ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1125/2015

Decizia nr. 1125/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3098 din 16 octombrie 2013, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F/MC/170 din 20 martie 2013 emisă de pârâta B., până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs B., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât, în opinia sa, susținerile intimatei-reclamante

nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, iar în speță nu s-a făcut dovada că există un prejudiciu material viitor și previzibil pe care aceasta l-ar putea suferi care să justifice măsura suspendării, aceasta fiind o situație de excepție.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate, cu consecința respingerii cererii de suspendare ca nefondate.

;

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, care a reținut în mod corect că, în speță, sunt îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea executării actului administrativ atacat.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 20 octombrie 2014, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 19 noiembrie 2014.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimate și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F/MC/170 din 20 martie 2013 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală („Decizia de impunere") 3, prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația suplimentară de plată a sumei totale de 3.425.903 lei, reprezentând: - 753.044 lei - impozit pe profit și 545.659 lei - dobânzi și penalități de întârziere; - 1.058.768 lei - impozit pe veniturile persoanelor juridice nerezidente și 1.033.563 lei - dobânzi și penalități de întârziere; 23.999 lei - impozit pe veniturile din salarii și 10.870 lei - dobânzi și penalități de întârziere, până la soluționarea cauzei pe fond.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Prin sentința ce formează obiectul recursului, prima instanță a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F/MC/170 din 20 martie 2013 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

În speță, prin sentința nr. 2080 din 05 noiembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, Curtea de Apel București “Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, Anulează în parte Decizia de impunere nr. F/MC/170 din 20 martie 2013, Dispoziția nr. 67.713 din 21 martie 2013 și Decizia de soluționare a contestației nr. 179 din 31 iulie 2013 emise de pârâtă, în ceea ce privește următoarele măsuri: stabilirea unui impozit suplimentar pe veniturile nerezidenților pentru contribuabilul C.; stabilirea unui impozit pe veniturile obținute de nerezidenți din redevențe; stabilirea ca nedeductibile a cheltuielilor cu serviciile prestate de D.; (…).

Soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anulare a actului administrativ a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză conferă consistență concluziei că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, iar

prin anularea Deciziei de impunere nr. F/MC/170 din 20 martie 2013 atacate aparența de drept a fost consolidată.

În ceea ce privește paguba iminentă, această noțiune are în vedere producerea unui prejudiciu, or, măsura dispusă de autoritatea publică recurentă generează o diminuare a patrimoniului intimatei, iar în condițiile în care această consecință este cauzată de un act administrativ în privința căruia a fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea sa, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că și această condiție este îndeplinită.

În fine, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „î

n ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).

”

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 3098 din 16 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 martie 2015.