ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 912/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 noiembrie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții P.M.V., C.G., T.N.M. și I.C.

au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună revocarea în parte a Ordinului ministrului justiției nr. 2386/C din 9 iulie 2012 în ceea ce privește art. 1, în sensul recalculării indemnizațiilor de încadrare lunare cu includerea indexărilor salariale aferente anului 2007. În fapt, reclamanții arată că, potrivit art. 1 din ordinul contestat, începând cu data de 1 iunie 2012, cuantumul brut al indemnizației de încadrare lunare de care beneficiază judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești, se majorează cu 8% față de nivelul acordat pentru luna mai 2012, potrivit anexelor 1 - 15 care fac parte integrantă din ordinul respectiv.

Reclamanții susțin că ordinul este nelegal în parte, deoarece, la nivelul lunii mai 2012, indemnizațiile de încadrare brute lunare ce li se cuvin, nu corespund cu cele avute în vedere la emiterea ordinului. În acest sens, se arată că indemnizațiile de încadrare brute lunare au fost modificate începând cu luna aprilie 2012, în urma punerii în executare silită a titlului reprezentat de Sentința civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Călărași, prin care pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Călărași au fost obligați în solidar să le acorde indexările salariale aferente anului 2007. Consecința titlului executoriu a fost aceea că, începând cu luna aprilie 2012, aveau indemnizațiile de încadrare lunare modificate, după cum urmează: C.G.

- 9,206 RON, P.M.V. - 9.206 RON, I.C. - 9.340 RON și T.N.M. - 8.701 RON, în raport de care se stabilesc cuantumurile sporurilor legale, care se majorează conform art. 2 din ordinul contestat. Anterior acestui ordin, actele de executare au fost înaintate ordonatorului secundar de credite Curtea de Apel București în vederea alocării sumelor necesare efectuării plății pe viitor a indemnizațiilor brute lunare care li se cuvin, iar acesta, la rândul său, a înaintat documentele ordonatorului principal de credite Ministerul Justiției. Reclamanții susțin că s-a strecurat o eroare materială la emiterea ordinului și se impune rectificarea erorii și emiterea unui nou ordin prin care să le fie acordate drepturile cuvenite, iar majorarea de 8% să fie aplicată la indemnizațiile de încadrare brute lunare rezultate după finalizarea executării silite.

În consecință, reclamanții au solicitat modificarea pozițiilor corespunzătoare din anexa la ordin, respectiv pozițiile nr. 691, 698, 700 și 702. Mai arată reclamanții că au formulat contestație la ordonatorul de credite împotriva ordinului sus-menționat, care a fost respinsă cu motivarea că Ordinul ministrului justiției nr. 2386/C/2012 este emis cu respectarea prevederilor legale și nu conține nicio eroare materială, astfel că nu se impune modificarea sau revocarea în parte a acestuia.

La data de 22 februarie 2013, reclamanții au depus o cerere completatoare, prin care au solicitat anularea în parte și a Ordinului ministrului justiției nr. 3975/C din 4 decembrie 2012, respectiv a pozițiilor nr. 658, 669, 675 și 666. Reclamanții au arătat că, potrivit dispozițiilor art. I din Ordinul ministrului justiției nr. 3975/C din 4 decembrie 2012, începând cu data de 1 decembrie 2012, cuantumul brut al indemnizației de încadrare lunare de care beneficiază judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești se majorează cu 7,4% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, potrivit anexelor nr. 1 - 15 care fac parte integrantă din acest ordin.

La art. II din același ordin se prevede că se majorează cu aceleași procent, începând cu aceeași dată și sporurile de care au beneficiat la nivelul lunii noiembrie 2012. Reclamanții arată că, în baza încheierii de încuviințare a executării silite a Sentinței civile nr. 2323/2007, pronunțată de Tribunalul Călărași, irevocabilă prin respingerea recursului Ministerului Justiției, a fost încheiat procesul-verbal de finalizare a executării silite, în baza căruia au fost stabilite corect drepturile lunare curente cuvenite fiecăruia dintre noi, având în vedere valoarea sectorială de referință de 347 RON.

Începând cu luna aprilie 2012 - decembrie 2012, indemnizația a fost calculată și plătită corect, urmare a executării silite, finalizată și nesuspendată, deoarece cererea de suspendare a executării silite formulate de Ministerul Justiției în Dosarul nr. 7311/202/2012 nu este soluționată, fiind suspendată judecata până la data de 7 martie 2013. Așadar, la data emiterii ordinului respectiv, aveau, la nivelul lunii noiembrie 2012, indemnizațiile majorate, așa cum le aveau și la data emiterii Ordinului ministrului justiției nr. 2386/C din 9 iulie 2012, astfel că, la emiterea celor două ordine contestate, ar fi trebuit să fie avute în vedere indemnizațiile de încadrare brute lunare pe care le-au încasat în lunile respective.

În baza Legii nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010, a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 341/C/2011, pe care l-au contestat în Dosarul nr. 3571/2/2011, cauza aflându-se în recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen de judecată la data de 14 martie 2014. De asemenea, se arată că Ministerul Justiției nu a avut în vedere că valoarea de referință în raport de care se calculează indemnizația de încadrare lunară este de 600 RON, fiind menținută și la nivelul anului 2012, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2011, potrivit căruia "valoarea de referință se menține și în anul 2012 la 600 RON", dispoziție legală ce trebuia respectată întocmai.

Indemnizațiile de încadrare lunare trebuiau să fie stabilite prin luarea în considerare a valorii de referință prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 283/2011, respectiv de 600 RON, deoarece valoarea de referință de 347 RON rezultată după executarea silită este inferioară celei prevăzută de lege, dar și pentru că sporurile din penultima coloană a anexei la ordin nu au fost incluse în indemnizația de încadrare lunară, în baza căreia se stabilește indemnizația brută de încadrare lunară.

Referitor la art. II din ordin, reclamanții arată că se impune și modificarea cuantumului sporului pentru condiții vătămătoare, deoarece, după includerea în baza de calcul a sporurilor din penultima coloană a anexei, se modifică și sporul pentru condiții vătămătoare, care reprezintă 15% din indemnizația de încadrare lunară rezultată după luarea în calcul a valorii de referință de 600 RON, față de 347 RON, cât a rezultat după executarea silită a Sentinței civile nr. 2323/2007, dar și prin includerea sporurilor din penultima coloană a anexei la ordin. Cuantumul sporului de condiții vătămătoare rezultat, se majorează cu 7,4%, conform art. II din ordinul contestat.

Se susține că pârâtul a cunoscut din luna mai 2012 faptul că indemnizațiile au fost calculate și plătite corect în urma executării silite a Sentințe civile nr. 2323/2007, iar fondurile bănești necesare plății drepturilor lor au fost alocate chiar de Ministerul Justiției, deoarece Tribunalul Călărași este ordonator terțiar de credite și nu dispune de fonduri proprii.

Mai mult, Ministerul Justiției susține că nu îi poate fi opozabilă o executare silită inițiată și finalizată împotriva debitorului Tribunalul Călărași, însă nu are în vedere faptul că este pârât în litigiul soluționat prin Sentința civilă nr. 2323/2007, pusă în executare silită, iar obligațiile solidare se pot executa împotriva oricărui pârât, caz în care ceilalți pârâți trebuie să asigure celui executat silit sumele necesare îndeplinirii obligației de plată, ceea ce s-a întâmplat din luna aprilie până în luna decembrie 2012. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 1773 din 4 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții P.M.V., C.G., T.N.M.

și I.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, reținând, în esență, aspectele arătate în continuare. Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată ulterior, reclamanții au solicitat anularea parțială a Ordinelor ministrului justiției nr. 2386/C din 9 iulie 2012 și nr. 3975/C din 4 decembrie 2012, în ceea ce privește pozițiile la care sunt stabilite drepturile lor salariale.

În esență, reclamanții au susținut că, la emiterea celor două ordine, nu au fost luate în calcul drepturile salariale, respectiv indemnizațiile de încadrare lunare modificate ca urmare a punerii în executare silită a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Călărași prin care pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Călărași au fost obligați să le acorde indexările salariale aferente anului 2007. Se constată că indexările invocate de reclamanți au vizat anul 2007 și astfel nu pot fi avute în vedere la stabilirea drepturilor salariale din anul 2012 pentru că anterior legea de salarizare a fost modificată, iar salarizarea reclamanților a fost stabilită în baza unor ordine emise în baza Legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010, respectiv Ordinele nr. 341/C din 9 februarie 2011 și nr. 1033/C din 9 mai 2011. Ordinul nr. 341/C din 9 februarie 2011 a fost contestat în Dosarul nr. 3571/2/2011 și, prin Sentința civilă nr. 1284 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 7202 din 12 noiembrie 2013 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamanților împreună și cu alți reclamanți privind anularea respectivului ordin.

Nu se poate reține că Sentința civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului Călărași, invocată de reclamanți ca fiind titlul executoriu, poate produce efecte la nesfârșit indiferent de actele normative care au intervenit în salarizarea magistraților, precum și în interpretarea dispozițiilor legale. În privința actelor normative, au fost adoptate Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010, iar, în privința interpretării dispozițiilor acestor legi, curtea de apel a avut în vedere Decizia de recurs în interesul legii nr. 25 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, deși nu poate schimba soluția dată prin Sentința civilă nr. 2323/2007 a Tribunalului Călărași, pronunțată în Dosarul nr. 2663/116/2007, față de dispozițiile art. 329 alin. (3) C. proc.

civ. de la 1865, pentru viitor ea este obligatorie pentru instanțe. Astfel fiind, reclamanților trebuie să le fie plătite drepturile recunoscute prin sentința civilă până la momentul pronunțării și ulterior până la intervenirea modificării legislative și interpretării O.G. nr. 10/2007 prin Decizia Înaltei Curți, însă, ulterior, pentru stabilirea drepturilor salariale aferente anului 2012, nu mai pot fi luate în considerare aceste drepturi.

Nu este relevantă nici data la care au fost puse în executare dispozițiile sentinței civile invocate de reclamanți, pentru că executarea unei sentințe civile pronunțate în anul 2007 nu poate înlătura de la aplicare reglementările în vigoare în 2012. Mai mult în ceea ce privește Ordinul ministrului justiției nr. 2386/2012, curtea de apel a reținut că abia la data de 21 mai 2012 a fost întocmit procesul-verbal în dosarul de executare al sentinței invocate de reclamanți, iar mențiunea că Tribunalul Călărași este de acord cu calculul indemnizațiilor conform sentinței începând cu luna aprilie 2012 nu poate avea relevanță în privința legalității ordinului contestat, din moment ce drepturile salariale plătite efectiv până la acea dată nu aveau incluse și indexările invocate de reclamanți.

Referitor la susținerea din cererea completatoare în sensul că nu a fost avută în vedere valoarea de referință din Legea nr. 213/2011, respectiv de 600 RON, instanța a reținut că, potrivit art. 4 alin. (2) din aceeași lege, "În anul 2012 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare." De asemenea, curtea de apel a avut în vedere faptul că ordinele contestate au fost emise în baza și cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 19/2012.

Esențial este faptul că, prin acțiunea soluționată prin Sentința civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului Călărași, nu s-a dispus acordarea drepturilor și pe viitor deoarece nici nu s-a solicitat acest lucru, iar, din dispozitivul hotărârii, reiese că au fost acordate drepturile bănești actualizate de la data plății și până la plata lor efectivă, iar instanța nu a dispus nimic cu privire la acordarea drepturilor pentru viitor. Însă, chiar dacă s-ar reține susținerile reclamanților în sensul că drepturile constând în indexările salariale trebuiau să le fie acordate și pe viitor, cum aceste drepturi au fost stabilite printr-o sentință pronunțată în anul 2007, sumele le vor fi plătite ca orice alte drepturi stabilite prin hotărâri judecătorești în condițiile O.U.G.

nr. 71/2009 și ale Legii nr. 230/2011, deoarece sunt drepturi de natură salarială în favoarea personalului din sectorul bugetar stabilite prin hotărâri judecătorești devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, respectiv 31 decembrie 2011. În acest context, drepturile stabilite prin hotărârea invocată de reclamanți și pentru care a fost demarată procedura executării silite nu pot influența drepturile salariale stabilite prin ordinele contestate. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 1773 din 4 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții P.M.V., C.G., I.C. și T.N.M., în temeiul art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele arătate în continuare. În esență, recurenții susțin că ordinele contestate au fost emise fără a fi avute în vedere indemnizațiile de încadrare brute lunare recalculate prin punerea în executare a Sentinței civile nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului Călărași. Instanța de fond a constatat în mod greșit că indexările acordate în anul 2007 nu pot fi avute în vedere la stabilirea drepturilor salariale din anul 2012, pentru că a intervenit o modificare a legii de salarizare, reținând în mod greșit că indemnizațiile noastre au fost stabilite prin Ordinele nr. 341/C din 9 februarie 2011 și nr. 1033/C din 9 mai 2011, emise în baza Legilor nr. 284/2011 și nr. 285/2011.

Sub acest aspect, recurenții susțin că, prin acțiune, astfel cum a fost completată, au contestat cele două ordine de salarizare emise în baza O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, astfel că nu au supus controlului judecătoresc Ordinele nr. 341/C/2011 și nr. 1033/C/2011, ci Ordinele nr. 2386/C din 9 iulie 2012 și nr. 3975/C din 4 decembrie 2012. Prin ordonanța de urgență, s-a prevăzut reîntregirea drepturilor salariale în două etape, fiind emise ordinele contestate în lunile iulie și decembrie 2012. Pe cale de consecință, Ordinele nr. 341/C/2011 și nr. 1033/C/2011, avute în vedere de prima instanță, au încetat să producă efecte juridice la data emiterii ordinelor contestate.

Prima instanță a reținut în mod greșit că Sentința civilă nr. 2323/2007 nu poate produce efecte juridice în privința ordinelor contestate, apreciind în mod eronat că efectele titlului executoriu au încetat la data intrării în vigoare a Legilor nr. 284/2011 și nr. 285/2011.

În acest sens, recurenții susțin că, prin încheierea irevocabilă din data de 15 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Călărași în Dosarul nr. 2681/202/2012, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite a sentinței respective, așa cum a fost îndreptată prin Încheierea din 24 mai 2012, fiind obligat Tribunalul Călărași să calculeze corect indemnizațiile de încadrare brute lunare cu includerea indexărilor acordate prin această hotărâre irevocabilă, începând cu luna aprilie 2012. Totodată, recurenții precizează că, pentru perioada cuprinsă între data pronunțării sentinței - 8 noiembrie 2007 - și luna martie 2012, diferențele de drepturi salariale rezultate din executarea sentinței le-au fost achitate eșalonat în baza O.U.G.

nr. 71/2009, iar plata indemnizației curente cu includerea indexărilor a început din luna aprilie 2012 și până în prezent. Curtea de apel a reținut în mod greșit că, în baza Deciziei nr. 25 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Sentința civilă nr. 2323/2007 a Tribunalului Călărași nu mai produce efecte juridice și nu reprezintă titlu executoriu. Susțin recurenții că dispozițiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865 sunt foarte clare și nu lasă loc de interpretare, în sensul că acest recurs în interesul legii nu poate modifica respectiva sentință civilă, astfel că este nelegală aprecierea instanței în sensul că drepturile constatate prin sentința respectivă nu mai pot fi acordate după interpretarea dată O.G.

nr. 10/2007 de către Înalta Curte. Instanța de fond a reținut în mod greșit că punerea în executare a Sentinței civile nr. 2323/2007 nu poate înlătura aplicarea reglementărilor în vigoare în anul 2012. În acest sens, recurenții susțin că nu poate fi încălcată autoritatea de lucru judecat de care se bucură Încheierea irevocabilă a instanței din data de 15 mai 2012, în privința căreia contestația la executare a fost respinsă irevocabil prin Sentința civilă nr. 9161 din 15 noiembrie 2013 a Judecătoriei Pitești, pronunțată în Dosarul nr. 7311/202/2012, irevocabilă prin nerecurare.

Totodată, recurenții arată că în mod greșit prima instanță a făcut aprecieri cu privire la legalitatea executării silite a titlului executoriu, în condițiile în care era obligată să respecte hotărârile irevocabile pronunțate în legătură cu întreaga executare silită, în condițiile în care actele de executare a Sentinței civile nr. 2323/2007 își produc efectele juridice, intrând în circuitul civil, astfel că, din luna aprilie 2012 și până în prezent, sunt plătiți cu indemnizațiile calculate în urma punerii în executare silită a sentinței respective.

Se mai arată că instanța de fond a considerat în mod greșit că Ordinul nr. 2386/2012 este legal pentru că procesul-verbal de executare și-a produs efectele începând cu luna aprilie 2012, în condițiile în care, din actele depuse la dosar, rezultă fără dubiu că indexările au fost achitate ca drepturi curente începând cu luna aprilie 2012, însă au fost plătite și anterior acestei date, fiind luate în calcul la stabilirea creanțelor datorate în baza titlurilor executorii, astfel că drepturile restante includ și indexările datorate pentru perioada 8 noiembrie 2007 - martie 2012, inclusiv. Faptul că această creanță este plătită eșalonat nu înseamnă că nu au fost încasate indexările la data emiterii ordinelor contestate.

În acest sens, recurenții arată că, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri care sunt comunicate de Tribunalul Călărași, care fac dovada deplină că indexările salariale acordate prin Sentința civilă nr. 2323/2007 a Tribunalului Călărași au fost acordate începând cu data de 8 noiembrie 2007 și până în prezent, însă plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din executarea acestei sentințe pentru aceeași perioadă se face eșalonat, astfel că, la emiterea celor două ordine contestate, erau incluse în indemnizațiile brute lunare indexările acordate și executate în baza acestui titlu executoriu. II. Considerentele Înaltei Curți Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenți, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare. În cauză, reclamanții au supus controlului de legalitate instanței de contencios administrativ Ordinul ministrului justiției nr. 2386/C din 9 iulie 2012 și Ordinul ministrului justiției nr. 3975/C din 4 decembrie 2012, în ceea ce privește recalcularea indemnizațiilor de încadrare lunare cu includerea indexărilor salariale aferente anului 2007, prevalându-se de Sentința civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 2663/116/2007, irevocabilă prin Decizia nr. 873/R/CM din 5 mai 2009 a Curții de Apel Pitești.

Prin Sentința civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 2663/116/2007, irevocabilă prin Decizia nr. 873/R/CM din 5 mai 2009 a Curții de Apel Pitești, pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Călărași au fost obligați la plata către reclamanți, printre care și reclamanții din prezentul litigiu, a "drepturilor bănești reprezentând creșterile salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 față de nivelul din decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 față de nivelul din martie 2007 și de 11% față de nivelul din septembrie 2007, începând cu 1 octombrie 2007, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata lor efectivă". Din Adresa Tribunalului Călărași nr. 1421 din 5 aprilie 2012 rezultă că au fost efectuate demersurile necesare pe lângă Ministerul Justiției în vederea calculării indemnizațiilor de încadrare brute lunare cu includerea indexărilor salariale stabilite prin Sentința civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului Călărași și așa cum rezultă din Încheierea din 2 iunie 2011 a aceleiași instanțe prin care a fost respinsă cererea Ministerului Justiției de lămurire a dispozitivului sentinței respective.

Este necontestat faptul că, prin Decizia nr. 25 din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și a stabilit că "Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit Anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților." Prin Ordinul ministrului justiției nr. 341/C din 9 februarie 2011, emis în temeiul prevederilor Legii nr. 284/2010, ale Legii nr. 285/2010 și ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 285/2010, s-a prevăzut că "Începând cu data de 1 ianuarie 2011, judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești se reîncadrează în aceeași funcție, același grad profesional și aceeași gradație sau, în cazul funcțiilor de conducere, în aceeași funcție, avute la data de 31 decembrie 2010, pe clase de salarizare, și beneficiază de drepturile salariale potrivit anexelor nr. 1 - 15,

care fac parte integrantă din (...) ordin". Drepturile salariale ale reclamanților C.G. și P.M.V. au fost stabilite prin Ordinul ministrului justiției nr. 1033/C din 9 mai 2011. Ulterior, în Procesul-verbal din 21 mai 2012, întocmit de executorul judecătoresc M.I. în Dosarul de executare nr. 297/2012 (în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 2323/2007 și Sentința civilă nr. 3342/2007 pronunțate de Tribunalul Călărași și Decizia nr. 873/R/CM din 5 mai 2009 a Curții de Apel Pitești), se consemnează că managerul economic al Tribunalului Călărași a declarat că este de acord să calculeze indemnizațiile creditorilor C.G., P.M., I.C. și T.N. conform Sentinței civile nr. 2323/2007 începând cu luna aprilie 2012 și în continuare conform obligațiilor legale, sens în care se anexează copia statului de plată.

Prin art. 1 din Ordinul ministrului justiției nr. 2386/C din 9 iulie 2012 se prevede că, "Începând cu data de 1 iunie 2012, cuantumul brut al indemnizației de încadrare lunare de care beneficiază judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești se majorează cu 8% față de nivelul acordat pentru luna mai 2012". Ordinul a fost emis în considerarea prevederilor O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Prin art. 1 din Ordinul ministrului justiției nr. 3975/C din 4 decembrie 2012 se prevede că "Începând cu data de 1 decembrie 2012, cuantumul brut al indemnizației de încadrare lunare de care beneficiază judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești se majorează cu 7,4% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012". Ordinul a fost emis în considerarea prevederilor acelorași acte normative menționate anterior, respectiv O.U.G. nr. 19/2012, Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 283/2011. Prin cele două ordine contestate au fost stabilite drepturile salariale ale reclamanților prin acordarea majorărilor prevăzute de O.G. nr. 19/2012, dar în raport cu indemnizațiile stabilite prin ordinele anterioare, respectiv Ordinul ministrului justiției nr. 341/C/2011 și Ordinul ministrului justiției nr. 1033/C/2011 (menționate anterior).

Or, la data stabilirii drepturilor salariale ale reclamanților, prin Ordinele ministrului justiției nr. 341/C/2011 și nr. 1033/C/2011, nu se procedase la punerea în executare a Sentinței civile nr. 2323/2007, executare care este consemnată în Procesul-verbal din 21 mai 2012. Astfel fiind, întrucât Ordinele ministrului justiției nr. 341/C/2011 și nr. 1033/C/2011 nu au fost revocate sau anulate în condițiile legii, aceste acte se bucură de prezumția de legalitate și își produc în mod valabil efectele juridice.

Mai mult decât atât, se reține că acțiunea reclamanților în anularea Ordinului nr. 341/C din 9 februarie 2011 a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, în Dosarul nr. 3571/2/2011 (Sentința civilă nr. 1284 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 7202 din 12 noiembrie 2013). Sub același aspect, chiar recurenții susțin că nu au supus controlului judecătoresc Ordinele nr. 341/C/2011 și nr. 1033/C/2011. Înalta Curte reține că ordinele contestate în prezenta cauză au fost emise cu respectarea dispozițiilor O.G.

nr. 19/2012 și în raport cu actele administrative anterioare (Ordinele ministrului justiției nr. 341/C/2011 și nr. 1033/C/2011), care își produc în mod valabil efectele juridice, iar, în prezentul litigiu, instanța de contencios administrativ nu este învestită cu controlul de legalitate al Ordinelor ministrului justiției nr. 341/C/2011 și nr. 1033/C/2011, care, pe de o parte, sunt premergătoare punerii în executare a hotărârii judecătorești invocate de reclamanți, iar, pe de altă parte, constituie premisa legală a modului de determinare a majorării drepturilor salariale prevăzute de O.G. nr. 19/2012. Este cunoscut faptul că, în materia contenciosului administrativ, legalitatea actului administrativ se verifică în raport cu reglementările cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora au fost emise.

Astfel fiind, Înalta Curte reține că ordinele contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale în temeiul și în executarea cărora au fost emise, respectiv O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. Întrucât cele două acte administrative au fost emise pentru punerea în executare, în principal, a prevederilor O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, nu se poate reține nelegalitatea acestora sub aspectul procedurii de punere în executare a hotărârii judecătorești din anul 2007 de care se prevalează recurenții-reclamanți.

Cu alte cuvinte, raporturile juridice care au luat naștere în baza actelor administrative contestate își au cauza și reglementarea, în principal, în prevederile O.U.G. nr. 19/2012, fiind diferite de raportul juridic de executare a hotărârii judecătorești care se circumscrie unui demers judiciar supus altui cadru legislativ. Totodată, instanța de control judiciar constată că este corectă aprecierea primei instanțe, în sensul că, în prezenta cauză, potrivit art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ., este obligatorie Decizia nr. 25 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că nu se aplică și magistraților dispozițiile O.G. nr. 10/2007, act normativ în considerarea căruia a fost pronunțată sentința de care se prevalează recurenții-reclamanți.

Pentru aceste argumente, sunt lipsite de temei susținerile prin care reclamanții tind să demonstreze nelegalitatea ordinelor contestate, prin raportare la procedura de executare a hotărârii judecătorești invocate de reclamanți, în condițiile în care acestea au fost emise în temeiul și cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 19/2012 în raport cu salarizarea stabilită prin acte administrative anterioare care se bucură de prezumția de legalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.M.V., C.G., I.C. și T.N.M. împotriva Sentinței civile nr. 1773 din 4 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2015. Procesat de GGC - AZ