ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2735/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 681/59 din 5 iunie 2009, reclamantul P.C. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării București, solicitând admiterea acțiunii, anularea Ordinului nr. 3899 din 06 mai 2009 și pe cale de consecință, obligarea pârâtului la reintegrarea reclamantului în funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Timiș și plata tuturor drepturilor salariale, a indemnizației de conducere și a sporurilor calculate asupra tuturor drepturilor bănești care i se cuvin, de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea sa.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a deținut calitatea de inspector școlar general adjunct al județului Timiș, fiind numit prin Ordinul Ministrului învățământului nr. 5461 din 23 octombrie 2006 și având încheiat un contract de management educațional cu inspectorul școlar general al județului Timiș în data de 01 noiembrie 2006, pe o perioadă de 4 ani, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și a dispozițiilor art. 144 din Legea învățământului nr. 84/1995 republicată. Prin Ordinul nr. 3899 din 06 mai 2009 emis de ministrul educației, cercetării și inovării s-a dispus încetarea contractului de management educațional începând cu data de 7 mai 2009, cu aceeași dată dispunându-se și eliberarea lui din funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Timiș.

În preambulul acestui ordin sunt menționate ca temei de drept prevederile art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice. Aceste dispoziții prevăd că "contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență". Prin aceeași ordonanță de urgență au fost modificate și prevederile art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997, prin art. II alin. (1), care stabilesc că: "numirea inspectorului școlar general a inspectorului școlar general adjunct și a directorului Casei Corpului Didactic se face prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării.

Inspectorul școlar general și directorul Casei Corpului Didactic încheie cu ministrul educației, cercetării și inovării un contract de management educațional pe termen de maximum 4 ani, care cuprinde direcțiile și obiectivele din strategia pe educație, în concordanță cu obiectivele din Programul de guvernare. Reevaluarea condițiilor din contractul de management educațional se face trimestrial." Prin dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 modificată, funcția de inspector școlar general adjunct se ocupă prin concurs. Niciunul din aceste cazuri nu este incident în speță. Pentru activitatea de inspector școlar general adjunct a primit calificativul foarte bine în toți anii în care a desfășurat această activitate, ceea ce, implicit, înseamnă că și-a îndeplinit în mod exemplar toate obligațiile asumate.

Ordinul atacat prin care s-a dispus eliberarea din funcție nu conține nicio motivare referitoare la încălcarea vreunei obligații contractuale, unica situație în care se putea proceda la eliberarea sa din funcție. Pe de altă parte, menționează cu privire la O.U.G. nr. 37/2009, care constituie temeiul de drept al Ordinului atacat, a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, care a fost soluționată de Curtea Constituțională. Adoptarea de către Guvern a O.U.G. nr. 37/2009 și, mai ales a prevederilor art. II alin. (2) din acest act nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit și nici de necesitatea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, ci lucru foarte grav, de contracararea posibilelor efecte ale exercitării unui drept constituțional de către un număr de parlamentari împotriva unei legi deja adoptată de Parlament.

În nici un caz nu poate fi vorba de eficientizarea activității instituțiilor publice din învățământ, în speță a inspectoratelor școlare județene și nici despre îmbunătățirea actului managerial prin reducerea cheltuielilor bugetare, în condițiile în care, prin aplicarea acestui text de lege nu se face nimic altceva decât înlocuirea unui inspector școlar general adjunct cu alt inspector școlar general adjunct agreat politic, atribuțiile și salariul rămânând identice. De asemenea, sunt încălcate și prevederile art. II din Constituția României, prin faptul că dispozițiile art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009 nu corespund exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea și previzibilitatea normei juridice.

Totodată sunt încălcate și prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție". Prin prisma aceleiași critici, privind încălcarea dreptului la muncă, este încălcat și art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 6 paragraful 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, care recunoaște și garantează dreptul la muncă. La dosar a depus întâmpinare pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării s-a arătat că ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis de ministrul educației în vederea punerii în executare a O.U.G.

nr. 37/2009, conform atribuțiilor competențelor acestuia. Constituția României, republicată, reglementează dreptul Guvernului de a adopta hotărâri și ordonanțe. În legea supremă se statuează la art. 115 alin. (4) faptul că Guvernul poate emite ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora. Având în vedere necesitatea eficientizării activității instituțiilor publice și a îmbunătățirii actului managerial în condițiile reducerii cheltuielilor bugetare este necesară adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare și de abordare mai prudentă a deficitului bugetar, inclusiv prin stabilirea unor criterii de performanță în organizarea și coordonarea unor autorități și instituții publice.

Prin urmare, precizările la care a făcut referire sunt elemente care vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. Prin O.U.G. nr. 37/2009, act normativ cu forță juridică, superioară se statuează faptul că în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, contractele de management educațional încheiat în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările și completările ulterioare, și aflate în derulare încetează. Astfel, contractul de management educațional încheiat P.C. a încetat de drept în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, încetare care nu are un caracter sancționator așa cum în mod eronat a susținut reclamantul.

Ordinul nr. 3899/2009, act administrativ emis pe baza și în executarea legii, se bucură de prezumția de legalitate care la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate. De asemenea s-a solicitat respingerea și petitului al treilea în conformitate cu principiul de drept accesoriul urmează principalul „ accesorium sequitur principale ". A mai arătat că în sistemul național de învățământ, încetarea contractului de management nu are ca și efect încetarea raporturilor de muncă ale reclamantului, acesta continuându-și activitatea de cadru didactic.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 344 din 5 noiembrie 2009 a admis acțiunea formulată de P.C.; a anulat Ordinul nr. 3899 din 6 mai 2009 emis de ministrul educației, cercetării și inovării; a dispus plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale, a indemnizației de conducere și a sporurilor calculate asupra drepturilor bănești cuvenite de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea acestuia în funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Timiș. A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele considerente: Reclamantului P.C.

prin Ordinul nr. 3899 din 6 mai 2009 a cărui anulare se solicită în prezenta cauză, i-a încetat contractul de management încheiat cu Ministerul Educației, Cercetării și Inovării pentru ocuparea funcției de inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar al județului Timiș începând cu data de 7 mai 2009, în temeiul art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2000. Potrivit acestor dispoziții „contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare și aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței”, O.U.G. nr. 37/2009 în baza căreia a fost emis ordinul contestat a fost abrogată.

Mai mult decât atât Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională. Având în vedere cele reținute de Curtea Constituțională, precum și abrogarea unicului temei legal care a determinat încetarea contractului de management educațional, prima instanță a reținut că o menținere a unor acte administrative emise în baza unui act normativ declarat neconstituțional ar pune în discuție supremația Constituției și ar permite prelungirea nelegală a unui comportament abuziv al autorității publice emitente.

Cum anularea actului administrativ nelegal implică înlăturarea oricăror efecte produse pentru trecut de acest act, respectiv repunerea părților în situația anterioară, instanța a admis și cererea de reintegrare a reclamantului în funcția de inspector general adjunct și a dispus plata către reclamant a tuturor drepturilor bănești cuvenite de la data eliberării din funcție până la data reintegrării acestuia în funcția deținută. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanța a obligat pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurentul a susținut în esență că prima instanță și-a motivat soluția de admitere a acțiunii pe considerentul că O.U.G.

nr. 37/2009 (actul normativ în baza căruia a fost emis ordinul contestat) a fost abrogată. O asemenea argumentare, a susținut recurentul, este nelegală raportat atât la principiul efectului imediat al unei legi cât și la faptul că legalitatea și temeinicia unui act administrativ se cercetează și se verifică de către instanța de judecată raportat la actele în vigoare la momentul emiterii iar nu la evenimentele ulterioare. Este inadmisibilă argumentarea instanței de fond, a precizat recurentul, care se raportează la actele normative în vigoare la momentul pronunțării soluției și nu la actele normative în vigoare la momentul emiterii actului administrativ contestat. Referitor la decizia Curții Constituționale, recurentul a precizat că potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.

Criticile recurentului au vizat și reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior arătând că reclamantul a acționat în temeiul contractului de management ca un mandatar, că acest contract a încetat și că o reintegrare în funcție operează doar în planul unor relații de muncă. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru argumentele relevante și decisive în soluționarea cauzei ce succed. Criticile recurentei cu privire la efectele Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, reținute de prima instanță, în justificarea cărora s-a invocat pronunțarea acesteia la o dată ulterioară publicării O.U.G.

nr. 105/2009 (6 octombrie 2009), care a preluat prevederile O.U.G. nr. 37/2009, precum și pronunțarea neconstituționalității legii de aprobare a acestuia din urmă doar pe aspecte procedurale, nu pot fi primite. Constituția fixează cadrul juridic al controlului constituționalității legilor și ordonanțelor de guvern, reglementarea în detaliu aducând-o legea organică privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României – Legea nr. 47/1992. Controlul de constituționalitate astfel reglementat este un control de conformitate a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, un control concret în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Ca regulă generală, în cazul declarării neconstituționalității unor legi sau ordonanțe ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate, dispozițiile din lege sau alte acte normative cu aceeași forță juridică își încetează aplicabilitatea la împlinirea unui termen de 45 zile de la aplicarea deciziei, dacă în acest termen prevederile declarate neconstituționale nu sunt puse în acord cu dispozițiile constituționale, iar în cazul controlului a priori, legea este declarată neconstituțională înainte de promulgare, neavând așadar o existență juridică proprie. Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și produc efecte erga omnes, de la data publicării, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, ea devenind astfel inexistentă.

Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a fost declarată neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin lege. Prevederile O.U.G. nr. 105/2009, care au reglementat aceleași soluții juridice cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009, (art. I pct. 1-5 și 26, art. III – IV și VIII și anexa 1), la care a făcut referire recurenta, au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009. La pronunțarea acestei decizii s-a avut în vedere faptul că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2000, în cadrul controlului a priori, s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2007, controlul de constituționalitate raportându-se indiscutabil la actul normativ supus aprobării, iar prin procedeul legislativ utilizat, Guvernul a determinat ca prevederile actului normativ abrogat și declarat neconstituțional să producă în continuare efecte juridice, sub forma unui act nou care a preluat în integralitate, cu unele modificări nesemnificative, dispozițiile inițiale în materia respectivă. S-a constatat că argumentele reținute în Decizia nr. 1257/2009 sunt mutatis mutandi, valabile și în privința O.U.G. nr. 105/2009. Or, prin respectiva decizie, Curtea Constituțională a conchis că modalitatea de reglementare a funcției publice și „actului administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze, prin reglementările sale O.U.G.

nr. 37/2009 afectând statutul juridic al unor funcționari de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare. S-a observat, totodată, că respectivele reglementări exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale și pune în discuție regimul constituțional și legal actual al funcției publice. În aceste condiții, judecătorul fondului a concluzionat în mod corect că actul administrativ emis în executarea și aplicarea unei dispoziții legale neconforme cu Constituția înfrânge principiul legalității și drept urmare este nelegal.

Desființarea funcției publice deținute de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce acestea au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei dispoziții de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale, este cert stabilit că au fost încălcate în cauză. Admiterea opiniei contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992. Față de cele expuse, reținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat, cu obligarea recurentei - parte căzută în pretenții - la plata către intimat a sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței civile nr. 344 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurentul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la plata sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant P.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2010.