ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4317/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4317/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamantul C.R.A.D.A.I. - C. a solicitat, în contradictoriu cu

O.R.D.A. și cu A.R.A.I.E. - A. anularea executării Deciziei nr. 57 din 07 mai 2012

emisă de O.R.D.A. și obligarea pârâtului la plata sumei estimate de 30.000 lei

reprezentând despăgubiri pentru paguba cauzată prin actul administrativ emis a

cărui anulare o solicită (suma urmează a fi stabilită

prin expertiză de

specialitate), cu cheltuieli de judecată efectuate în dosarul de suspendare a

Deciziei O.R.D.A. nr. 57 din 07 mai 2012 și în prezentul dosar.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin decizia atacată O.R.D.A. a „confiscat"

dreptul C. de colectare pentru sursa radio, atribuind-o A. și că la data de 11

mai 2012, reclamantul a depus plângere prealabilă, înregistrată din 10 mai 2012,

potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, solicitând revocarea Deciziei nr. 57

din 7 mai 2012.

Plângerea prealabilă

formulată de C. nu a fost încă soluționată.

Totodată, reclamantul

a arătat că la data de 29 mai 2012, prin soluția pronunțată în Dosarul nr. 3913/2/2012,

Curtea de Apel București a dispus suspendarea executării Deciziei O.R.D.A. nr. 57/2012

apreciind că există suficiente elemente care creează îndoială legitimă asupra

legalității actului administrativ emis.

În aceste condiții,

consideră reclamantul, se impune anularea Deciziei O.R.D.A. nr. 57/2012 pentru

următoarele motive:

- decizia are același

conținut cu alte două acte administrative emise anterior, respectiv cu Decizia

O.R.D.A. nr. 10 din 03 februarie 2012 și Decizia O.R.D.A. nr. 37 din 20 martie 2012,

care au fost contestate și suspendate în instanța (Decizia nr. 37/ 20 martie 2012

fiind suspendată de drept);

- inexistența unui

temei legal pentru emiterea deciziei;

- nu este motivată în

concret, pentru a se stabili împrejurările care au determinat adoptarea ei;

- a fost emisă cu încălcarea

dispozițiilor art. 133 alin. (1)-3 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de

autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare;

- a fost emisă cu depășirea

termenului de 30 de zile de la data intrării în vigoare a metodologiei, încălcând

principiul negocierii între părți;

- a fost emisă cu încălcarea

dispozițiilor art. 129

1

coroborate cu dispozițiile art. 133 alin. (1)

din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările

și completările ulterioare.

- a fost emisă cu

scopul vădit de a prejudicia artiștii reprezentați de C. și de a-i determina să

plece la concurență, în favoarea celor reprezentați de A., fără ca această

asociație să aibă vreo contribuție și să aibă costuri cu elaborarea

metodologiei.

- a fost emisă cu încălcarea

Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională.

Pârâta A.R.A.I.E. - A.

a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

La termenul de

judecată din data de 25 februarie 2013 reclamanta a depus o cerere de renunțare

la judecata capătului de cerere privind acO.R.D.A.rea despăgubirilor.

de apel

Prin Sentința nr. 822

din 25 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea precizată formulată de

reclamantul C.R.A.D.A.I. - C., în contradictoriu cu pârâții O.R.D.A. și A.R.A.I.E.

- A. și a anulat decizia O.R.D.A. nr. 57 din 07 mai 2012.

În temeiul art. 246

C. proc. civ. a luat act de renunțarea la judecată a cererii privind despăgubirile.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 57

din 07 mai 2012 emisă de pârâtul O.R.D.A. s-a dispus la art. 1, desemnarea

organismului de gestiune colectivă A.R.A.I.E. (A.) drept colector al remunerațiilor

cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor

de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora

de către organismele de radiodifuziune.

În preambulul acestei

decizii au fost menționate dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. a) și h) din

Legea nr. 8/1996, art. 3 din Metodologie cuprinsă în Decizia civilă nr. 153/A

din 12 mai 2011 a Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru

cauze de proprietate intelectuală, publicată în baza Deciziei directorului

general al O.R.D.A. nr. 216/2011 în M. Of. al României, Partea I, nr. 470 din 5

iulie 2011, precum și referatul Direcției registre și gestiune Colectivă nr. RG/II/

4195 din 05 mai 2012.

Din analiza acestui

referat, rezultă că la emiterea deciziei s-a avut în vedere în esență faptul că

cele două organisme de gestiune colectivă care activează pentru aceeași

categorie de titulari de drepturi aveau obligația să stabilească prin protocol,

pe lângă criteriile repartizării între acestea a remunerației și colectorul

care urma să fie numit dintre acestea, prin decizie a O.R.D.A.

Întrucât acest

protocol nu a fost depus, pârâta a solicitat ca până la data de 31 februarie 2012

cele două organisme să depună protocolul prevăzut de art. 133 alin. (2) din

Legea nr. 8/1996, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

De asemenea, s-a mai

reținut în același referat faptul că pârâta A. l-a informat despre lipsa unui

asemenea protocol, precum și faptul că

Decizia nr. 37/2012 prin care pârâta A. fusese

desemnată drept colector în materia acelorași drepturi a fost suspendată în

instanță, constatându-se în plus și existența unor încălcări grave de către

reclamant cu privire la legislația în domeniu, dar și a vătămării drepturilor și

intereselor legitime ale artiștilor, membrii și nemembrii, precum și

utilizatorilor publici și privați, prin încălcarea disp. art. 124, art. 130 alin.

(1) lit. a), lit. c) și lit. e), precum și lit. i) din Legea nr. 8/1996, fiind

astfel propusă în temeiul art. 133 alin. (2) și (3), precum și art. 138 alin. (1)

lit. a) din același act normativ pârâta A. drept colector.

Interpretând

sistematic dispozițiile art. 133 alin. (1)-(3), art. 123

2

alin. (1) lit.

f), alin. (2) și (3) și art. 129

1

din Legea nr. 8/1996, Curtea a reținut

că în privință fiecărei categorii de gestiune colectivă, respectiv obligatorie

sau facultative, legiuitorul a înțeles să reglementeze criteriul de desemnare a

colectorului unic al unor astfel de remunerații, criteriu care vizează fie

organismul cu cel mai mare număr de membri, fie reprezentativitatea fiecăruia

dintre organismele implicate.

În acest context

legislativ, instanța a apreciat că sunt întemeiate criticile reclamantei

privind nelegalitatea deciziei din perspectiva neîndeplinirii cerinței

esențiale referitoare la motivarea în fapt și în drept a actului contestat, cu

referire la stabilirea modului concret în care pârâtul O.R.D.A. a ajuns la

concluzia că se impunea desemnarea drept colector al remunerațiilor privind

ambele domenii de gestiune colectivă, respectiv atât cel obligatoriu-privind

dispozițiile art. 123

1

alin. (1) lit. f), teza a II-a, dreptul la

remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de

fonograme pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor de comerț

sau a reproducerilor acestora, cât și cel facultativ, privind disp. art. 123

2

din Legea nr. 8/1996, prin aplicarea distinctă și motivată pe dovezi în acest

sens, a celor două criterii prevăzute de lege, prin raportare la situația

concretă a celor două organisme de gestiune colectivă între care a existat un

diferend de opinie.

Din această perspectivă,

instanța a constatat că actul atacat cât și referatul care a stat la baza

emiterii acestuia, nu cuprind motivele concrete care au condus la desemnarea

pârâtei A., astfel încât să poată fi verificat raționamentul autorității

publice implicată în desemnarea colectorului și concO.R.D.A.nța acestuia cu

dispozițiile legale menționate anterior, prin raportare la fiecare domeniu al

drepturilor care urmează a face obiectul unei asemenea operațiuni de colectare.

Pe de altă parte, s-a

reținut că deși pârâtul O.R.D.A. constituie autoritatea în domeniul având o

anumită marjă de apreciere cu privire la desemnarea colectorului, o astfel de

marjă este circumscrisă limitelor legale, nefiind

admisibilă exercitarea unui drept de

apreciere din partea pârâtului în mod abuziv, fără luarea în considerare a

modului de aplicare a celor două criterii legale în privința fiecăreia dintre

organismele implicate, situație în care un astfel de comportament excede

dispozițiilor legale conducând la concluzia emiterii actului administrativ

atacat cu exces de putere în sensul disp. art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr.

554/2004, republicată.

Aprecierile pârâtului

O.R.D.A. asupra pretinselor încălcări ale dispozițiilor legale de către

reclamantă, încălcări descrise în mod generic și fără a se efectua referiri

concrete și raportate la emiterea unor acte administrative definitive de sancționare

a reclamantei pentru aceste încălcări, nu pot fi luate în considerare ca

echivalând unei motivări corespunzătoare pentru un asemenea act administrativ,

excedând situațiilor legale și de fapt care puteau fi supuse analizei în cadrul

demersului de desemnare drept colector al acestor remunerații, fiind vorba în

esență despre nerespectarea obligației autorității de reglementare în domeniu

de a-și motiva toate deciziile destinate organismelor de gestiune colectivă

astfel încât, pe de o parte, acestea din urmă să își poată dirija

comportamentul pe piață în raport de temeiurile de drept și de fapt reale care

au stat la baza emiterii deciziilor, iar pe de altă parte aceleași organisme să

aibă posibilitatea de a supune instanțelor de judecată criticile de

nelegalitate invocate prin raportare la motivele adoptării deciziilor în cauză,

obligația de motivare a actelor administrative fiind recunoscută atât prin dispozițiile

art. 1 alin. (5), art. 21 și art. 31 din Constituția României, respectiv, în

jurisprudența Î.C.C.J., C.E.D.O. și C.J.U.E.

În concluzie, Curtea

a reținut că nu poate fi analizată pe fond susținerea reclamantei privind greșita

interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în desemnarea colectorului unic

în această materie, ca de altfel nici încălcarea principiului negocierii între

părți, precum și aplicarea concretă a celor două criterii legale expuse

anterior în funcție de domeniul de reglementare, dar și susținerile în sens

contrar ale intimatei ARAIEX, o astfel de analiză să fie efectuată în măsura în

care actul atacat reflectă în conținutul său și raționamentul autorității

competente în materie cu privire la toate aceste aspecte de fapt și de drept,

nefiind permisă depășirea atribuțiilor instanței de contencios administrativ față

de atribuțiile legale ale O.R.D.A. de a executa în concret dispozițiile art. 133

din Legea nr. 8/1996, republicată.

Cu privire la critica

întemeiată pe nerespectare a dispozițiilor Legii nr. 52/2003, Curtea a

constatat că actul administrativ atacat este unul cu caracter individual, iar

nu normativ, nefiind circumscris prin urmare domeniului de aplicare reglementat

prin dispozițiile acestei legi, împrejurare constatată

chiar prin acțiunea

introductivă de către reclamantă, actul atacat dând naștere unui raport juridic

de drept administrativ în raport de subiect de drept determinate, prin

desemnarea unui anume organism de gestiune colectivă drept colector al

drepturilor de autor, urmând a fi înlăturată această critică ca nefondată.

În temeiul art. 246 C.

proc. civ., s-a lua act de cererea reclamantei de renunțarea la judecata capătului

de cerere referitor la acO.R.D.A.rea despăgubirilor.

în cauză

Împotriva Sentinței nr.

822 din 25 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.R.A.I.E.

- A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în principal casarea

sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de

chemare în judecată ca nefondată.

Susține

recurenta-pârâtă că din analiza sentinței recurate, singurul motiv de nulitate

reținut este acela al pretinsei nemotivări a actului administrativ supus

controlului judiciar, celelalte critici invocate, precum și apărările pe care

le-a formulat nefiind analizate de judecătorul fondului.

În ceea ce privește

nemotivarea Deciziei nr. 57/2012, așa cum eronat a reținut instanța de fond se

impune a fi subliniat că actul administrativ atacat cuprinde referiri la faptul

că nu există un protocol între cele două organisme de gestiune colectivă care

activau în domeniu, precum și la neregulile existente în activitatea C.

În măsura în care se

va aprecia că nu se impune casarea hotărârii prezentate, recurenta solicită

modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii, arătând că reclamanta C. nu

era titulara tuturor drepturilor de colectare conferite prin Decizia nr. 57 din

7 mai 2012.

Deși, prin cererea de

chemare în judecată intimata-reclamantă C. arată că i-a fost confiscat dreptul

de a colecta remunerațiile cuvenite artiștilor în domeniul radio, în realitate,

până la momentul adoptării Deciziei nr. 57/2012 aceasta își exercita dreptul de

a colecta remunerațiile în temeiul Deciziei O.R.D.A. nr. 115/2006 (remunerații

cuvenite artiștilor „pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop

comercial sau a reproducerilor acestora”).

Prin Decizia nr. 57/2012,

atacată în prezenta cauză, s-a încredințat A. colectarea remunerațiilor

cuvenite atât pentru „radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial”

(care făceau parte din obiectul Deciziei nr. 115/2006 a O.R.D.A., în baza

căreia colecta C.), cât și pentru „radiodifuzarea fonogramelor de comerț” (care

nu făceau obiectul Deciziei nr. 115/2006).

Așadar,

intimata-reclamantă nu a fost desemnată colector pentru remunerațiile descrise

la art. 123

1

lit. f) din Legea nr. 8/1996 (fonograme de comerț), ci

numai pentru cele menționate de art. 123

2

lit. f) (fonograme publicate

în scop comercial), astfel că emiterea Deciziei nr. 57/2012 nu a prejudiciat

drepturile acesteia.

Recurenta-pârâtă

arată că, în mod neîntemeiat reclamanta a invocat prin cererea de chemare în

judecată faptul că Decizia nr. 57/2012 are același conținut ca și Decizia nr. 10/2012,

ceea ce ar conduce la nulitatea acesteia.

În ceea ce privește

noțiunea de „reprezentativitate”, așa cum este reglementată de dispozițiile art.

133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, recurenta arată că aceasta se referă nu la

organismul cu cel mai mare număr de membrii, ci la acelea care va putea

îndeplini obligațiile legale, asigurând astfel cea mai bună reprezentare a intereselor

beneficiarilor legii - autorii de fonograme.

Cum reclamanta a

dovedit cu prisosință că nu mai este capabilă să-și desfășoare activitatea, în

mod corect O.R.D.A. a acO.R.D.A.t prerogativa colectării celuilalt organism de gestiune

colectivă de pe piață.

intimatei-reclamante C.

Prin întâmpinarea

formulată la data e 6 noiembrie 2014, intimata a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, formulând apărări ample în raport cu fiecare motiv de

recurs invocat.

Referitor la casarea

sentinței atacate, intimata-reclamantă arată că instanța de fond a reținut

drept motive de nelegalitate, pe lângă cel invocat de recurentă - nemotivarea

acțiunii actului supus controlului judiciar și altele, anume: lipsa motivelor

concrete care au condus la desemnarea A. drept colector. În lipsa acestor

motive concrete instanța nu a putut verifica raționamentul autorității publice

implicată în desemnarea colectorului și concO.R.D.A.nța acestuia cu

dispozițiile legale incidente cauzei, prin raportare la fiecare domeniu al

drepturilor care urmează a face obiectul unei asemenea operațiuni de colectare.

Referitor la

modificarea hotărârii atacate, intimata arată că motivele de recurs indicate în

prezenta cauză sunt identice cu cele formulate în dosarul nr. 3694/2/2012 ce au

ca obiect anularea Deciziei O.R.D.A. nr.10/2012 (prima decizie prin care

colectarea pentru acest domeniu a fost luată de la C. și atribuită A.) și în

realitate acestea sunt susțineri din concluziile formulate în fața instanței de

fond, fără a cuprinde critici cu privire la Sentința nr. 822 din 25 februarie 2013.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor

formulate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte reține următoarele:

La data de 7 mai  2012,

în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 8/1996,

pârâtul O.R.D.A. a emis Decizia nr. 57/2012, publicată în M. Of. Partea I nr. 313

din 10 mai 2012, prin care a dispus la art. 1 că se desemnează organismul de

gestiune colectivă, pârâta A.R.A.I.E. (A.), drept colector al remunerațiilor

cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea

fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a

reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.

Metodologia privind

remunerația cuvenită artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de

fonograme pentru radiodifuzarea programelor de comerț și a celor publicate în

scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organisme de radiodifuziune

este cea cuprinsă în Decizia nr. 153A din 12 mai 2011, Curtea de Apel

București, secția a IX-a, și publicată în M. Of. al României în baza Deciziei directorului

general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 216/2011.

Soluția de admitere a

acțiunii și de anulare a Deciziei nr. 57/2012 emisă de O.R.D.A. este

împărtășită și de instanța de control judiciar, după efectuarea propriei

evaluări asupra elementelor de fapt și de drept ale cauzei.

Se impune a se

preciza că Decizia nr. 57/2012 emisă de O.R.D.A. are un conținut identic cu

Decizia nr. 10 din 3 februarie 2012 (anulată prin Sentința nr. 655 din 12

februarie 2013 a C.A.B., irevocabilă prin respingerea recursului formulat de A.

conform Deciziei Înaltei Curți nr. 3060 din 26 iunie 2014), precum și cu

Decizia nr. 37 din 20 martie 2012 (anulată prin Sentința nr. 793/2013

pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal).

Decizia atacată în

prezenta cauză a fost emisă, așa cum rezultă din preambulul său, în temeiul dispozițiilor

art. 138 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 8/1996, art. 3 din Metodologia

privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și

producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a

celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către

organismele de radiodifuziune cuprinsă în Decizia nr. 153/A din 12 mai 2011 a

C.A.B., publicată în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 216/2011 în M. Of. al României,

precum și a referatului Direcției registre și gestiune colectivă nr. RG/II/

4195 din 5 mai 2012.

Din analiza

referatului rezultă că cele două organisme de gestiune colectivă care activează

pentru aceeași categorie de titulari de drepturi nu au încheiat protocolul prin

care să stabilească criteriile repartizării între acestea a remunerației precum

și colectorul ce urma să fie numit prin decizie O.R.D.A., protocol obligatoriu

conform dispozițiilor art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

În această situație

deveneau aplicabile dispozițiile art. 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 care

prevăd că în situația nedepunerii protocolului menționat la alin. (2), O.R.D.A.

desemnează dintre organele de gestiune colectivă, colectorul în domeniul

titularilor de drepturi în cauză, pe baza reprezentativității, prin decizie a

directorului general.

Prin decizia

contestată de reclamant, asociația A. a fost desemnată drept colector al

remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru

radiodifuzarea celor două tipuri de fonograme definite de Metodologia stabilită

prin Decizia nr. 153/A din 12 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a

IX-a, respectiv fonograme de comerț, în sensul art. 123

1

alin. (1) lit.

f) din Legea nr. 8/1996 și fonograme publicate în scop comercial, în sensul art.

123

2

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, ori a reproducerilor

acestora de către organismele de radiodifuziune.

Pentru exercitarea

dreptului prevăzut de art. 123

1

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996,

gestiunea colectivă este obligatorie, iar pentru exercitarea dreptului prevăzut

de art. 123

2

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, gestiunea

colectivă este facultativă.

În cazul în care

gestiunea colectivă este facultativă (situația fonogramelor publicate în scop

comercial, care intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 123

2

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996) dacă există mai multe organisme de

gestiune colectivă pentru acest domeniu, sunt reglementate două modalități de

desemnare a organismului care va colecta sumele datorate de utilizatori, respectiv

încheierea unui protocol de către organismele de gestiune colectivă prin care

se stabilește organismul ce va fi numit colector, iar în lipsa unui protocol,

organismul de gestiune colectivă colector se desemnează prin decizia

directorului O.R.D.A. pe baza reprezentativității.

În speță nu a fost

încheiat un astfel de protocol de către organismele de gestiune colectivă din

domeniul fonogramelor publicate în scop comercial, astfel că desemnarea

organismului colector nu se putea face decât prin decizia directorului general

al O.R.D.A., cu respectarea criteriului reprezentativității organismului de

gestiune desemnat.

Acest criteriu nu a

fost însă respectat de autoritatea pârâtă care a desemnat în mod arbitrar

organismul colector, atâta timp cât din cuprinsul Deciziei nr. 57/2012 nu

reiese care au fost considerentele care au justificat această alegere.

Este adevărat că

Decizia nr. 57/2012 a fost emisă în baza Referatului Direcției Registre și

Gestiune Colectivă nr. RG/II/4195 din 5 februarie 2012, însă nici acest ultim

înscris nu cuprinde o motivare care să justifice schimbarea organismului

colector.

Or, încălcarea

dispozițiilor art. 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, prin nerespectarea

criteriului reprezentativității, constituie o cauză de nulitate a deciziei

contestate în prezenta cauză.

De asemenea, în cazul

fonogramelor de comerț, gestiunea colectivă fiind obligatorie potrivit art. 123

1

lit. f) din Legea nr. 8/1996, în situația existenței mai multor organisme de

gestiune colectivă pentru aceeași categorie de titulari de drepturi, chiar dacă

legea nu mai impune criteriul reprezentativității, autoritatea emitentă a

deciziei de desemnare este obligată să precizeze motivele de fapt și de drept

care au justificat desemnarea unui anumit organism de gestiune.

Intimata-pârâtă O.R.D.A.

nu justifică desemnarea recurentei-pârâte A. în calitate de colector al

remunerațiilor, nici în cazul celor cuvenite pentru radiodifuzarea fonogramelor

publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, situație în care e

obligatorie aplicarea criteriului reprezentativității, nici în cazul celor

cuvenite pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț, ori a reproducerilor

acestora pentru care Legea nr. 8/1996 nu prevede obligativitatea aplicării

acestui criteriu, fiind însă implicită concluzia că și în acest din urmă caz

desemnarea se putea face prin raportare la criteriul reprezentativității, atâta

timp cât dispozițiile art. 129

1

din Legea nr. 8/1996 prevăd că în

cazul gestiunii colective obligatorii dacă un titular nu este asociat la nici

un organism, competența revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr

de membri.

În acest context,

Înalta Curte constată că este corectă concluzia primei instanțe, în sensul

nelegalității actului administrativ atacat din perspectiva neîndeplinirii

cerinței esențiale referitoare la motivarea în fapt și în drept a acestuia, cu

referire la modalitatea concretă și criteriile avute în vedere de către pârâtul

O.R.D.A. la desemnarea drept colector al remunerațiilor privind dublele domenii

de gestiune colectivă, respectiv cel obligatoriu reglementat de dispozițiile art.

129

1

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 și cel facultativ

reglementat de dispozițiile art. 129

2

alin. (1) lit. f).

Se constată că nici

actul atacat și nici referatul care a stat la baza emiterii acestuia nu cuprind

motivele concrete care au condus la adoptarea soluției de desemnare a pârâtei A.,

astfel că instanța este în imposibilitate de a exercita un control efectiv al

raționamentului autorității publice pârâte.

În consecință, având

în vedere dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin.

(1) Cod procedura civilă, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 și urm. C. proc. civ., va fi obligată recurenta-pârâtă A.

la plata sumei de 4.960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către

intimatul-reclamant C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.R.A.I.E. - A. împotriva Sentinței nr. 822 din 25 februarie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurenta-pârâtă A.R.A.I.E. la plata sumei de 4.960 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată către intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea

Drepturilor Artiștilor Interpreți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2014.