ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2408/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 366 din 16 noiembrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul L.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, a dispus anularea Ordinului nr. 3898 din 6 mai 2009 emis de pârât și reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior, cu plata tuturor drepturilor salariale aferente, de la data eliberării din funcție până la reintegrarea sa. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin Ordinul nr. 5824 din 3 noiembrie 2008, reclamantul a fost numit în funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Timiș, iar în baza acestui ordin s-a procedat la încheierea Contractului de management educațional nr. 11185 din 5 noiembrie 2004, pe o perioadă de 4 ani.

Ulterior, prin Ordinului nr. 3898 din 6 mai 2009, s-a dispus încetarea contractului de management anterior menționat și eliberarea reclamantului din funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Timiș. În preambulul acestui act administrativ s-a precizat că acesta a fost emis în aplicarea dispozițiilor art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale. Curtea a apreciat că prin O.U.G. nr. 37/2009 s-a procedat în fapt la modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. În opinia primei instanțe, art. II din O.U.G.

nr. 37/2009 nu poate constitui temeiul de drept pentru eliberarea din funcția publică deținută de reclamant, întrucât prin această ordonanță nu s-a procedat și la modificarea dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 128/1997 privind eliberarea din funcțiile de conducere. În plus, curtea a arătat faptul că în contractului de management anterior nominalizat se prevede încetarea acestuia ca urmare a eliberării din funcție, în cazul neîndeplinirii din culpă sau cu rea-credință a obligațiilor asumate ori în cazul în care, în urma evaluării anuale, managerul educațional a obținut calificativul nesatisfăcător, conform fișei de evaluare obiectivă. Or, din interpretarea dispozițiilor cuprinse în contractul de management rezultă că încetarea acestuia reprezintă un efect al eliberării din funcție a managerului educațional și nu poate reprezenta o cauză pentru eliberarea din funcție.

Curtea a concluzionat în sensul că încetarea contractelor de management educațional, în temeiul art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009 (articol care a fost abrogat prin O.U.G. nr. 105/2009), reprezintă o încetare de drept care nu poate justifica măsura eliberării din funcția publică iar, din această perspectivă, ordinul contestat este nelegal, întrucât a fost emis cu încălcarea actelor normative cu forță juridică superioară. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., recurentul a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate: 1) În cauză, a fost respectat principiul simetriei actelor administrative, întrucât ordinul contestat a fost emis de aceeași autoritate publică care a dispus și numirea în funcția publică a intimatului; 2) Contractul de management are natura unui contract de mandat, motiv pentru care nu se poate dispune reintegrarea intimatului pe funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale. 3) Încetarea contractului de management conduce la reluarea activității de cadru didactic și nu la eliminarea din sistemul național de învățământ.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin Ordinul nr. 3898 din 6 mai 2009 Ministrul Educației, Cercetării și Inovării a dispus, începând cu data de 7 mai 2009, încetarea contractului de management educațional al intimatului-reclamant și eliberarea acestuia din funcția publică de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Timiș.

Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 20 alin. (2), art. 31 și art. 101 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, precum și H.G. nr. 51/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia. Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, precum și statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. Înalta Curte arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței, motiv pentru care în mod corect au fost anulate de instanța de fond. În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul. În temeiul art. 274 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON către intimat, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva Sentinței nr. 366 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimat cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2010.