ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2735/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2735/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 681/59 din 5 iunie 2009,

reclamantul P.C. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării și Inovării București, solicitând admiterea

acțiunii, anularea Ordinului nr. 3899 din 06 mai 2009 și pe cale de

consecință, obligarea pârâtului la reintegrarea reclamantului în

funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Timiș și plata tuturor drepturilor

salariale, a indemnizației de conducere și a sporurilor calculate

asupra tuturor drepturilor bănești care i se cuvin, de la data

eliberării din funcție și până la reintegrarea sa.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că reclamantul a deținut calitatea de inspector

școlar general adjunct al județului Timiș, fiind numit prin

Ordinul Ministrului învățământului nr. 5461 din 23 octombrie 2006

și având încheiat un contract de management educațional cu

inspectorul școlar general al județului Timiș în data de 01

noiembrie 2006, pe o perioadă de 4 ani, în temeiul dispozițiilor art.

24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic

și a dispozițiilor art. 144 din Legea învățământului

nr. 84/1995 republicată.

Prin Ordinul nr. 3899 din 06 mai 2009

emis de ministrul educației, cercetării și inovării s-a

dispus încetarea contractului de management educațional începând cu data

de 7 mai 2009, cu aceeași dată dispunându-se și eliberarea lui

din funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Timiș.

În preambulul acestui ordin sunt

menționate ca temei de drept prevederile art. II alin. (2) din O.U.G. nr.

37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a

administrației publice. Aceste dispoziții prevăd că

"contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr.

128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și

completările ulterioare, și aflate în derulare încetează în

termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de

urgență".

Prin aceeași ordonanță de

urgență au fost modificate și prevederile art. 24 alin. (6) din

Legea nr. 128/1997, prin art. II alin. (1), care stabilesc că: "numirea

inspectorului școlar general a inspectorului școlar general adjunct

și a directorului Casei Corpului Didactic se face prin ordin al

ministrului educației, cercetării și inovării. Inspectorul

școlar general și directorul Casei Corpului Didactic încheie cu

ministrul educației, cercetării și inovării un contract de

management educațional pe termen de maximum 4 ani, care cuprinde direcțiile

și obiectivele din strategia pe educație, în concordanță cu

obiectivele din Programul de guvernare. Reevaluarea condițiilor din

contractul de management educațional se face trimestrial."

Prin dispozițiile art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 128/1997 modificată, funcția de inspector școlar

general adjunct se ocupă prin concurs.

Niciunul din aceste cazuri nu este

incident în speță. Pentru activitatea de inspector școlar

general adjunct a primit calificativul foarte bine în toți anii în care a

desfășurat această activitate, ceea ce, implicit, înseamnă

că și-a îndeplinit în mod exemplar toate obligațiile asumate.

Ordinul atacat prin care s-a dispus

eliberarea din funcție nu conține nicio motivare referitoare la

încălcarea vreunei obligații contractuale, unica situație în

care se putea proceda la eliberarea sa din funcție.

Pe de altă parte,

menționează cu privire la O.U.G. nr. 37/2009, care constituie temeiul

de drept al Ordinului atacat, a fost ridicată excepția de

neconstituționalitate, care a fost soluționată de Curtea

Constituțională.

Adoptarea de către Guvern a O.U.G.

nr. 37/2009 și, mai ales a prevederilor art. II alin. (2) din acest act nu

a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care

legiuitorul primar nu a intervenit și nici de necesitatea evitării

unei grave atingeri aduse interesului public, ci lucru foarte grav, de

contracararea posibilelor efecte ale exercitării unui drept

constituțional de către un număr de parlamentari împotriva unei

legi deja adoptată de Parlament.

În nici un caz nu poate fi vorba de

eficientizarea activității instituțiilor publice din

învățământ, în speță a inspectoratelor școlare

județene și nici despre îmbunătățirea actului managerial

prin reducerea cheltuielilor bugetare, în condițiile în care, prin

aplicarea acestui text de lege nu se face nimic altceva decât înlocuirea unui

inspector școlar general adjunct cu alt inspector școlar general

adjunct agreat politic, atribuțiile și salariul rămânând

identice.

De asemenea, sunt încălcate și

prevederile art. II din Constituția României, prin faptul că

dispozițiile art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009 nu corespund

exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului privind

accesibilitatea și previzibilitatea normei juridice.

Totodată sunt încălcate și

prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora

„ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor

fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și

îndatoririle prevăzute de Constituție".

Prin prisma aceleiași critici, privind

încălcarea dreptului la muncă, este încălcat și art. 20 din

Constituție prin raportare la prevederile art. 6 paragraful 1 din Pactul

internațional cu privire la drepturile economice, sociale și

culturale, care recunoaște și garantează dreptul la muncă.

La dosar a depus întâmpinare pârâtul

Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, solicitând

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării s-a

arătat că ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis

de ministrul educației în vederea punerii în executare a O.U.G. nr.

37/2009, conform atribuțiilor competențelor acestuia.

Constituția României,

republicată, reglementează dreptul Guvernului de a adopta

hotărâri și ordonanțe. În legea supremă se statuează

la art. 115 alin. (4) faptul că Guvernul poate emite ordonanțe de

urgență numai în situații extraordinare a căror

reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva

urgența în cuprinsul acestora.

Având în vedere necesitatea

eficientizării activității instituțiilor publice și a

îmbunătățirii actului managerial în condițiile reducerii

cheltuielilor bugetare este necesară adoptarea unei politici de

restrângere a cheltuielilor bugetare și de abordare mai prudentă a

deficitului bugetar, inclusiv prin stabilirea unor criterii de performanță

în organizarea și coordonarea unor autorități și

instituții publice. Prin urmare, precizările la care a făcut

referire sunt elemente care vizează interesul general public și

constituie situații de urgență și extraordinare a

căror reglementare nu poate fi amânată.

Prin O.U.G. nr. 37/2009, act normativ cu

forță juridică, superioară se statuează faptul că

în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, contractele de management

educațional încheiat în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului

didactic cu modificările și completările ulterioare, și

aflate în derulare încetează. Astfel, contractul de management

educațional încheiat P.C. a încetat de drept în temeiul O.U.G. nr.

37/2009, încetare care nu are un caracter sancționator așa cum în mod

eronat a susținut reclamantul.

Ordinul nr. 3899/2009, act administrativ

emis pe baza și în executarea legii, se bucură de prezumția de

legalitate care la rândul său se bazează pe prezumția de

autenticitate și de veridicitate.

De asemenea s-a solicitat respingerea

și petitului al treilea în conformitate cu principiul de drept accesoriul

urmează principalul „

accesorium sequitur principale

".

A mai arătat că în sistemul

național de învățământ, încetarea contractului de

management nu are ca și efect încetarea raporturilor de muncă ale

reclamantului, acesta continuându-și activitatea de cadru didactic.

Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 344

din 5 noiembrie 2009 a admis acțiunea formulată de P.C.; a anulat

Ordinul nr. 3899 din 6 mai 2009 emis de ministrul educației,

cercetării și inovării; a dispus plata către reclamant a

tuturor drepturilor salariale, a indemnizației de conducere și a

sporurilor calculate asupra drepturilor bănești cuvenite de la data

eliberării din funcție și până la reintegrarea acestuia în

funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Timiș.

A obligat pârâtul la plata către

reclamant a sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, a

reținut următoarele considerente:

Reclamantului P.C. prin Ordinul nr. 3899

din 6 mai 2009 a cărui anulare se solicită în prezenta cauză,

i-a încetat contractul de management încheiat cu Ministerul Educației,

Cercetării și Inovării pentru ocuparea funcției de

inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar al județului

Timiș începând cu data de 7 mai 2009, în temeiul art. II alin. (2) din

O.U.G. nr. 37/2000.

Potrivit acestor dispoziții

„contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997

privind Statutul personalului didactic, cu modificările și

completările ulterioare și aflate în derulare încetează în

termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței”, O.U.G. nr. 37/2009

în baza căreia a fost emis ordinul contestat a fost abrogată.

Mai mult decât atât Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a

constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este

neconstituțională.

Având în vedere cele reținute de

Curtea Constituțională, precum și abrogarea unicului temei legal

care a determinat încetarea contractului de management educațional, prima

instanță a reținut că o menținere a unor acte

administrative emise în baza unui act normativ declarat neconstituțional

ar pune în discuție supremația Constituției și ar permite

prelungirea nelegală a unui comportament abuziv al autorității

publice emitente.

Cum anularea actului administrativ

nelegal implică înlăturarea oricăror efecte produse pentru

trecut de acest act, respectiv repunerea părților în situația

anterioară, instanța a admis și cererea de reintegrare a

reclamantului în funcția de inspector general adjunct și a dispus

plata către reclamant a tuturor drepturilor bănești cuvenite de

la data eliberării din funcție până la data reintegrării

acestuia în funcția deținută.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., instanța a obligat pârâtul și la plata cheltuielilor de

judecată ocazionate de acest proces.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Ministerul Educației, Cercetării și Inovării,

criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurentul a susținut în

esență că prima instanță și-a motivat

soluția de admitere a acțiunii pe considerentul că O.U.G. nr. 37/2009

(actul normativ în baza căruia a fost emis ordinul contestat) a fost abrogată.

O asemenea argumentare, a susținut

recurentul, este nelegală raportat atât la principiul efectului imediat al

unei legi cât și la faptul că legalitatea și temeinicia unui act

administrativ se cercetează și se verifică de către

instanța de judecată raportat la actele în vigoare la momentul

emiterii iar nu la evenimentele ulterioare.

Este inadmisibilă argumentarea

instanței de fond, a precizat recurentul, care se raportează la

actele normative în vigoare la momentul pronunțării soluției

și nu la actele normative în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ contestat.

Referitor la decizia Curții

Constituționale, recurentul a precizat că potrivit art. 11 alin. (3)

din Legea nr. 47/1992 deciziile Curții Constituționale au putere

numai pentru viitor.

Criticile recurentului au vizat și

reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior

arătând că reclamantul a acționat în temeiul contractului de

management ca un mandatar, că acest contract a încetat și că o

reintegrare în funcție operează doar în planul unor relații de

muncă.

Examinând actele dosarului,

hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma

dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului

judiciar, Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru

argumentele relevante și decisive în soluționarea cauzei ce succed.

Criticile recurentei cu privire la

efectele Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, reținute de prima instanță, în justificarea

cărora s-a invocat pronunțarea acesteia la o dată

ulterioară publicării O.U.G. nr. 105/2009 (6 octombrie 2009), care a

preluat prevederile O.U.G. nr. 37/2009, precum și pronunțarea neconstituționalității

legii de aprobare a acestuia din urmă doar pe aspecte procedurale, nu pot

fi primite.

Constituția fixează cadrul

juridic al controlului constituționalității legilor și

ordonanțelor de guvern, reglementarea în detaliu aducând-o legea

organică privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale a României – Legea nr. 47/1992.

Controlul de constituționalitate

astfel reglementat este un control de conformitate a legii sau

ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, un

control concret în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și

libertăților cetățenești.

Ca regulă generală, în cazul

declarării neconstituționalității unor legi sau

ordonanțe ca urmare a admiterii unei excepții de

neconstituționalitate, dispozițiile din lege sau alte acte normative

cu aceeași forță juridică își încetează

aplicabilitatea la împlinirea unui termen de 45 zile de la aplicarea deciziei,

dacă în acest termen prevederile declarate neconstituționale nu sunt puse

în acord cu dispozițiile constituționale, iar în cazul controlului a

priori, legea este declarată neconstituțională înainte de promulgare,

neavând așadar o existență juridică proprie.

Deciziile Curții

Constituționale sunt obligatorii și produc efecte erga omnes, de la

data publicării, cu consecința înlăturării normei declarate

neconstituționale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, ea

devenind astfel inexistentă.

Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a fost declarată neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar

din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul

neconstituționalității afectează însuși actul normativ

aprobat prin lege.

Prevederile O.U.G. nr. 105/2009, care au

reglementat aceleași soluții juridice cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009,

(art. I pct. 1-5 și 26, art. III – IV și VIII și anexa 1), la

care a făcut referire recurenta, au fost declarate neconstituționale

prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009.

La pronunțarea acestei decizii s-a

avut în vedere faptul că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2000, în

cadrul controlului a priori, s-a declarat neconstituțională legea de

aprobare a O.U.G. nr. 37/2007, controlul de constituționalitate

raportându-se indiscutabil la actul normativ supus aprobării, iar prin procedeul

legislativ utilizat, Guvernul a determinat ca prevederile actului normativ

abrogat și declarat neconstituțional să producă în

continuare efecte juridice, sub forma unui act nou care a preluat în

integralitate, cu unele modificări nesemnificative, dispozițiile inițiale

în materia respectivă.

S-a constatat că argumentele

reținute în Decizia nr. 1257/2009 sunt mutatis mutandi, valabile și

în privința O.U.G. nr. 105/2009.

Or, prin respectiva decizie, Curtea

Constituțională a conchis că modalitatea de reglementare a

funcției publice și „actului administrativ” de numire reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze, prin reglementările

sale O.U.G. nr. 37/2009 afectând statutul juridic al unor funcționari de

conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și

ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr.

188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare.

S-a observat, totodată, că

respectivele reglementări exprimă o tendință de politizare

a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale

și pune în discuție regimul constituțional și legal actual

al funcției publice.

În aceste condiții, judecătorul

fondului a concluzionat în mod corect că actul administrativ emis în

executarea și aplicarea unei dispoziții legale neconforme cu Constituția

înfrânge principiul legalității și drept urmare este nelegal.

Desființarea funcției publice

deținute de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită

de efecte juridice din moment ce acestea au fost declarate

neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura

reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și

ale cărei dispoziții de natură să asigure stabilitatea

funcției publice, ca element al securității sociale, este cert

stabilit că au fost încălcate în cauză.

Admiterea opiniei contrare a recurentei ar

echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a

controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr.

47/1992.

Față de cele expuse,

reținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea

corectă a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge recursul ca nefondat, cu obligarea recurentei - parte

căzută în pretenții - la plata către intimat a sumei de 2000

lei, cheltuieli de judecată în recurs, conform art. 274 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva

sentinței civile nr. 344 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la plata sumei

de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către

intimatul-reclamant P.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 mai 2010.