ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2483/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 399 din 25 noiembrie

2009 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a

admis cererea formulată de reclamantul G.S.M., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Educației, Cercetării și Inovării; a anulat actul administrativ

reprezentat de Ordinul nr. 3855/2009 emis de Ministerul Educației, Cercetării

și Inovării și, în consecință, a obligat pârâtul la reintegrarea reclamantului

în funcția de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar al Județului

Timiș și a obligat pârâtul să plătească reclamantului toate drepturile

salariale, incluzând indemnizația de conducere și sporurile calculate de la

data eliberării din funcție și până la data reintegrării; a obligat pârâtul la

plata către reclamant a sumei de 1.789 RON cu titlu de cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariu avocat și taxă judiciară de timbru.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul a deținut

funcția de inspector școlar general al Județului Timiș, fiind numit prin

Ordinul ministrului învățământului nr. 5078/2006 și a încheiat un contract de

management educațional cu Inspectorul Școlar General al Județului Timiș în data

de 18 septembrie 2006, pe o perioada de 4 ani.

Instanța a constatat

că temeiul de drept al ordinului atacat este O.U.G. nr. 37/2009, care în art.

II alin. (2) prevede „contractele de management educațional încheiate în

temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu

modificările și completările ulterioare, și aflate în derulare, încetează în

termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de

urgență."

Conform art. II alin.

(1) numirea inspectorului școlar general, a inspectorului școlar general

adjunct și a directorului Casei Corpului Didactic se face prin ordin al

ministrului educației, cercetării și inovării. Inspectorul școlar general și

directorul Casei Corpului Didactic încheie cu ministrul educației, cercetării

și inovării un contract de management educațional pe termen de maximum 4 ani,

care cuprinde direcțiile și obiectivele din strategia pe educație.

Instanța de fond a

constatat că din interpretarea coroborată a celor două alineate ale articolului

mai sus menționat nu rezultă că toate contractele de management perfectate în

temeiul Legii nr. 128/1997, care încetează în virtutea temeiului de drept mai

sus invocat, ar conduce implicit la eliberarea din funcție a titularilor

contractelor de management.

Instanța a apreciat

că noua reglementare legislativă statuează doar condițiile în care se încheie

contractul de management educațional, nevizând titularii acestor contracte și

că o interpretare contrară ar conduce la destabilizarea instituțiilor statului

de drept și la nesiguranța locurilor de muncă ocupate în conformitate cu

dispozițiile legale.

Totodată, instanța de

fond a constatat că eliberarea reclamantului din funcția ocupată, ca și

sancțiune, putea fi dispusă, în temeiul Cap. IX lit. b) și c) din contractul de

management, doar în cazul în care și-ar fi neîndeplinit din culpă sau cu

rea-intenție obligațiile asumate sau dacă, în urma evaluării anuale, managerul

educațional a obținut calificativul nesatisfăcător conform fișei de evaluare

obiectivă. Celelalte cazuri de încetare a contractului vizează expirarea

perioadei pentru care a fost încheiat, ceea ce nu cazul în speța de față, iar

acordul părților, îndeplinirea condițiilor de pensionare, decesul sau punerea

sub interdicție a managerului, reorganizarea administrativ-teritorială, precum

și renunțarea managerului la contract, în condiții expres menționate, sunt de

asemenea situații care nu sunt incidente în cauza de față.

Din ansamblul

înscrisurilor depuse la dosar instanța a constatat că nu există niciunul dintre

cazurile menționate expres în contractul de management, situații care ar putea

să atragă sancțiunea eliberării din funcția ocupată.

La pronunțarea

soluției, instanța de fond a avut în vedere faptul că, în ceea ce privește

sensul dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, Curtea

Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 1189 din 6 noiembrie 2008,

publicată în M. Of. nr. 787/25.11.2008, că "ordonanțele de urgență nu pot

fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot

fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive

în domeniile în care intervin".

Or, prin O.U.G. nr.

37/2009, așa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat

regimul juridic al serviciilor publice, ceea ce îi atrage

neconstituționalitatea.

S-a reținut în motivarea

deciziei Curții Constituționale că prin reglementările sale, O.U.G. nr. 37/2009

"afectează" statutul juridic al unor funcționari publici de conducere

din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte

organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate

cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit

cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică. De

altfel, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un

domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând, astfel,

dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

În consecința, față

de considerentele mai sus expuse, văzând și dispozițiile legale invocate,

precum și considerentele deciziei pronunțată de Curtea Constituțională,

instanța a admis cererea formulată și a anulat actul administrativ reprezentat

de Ordinul nr. 3855/2009 emis de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării

și, în consecință, a obligat pârâtul la reintegrarea reclamantului în funcția

de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar al Județului Timiș și la

plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale, incluzând indemnizația

de conducere și sporurile calculate de la data eliberării din funcție și până

la data reintegrării.

Constatând culpa

procesuală a pârâtului în declanșarea litigiului, față de dispozițiile art. 274

C. proc. civ., instanța a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de

1.789 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și

taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei

hotărâri, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în

esență următoarele:

Instanța de fond a

dat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, întrucât, deși a reținut faptul că

potrivit art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009 „contractele de management

educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 (..) și aflate în derulare

încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe

de urgență", a concluzionat în mod nelegal că efectul acestei încetări ar

conduce la eliberarea din funcție a titularilor contractelor de management.

Astfel, instanța de

fond a ignorat faptul că numirea inspectorului școlar general se face de către

ministrul educației, cercetării și inovării, în conformitate cu prevederile

legii, iar urmare a acestei numiri se încheie de către acesta un contract de

management. Prin urmare, în conformitate cu principiul simetriei actelor

administrative, urmare a încetării contractului de management, încetare reglementată

de prevederile O.U.G. nr. 37/2009, a fost emis și ordinul de eliberare din

funcție.

A mai arătat

recurentul că argumentarea instanței de fond este vădit nelegală, raportat la

principiul efectului imediat al unei legi și la principiul simetriei actelor

juridice.

Menționarea de către

instanța fondului a cauzelor de încetare a contractului de management nu are

relevanță, întrucât în speța dedusă judecății actul normativ, respectiv O.U.G.

nr. 37/2009, a condus la încetarea contractului de management. De altfel, nici

motivarea instanței privind neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 nu are

relevanță în prezenta cauză, pe de o parte deoarece instanța fondului nu are

această competență, iar, pe de altă parte, pentru că potrivit dispozițiilor

art. 11 (3) din Legea nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare,

deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai

pentru viitor or, ceea ce primează este momentul emiterii ordinului de

eliberare, dată la care O.U.G. nr. 37/2009 era în vigoare.

S-a mai arătat în

motivele de recurs faptul că în mod nelegal a constatat instanța de fond culpa

procesuală a pârâtului în declanșarea litigiului și a obligat astfel ministerul

la plata cheltuielilor de judecată, întrucât prin ordinul supus cenzurii

instanței de fond s-au pus în executare prevederile legale.

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare.

În cauză este de necontestat faptul că Ordinul a

cărui anulare se solicită a fost emis ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice care, la art. II alin. (2) a stabilit că:

„(2) Contractele de

management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul

personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și aflate în

derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgență.”

De asemenea, este de

necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a)

din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este

neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este

lovită de un viciu de neconstituționalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern

cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora

„Ordonanțele de urgență(…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale

statului(…)”.

Totodată, este de

necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr.

105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin

Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința

dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și

anexa nr. 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași

soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în

privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat

prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională

a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat

și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile

sale sunt general obligatorii.

În mod corect

instanța de fond a motivat că actul administrativ atacat este nelegal, fiind

emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea

Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de

neconstituționalitate.

De cealaltă parte,

autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de

instanța de fond, a susținut că decizia Curții Constituționale nu poate fi

avută în vedere, întrucât a fost pronunțată ulterior emiterii actului

administrativ contestat și are putere numai pentru viitor.

Nu poate fi primită

susținerea recurentului-pârât, întrucât viciul de constituționalitate constatat

cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele

administrative emise în baza și pentru executarea unor dispoziții

neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal și nu

poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei

dispoziții neconstituționale.

În același sens,

instanța de recurs are în vedere și faptul că prin decizia respectivă, Curtea

Constituțională s-a pronunțat în sensul că „prin dispozițiile sale, O.U.G. nr.

37/2009 exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din

unitățile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune

în discuție regimul constituțional și legal actual al funcției publice”, fără a

face distincție între funcția publică și funcția de cadru didactic.

De asemenea, nu pot

fi primite susținerile recurentului în sensul că reclamantului i-a fost

păstrată catedra pe durata exercitării mandatului de inspector, Înalta Curte

reținând că această împrejurare nu este de natură a conferi un caracter de

legalitate actului administrativ contestat, emis în temeiul unor dispoziții

neconstituționale.

În consecință, în

raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,

împotriva Sentinței civile nr. 399 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă pârâtul la

plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către

intimatul-reclamant G.S.M.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 mai 2010.