 582/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 20 decembrie 2013, a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 18/2013 și a Încheierii nr. x/2013 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul B., formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta SC A. SA, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat împrejurările de fapt și de drept ale cauzei expuse și în fața primei instanțe și a criticat sentința pentru încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, a susținut că, în speță, sunt îndeplinite condițiile legale privind cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente pentru suspendarea executării actelor administrative atacate, astfel că în mod greșit prima instanță a respins cererea sa.

Recurenta a arătat că un motiv bine justificat pentru suspendarea executării actelor administrative izvorâtoare a obligației îl constituie nivelul foarte mare al sumelor ce vor trebui plătite de către societate înainte de finalizarea procesului în care a cerut anularea deciziei și încheierii B. a căror suspendare o solicită, ce au caracterul notoriu de a perturba activitatea societății, al cărei profit se anulează, trecând pe pierdere, invocând Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3050/2006.

A susținut astfel că argumentele juridice valabile față de regularitatea actului emis,

sunt, pe de o parte, cele privitoare la excesivitatea emiterii actelor administrative cu încălcarea dreptului la apărare - în sine suficiente - și, pe de altă parte, motivele de nelegalitate invocate în cererea de anulare, al cărui accesoriu este cererea de suspendare.

Cu privire la excesivitatea actului administrativ, recurenta a

reluat argumentația asupra situației de fapt și a solicitat respingerea apărărilor pârâtei, arătând că obiecțiunile împotriva raportului de control au fost depuse în termenul statornicit de lege, calculat pe zile libere, potrivit Regulamentului B., însă în actele atacate nu se face referire la acestea, nefiind analizate, s-a considerat eronat ca fiind depuse peste termen, ceea ce se demnonstrează că pârâta nu a permis exercitarea dreptului său la apărare, emițând

actele în litigiu cu exces de putere.

În același sens, a susținut că nu a fost respectată de către pârâtă,

în faza prealabilă sesizării instanței, nici obligația de a menționa actele asupra cărora s-a pronunțat și care au fost depuse în apărare de către entitatea controlată, în speță societatea, fiind încălcată și buna credință.

În concluzie, recurenta a arătat că prin încălcarea flagrantă a dreptului său la apărare, prin neluarea în analiză a apărărilor și prin nemenționarea apărărilor în cuprinsul actelor de dispoziție, astfel cum obligă propriul Regulament, intimata a emis actele contestate cu un vădit caracter de exces de putere, iar aceste apărări au fost greșit interpretate de prima instanță ca fiind apărări ce necesită antamarea fondului.

În fine, recurenta a susținut că a argumentat și asupra pericolului pe care punerea în aplicare a măsurilor

dispuse îl poartă asupra producerii unor pagube iminente dificil de reparat, făcând referire la încheierea unor acte adiționale la contractele de licență pentru stabilirea retroactivă a noii redevențe impuse de B.

A arătat că paguba iminentă

- deci potențială, cu titlu de pericol - a fost clar enunțată în motive ca și caz bine justificat de suspendare, constând în argumentația ce ține de notoritate că o sumă într-un cuantum atât de ridicat conduce la blocarea lichidităților financiare, la trecerea pe pierdere - dovedită cu situațiile financiare reținute chiar de B. - ceea ce îngreunează extrem actul managerial și împiedică dezvoltarea prin regimul bugetar legal sever și prin cel de monitorizare europeană, și prin majorarea prețului produselor sale.

Totodată, a făcut referire la o eventuală grevă a

salariaților, cu care este amenințată societatea, și la creșterea prețurilor ca urmare a aplicării măsurilor intimatei, ceea ce ar cauza o pagubă iminentă semnificativă și dificil de reparat, perturbând grav activitatea societății.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, cu consecința admiterii cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate.

;

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, răspunzând criticilor recurentei. În esență, a susținut că aspectele invocate de recurentă țin exclusiv de fondul cauzei și nu se demonstrează iminența producerii unei pagube.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 29 octombrie 2014, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 3 decembrie 2014.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimate și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei nr. 18/2013 și a Încheierii de soluționare a contestațiilor nr. x/2013, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conținutul prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, pentru că s-a apreciat corect că motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Or, în cauză, recurenta- reclamantă a invocat ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a respectivelor acte.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiată însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Contrar celor afirmate de recurentă, se constată că prima instanță a reținut faptul că s-au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, iar prin “pipăirea” fondului a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2014.

Totodată, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, într-adevăr punerea în executare a actelor administrative va avea drept consecință diminuarea patrimoniului societății recurente, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

P

rin urmare, criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva Încheierii din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în sedință publică, astazi 12 februarie 2015.