ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 851/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 851/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea

înregistrată la data de 12 octombrie 2010 pe rolul Curții de Apel Timișoara,

reclamantul L.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S.,

suspendarea executării Ordinului nr. 5308/2010 privind eliberarea sa din

funcția de inspector școlar general adjunct la I.Ș.J. Timiș, în temeiul art. 14

din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării acestui act

administrativ, existând o îndoială puternică asupra legalității acestuia, în

condițiile în care a fost emis cu încălcarea legii și a clauzelor contractului

de management educațional încheiat anterior.

Sub acest aspect, a

arătat că la I.Ș.J. Timiș au fost cuprinși în structura organizatorică trei

inspectori școlari adjuncți, structura fiind modificată prin Ordinul nr. 4712/2010

emis de pârât, prin care s-au stabilit doar două astfel de funcții pentru

județul Timiș.

În executarea acestui

ordin au fost eliberați din funcție doi inspectori școlari adjuncți, cel rămas

având contract de management doar până în luna octombrie 2010, alături de

acesta fiind desemnat un alt inspector omolog, cu delegație, în ciuda faptului

că reclamantul ocupase postul prin concurs, contractul său de management

educațional având valabilitate până la 5 noiembrie 2012 confirmată prin

sentința civilă nr. 366/2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.

678/59/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 2408 din 7 mai 2010.

În altă ordine de

idei, actul administrativ contestat apare ca nelegal și din perspectiva

dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Statutul cadrelor didactice, potrivit cărora

funcția de inspector școlar general adjunct se ocupă doar prin concurs, eliberarea

din această funcție putându-se face în condițiile legii, conform art. 31 din același

act normativ.

Pe de altă parte,

reclamantul a arătat că executarea actului administrativ contestat este de

natură să producă o pagubă iminentă, constând în perturbarea gravă a

funcționarii unei autorități publice, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

întrucât acesta nu va mai fi în măsură să definitiveze activitățile curente,

programele demarate în funcția ocupată, pentru a asigura funcționarea optimă a

compartimentului pe care l-a coordonat.

În fine, ordinul

atacat încalcă în mod flagrant principiul proporționalității și al protecției

așteptărilor legitime, înglobat ordinii publice interne din acquis - ul

comunitar, consacrat în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene

formată în interpretarea dispozițiilor referitoare la suspendarea executării

unui act emis de Comisie.

Prin întâmpinare,

pârâtul a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată,

susținând că nu pot fi decelate în speță condițiile impuse de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, pentru admiterea sa.

Astfel, se arată că Ordinul

de modificare a structurii I.Ș.J., emis sub nr. 4712/2010 a abilitat

inspectorii școlari generali să stabilească prin decizie coordonarea

departamentelor din cadrul inspectoratelor, fiind contrare realității

susținerile conform cărora acest ordin nu ar stabili modalitatea concretă de

reorganizare a inspectoratelor școlare; potrivit măsurilor luate în; cadrul

județului Timiș departamentul coordonare reclamanți și-a modificat structura,

atribuțiile aferente fiind reduse cu mai mult de 50 %; că măsura eliberării din

funcție respectă clauzele contractului de management educațional, din art. IX

lit. h), potrivit principiului simetriei actelor juridice; că acest contract

prevede posibilitatea încetării de drept a efectelor sale, aceasta fiind

situația în speță; că măsura adoptată nu încalcă dreptul la muncă al

reclamantului, acesta revenind la catedra de profesor rezervată pe toată

perioada în care a ocupat funcția de inspector școlar general adjunct.

Cu privire la

pretinsa pagubă iminentă, pârâtul a arătat că afirmațiile reclamantului nu sunt

probate, că activitatea la I.Ș.J. Timiș nu a fost perturbată, atribuțiile

acestuia fiind preluate de ceilalți doi inspectori rămași în funcție,

activitățile aferente derulându-se în continuare.

S-a conchis că, în

speță, nu se verifică cerințele legale pentru a se dispune măsura excepțională

a suspendării executării unui act administrativ cu caracter executoriu.

instanțe

Prin sentința nr. 510

din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea, reținând că nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004,

respectiv condiția pagubei iminente și a cazului bine justificat pentru a se

dispune suspendarea executării actului administrativ.

Cu privire la

condiția pagubei iminente, instanța de fond a reținut că reclamantul face

referire la perturbarea gravă a activității la I.Ș.J. Timiș, urmare a

eliberării sale din funcție, însă aceste afirmații nu sunt probate prin nici un

mijloc de probă, pârâtul negând existența unei atari disfuncționalități.

În acest sens,

instanța a observat că nici una dintre activitățile enumerate de către

reclamant în cererea de chemare în judecată nu implică cu necesitate

participarea sa, acestea putând fi aduse la îndeplinire și de către alte

persoane care ocupă funcția de inspector școlar general adjunct, potrivit

atribuțiilor desemnate urmare a modificării structurii organizatorice în cadrul

I.Ș.J. Timiș.

Mai mult, reclamantul

nu a depus la dosar nici un înscris prin care să dovedească susținerile sale

referitoare la demararea prin contribuție personală a unor programe de

activitate, care nu ar putea fi continuate de alte persoane numite în funcția

menționată, precum și a căror întrerupere ar genera o gravă perturbare a

activității la I.Ș.J. Timiș.

i

nstanța de fond a

constatat că nu se verifică nici susținerile privind existența unui caz bine

justificat, în sensul că împrejurările legate de starea de fapt și de drept

care au condus la emiterea actului contestat nu sunt de natură să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității acestuia.

Sub acest aspect, a

constatat că toate susținerile expuse în cererea de chemare în judecată vizează

temeinicia, iar nu legalitatea actului administrativ contestat, contrar dispozițiilor

din art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Chiar în măsura în

care s-ar considera îndreptățită să analizeze aparența de legalitate în sens

larg a actului contestat, instanța a apreciat că nu se justifică admiterea

cererii de suspendare prin raportare la probatoriul administrat, în condițiile

în care, cel puțin în aparență, măsura contestată este conformă dispozițiilor

legale.

Contrar susținerilor

reclamantului, instanța a reținut că ordinul contestat face trimitere expresă

la textele legale care întemeiază în drept măsurile luate, precum și la Ordinul

nr. 4712/2010, prin care s-a dispus modificarea structurii organizatorice la

nivelul I.Ș.J. Timiș.

De asemenea, în

aparență nu se poate constata că ordinul astfel emis ar încălca dispozițiile

unor acte normative, precum și clauzele contractului de management educațional,

de vreme ce art. IX lit. h) din contract prevede posibilitatea încetării

efectelor sale în ipoteza unor măsuri de reorganizare, precum par a fi cele

dispuse prin Ordinul pârâtului cu nr. 4712/2010.

Or, raportat la

motivele de fapt și de drept ale ordinului contestat, nu se poate reține că

măsura luată împotriva reclamantului ar fi fost adoptată ca o sancțiune pentru

îndeplinirea defectuoasă a activității în cadrul funcției ocupate, acesta fiind

urmarea măsurii de reorganizare a activității dispusă prin ordinul precedent,

cu nr. 4712/2010.

î

n aceste condiții,

instanța de fond a apreciat că măsura eliberării din funcție, pare a se înscrie

în clauzele contractului de management educațional, precum și în prescripțiile

24 alin. (2) și art. 31 din Statutul cadrelor didactice, aprobat prin Legea nr.

128/1997.

Pe de altă parte, nu

se poate reține în cauză nici o aparență de încălcare a dreptului la muncă al

reclamantului, astfel cum susține acesta, de vreme ce în ordinul ce face obiect

al prezentului demers judiciar s-a menționat expres că acestuia i s-a prezervat

dreptul de a reveni la catedra rezervată pe durata ocupării funcției de

inspector școlar general adjunct.

î

n egală măsură, a

reținut instanța, apar lipsite de pertinență susținerile acestuia referitoare

la încălcarea unor principii consacrate în jurisprudența Curții de Justiție a U.E.,

referitoare la interpretarea dispozițiilor din dreptul comunitar ce privesc suspendarea

executării unor acte emise de Comisie, de vreme ce actul administrativ a fost

emis exclusiv în aplicarea legislației interne, care nu a fost nicidecum

adoptată în aplicarea unor norme de drept comunitar.

Concluzionând, prima

instanță a apreciat că măsurile adoptate prin acte administrative trebuie

analizate prin prisma principiilor care guvernează efectele acestora, în

principal, principiul legalității, care nu pare a fi fost încălcat în speță.

reclamantului

Reclamantul a atacat

cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul - reclamant a reluat argumentația cuprinsă în cererea de

chemare în judecată în privința întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute

în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului

administrativ și a arătat, în esență, că instanța nu a observat unele aspecte

hotărâtoare în conturarea cazului bine justificat și a pagubei iminente, sau nu

le-a acordat o semnificație juridică adecvată.

intimatului și procedura derulată în recurs

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca

nefondat, arătând, în esență, că instanța de fond a reținut corect, pe baza probelor

administrate, neîndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și prevenirii unei

pagube iminente impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În temeiul art. 305 C.

proc. civ., în recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, la cererea recurentului-reclamant,

care a depus la dosar, în copie, certificat privind decizia nr. 2408 din 7 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr.

1655 din 23 martie 2010, a aceleiași instanțe, sentința nr. 200 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, dispozițiile nr. 279

și nr. 280 din 24 iunie 2010, nr. 337 din 21 iulie 2010, nr. 287 din 27 iunie

2010 și nr. 341 din 2 august 2010 emise de I.Ș.J. Timiș, adeverința nr. 1268

din 23 februarie 2010 emisă de aceeași instituție și două contracte de

management educațional nr. 9752/1 și nr. 9752/2 din 1 noiembrie 2006, încheiate

cu doi dintre inspectorii generali adjuncți, pe o perioadă de 4 ani.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurentul - reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama de apărările pârâtului și având în vedere proba cu înscrisuri

administrată în recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

și de drept relevante

Actul administrativ a

cărui suspendare de executare a solicitat-o reclamantul este Ordinul nr. 5308/2010

al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin care s-a

dispus încetarea contractului de management educațional și eliberarea

recurentului – reclamant din funcția de inspector general adjunct al I.Ș.J. Timiș.

În motivarea

ordinului s-a făcut referire la o serie de ordine anterioare privind modificarea

structurii organizatorice a inspectoratelor județene și la decizia nr. 411/2010

a I.Ș.J. Timiș, în care urmau să rămână două funcții inspector școlar general

adjunct, în loc de trei, cum fuseseră anterior, și s-a reținut că atribuțiile

specifice departamentului coordonat de recurentul - reclamant au fost schimbate

într-o proporție mai mare de 50 %.

Recurentul -

reclamant fusese numit în funcție prin Ordinul nr. 5824/2008, în baza căruia

fusese încheiat contractul de management educațional nr. 11185 din 5 noiembrie

2008, pe o perioadă de 4 ani.

Suspendarea

executării actului administrativ este o măsură de protecție provizorie a

drepturilor și intereselor legitime ale persoanei potențial vătămate, și poate

fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ în

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și paguba

iminentă.

Cazul bine justificat

este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 prin raportare

la împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

Sub acest aspect,

având în vedere și înscrisurile nou depuse la dosarul de recurs, instanța de

control judiciar reține că circumstanțele pricinii sunt în măsură să contureze o

eroare manifestă de apreciere a autorității emitente în aplicarea măsurilor

concrete menite să asigure conformarea la noua structură organizatorică a inspectoratului

județean, eroare de apreciere ce a avut ca efect o afectare disproporționată a

statutului conferit recurentului – reclamant prin ordinul de numire în funcție

și prin contractul de management educațional.

În acest sens, Înalta

Curte reține că, dintre cei trei inspectori generali adjuncți aflați în funcție

la data emiterii ordinului contestat (23 septembrie 2010), contractul de

management al recurentului – reclamant urma să-și împlinească perioada de

valabilitate la data cea mai îndepărtată (5 noiembrie 2012), în timp ce durata

contractelor celorlalți doi se împlinea la data de 1 noiembrie 2010. Așa fiind,

este greu de înțeles, în lipsa unei motivări adecvate, în ce mod a urmărit

autoritatea emitentă să asigure interesul public al bunei desfășurări a

activității inspectoratului județean (activitate ce ar putea presupune o anumită

stabilitate, o continuitate a proiectelor) atunci când a ales ca în vederea

reducerii numărului funcțiilor de inspector general adjunct la două, conform

noii structuri organizatorice, să desființeze postul recurentului - reclamant,

al cărui contract de management educațional urma să înceteze la data cea mai îndepărtată.

În concluzie, fără a

intra într-o cercetare aprofundată a fondului cauzei, care ar depăși limitele

procedurii sumare a suspendării de executare, dar fără a valida, în același

timp, punctul de vedere al instanței de fond, în sensul că analiza cazului bine

justificat s-ar raporta numai la dimensiunea formală a actului administrativ,

Înalta Curte reține că emiterea Ordinului nr. 5308/2010 prezintă aparența unui

exces de putere, așa cum este definit în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr.

554/2004, exercitarea corespunzătoare a dreptului de apreciere fiind

circumscrisă de legiuitorul român condițiilor de legalitate a actului

administrativ.

În ceea ce privește

paguba iminentă, care în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004

poate consta fie în prejudiciul material viitor și previzibil produs unui

particular, fie în perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public, prima instanță a reținut că reclamantul nu

a administrat nici o probă din care să rezulte contribuția personală la inițierea

sau derularea unor programe sau activități care nu ar putea fi continuate de

alte persoane.

Instanța de recurs

are însă în vedere împrejurarea că perturbarea activității inspectoratului

rezultă din însăși instabilitatea creată prin repetatele acte administrative

care au afectat raportul managerial al recurentului - reclamant (ordinul în

litigiu succedând altor ordine supuse, de asemenea, cenzurii judiciare,

potrivit hotărârilor judecătorești menționate la pct. I.4 din prezenta

decizie).

soluției adoptate în recurs

Având

în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat potrivit art. 14 alin. (4)

C. proc. civ. și va modifica sentința atacată în sensul admiterii cererii

reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de L.I. împotriva sentinței nr. 510 din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că admite cererea reclamantului.

Suspendă executarea

ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010 emis de pârât până la pronunțarea

instanței de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2011.