ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4317/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul C.R.A.D.A.I. - C. a solicitat, în contradictoriu cu O.R.D.A. și cu A.R.A.I.E. - A. anularea executării Deciziei nr. 57 din 07 mai 2012 emisă de O.R.D.A. și obligarea pârâtului la plata sumei estimate de 30.000 lei reprezentând despăgubiri pentru paguba cauzată prin actul administrativ emis a cărui anulare o solicită (suma urmează a fi stabilită prin expertiză de specialitate), cu cheltuieli de judecată efectuate în dosarul de suspendare a Deciziei O.R.D.A. nr. 57 din 07 mai 2012 și în prezentul dosar.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia atacată O.R.D.A. a „confiscat" dreptul C. de colectare pentru sursa radio, atribuind-o A. și că la data de 11 mai 2012, reclamantul a depus plângere prealabilă, înregistrată din 10 mai 2012, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, solicitând revocarea Deciziei nr. 57 din 7 mai 2012. Plângerea prealabilă formulată de C. nu a fost încă soluționată. Totodată, reclamantul a arătat că la data de 29 mai 2012, prin soluția pronunțată în Dosarul nr. 3913/2/2012, Curtea de Apel București a dispus suspendarea executării Deciziei O.R.D.A. nr. 57/2012 apreciind că există suficiente elemente care creează îndoială legitimă asupra legalității actului administrativ emis.

În aceste condiții, consideră reclamantul, se impune anularea Deciziei O.R.D.A. nr. 57/2012 pentru următoarele motive: - decizia are același conținut cu alte două acte administrative emise anterior, respectiv cu Decizia O.R.D.A. nr. 10 din 03 februarie 2012 și Decizia O.R.D.A.

nr. 37 din 20 martie 2012, care au fost contestate și suspendate în instanța (Decizia nr. 37/ 20 martie 2012 fiind suspendată de drept); - inexistența unui temei legal pentru emiterea deciziei; - nu este motivată în concret, pentru a se stabili împrejurările care au determinat adoptarea ei; - a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 133 alin. (1)-3 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare; - a fost emisă cu depășirea termenului de 30 de zile de la data intrării în vigoare a metodologiei, încălcând principiul negocierii între părți; - a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 129 1 coroborate cu dispozițiile art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

- a fost emisă cu scopul vădit de a prejudicia artiștii reprezentați de C. și de a-i determina să plece la concurență, în favoarea celor reprezentați de A., fără ca această asociație să aibă vreo contribuție și să aibă costuri cu elaborarea metodologiei. - a fost emisă cu încălcarea Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională. Pârâta A.R.A.I.E. - A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii. La termenul de judecată din data de 25 februarie 2013 reclamanta a depus o cerere de renunțare la judecata capătului de cerere privind acO.R.D.A.rea despăgubirilor. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 822 din 25 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul C.R.A.D.A.I.

- C., în contradictoriu cu pârâții O.R.D.A. și A.R.A.I.E. - A. și a anulat decizia O.R.D.A. nr. 57 din 07 mai 2012. În temeiul art. 246 C. proc. civ. a luat act de renunțarea la judecată a cererii privind despăgubirile. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 57 din 07 mai 2012 emisă de pârâtul O.R.D.A. s-a dispus la art. 1, desemnarea organismului de gestiune colectivă A.R.A.I.E. (A.) drept colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.

În preambulul acestei decizii au fost menționate dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 8/1996, art. 3 din Metodologie cuprinsă în Decizia civilă nr. 153/A din 12 mai 2011 a Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze de proprietate intelectuală, publicată în baza Deciziei directorului general al O.R.D.A. nr. 216/2011 în M. Of. al României, Partea I, nr. 470 din 5 iulie 2011, precum și referatul Direcției registre și gestiune Colectivă nr. RG/II/ 4195 din 05 mai 2012. Din analiza acestui referat, rezultă că la emiterea deciziei s-a avut în vedere în esență faptul că cele două organisme de gestiune colectivă care activează pentru aceeași categorie de titulari de drepturi aveau obligația să stabilească prin protocol, pe lângă criteriile repartizării între acestea a remunerației și colectorul care urma să fie numit dintre acestea, prin decizie a O.R.D.A.

Întrucât acest protocol nu a fost depus, pârâta a solicitat ca până la data de 31 februarie 2012 cele două organisme să depună protocolul prevăzut de art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, însă acest lucru nu s-a întâmplat. De asemenea, s-a mai reținut în același referat faptul că pârâta A. l-a informat despre lipsa unui asemenea protocol, precum și faptul că Decizia nr. 37/2012 prin care pârâta A. fusese desemnată drept colector în materia acelorași drepturi a fost suspendată în instanță, constatându-se în plus și existența unor încălcări grave de către reclamant cu privire la legislația în domeniu, dar și a vătămării drepturilor și intereselor legitime ale artiștilor, membrii și nemembrii, precum și utilizatorilor publici și privați, prin încălcarea disp.

art. 124, art. 130 alin. (1) lit. a), lit. c) și lit. e), precum și lit. i) din Legea nr. 8/1996, fiind astfel propusă în temeiul art. 133 alin. (2) și (3), precum și art. 138 alin. (1) lit. a) din același act normativ pârâta A. drept colector. Interpretând sistematic dispozițiile art. 133 alin. (1)-(3), art. 123 2 alin. (1) lit. f), alin. (2) și (3) și art. 129 1 din Legea nr. 8/1996, Curtea a reținut că în privință fiecărei categorii de gestiune colectivă, respectiv obligatorie sau facultative, legiuitorul a înțeles să reglementeze criteriul de desemnare a colectorului unic al unor astfel de remunerații, criteriu care vizează fie organismul cu cel mai mare număr de membri, fie reprezentativitatea fiecăruia dintre organismele implicate.

În acest context legislativ, instanța a apreciat că sunt întemeiate criticile reclamantei privind nelegalitatea deciziei din perspectiva neîndeplinirii cerinței esențiale referitoare la motivarea în fapt și în drept a actului contestat, cu referire la stabilirea modului concret în care pârâtul O.R.D.A. a ajuns la concluzia că se impunea desemnarea drept colector al remunerațiilor privind ambele domenii de gestiune colectivă, respectiv atât cel obligatoriu-privind dispozițiile art. 123 1 alin. (1) lit. f), teza a II-a, dreptul la remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, cât și cel facultativ, privind disp.

art. 123 2 din Legea nr. 8/1996, prin aplicarea distinctă și motivată pe dovezi în acest sens, a celor două criterii prevăzute de lege, prin raportare la situația concretă a celor două organisme de gestiune colectivă între care a existat un diferend de opinie. Din această perspectivă, instanța a constatat că actul atacat cât și referatul care a stat la baza emiterii acestuia, nu cuprind motivele concrete care au condus la desemnarea pârâtei A., astfel încât să poată fi verificat raționamentul autorității publice implicată în desemnarea colectorului și concO.R.D.A.nța acestuia cu dispozițiile legale menționate anterior, prin raportare la fiecare domeniu al drepturilor care urmează a face obiectul unei asemenea operațiuni de colectare.

Pe de altă parte, s-a reținut că deși pârâtul O.R.D.A. constituie autoritatea în domeniul având o anumită marjă de apreciere cu privire la desemnarea colectorului, o astfel de marjă este circumscrisă limitelor legale, nefiind admisibilă exercitarea unui drept de apreciere din partea pârâtului în mod abuziv, fără luarea în considerare a modului de aplicare a celor două criterii legale în privința fiecăreia dintre organismele implicate, situație în care un astfel de comportament excede dispozițiilor legale conducând la concluzia emiterii actului administrativ atacat cu exces de putere în sensul disp. art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, republicată. Aprecierile pârâtului O.R.D.A.

asupra pretinselor încălcări ale dispozițiilor legale de către reclamantă, încălcări descrise în mod generic și fără a se efectua referiri concrete și raportate la emiterea unor acte administrative definitive de sancționare a reclamantei pentru aceste încălcări, nu pot fi luate în considerare ca echivalând unei motivări corespunzătoare pentru un asemenea act administrativ, excedând situațiilor legale și de fapt care puteau fi supuse analizei în cadrul demersului de desemnare drept colector al acestor remunerații, fiind vorba în esență despre nerespectarea obligației autorității de reglementare în domeniu de a-și motiva toate deciziile destinate organismelor de gestiune colectivă astfel încât, pe de o parte, acestea din urmă să își poată dirija comportamentul pe piață în raport de temeiurile de drept și de fapt reale care au stat la baza emiterii deciziilor, iar pe de altă parte aceleași organisme să aibă posibilitatea de a supune instanțelor de judecată criticile de nelegalitate invocate prin raportare la motivele adoptării deciziilor în cauză, obligația de motivare a actelor administrative fiind recunoscută atât prin dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 21 și art. 31 din Constituția României, respectiv, în jurisprudența Î.C.C.J., C.E.D.O.

și C.J.U.E. În concluzie, Curtea a reținut că nu poate fi analizată pe fond susținerea reclamantei privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în desemnarea colectorului unic în această materie, ca de altfel nici încălcarea principiului negocierii între părți, precum și aplicarea concretă a celor două criterii legale expuse anterior în funcție de domeniul de reglementare, dar și susținerile în sens contrar ale intimatei ARAIEX, o astfel de analiză să fie efectuată în măsura în care actul atacat reflectă în conținutul său și raționamentul autorității competente în materie cu privire la toate aceste aspecte de fapt și de drept, nefiind permisă depășirea atribuțiilor instanței de contencios administrativ față de atribuțiile legale ale O.R.D.A.

de a executa în concret dispozițiile art. 133 din Legea nr. 8/1996, republicată. Cu privire la critica întemeiată pe nerespectare a dispozițiilor Legii nr. 52/2003, Curtea a constatat că actul administrativ atacat este unul cu caracter individual, iar nu normativ, nefiind circumscris prin urmare domeniului de aplicare reglementat prin dispozițiile acestei legi, împrejurare constatată chiar prin acțiunea introductivă de către reclamantă, actul atacat dând naștere unui raport juridic de drept administrativ în raport de subiect de drept determinate, prin desemnarea unui anume organism de gestiune colectivă drept colector al drepturilor de autor, urmând a fi înlăturată această critică ca nefondată.

În temeiul art. 246 C. proc. civ., s-a lua act de cererea reclamantei de renunțarea la judecata capătului de cerere referitor la acO.R.D.A.rea despăgubirilor. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva Sentinței nr. 822 din 25 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.R.A.I.E. - A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în principal casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată. Susține recurenta-pârâtă că din analiza sentinței recurate, singurul motiv de nulitate reținut este acela al pretinsei nemotivări a actului administrativ supus controlului judiciar, celelalte critici invocate, precum și apărările pe care le-a formulat nefiind analizate de judecătorul fondului.

În ceea ce privește nemotivarea Deciziei nr. 57/2012, așa cum eronat a reținut instanța de fond se impune a fi subliniat că actul administrativ atacat cuprinde referiri la faptul că nu există un protocol între cele două organisme de gestiune colectivă care activau în domeniu, precum și la neregulile existente în activitatea C. În măsura în care se va aprecia că nu se impune casarea hotărârii prezentate, recurenta solicită modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii, arătând că reclamanta C. nu era titulara tuturor drepturilor de colectare conferite prin Decizia nr. 57 din 7 mai 2012. Deși, prin cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă C. arată că i-a fost confiscat dreptul de a colecta remunerațiile cuvenite artiștilor în domeniul radio, în realitate, până la momentul adoptării Deciziei nr. 57/2012 aceasta își exercita dreptul de a colecta remunerațiile în temeiul Deciziei O.R.D.A.

nr. 115/2006 (remunerații cuvenite artiștilor „pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora”). Prin Decizia nr. 57/2012, atacată în prezenta cauză, s-a încredințat A. colectarea remunerațiilor cuvenite atât pentru „radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial” (care făceau parte din obiectul Deciziei nr. 115/2006 a O.R.D.A., în baza căreia colecta C.), cât și pentru „radiodifuzarea fonogramelor de comerț” (care nu făceau obiectul Deciziei nr. 115/2006). Așadar, intimata-reclamantă nu a fost desemnată colector pentru remunerațiile descrise la art. 123 1 lit. f) din Legea nr. 8/1996 (fonograme de comerț), ci numai pentru cele menționate de art. 123 2 lit. f) (fonograme publicate în scop comercial), astfel că emiterea Deciziei nr. 57/2012 nu a prejudiciat drepturile acesteia.

Recurenta-pârâtă arată că, în mod neîntemeiat reclamanta a invocat prin cererea de chemare în judecată faptul că Decizia nr. 57/2012 are același conținut ca și Decizia nr. 10/2012, ceea ce ar conduce la nulitatea acesteia. În ceea ce privește noțiunea de „reprezentativitate”, așa cum este reglementată de dispozițiile art. 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, recurenta arată că aceasta se referă nu la organismul cu cel mai mare număr de membrii, ci la acelea care va putea îndeplini obligațiile legale, asigurând astfel cea mai bună reprezentare a intereselor beneficiarilor legii - autorii de fonograme. Cum reclamanta a dovedit cu prisosință că nu mai este capabilă să-și desfășoare activitatea, în mod corect O.R.D.A.

a acO.R.D.A.t prerogativa colectării celuilalt organism de gestiune colectivă de pe piață. 4. Apărările intimatei-reclamante C. Prin întâmpinarea formulată la data e 6 noiembrie 2014, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând apărări ample în raport cu fiecare motiv de recurs invocat. Referitor la casarea sentinței atacate, intimata-reclamantă arată că instanța de fond a reținut drept motive de nelegalitate, pe lângă cel invocat de recurentă - nemotivarea acțiunii actului supus controlului judiciar și altele, anume: lipsa motivelor concrete care au condus la desemnarea A. drept colector. În lipsa acestor motive concrete instanța nu a putut verifica raționamentul autorității publice implicată în desemnarea colectorului și concO.R.D.A.nța acestuia cu dispozițiile legale incidente cauzei, prin raportare la fiecare domeniu al drepturilor care urmează a face obiectul unei asemenea operațiuni de colectare.

Referitor la modificarea hotărârii atacate, intimata arată că motivele de recurs indicate în prezenta cauză sunt identice cu cele formulate în dosarul nr. 3694/2/2012 ce au ca obiect anularea Deciziei O.R.D.A. nr.10/2012 (prima decizie prin care colectarea pentru acest domeniu a fost luată de la C. și atribuită A.) și în realitate acestea sunt susțineri din concluziile formulate în fața instanței de fond, fără a cuprinde critici cu privire la Sentința nr. 822 din 25 februarie 2013. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: La data de 7 mai 2012, în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 8/1996, pârâtul O.R.D.A.

a emis Decizia nr. 57/2012, publicată în M. Of. Partea I nr. 313 din 10 mai 2012, prin care a dispus la art. 1 că se desemnează organismul de gestiune colectivă, pârâta A.R.A.I.E. (A.), drept colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune. Metodologia privind remunerația cuvenită artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea programelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organisme de radiodifuziune este cea cuprinsă în Decizia nr. 153A din 12 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a IX-a, și publicată în M. Of.

al României în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 216/2011. Soluția de admitere a acțiunii și de anulare a Deciziei nr. 57/2012 emisă de O.R.D.A. este împărtășită și de instanța de control judiciar, după efectuarea propriei evaluări asupra elementelor de fapt și de drept ale cauzei. Se impune a se preciza că Decizia nr. 57/2012 emisă de O.R.D.A. are un conținut identic cu Decizia nr. 10 din 3 februarie 2012 (anulată prin Sentința nr. 655 din 12 februarie 2013 a C.A.B., irevocabilă prin respingerea recursului formulat de A. conform Deciziei Înaltei Curți nr. 3060 din 26 iunie 2014), precum și cu Decizia nr. 37 din 20 martie 2012 (anulată prin Sentința nr. 793/2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal).

Decizia atacată în prezenta cauză a fost emisă, așa cum rezultă din preambulul său, în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 8/1996, art. 3 din Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune cuprinsă în Decizia nr. 153/A din 12 mai 2011 a C.A.B., publicată în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 216/2011 în M. Of.

al României, precum și a referatului Direcției registre și gestiune colectivă nr. RG/II/ 4195 din 5 mai 2012. Din analiza referatului rezultă că cele două organisme de gestiune colectivă care activează pentru aceeași categorie de titulari de drepturi nu au încheiat protocolul prin care să stabilească criteriile repartizării între acestea a remunerației precum și colectorul ce urma să fie numit prin decizie O.R.D.A., protocol obligatoriu conform dispozițiilor art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996. În această situație deveneau aplicabile dispozițiile art. 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 care prevăd că în situația nedepunerii protocolului menționat la alin. (2), O.R.D.A. desemnează dintre organele de gestiune colectivă, colectorul în domeniul titularilor de drepturi în cauză, pe baza reprezentativității, prin decizie a directorului general.

Prin decizia contestată de reclamant, asociația A. a fost desemnată drept colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea celor două tipuri de fonograme definite de Metodologia stabilită prin Decizia nr. 153/A din 12 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a, respectiv fonograme de comerț, în sensul art. 123 1 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 și fonograme publicate în scop comercial, în sensul art. 123 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune. Pentru exercitarea dreptului prevăzut de art. 123 1 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, gestiunea colectivă este obligatorie, iar pentru exercitarea dreptului prevăzut de art. 123 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, gestiunea colectivă este facultativă.

În cazul în care gestiunea colectivă este facultativă (situația fonogramelor publicate în scop comercial, care intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 123 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996) dacă există mai multe organisme de gestiune colectivă pentru acest domeniu, sunt reglementate două modalități de desemnare a organismului care va colecta sumele datorate de utilizatori, respectiv încheierea unui protocol de către organismele de gestiune colectivă prin care se stabilește organismul ce va fi numit colector, iar în lipsa unui protocol, organismul de gestiune colectivă colector se desemnează prin decizia directorului O.R.D.A. pe baza reprezentativității.

În speță nu a fost încheiat un astfel de protocol de către organismele de gestiune colectivă din domeniul fonogramelor publicate în scop comercial, astfel că desemnarea organismului colector nu se putea face decât prin decizia directorului general al O.R.D.A., cu respectarea criteriului reprezentativității organismului de gestiune desemnat. Acest criteriu nu a fost însă respectat de autoritatea pârâtă care a desemnat în mod arbitrar organismul colector, atâta timp cât din cuprinsul Deciziei nr. 57/2012 nu reiese care au fost considerentele care au justificat această alegere. Este adevărat că Decizia nr. 57/2012 a fost emisă în baza Referatului Direcției Registre și Gestiune Colectivă nr. RG/II/4195 din 5 februarie 2012, însă nici acest ultim înscris nu cuprinde o motivare care să justifice schimbarea organismului colector.

Or, încălcarea dispozițiilor art. 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, prin nerespectarea criteriului reprezentativității, constituie o cauză de nulitate a deciziei contestate în prezenta cauză. De asemenea, în cazul fonogramelor de comerț, gestiunea colectivă fiind obligatorie potrivit art. 123 1 lit. f) din Legea nr. 8/1996, în situația existenței mai multor organisme de gestiune colectivă pentru aceeași categorie de titulari de drepturi, chiar dacă legea nu mai impune criteriul reprezentativității, autoritatea emitentă a deciziei de desemnare este obligată să precizeze motivele de fapt și de drept care au justificat desemnarea unui anumit organism de gestiune. Intimata-pârâtă O.R.D.A.

nu justifică desemnarea recurentei-pârâte A. în calitate de colector al remunerațiilor, nici în cazul celor cuvenite pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, situație în care e obligatorie aplicarea criteriului reprezentativității, nici în cazul celor cuvenite pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț, ori a reproducerilor acestora pentru care Legea nr. 8/1996 nu prevede obligativitatea aplicării acestui criteriu, fiind însă implicită concluzia că și în acest din urmă caz desemnarea se putea face prin raportare la criteriul reprezentativității, atâta timp cât dispozițiile art. 129 1 din Legea nr. 8/1996 prevăd că în cazul gestiunii colective obligatorii dacă un titular nu este asociat la nici un organism, competența revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri.

În acest context, Înalta Curte constată că este corectă concluzia primei instanțe, în sensul nelegalității actului administrativ atacat din perspectiva neîndeplinirii cerinței esențiale referitoare la motivarea în fapt și în drept a acestuia, cu referire la modalitatea concretă și criteriile avute în vedere de către pârâtul O.R.D.A. la desemnarea drept colector al remunerațiilor privind dublele domenii de gestiune colectivă, respectiv cel obligatoriu reglementat de dispozițiile art. 129 1 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 și cel facultativ reglementat de dispozițiile art. 129 2 alin. (1) lit. f). Se constată că nici actul atacat și nici referatul care a stat la baza emiterii acestuia nu cuprind motivele concrete care au condus la adoptarea soluției de desemnare a pârâtei A., astfel că instanța este în imposibilitate de a exercita un control efectiv al raționamentului autorității publice pârâte.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) Cod procedura civilă, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 274 și urm. C. proc. civ., va fi obligată recurenta-pârâtă A. la plata sumei de 4.960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.R.A.I.E. - A. împotriva Sentinței nr. 822 din 25 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă A.R.A.I.E. la plata sumei de 4.960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2014.