ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2408/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 366 din 16 noiembrie

2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul L.I. în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, a dispus anularea

Ordinului nr. 3898 din 6 mai 2009 emis de pârât și reintegrarea reclamantului

în funcția publică deținută anterior, cu plata tuturor drepturilor salariale

aferente, de la data eliberării din funcție până la reintegrarea sa.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Ordinul nr. 5824

din 3 noiembrie 2008, reclamantul a fost numit în funcția de inspector școlar

general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Timiș, iar în baza acestui

ordin s-a procedat la încheierea Contractului de management educațional nr.

11185 din 5 noiembrie 2004, pe o perioadă de 4 ani.

Ulterior, prin

Ordinului nr. 3898 din 6 mai 2009, s-a dispus încetarea contractului de

management anterior menționat și eliberarea reclamantului din funcția de

inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Timiș.

În preambulul acestui

act administrativ s-a precizat că acesta a fost emis în aplicarea dispozițiilor

art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice locale.

Curtea a apreciat că

prin O.U.G. nr. 37/2009 s-a procedat în fapt la modificarea Legii nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici și a Legii nr. 128/1997 privind

Statutul personalului didactic.

În opinia primei

instanțe, art. II din O.U.G. nr. 37/2009 nu poate constitui temeiul de drept

pentru eliberarea din funcția publică deținută de reclamant, întrucât prin

această ordonanță nu s-a procedat și la modificarea dispozițiilor cuprinse în

Legea nr. 128/1997 privind eliberarea din funcțiile de conducere.

În plus, curtea a

arătat faptul că în contractului de management anterior nominalizat se prevede

încetarea acestuia ca urmare a eliberării din funcție, în cazul neîndeplinirii

din culpă sau cu rea-credință a obligațiilor asumate ori în cazul în care, în

urma evaluării anuale, managerul educațional a obținut calificativul

nesatisfăcător, conform fișei de evaluare obiectivă.

Or, din interpretarea

dispozițiilor cuprinse în contractul de management rezultă că încetarea

acestuia reprezintă un efect al eliberării din funcție a managerului

educațional și nu poate reprezenta o cauză pentru eliberarea din funcție.

Curtea a concluzionat

în sensul că încetarea contractelor de management educațional, în temeiul art.

II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009 (articol care a fost abrogat prin O.U.G.

nr. 105/2009), reprezintă o încetare de drept care nu poate justifica măsura

eliberării din funcția publică iar, din această perspectivă, ordinul contestat

este nelegal, întrucât a fost emis cu încălcarea actelor normative cu forță

juridică superioară.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și

Inovării, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii ca

neîntemeiată.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu

aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici

de nelegalitate:

1) În cauză, a fost

respectat principiul simetriei actelor administrative, întrucât ordinul

contestat a fost emis de aceeași autoritate publică care a dispus și numirea în

funcția publică a intimatului;

2) Contractul de

management are natura unui contract de mandat, motiv pentru care nu se poate

dispune reintegrarea intimatului pe funcția deținută anterior și plata

drepturilor salariale.

3) Încetarea

contractului de management conduce la reluarea activității de cadru didactic și

nu la eliminarea din sistemul național de învățământ.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Astfel, prin Ordinul

nr. 3898 din 6 mai 2009 Ministrul Educației, Cercetării și Inovării a dispus,

începând cu data de 7 mai 2009, încetarea contractului de management

educațional al intimatului-reclamant și eliberarea acestuia din funcția publică

de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Timiș.

Temeiul juridic al

acestei măsuri administrative l-a constituit art. II alin. (2) din O.U.G. nr.

37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice locale, art. 20 alin. (2), art. 31 și art. 101 alin. (1) din Legea nr.

128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare,

precum și H.G. nr. 51/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului

Educației, Cercetării și Inovării.

Înalta Curte

apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de

drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu

privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de

constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este

un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor

guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează

garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare,

precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Conform alin. (4) din

articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile

Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate

neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte, în

situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și

ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest aspect,

poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a

statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a

dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea

acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm.

din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra

legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței

respective, care constituie conținutul normativ al legii.

Prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională

Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor

deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul

normativ aprobat prin această lege.

De asemenea, prin

Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele

deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că

modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ”

de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică

problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a

contractului de management.

În plus, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost

încălcate prevederile art. 15 din Constituție, precum și statutul juridic al

funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât

Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin.

(1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora,

precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act

administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege

reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin

admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor

dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că,

în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze

similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate

neconstituționale.

În speța de față,

intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție,

temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004.

După cum s-a relevat

anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr.

37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009.

Ca atare, în temeiul

art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei

decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având

ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Înalta Curte arată că

actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de

neconstituționalitate al ordonanței, motiv pentru care în mod corect au fost

anulate de instanța de fond.

În consecință, din

cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică

care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea

contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

În temeiul art. 274

alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei

de 500 RON către intimat, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva Sentinței nr. 366 din

16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON

cheltuieli de judecată către intimat cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 mai 2010.