ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 912/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 912/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 15 noiembrie 2012 pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții P.M.V., C.G.,

T.N.M. și I.C. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună revocarea

în parte a Ordinului ministrului justiției nr. 2386/C din 9 iulie 2012 în ceea

ce privește art. 1, în sensul recalculării indemnizațiilor de încadrare lunare

cu includerea indexărilor salariale aferente anului 2007.

În fapt, reclamanții

arată că, potrivit art. 1 din ordinul contestat, începând cu data de 1 iunie

2012, cuantumul brut al indemnizației de încadrare lunare de care beneficiază

judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești, se majorează cu 8% față de

nivelul acordat pentru luna mai 2012, potrivit anexelor 1 - 15 care fac parte

integrantă din ordinul respectiv.

Reclamanții susțin că

ordinul este nelegal în parte, deoarece, la nivelul lunii mai 2012,

indemnizațiile de încadrare brute lunare ce li se cuvin, nu corespund cu cele

avute în vedere la emiterea ordinului.

În acest sens, se

arată că indemnizațiile de încadrare brute lunare au fost modificate începând

cu luna aprilie 2012, în urma punerii în executare silită a titlului

reprezentat de Sentința civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 pronunțată de

Tribunalul Călărași, prin care pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel

București și Tribunalul Călărași au fost obligați în solidar să le acorde

indexările salariale aferente anului 2007.

Consecința titlului

executoriu a fost aceea că, începând cu luna aprilie 2012, aveau indemnizațiile

de încadrare lunare modificate, după cum urmează: C.G. - 9,206 RON, P.M.V. -

9.206 RON, I.C. - 9.340 RON și T.N.M. - 8.701 RON, în raport de care se

stabilesc cuantumurile sporurilor legale, care se majorează conform art. 2 din

ordinul contestat.

Anterior acestui

ordin, actele de executare au fost înaintate ordonatorului secundar de credite

Curtea de Apel București în vederea alocării sumelor necesare efectuării plății

pe viitor a indemnizațiilor brute lunare care li se cuvin, iar acesta, la

rândul său, a înaintat documentele ordonatorului principal de credite Ministerul

Justiției.

Reclamanții susțin că

s-a strecurat o eroare materială la emiterea ordinului și se impune

rectificarea erorii și emiterea unui nou ordin prin care să le fie acordate

drepturile cuvenite, iar majorarea de 8% să fie aplicată la indemnizațiile de

încadrare brute lunare rezultate după finalizarea executării silite.

În consecință,

reclamanții au solicitat modificarea pozițiilor corespunzătoare din anexa la

ordin, respectiv pozițiile nr. 691, 698, 700 și 702.

Mai arată reclamanții

că au formulat contestație la ordonatorul de credite împotriva ordinului

sus-menționat, care a fost respinsă cu motivarea că Ordinul ministrului

justiției nr. 2386/C/2012 este emis cu respectarea prevederilor legale și nu

conține nicio eroare materială, astfel că nu se impune modificarea sau

revocarea în parte a acestuia.

La data de 22

februarie 2013, reclamanții au depus o cerere completatoare, prin care au

solicitat anularea în parte și a Ordinului ministrului justiției nr. 3975/C din

4 decembrie 2012, respectiv a pozițiilor nr. 658, 669, 675 și 666.

Reclamanții au arătat

că, potrivit dispozițiilor art. I din Ordinul ministrului justiției nr. 3975/C

din 4 decembrie 2012, începând cu data de 1 decembrie 2012, cuantumul brut al

indemnizației de încadrare lunare de care beneficiază judecătorii din cadrul

instanțelor judecătorești se majorează cu 7,4% față de nivelul acordat pentru

luna noiembrie 2012, potrivit anexelor nr. 1 - 15 care fac parte integrantă din

acest ordin.

La art. II din

același ordin se prevede că se majorează cu aceleași procent, începând cu

aceeași dată și sporurile de care au beneficiat la nivelul lunii noiembrie

2012.

Reclamanții arată că,

în baza încheierii de încuviințare a executării silite a Sentinței civile nr.

2323/2007, pronunțată de Tribunalul Călărași, irevocabilă prin respingerea

recursului Ministerului Justiției, a fost încheiat procesul-verbal de

finalizare a executării silite, în baza căruia au fost stabilite corect

drepturile lunare curente cuvenite fiecăruia dintre noi, având în vedere valoarea

sectorială de referință de 347 RON.

Începând cu luna

aprilie 2012 - decembrie 2012, indemnizația a fost calculată și plătită corect,

urmare a executării silite, finalizată și nesuspendată, deoarece cererea de

suspendare a executării silite formulate de Ministerul Justiției în Dosarul nr.

7311/202/2012 nu este soluționată, fiind suspendată judecata până la data de 7

martie 2013.

Așadar, la data

emiterii ordinului respectiv, aveau, la nivelul lunii noiembrie 2012,

indemnizațiile majorate, așa cum le aveau și la data emiterii Ordinului

ministrului justiției nr. 2386/C din 9 iulie 2012, astfel că, la emiterea celor

două ordine contestate, ar fi trebuit să fie avute în vedere indemnizațiile de

încadrare brute lunare pe care le-au încasat în lunile respective.

În baza Legii nr.

284/2010 și a Legii nr. 285/2010, a fost emis Ordinul ministrului justiției nr.

341/C/2011, pe care l-au contestat în Dosarul nr. 3571/2/2011, cauza aflându-se

în recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen de judecată

la data de 14 martie 2014.

De asemenea, se arată

că Ministerul Justiției nu a avut în vedere că valoarea de referință în raport

de care se calculează indemnizația de încadrare lunară este de 600 RON, fiind

menținută și la nivelul anului 2012, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr.

213/2011, potrivit căruia "valoarea de referință se menține și în anul

2012 la 600 RON", dispoziție legală ce trebuia respectată întocmai.

Indemnizațiile de

încadrare lunare trebuiau să fie stabilite prin luarea în considerare a valorii

de referință prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 283/2011, respectiv de

600 RON, deoarece valoarea de referință de 347 RON rezultată după executarea

silită este inferioară celei prevăzută de lege, dar și pentru că sporurile din

penultima coloană a anexei la ordin nu au fost incluse în indemnizația de

încadrare lunară, în baza căreia se stabilește indemnizația brută de încadrare

lunară.

Referitor la art. II

din ordin, reclamanții arată că se impune și modificarea cuantumului sporului

pentru condiții vătămătoare, deoarece, după includerea în baza de calcul a

sporurilor din penultima coloană a anexei, se modifică și sporul pentru

condiții vătămătoare, care reprezintă 15% din indemnizația de încadrare lunară

rezultată după luarea în calcul a valorii de referință de 600 RON, față de 347

RON, cât a rezultat după executarea silită a Sentinței civile nr. 2323/2007,

dar și prin includerea sporurilor din penultima coloană a anexei la ordin.

Cuantumul sporului de

condiții vătămătoare rezultat, se majorează cu 7,4%, conform art. II din

ordinul contestat.

Se susține că pârâtul

a cunoscut din luna mai 2012 faptul că indemnizațiile au fost calculate și

plătite corect în urma executării silite a Sentințe civile nr. 2323/2007, iar

fondurile bănești necesare plății drepturilor lor au fost alocate chiar de

Ministerul Justiției, deoarece Tribunalul Călărași este ordonator terțiar de

credite și nu dispune de fonduri proprii.

Mai mult, Ministerul

Justiției susține că nu îi poate fi opozabilă o executare silită inițiată și

finalizată împotriva debitorului Tribunalul Călărași, însă nu are în vedere

faptul că este pârât în litigiul soluționat prin Sentința civilă nr. 2323/2007,

pusă în executare silită, iar obligațiile solidare se pot executa împotriva

oricărui pârât, caz în care ceilalți pârâți trebuie să asigure celui executat

silit sumele necesare îndeplinirii obligației de plată, ceea ce s-a întâmplat

din luna aprilie până în luna decembrie 2012.

instanțe

Prin Sentința civilă

nr. 1773 din 4 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamanții P.M.V., C.G., T.N.M. și I.C., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Justiției, reținând, în esență, aspectele arătate în continuare.

Prin cererea de

chemare în judecată, astfel cum a fost completată ulterior, reclamanții au

solicitat anularea parțială a Ordinelor ministrului justiției nr. 2386/C din 9

iulie 2012 și nr. 3975/C din 4 decembrie 2012, în ceea ce privește pozițiile la

care sunt stabilite drepturile lor salariale.

În esență,

reclamanții au susținut că, la emiterea celor două ordine, nu au fost luate în

calcul drepturile salariale, respectiv indemnizațiile de încadrare lunare

modificate ca urmare a punerii în executare silită a titlului executoriu

reprezentat de Sentința civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 pronunțată de

Tribunalul Călărași prin care pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel

București și Tribunalul Călărași au fost obligați să le acorde indexările

salariale aferente anului 2007.

Se constată că

indexările invocate de reclamanți au vizat anul 2007 și astfel nu pot fi avute

în vedere la stabilirea drepturilor salariale din anul 2012 pentru că anterior

legea de salarizare a fost modificată, iar salarizarea reclamanților a fost

stabilită în baza unor ordine emise în baza Legilor nr. 284/2010 și nr.

285/2010, respectiv Ordinele nr. 341/C din 9 februarie 2011 și nr. 1033/C din 9

mai 2011.

Ordinul nr. 341/C din

9 februarie 2011 a fost contestat în Dosarul nr. 3571/2/2011 și, prin Sentința

civilă nr. 1284 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, nr. 7202 din 12 noiembrie 2013 a fost respinsă, ca neîntemeiată,

cererea reclamanților împreună și cu alți reclamanți privind anularea

respectivului ordin.

Nu se poate reține că

Sentința civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului Călărași, invocată

de reclamanți ca fiind titlul executoriu, poate produce efecte la nesfârșit

indiferent de actele normative care au intervenit în salarizarea magistraților,

precum și în interpretarea dispozițiilor legale.

În privința actelor

normative, au fost adoptate Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010, iar, în

privința interpretării dispozițiilor acestor legi, curtea de apel a avut în

vedere Decizia de recurs în interesul legii nr. 25 din 14 noiembrie 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, deși nu poate schimba

soluția dată prin Sentința civilă nr. 2323/2007 a Tribunalului Călărași,

pronunțată în Dosarul nr. 2663/116/2007, față de dispozițiile art. 329 alin.

(3) C. proc. civ. de la 1865, pentru viitor ea este obligatorie pentru

instanțe.

Astfel fiind,

reclamanților trebuie să le fie plătite drepturile recunoscute prin sentința

civilă până la momentul pronunțării și ulterior până la intervenirea

modificării legislative și interpretării O.G. nr. 10/2007 prin Decizia Înaltei

Curți, însă, ulterior, pentru stabilirea drepturilor salariale aferente anului

2012, nu mai pot fi luate în considerare aceste drepturi.

Nu este relevantă

nici data la care au fost puse în executare dispozițiile sentinței civile

invocate de reclamanți, pentru că executarea unei sentințe civile pronunțate în

anul 2007 nu poate înlătura de la aplicare reglementările în vigoare în 2012.

Mai mult în ceea ce

privește Ordinul ministrului justiției nr. 2386/2012, curtea de apel a reținut

că abia la data de 21 mai 2012 a fost întocmit procesul-verbal în dosarul de

executare al sentinței invocate de reclamanți, iar mențiunea că Tribunalul

Călărași este de acord cu calculul indemnizațiilor conform sentinței începând

cu luna aprilie 2012 nu poate avea relevanță în privința legalității ordinului

contestat, din moment ce drepturile salariale plătite efectiv până la acea dată

nu aveau incluse și indexările invocate de reclamanți.

Referitor la

susținerea din cererea completatoare în sensul că nu a fost avută în vedere valoarea

de referință din Legea nr. 213/2011, respectiv de 600 RON, instanța a reținut

că, potrivit art. 4 alin. (2) din aceeași lege, "În anul 2012 nu se aplică

valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de

salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările

ulterioare."

De asemenea, curtea

de apel a avut în vedere faptul că ordinele contestate au fost emise în baza și

cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 19/2012.

Esențial este faptul

că, prin acțiunea soluționată prin Sentința civilă nr. 2323 din 8 noiembrie

2007 a Tribunalului Călărași, nu s-a dispus acordarea drepturilor și pe viitor

deoarece nici nu s-a solicitat acest lucru, iar, din dispozitivul hotărârii,

reiese că au fost acordate drepturile bănești actualizate de la data plății și

până la plata lor efectivă, iar instanța nu a dispus nimic cu privire la

acordarea drepturilor pentru viitor.

Însă, chiar dacă s-ar

reține susținerile reclamanților în sensul că drepturile constând în indexările

salariale trebuiau să le fie acordate și pe viitor, cum aceste drepturi au fost

stabilite printr-o sentință pronunțată în anul 2007, sumele le vor fi plătite

ca orice alte drepturi stabilite prin hotărâri judecătorești în condițiile

O.U.G. nr. 71/2009 și ale Legii nr. 230/2011, deoarece sunt drepturi de natură

salarială în favoarea personalului din sectorul bugetar stabilite prin hotărâri

judecătorești devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, respectiv

31 decembrie 2011.

În acest context,

drepturile stabilite prin hotărârea invocată de reclamanți și pentru care a

fost demarată procedura executării silite nu pot influența drepturile salariale

stabilite prin ordinele contestate.

exercitată în cauză

Împotriva Sentinței

civile nr. 1773 din 4 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții P.M.V.,

C.G., I.C. și T.N.M., în temeiul art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele arătate

în continuare.

În esență, recurenții

susțin că ordinele contestate au fost emise fără a fi avute în vedere

indemnizațiile de încadrare brute lunare recalculate prin punerea în executare

a Sentinței civile nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului Călărași.

Instanța de fond a

constatat în mod greșit că indexările acordate în anul 2007 nu pot fi avute în

vedere la stabilirea drepturilor salariale din anul 2012, pentru că a

intervenit o modificare a legii de salarizare, reținând în mod greșit că

indemnizațiile noastre au fost stabilite prin Ordinele nr. 341/C din 9

februarie 2011 și nr. 1033/C din 9 mai 2011, emise în baza Legilor nr. 284/2011

și nr. 285/2011.

Sub acest aspect,

recurenții susțin că, prin acțiune, astfel cum a fost completată, au contestat

cele două ordine de salarizare emise în baza O.U.G. nr. 19/2012 privind

aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, astfel că nu au

supus controlului judecătoresc Ordinele nr. 341/C/2011 și nr. 1033/C/2011, ci Ordinele

nr. 2386/C din 9 iulie 2012 și nr. 3975/C din 4 decembrie 2012. Prin ordonanța

de urgență, s-a prevăzut reîntregirea drepturilor salariale în două etape,

fiind emise ordinele contestate în lunile iulie și decembrie 2012. Pe cale de

consecință, Ordinele nr. 341/C/2011 și nr. 1033/C/2011, avute în vedere de

prima instanță, au încetat să producă efecte juridice la data emiterii

ordinelor contestate.

Prima instanță a

reținut în mod greșit că Sentința civilă nr. 2323/2007 nu poate produce efecte

juridice în privința ordinelor contestate, apreciind în mod eronat că efectele

titlului executoriu au încetat la data intrării în vigoare a Legilor nr.

284/2011 și nr. 285/2011. În acest sens, recurenții susțin că, prin încheierea

irevocabilă din data de 15 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Călărași în

Dosarul nr. 2681/202/2012, a fost admisă cererea de încuviințare a executării

silite a sentinței respective, așa cum a fost îndreptată prin Încheierea din 24

mai 2012, fiind obligat Tribunalul Călărași să calculeze corect indemnizațiile

de încadrare brute lunare cu includerea indexărilor acordate prin această

hotărâre irevocabilă, începând cu luna aprilie 2012. Totodată, recurenții

precizează că, pentru perioada cuprinsă între data pronunțării sentinței - 8

noiembrie 2007 - și luna martie 2012, diferențele de drepturi salariale

rezultate din executarea sentinței le-au fost achitate eșalonat în baza O.U.G.

nr. 71/2009, iar plata indemnizației curente cu includerea indexărilor a

început din luna aprilie 2012 și până în prezent.

Curtea de apel a

reținut în mod greșit că, în baza Deciziei nr. 25 din 14 noiembrie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, Sentința civilă nr. 2323/2007 a

Tribunalului Călărași nu mai produce efecte juridice și nu reprezintă titlu

executoriu. Susțin recurenții că dispozițiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ.

de la 1865 sunt foarte clare și nu lasă loc de interpretare, în sensul că acest

recurs în interesul legii nu poate modifica respectiva sentință civilă, astfel

că este nelegală aprecierea instanței în sensul că drepturile constatate prin

sentința respectivă nu mai pot fi acordate după interpretarea dată O.G. nr.

10/2007 de către Înalta Curte.

Instanța de fond a

reținut în mod greșit că punerea în executare a Sentinței civile nr. 2323/2007

nu poate înlătura aplicarea reglementărilor în vigoare în anul 2012. În acest

sens, recurenții susțin că nu poate fi încălcată autoritatea de lucru judecat

de care se bucură Încheierea irevocabilă a instanței din data de 15 mai 2012,

în privința căreia contestația la executare a fost respinsă irevocabil prin

Sentința civilă nr. 9161 din 15 noiembrie 2013 a Judecătoriei Pitești,

pronunțată în Dosarul nr. 7311/202/2012, irevocabilă prin nerecurare.

Totodată, recurenții

arată că în mod greșit prima instanță a făcut aprecieri cu privire la

legalitatea executării silite a titlului executoriu, în condițiile în care era

obligată să respecte hotărârile irevocabile pronunțate în legătură cu întreaga

executare silită, în condițiile în care actele de executare a Sentinței civile

nr. 2323/2007 își produc efectele juridice, intrând în circuitul civil, astfel

că, din luna aprilie 2012 și până în prezent, sunt plătiți cu indemnizațiile

calculate în urma punerii în executare silită a sentinței respective.

Se mai arată că instanța

de fond a considerat în mod greșit că Ordinul nr. 2386/2012 este legal pentru

că procesul-verbal de executare și-a produs efectele începând cu luna aprilie

2012, în condițiile în care, din actele depuse la dosar, rezultă fără dubiu că

indexările au fost achitate ca drepturi curente începând cu luna aprilie 2012,

însă au fost plătite și anterior acestei date, fiind luate în calcul la

stabilirea creanțelor datorate în baza titlurilor executorii, astfel că

drepturile restante includ și indexările datorate pentru perioada 8 noiembrie

2007 - martie 2012, inclusiv. Faptul că această creanță este plătită eșalonat

nu înseamnă că nu au fost încasate indexările la data emiterii ordinelor

contestate. În acest sens, recurenții arată că, la dosarul cauzei au fost depuse

înscrisuri care sunt comunicate de Tribunalul Călărași, care fac dovada deplină

că indexările salariale acordate prin Sentința civilă nr. 2323/2007 a

Tribunalului Călărași au fost acordate începând cu data de 8 noiembrie 2007 și

până în prezent, însă plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din

executarea acestei sentințe pentru aceeași perioadă se face eșalonat, astfel

că, la emiterea celor două ordine contestate, erau incluse în indemnizațiile

brute lunare indexările acordate și executate în baza acestui titlu executoriu.

II. Considerentele

Înaltei Curți

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurenți, în raport cu prevederile art. 304 și

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză, reclamanții

au supus controlului de legalitate instanței de contencios administrativ

Ordinul ministrului justiției nr. 2386/C din 9 iulie 2012 și Ordinul

ministrului justiției nr. 3975/C din 4 decembrie 2012, în ceea ce privește

recalcularea indemnizațiilor de încadrare lunare cu includerea indexărilor

salariale aferente anului 2007, prevalându-se de Sentința civilă nr. 2323 din 8

noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 2663/116/2007,

irevocabilă prin Decizia nr. 873/R/CM din 5 mai 2009 a Curții de Apel Pitești.

Prin Sentința civilă

nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr.

2663/116/2007, irevocabilă prin Decizia nr. 873/R/CM din 5 mai 2009 a Curții de

Apel Pitești, pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și

Tribunalul Călărași au fost obligați la plata către reclamanți, printre care și

reclamanții din prezentul litigiu, a "drepturilor bănești reprezentând

creșterile salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 față de nivelul din

decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 față de nivelul din martie

2007 și de 11% față de nivelul din septembrie 2007, începând cu 1 octombrie

2007, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data când

trebuiau acordate și până la plata lor efectivă".

Din Adresa

Tribunalului Călărași nr. 1421 din 5 aprilie 2012 rezultă că au fost efectuate

demersurile necesare pe lângă Ministerul Justiției în vederea calculării

indemnizațiilor de încadrare brute lunare cu includerea indexărilor salariale

stabilite prin Sentința civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului

Călărași și așa cum rezultă din Încheierea din 2 iunie 2011 a aceleiași

instanțe prin care a fost respinsă cererea Ministerului Justiției de lămurire a

dispozitivului sentinței respective.

Este necontestat

faptul că, prin Decizia nr. 25 din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație

și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de

conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și a stabilit că

"Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile

salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a

salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și

personalului salarizat potrivit Anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998

privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a

indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică se

interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților."

Prin Ordinul

ministrului justiției nr. 341/C din 9 februarie 2011, emis în temeiul

prevederilor Legii nr. 284/2010, ale Legii nr. 285/2010 și ale Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 285/2010, s-a prevăzut că "Începând

cu data de 1 ianuarie 2011, judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești se

reîncadrează în aceeași funcție, același grad profesional și aceeași gradație

sau, în cazul funcțiilor de conducere, în aceeași funcție, avute la data de 31

decembrie 2010, pe clase de salarizare, și beneficiază de drepturile salariale

potrivit anexelor nr. 1 - 15, care fac parte integrantă din (...) ordin".

Drepturile salariale

ale reclamanților C.G. și P.M.V. au fost stabilite prin Ordinul ministrului

justiției nr. 1033/C din 9 mai 2011.

Ulterior, în

Procesul-verbal din 21 mai 2012, întocmit de executorul judecătoresc M.I. în

Dosarul de executare nr. 297/2012 (în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința

civilă nr. 2323/2007 și Sentința civilă nr. 3342/2007 pronunțate de Tribunalul

Călărași și Decizia nr. 873/R/CM din 5 mai 2009 a Curții de Apel Pitești), se

consemnează că managerul economic al Tribunalului Călărași a declarat că este

de acord să calculeze indemnizațiile creditorilor C.G., P.M., I.C. și T.N.

conform Sentinței civile nr. 2323/2007 începând cu luna aprilie 2012 și în

continuare conform obligațiilor legale, sens în care se anexează copia statului

de plată.

Prin art. 1 din

Ordinul ministrului justiției nr. 2386/C din 9 iulie 2012 se prevede că,

"Începând cu data de 1 iunie 2012, cuantumul brut al indemnizației de

încadrare lunare de care beneficiază judecătorii din cadrul instanțelor

judecătorești se majorează cu 8% față de nivelul acordat pentru luna mai

2012". Ordinul a fost emis în considerarea prevederilor O.U.G. nr. 19/2012

privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, ale

Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri

publice și ale Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a

Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Prin art. 1 din

Ordinul ministrului justiției nr. 3975/C din 4 decembrie 2012 se prevede că

"Începând cu data de 1 decembrie 2012, cuantumul brut al indemnizației de

încadrare lunare de care beneficiază judecătorii din cadrul instanțelor

judecătorești se majorează cu 7,4% față de nivelul acordat pentru luna

noiembrie 2012". Ordinul a fost emis în considerarea prevederilor

acelorași acte normative menționate anterior, respectiv O.U.G. nr. 19/2012,

Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 283/2011.

Prin cele două ordine

contestate au fost stabilite drepturile salariale ale reclamanților prin

acordarea majorărilor prevăzute de O.G. nr. 19/2012, dar în raport cu

indemnizațiile stabilite prin ordinele anterioare, respectiv Ordinul

ministrului justiției nr. 341/C/2011 și Ordinul ministrului justiției nr.

1033/C/2011 (menționate anterior).

Or, la data

stabilirii drepturilor salariale ale reclamanților, prin Ordinele ministrului

justiției nr. 341/C/2011 și nr. 1033/C/2011, nu se procedase la punerea în

executare a Sentinței civile nr. 2323/2007, executare care este consemnată în

Procesul-verbal din 21 mai 2012.

Astfel fiind,

întrucât Ordinele ministrului justiției nr. 341/C/2011 și nr. 1033/C/2011 nu au

fost revocate sau anulate în condițiile legii, aceste acte se bucură de

prezumția de legalitate și își produc în mod valabil efectele juridice. Mai

mult decât atât, se reține că acțiunea reclamanților în anularea Ordinului nr.

341/C din 9 februarie 2011 a fost respinsă prin hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă, în Dosarul nr. 3571/2/2011 (Sentința civilă nr. 1284

din 24 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal; Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, nr. 7202 din 12 noiembrie 2013). Sub

același aspect, chiar recurenții susțin că nu au supus controlului judecătoresc

Ordinele nr. 341/C/2011 și nr. 1033/C/2011.

Înalta Curte reține

că ordinele contestate în prezenta cauză au fost emise cu respectarea

dispozițiilor O.G. nr. 19/2012 și în raport cu actele administrative anterioare

(Ordinele ministrului justiției nr. 341/C/2011 și nr. 1033/C/2011), care își

produc în mod valabil efectele juridice, iar, în prezentul litigiu, instanța de

contencios administrativ nu este învestită cu controlul de legalitate al

Ordinelor ministrului justiției nr. 341/C/2011 și nr. 1033/C/2011, care, pe de

o parte, sunt premergătoare punerii în executare a hotărârii judecătorești

invocate de reclamanți, iar, pe de altă parte, constituie premisa legală a

modului de determinare a majorării drepturilor salariale prevăzute de O.G. nr.

19/2012.

Este cunoscut faptul

că, în materia contenciosului administrativ, legalitatea actului administrativ

se verifică în raport cu reglementările cu forță juridică superioară în temeiul

și în executarea cărora au fost emise.

Astfel fiind, Înalta

Curte reține că ordinele contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor

legale în temeiul și în executarea cărora au fost emise, respectiv O.U.G. nr.

19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale,

Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din

fonduri publice și Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a

Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Întrucât cele două

acte administrative au fost emise pentru punerea în executare, în principal, a

prevederilor O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru

recuperarea reducerilor salariale, nu se poate reține nelegalitatea acestora

sub aspectul procedurii de punere în executare a hotărârii judecătorești din

anul 2007 de care se prevalează recurenții-reclamanți.

Cu alte cuvinte,

raporturile juridice care au luat naștere în baza actelor administrative

contestate își au cauza și reglementarea, în principal, în prevederile O.U.G.

nr. 19/2012, fiind diferite de raportul juridic de executare a hotărârii

judecătorești care se circumscrie unui demers judiciar supus altui cadru

legislativ.

Totodată, instanța de

control judiciar constată că este corectă aprecierea primei instanțe, în sensul

că, în prezenta cauză, potrivit art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ.,

este obligatorie Decizia nr. 25 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că nu se aplică și magistraților

dispozițiile O.G. nr. 10/2007, act normativ în considerarea căruia a fost

pronunțată sentința de care se prevalează recurenții-reclamanți.

Pentru aceste

argumente, sunt lipsite de temei susținerile prin care reclamanții tind să

demonstreze nelegalitatea ordinelor contestate, prin raportare la procedura de

executare a hotărârii judecătorești invocate de reclamanți, în condițiile în

care acestea au fost emise în temeiul și cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 19/2012

în raport cu salarizarea stabilită prin acte administrative anterioare care se

bucură de prezumția de legalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.M.V., C.G., I.C. și T.N.M. împotriva Sentinței civile nr. 1773

din 4 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 martie 2015.

Procesat

de GGC - AZ