ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1655/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1655/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul L.I. a chemat în

judecată în calitate de pârât Ministerul Educației, Cercetării

și Inovării, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se

va pronunța să dispună suspendarea executării Ordinului nr.

3898 din 06 mai 2009 privind eliberarea sa din funcția de inspector

școlar general la Inspectoratul Școlar al Județului Timiș

emis de pârât până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ care formează

obiectul dosarului nr. 678/59/2009 al Curții de Apel Timișoara, prin

care a solicitat anularea Ordinului nr. 3898 din 06 mai 2009.

În motivarea acțiunii recurentul a arătat că, a

deținut calitatea de inspector școlar general al județului

Timiș, fiind numit prin Ordinul Ministrului învățământului

nr. 5824 din 3 noiembrie 2008, ca urmare a promovării concursului,

încheind un contract de management educațional cu Ministrul Educației

și Cercetării în data de 5 noiembrie 2008, pe o perioadă de 4

ani.

Prin Ordinul nr. 3898 din 06 mai 2009 emis de Ministrul Educației,

Cercetării și Inovării s-a dispus, în temeiul art. II alin. (2)

din O.U.G. nr. 37/2009, încetarea contractului de management educațional

începând cu data de 7 mai 2009, cu aceeași dată dispunându-se și

eliberarea sa din funcția de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar al Județului Timiș.

Astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție

în mod constant în practica sa, se reține existența unui caz bine

justificat dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială

puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care

constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor

administrative. Instanța supremă a decis că existența unui

caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia

actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei

puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate de care se bucură

un act administrativ (fiscal) care este emis pe baza legii și pentru

executarea acesteia.

Din interpretarea coroborată a art. II alin. (2) și a art. II

alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a administrației nu rezultă că

încetarea, în temeiul ordonanței de urgență, a contractelor de

management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 conduce la

eliberarea din funcție a titularilor contractelor respective, astfel cum

în mod nelegal se dispune și prin Ordinul atacat.

Din modalitatea de redactare a art. II al O.U.G. nr. 37/2009 care la

alin. (1) prevede noile condiții în care se încheie contractul de

management educațional, respectiv pe o durată de maxim 4 ani cu

reevaluarea trimestrială a condițiilor contractuale, iar la alin. (2)

prevede încetarea contractelor de management educațional aflate în

derulare rezultă că legiuitorul a dorit să asigure înlocuirea

vechilor contracte de management educațional cu contracte noi, încheiate

în temeiul legii modificatoare. Prin prevederile menționate, este garantată

stabilitatea în funcție a inspectorilor școlari generali pe o

perioadă de maxim 4 ani.

Pe de altă parte, Legea învățământului nr. 84/1995

republicată și Legea nr. 128/1997 republicată privind Statutul

personalului didactic, sunt legi organice speciale, potrivit art. 73 alin. (3)

lit. n) din Constituție. Conform art. 115 alin. (4) din Constituția

României republicată „Guvernul poate adopta ordonanțe de

urgență numai în situații extraordinare a căror

reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva

urgența în cuprinsul acestora."

Or, adoptarea de către Guvern a O.U.G. nr. 37/2009 și, mai

ales a prevederilor art. II alin. (2) din acest act, nu a fost motivată de

necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a

intervenit și nici de necesitatea evitării unei grave atingeri aduse

interesului public, ci, lucru foarte grav, de contracararea posibilelor efecte

ale exercitării unui drept constituțional de către un număr

de parlamentari împotriva unei legi deja adoptată de Parlament.

Recurentul a mai apreciat că sunt încălcate și

prevederile art. 11 din Constituția României, prin faptul că

dispozițiile art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009 nu, corespund

exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului privind

accesibilitatea și previzibilitatea normei juridice.

Totodată, sunt încălcate și prevederile art. 115 alin. (6)

din Constituție, potrivit cărora „ordonanțele de

urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale

statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute

de Constituție".

Prin sentința civilă nr. 254 din 20 iulie 2009 Curtea de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea

reclamantului, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 3898 din 6

mai 2009 emis de pârât până la pronunțarea definitivă și

irevocabilă a instanței de fond și a obligat pârâtul la plata către

reclamant a sumei de 837,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a

reținut că reclamantul a deținut funcția de inspector

școlar general al județului

Timiș,

fiind numit prin ordinul Ministrului învățământului nr.

5824 din 3 noiembrie 2008

și a

încheiat

un contract de management educațional cu Ministrul Educației și

Cercetării în data de 5 noiembrie 2008 pe o perioada de 4 ani.

Prin Ordinul nr. 3898 emis la data de 06 mai 2009

reclamantul a fost eliberat

din funcția de inspector școlar general al

Inspectoratului Școlar al Județului Timiș.

Actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate, fiind el însuși titlu executoriu.

Așadar, neexecutarea lui ar fi contrară unei bune ordini juridice,

într-

un stat de

drept și o democrație constituțională. In

consecință, suspendarea

actului

administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnica a

efectelor

acestuia apare ca o situație de excepție de la

regula executării din oficiu.

Legiuitorul,

prin art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 a instituit proceduri

speciale

de suspendare a executării actului administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ poate fi

solicitată de reclamant pentru motivele

prevăzute la art.14 și

prin cererea adresată instanței pentru anularea actului atacat.

Potrivit dispozițiilor art.14 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ,

suspendarea executării actului

administrativ se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite cumulativ

două condiții, respectiv un caz bine justificat și prevenirea

unei pagube iminente sau a

unui prejudiciu material viitor. Totodată se impune îndeplinirea

condiției de formulare de către reclamant a plângerii prealabile,

conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Temeiul de drept al ordinului atacat este O.U.G. nr. 37/2009 care în

art. II alin. (1) prevede următoarele. „contractele de management

educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul

personalului didactic, cu modificările și completările

ulterioare, și aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de

la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."

Art. II alin. (2) statuează că "numirea inspectorului

școlar general, a inspectorului școlar general adjunct și a

directorului Casei Corpului Didactic se face prin ordin al ministrului

educației, cercetării și inovării. Inspectorul școlar

general și directorul Casei Corpului Didactic încheie cu ministrul

educației, cercetării și inovării un contract de management

educațional pe termen de maximum 4 ani, care cuprinde direcțiile

și obiectivele din strategia pe educație".

Instanța de fond a constatat că reclamantul a respectat

procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004,

care însă nu a avut ca efect revocarea ordinului atacat.

Una dintre caracteristicile actului administrativ este executarea sa din

oficiu (ex officio), bazată pe prezumția de legalitate a acestuia.

Prin art. 14 și art. 15 din Legea contenciosului administrativ s-a

instituit o excepție de la această regulă, respectiv

posibilitatea suspendării executării actului administrativ, ca

operație juridică de întrerupere temporară a efectelor sale, dar

numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ.

Împotriva acestei hotărâri pârâtul Ministerul, Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond în

mod neîntemeiat a admis acțiunea și a reținut că sunt întrunite

condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru suspendarea

unui act administrativ, întrucât niciuna din premisele de la care a pornit instanța

de fond nu creează îndoieli cu privire la legalitatea actului atacat.

Prin O.U.G. nr. 37/2009, act normativ cu forță juridică

superioară se

statuează faptul

că, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, contractele de

management educațional încheiate în temeiul

Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările

și completările ulterioare, și

aflate în derulare

încetează. Astfel, contractul de management educațional încheiat de

domnul profesor L.I. a încetat de drept în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Având în vedere că numirea inspectorului general se face de

către

ministrul educației,

cercetării și inovării, în conformitate cu prevederile legii,

iar

urmare a acestei numiri se încheie de către acesta un contract

de management, în

conformitate cu principiul

simetriei actelor administrative, urmare a încetării

contractului

de management, încetare reglementată de prevederile O.U.G. nr. 37/2009, a

fost emis ordinul de eliberare din funcție nr. 3898 /2009 a domnului L.I.

De asemenea, recurentul solicită instanței să se constate

că, prin ordinul de eliberare din funcție, nu se creează o

pagubă iminentă nici inspectoratului școlar județean,

conform art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 și nici

reclamantului, care potrivit prevederilor ordinului revine la catedră.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele

și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în

vedere considerentele în continuare arătate.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul L.I. a învestit

instanța, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de

suspendare a executării Ordinului ministrului educației,

cercetării și inovării nr. 3898 din 06 mai 2009, prin care s-a

dispus eliberarea sa din funcția de inspector școlar general al

Inspectoratului Școlar al Județului Timiș.

Ordinul respectiv a fost emis în principal în temeiul dispozițiilor

art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009

privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice.

Potrivit dispozițiilor art. II alin. (2) din O.U.G. nr.

37/2009:

„Art. III. - (1)

[…]

(2)

Contractele de

management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind

Statutul personalului didactic, cu modificările și completările

ulterioare, și aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de

la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.

În cauză, Înalta Curte reține că nu pot fi primite

criticile din recurs referitoare la faptul că în cauză nu este

îndeplinită condiția referitoare la existența unui cazul bine

justificat, în sensul prevederilor art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât, prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1257/2009 (publicată în M.Of. nr. 758 din 6

noiembrie 2009), s-a constatat că este neconstituțională Legea de

aprobare a O.U.G. nr. 37/2009.

Curtea constituțională a reținut că „

Prin reglementările

sale, O.U.G. nr. 37/2009 "afectează" statutul juridic al unor

funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ

teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, adoptată de

Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea

fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se

reglementează prin lege organică.

De altfel, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a

intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială,

încălcând, astfel, dispozițiile art. 115 alin. (6) din

Constituție.”

Înalta Curte are în vedere și art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea

nr. 554/2004, potrivit cărora prin „

cazuri bine justificate” se înțeleg

„împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ”.

Prin urmare, considerentele instanței de contencios

constituțional reliefează pe deplin îndeplinirea condiției

cazului bine justificat, de natură a fundamenta și valida

soluția instanței de fond în sensul dispunerii măsurii de

suspendare a executării

Ordinului ministrului educației, cercetării

și inovării nr. 3898 din 06 mai 2009.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției referitoare la

paguba iminentă în sensul prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

Înalta Curte reține că aceasta derivă cu evidență din

împrejurarea că, pe perioada scursă de la data eliberării din

funcție, intimatul-reclamant L.I. este lipsit de drepturile salariale,

ceea ce conduce la concluzia existenței unui prejudiciu material, viitor

și previzibil.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și

criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța

de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe

care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în

conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

De asemenea, în baza art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimat

în cuantum de 1.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul, Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, împotriva sentinței civile

nr. 254 din 20 iulie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant

în sumă de 1.000 lei cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 23 martie 2010.