ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1655/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul L.I.

a chemat în judecată în calitate de pârât Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună suspendarea executării Ordinului nr. 3898 din 06 mai 2009 privind eliberarea sa din funcția de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar al Județului Timiș emis de pârât până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ care formează obiectul dosarului nr. 678/59/2009 al Curții de Apel Timișoara, prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 3898 din 06 mai 2009. În motivarea acțiunii recurentul a arătat că, a deținut calitatea de inspector școlar general al județului Timiș, fiind numit prin Ordinul Ministrului învățământului nr. 5824 din 3 noiembrie 2008, ca urmare a promovării concursului, încheind un contract de management educațional cu Ministrul Educației și Cercetării în data de 5 noiembrie 2008, pe o perioadă de 4 ani.

Prin Ordinul nr. 3898 din 06 mai 2009 emis de Ministrul Educației, Cercetării și Inovării s-a dispus, în temeiul art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009, încetarea contractului de management educațional începând cu data de 7 mai 2009, cu aceeași dată dispunându-se și eliberarea sa din funcția de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar al Județului Timiș. Astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în mod constant în practica sa, se reține existența unui caz bine justificat dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Instanța supremă a decis că existența unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ (fiscal) care este emis pe baza legii și pentru executarea acesteia. Din interpretarea coroborată a art. II alin. (2) și a art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației nu rezultă că încetarea, în temeiul ordonanței de urgență, a contractelor de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 conduce la eliberarea din funcție a titularilor contractelor respective, astfel cum în mod nelegal se dispune și prin Ordinul atacat.

Din modalitatea de redactare a art. II al O.U.G. nr. 37/2009 care la alin. (1) prevede noile condiții în care se încheie contractul de management educațional, respectiv pe o durată de maxim 4 ani cu reevaluarea trimestrială a condițiilor contractuale, iar la alin. (2) prevede încetarea contractelor de management educațional aflate în derulare rezultă că legiuitorul a dorit să asigure înlocuirea vechilor contracte de management educațional cu contracte noi, încheiate în temeiul legii modificatoare. Prin prevederile menționate, este garantată stabilitatea în funcție a inspectorilor școlari generali pe o perioadă de maxim 4 ani. Pe de altă parte, Legea învățământului nr. 84/1995 republicată și Legea nr. 128/1997 republicată privind Statutul personalului didactic, sunt legi organice speciale, potrivit art. 73 alin. (3) lit. n) din Constituție.

Conform art. 115 alin. (4) din Constituția României republicată „Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora." Or, adoptarea de către Guvern a O.U.G. nr. 37/2009 și, mai ales a prevederilor art. II alin. (2) din acest act, nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit și nici de necesitatea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, ci, lucru foarte grav, de contracararea posibilelor efecte ale exercitării unui drept constituțional de către un număr de parlamentari împotriva unei legi deja adoptată de Parlament.

Recurentul a mai apreciat că sunt încălcate și prevederile art. 11 din Constituția României, prin faptul că dispozițiile art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009 nu, corespund exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea și previzibilitatea normei juridice. Totodată, sunt încălcate și prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție". Prin sentința civilă nr. 254 din 20 iulie 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 3898 din 6 mai 2009 emis de pârât până la pronunțarea definitivă și irevocabilă a instanței de fond și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 837,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a deținut funcția de inspector școlar general al județului Timiș, fiind numit prin ordinul Ministrului învățământului nr. 5824 din 3 noiembrie 2008 și a încheiat un contract de management educațional cu Ministrul Educației și Cercetării în data de 5 noiembrie 2008 pe o perioada de 4 ani. Prin Ordinul nr. 3898 emis la data de 06 mai 2009 reclamantul a fost eliberat din funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar al Județului Timiș. Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind el însuși titlu executoriu. Așadar, neexecutarea lui ar fi contrară unei bune ordini juridice, într- un stat de drept și o democrație constituțională.

In consecință, suspendarea actului administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnica a efectelor acestuia apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu. Legiuitorul, prin art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 a instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art.14 și prin cererea adresată instanței pentru anularea actului atacat. Potrivit dispozițiilor art.14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv un caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente sau a unui prejudiciu material viitor.

Totodată se impune îndeplinirea condiției de formulare de către reclamant a plângerii prealabile, conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004. Temeiul de drept al ordinului atacat este O.U.G. nr. 37/2009 care în art. II alin. (1) prevede următoarele. „contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență." Art. II alin. (2) statuează că "numirea inspectorului școlar general, a inspectorului școlar general adjunct și a directorului Casei Corpului Didactic se face prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării.

Inspectorul școlar general și directorul Casei Corpului Didactic încheie cu ministrul educației, cercetării și inovării un contract de management educațional pe termen de maximum 4 ani, care cuprinde direcțiile și obiectivele din strategia pe educație". Instanța de fond a constatat că reclamantul a respectat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, care însă nu a avut ca efect revocarea ordinului atacat. Una dintre caracteristicile actului administrativ este executarea sa din oficiu (ex officio), bazată pe prezumția de legalitate a acestuia. Prin art. 14 și art. 15 din Legea contenciosului administrativ s-a instituit o excepție de la această regulă, respectiv posibilitatea suspendării executării actului administrativ, ca operație juridică de întrerupere temporară a efectelor sale, dar numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ.

Împotriva acestei hotărâri pârâtul Ministerul, Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că instanța de fond în mod neîntemeiat a admis acțiunea și a reținut că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru suspendarea unui act administrativ, întrucât niciuna din premisele de la care a pornit instanța de fond nu creează îndoieli cu privire la legalitatea actului atacat. Prin O.U.G. nr. 37/2009, act normativ cu forță juridică superioară se statuează faptul că, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și aflate în derulare încetează.

Astfel, contractul de management educațional încheiat de domnul profesor L.I. a încetat de drept în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. Având în vedere că numirea inspectorului general se face de către ministrul educației, cercetării și inovării, în conformitate cu prevederile legii, iar urmare a acestei numiri se încheie de către acesta un contract de management, în conformitate cu principiul simetriei actelor administrative, urmare a încetării contractului de management, încetare reglementată de prevederile O.U.G. nr. 37/2009, a fost emis ordinul de eliberare din funcție nr. 3898 /2009 a domnului L.I. De asemenea, recurentul solicită instanței să se constate că, prin ordinul de eliberare din funcție, nu se creează o pagubă iminentă nici inspectoratului școlar județean, conform art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 și nici reclamantului, care potrivit prevederilor ordinului revine la catedră.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul L.I. a învestit instanța, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Ordinului ministrului educației, cercetării și inovării nr. 3898 din 06 mai 2009, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar al Județului Timiș. Ordinul respectiv a fost emis în principal în temeiul dispozițiilor art. II alin. (2) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Potrivit dispozițiilor art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009: „Art. III. - (1) […] (2) Contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”. În cauză, Înalta Curte reține că nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că în cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unui cazul bine justificat, în sensul prevederilor art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009 (publicată în M.Of.

nr. 758 din 6 noiembrie 2009), s-a constatat că este neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009. Curtea constituțională a reținut că „ Prin reglementările sale, O.U.G. nr. 37/2009 "afectează" statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.

De altfel, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând, astfel, dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.” Înalta Curte are în vedere și art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora prin „ cazuri bine justificate” se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Prin urmare, considerentele instanței de contencios constituțional reliefează pe deplin îndeplinirea condiției cazului bine justificat, de natură a fundamenta și valida soluția instanței de fond în sensul dispunerii măsurii de suspendare a executării Ordinului ministrului educației, cercetării și inovării nr. 3898 din 06 mai 2009. În ceea ce privește îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă în sensul prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că aceasta derivă cu evidență din împrejurarea că, pe perioada scursă de la data eliberării din funcție, intimatul-reclamant L.I. este lipsit de drepturile salariale, ceea ce conduce la concluzia existenței unui prejudiciu material, viitor și previzibil.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat. De asemenea, în baza art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimat în cuantum de 1.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul, Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, împotriva sentinței civile nr. 254 din 20 iulie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant în sumă de 1.000 lei cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.