ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 620/2015

Decizia nr. 620/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Obiectul cererii deduse judecății;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 262 din 29 ianuarie 2013 emisă de pârâta B.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2277 din 10 iulie 2013, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SA, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.  6 și 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este insuficient motivată și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea motivelor de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

- Prima instanță s-a limitat să puncteze doar dispozițiile legale în temeiul cărora a fost emisă decizia contestată, fără să țină seama de circumstanțele specifice activității desfășurate de operatorul economic SC A. SA Focșani, dar și de raportul dintre costurile justificate și prețul aprobat prin actul analizat în cauză.

- Judecătorul fondului nu a sancționat conduita autorității intimate care a ignorat structura costurilor estimate pe anul 2013 transmisă de SC A. SA atunci când a emis actul administrativ analizat.

Intimata B. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru argumentele detaliate aflate la filele 18-27 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 20 noiembrie 2014, recursul a fost admis în principiu, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de recurenta-reclamantă are ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. 262 din 29 ianuarie 2013 emisă de intimata B., prin care au fost aprobate prețurile pentru energia termică livrată sub formă de apă fierbinte din centrala de cogenerare aparținând societății recurente, în baza dispozițiilor:

- art. 72 alin. (1), art. 79 alin. (7) și art. 96 alin. (5) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012;

- art. 22 alin. (1) din H.G. nr. 1215/2009 privind stabilirea criteriilor și a condițiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă;

- Metodologiei de stabilire și ajustare a prețurilor pentru energia electrică și termică, produsă și livrată din centralele de cogenerare ce beneficiază de schema de sprijin, respectiv a bonusului pentru generarea de înaltă eficiență, aprobată prin Ordinul președintelui B. nr. 3/2010, cu modificările și completările ulterioare;

- Ordinului președintelui B. nr. 45/2012 privind aprobarea valorii bonusurilor de referință pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență și ale prețurilor de referință pentru energia termică produsă în cogenerare.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată, este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

5.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

(“când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”).

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii “se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.”

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

5.2. Motivul prevăzut în

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: (“când hotărârea a fost odată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”).

Recurenta susține faptul că judecătorul fondului nu a sancționat conduita autorității intimate care a ignorat structura costurilor estimate pe anul 2013 transmisă de SC A. SA atunci când a emis actul administrativ analizat.

Înalta Curte apreciază că nu poate primi această critică, în condițiile în care decizia a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 79 alin. (7) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 care prevede că pentru energia termică produsă în capacități de producere termice amplasate într-o centrală electrică de cogenerare ce beneficiază de scheme de sprijin, prețurile se stabilesc pe baza metodologiei aprobate de autoritatea competentă.

De asemenea, Înalta Curte consideră că este corectă concluzia primei instanțe în sensul că au fost respectate prevederile art. 43 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, deoarece acestea nu pot fi interpretate izolat, ci trebuie coroborate cu alin. (3) și (4) ale aceluiași articol care prevăd că “prețurile și tarifele aferente serviciilor de utilități publice se fundamentează cu respectarea metodologiei de calcul stabilite de autoritățile de reglementare competente”, respectiv că “stabilirea, ajustarea și modificarea prețurilor și tarifelor serviciilor de utilități publice se fac cu respectarea metodologiilor de calcul elaborate de autoritățile de reglementare competente.”

În același timp, este de observat faptul că decizia analizată se conformează dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Metodologia de stabilire și ajustare a prețurilor pentru energia electrică și termică, produsă și livrată din centralele de cogenerare ce beneficiază de schema de sprijin, respectiv a bonusului pentru generarea de înaltă eficiență, aprobată prin Ordinul președintelui B. nr. 3/2010, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că “prețul reglementat pentru energia termică produsă și livrată într-o centrală de cogenerare care beneficiază de schema de sprijin se stabilește pe baza prețului de referință al energiei termice corespunzător combustibilului majoritar utilizat de capacitățile de producere din centrala respectivă.”

Așadar, metodologia mai sus arătată stabilește modul de determinare a prețului reglementat pentru energia termică produsă și livrată sub formă de apă fierbinte dintr-o centrală de cogenerare care beneficiază de schema de sprijin ca suma dintre:

- media, ponderată cu cantitățile de energie termică livrate sub formă de apă fierbinte din unitățile de cogenerare, respectiv din unitățile de producere separată, a prețurilor de calcul; prețul de calcul este egal cu prețul de referință al energiei termice corespunzător combustibilului majoritar utilizat de respectivele unități; prețul de calcul pentru energia termică produsă și livrată din capacitățile de producere separată amplasate într-o centrală de cogenerare care beneficiază de schema de sprijin se determină pe baza costurilor justificate și nu poate fi mai mare decât prețul de referință al energiei termice corespunzător combustibilului majoritar utilizat de respectivele capacității;

- costul unitar justificat aferent rețelei de transport, în cazul în care producătorul deține rețeaua de transport.

Prin urmare, pe baza cantităților de energie termică produsă și livrată din unitățile de cogenerare, respectiv din capacitățile de producere separată, cantităților de energie termică livrată consumatorilor casnici, respectiv noncasnici, precum și a combustibilului majoritar utilizat de către unitățile de cogenerare/capacitățile de producere separată care au fost transmise de către recurentă în luna octombrie 2012, corelativ cu transmiterea previzionărilor pentru anul 2013, completate prin adresa recurentei din 15 ianuarie 2013, pentru unitățile de cogenerare, prețul de calcul pentru energia termică produsă și livrată din unitățile de cogenerare ale recurentei a fost stabilit la nivelul prețului de referință al energiei termice corespunzător combustibilului majoritar utilizat sau gazelor naturale din distribuție. Pentru capacitățile de producere separată, în urma analizării costurilor justificate ale recurentei, având în vedere că prețul determinat pe baza costurilor justificate depășea prețul de referință al energiei termice corespunzător combustibilului majoritar utilizat de acestea, prețul de calcul al energiei termice produsă și livrată a fost stabilit la nivelul prețului de referință al energiei termice corespunzător combustibilului majoritar utilizat de capacitățile de producere separată, respectiv corespunzător gazelor naturale din distribuție.

Prețul de referință pentru energia termică este stabilit la nivelul prețului pentru energia termică livrată dintr-o centrală termică echivalentă, în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 3/2010.

În concluzie, în raport de aspectele anterior prezentate, Înalta Curte consideră că este corectă concluzia primei instanțe în sensul că prețurile reglementate pentru energia termică produsă și livrată de către recurentă, nominalizate prin Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 3/2010, nu prevede ca modalitate de stabilire “criteriul acoperirii costurilor reale ale gigacaloriei”.

Pe subiectul analizat, prezintă relevanță și dispozițiile art. 22 alin. (1) din H.G. nr. 1215/2009 care prevăd în mod expres faptul că “B. stabilește prețul pentru energia termică produsă și livrată din centrale de cogenerare care beneficiază de scheme de sprijin la nivelul prețului pentru energia termică livrată dintr-o centrală ce produce separat energie termică cu același tip de combustibil.”

Ca atare, indiferent de costurile producătorului, prețul pentru energia termică produsă și livrată din centrale de cogenerare care beneficiază de scheme de sprijin nu poate depăși nivelul prețului pentru energia termică livrată dintr-o centrală ce produce separat energie termică cu același tip de combustibil.

În speța de față, prețul de calcul a fost cel aprobat prin Ordinul președintelui B. nr. 45/2012 privind aprobarea valorilor bonusurilor de referință pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență și ale prețurilor de referință pentru energia termica produsa în cogenerare.

În concret, intimata a avut în vedere prețul de calcul în valoare de 140,19 lei/MWh pentru energia termică produsă în cogenerare, destinată consumului populației aferent centralelor de cogenerare cu funcționare pe gaze naturale alimentate din rețeaua de distribuție și prețul de calcul în valoare de 176,97 lei/MWh pentru energia termică produsă în cogenerare, destinată consumatorilor noncasnici aferent centralelor de cogenerare cu funcționare pe gaze naturale alimentate in rețeaua de distribuție.

În aplicarea dispozițiilor art. 49 alin. (4) lit. b) din Metodologie și în temeiul documentației depusă la autoritatea intimată, “costul justificat al energiei electrice consumate pentru pompele din rețeaua de termoficare raportat la energia termică produsă și livrată sub formă de apă fierbinte din central” a fost stabilit la nivelul de 2,82 lei/MWh.

Prin urmare, conform prevederilor Metodologiei, prețul reglementat pentru energia termică produsă și livrată dintr-o centrală de cogenerare care beneficiază de schema de sprijin a fost determinat prin însumarea prețurilor de calcul și a costului justificat al energiei electrice consumate pentru pompele din rețeaua de termoficare raportat la energia termică produsă și livrată sub formă de apă fierbinte din centrală.

Instanța de control judiciar apreciază că este corectă apărarea intimatei în sensul că recurenta, prin prezentul demers judiciar având ca obiect anularea Deciziei nr. 262/2013, urmărește stabilirea unor prețuri de producere a energiei termice mai mari, ceea ce ar determina o majorare nejustificată a prețului final al energiei termice la consumatorii finali, care vor fi obligați să suporte costurile suplimentare de producție ale producătorilor, prin prețul majorat al energiei termice.

Totodată, lipsa unei limitări a prețului la energia termică în capacități de producere separată ar conduce la o creștere semnificativă a acestui preț, cu efecte negative asupra promovării cogenerării, conducând la debranșări, deci la diminuarea cererii de energie termică utilă, ca urmare a calculării prețului reglementat al energiei termice ca medie ponderată între prețul de referință al energiei termice produsă în cogenerare și prețul energiei termice produsă în capacitățile de producere separată, determinat pe baza costurilor justificate, fără limitarea impusă de Metodologie.

Ca atare, prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile normative anterior enunțate, nefiind fondat motivul de casare analizat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 2277 din 10 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 februarie 2015.