ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3044/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea arbitrală parțială nr. 278 din 20 decembrie 2006 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. a fost admisă excepția de necompetență a instanței arbitrale în soluționarea capetelor II, III și IV din cererea reclamantei SC A. SA Alba Iulia prin care solicitase, în contradictoriu cu A.D.S. București să se suspende executarea silită începută de pârâtă în temeiul contractului de concesiune din 2001, să se anuleze ordinul de poprire dispusă prin adresa din 15 august 2006 și să se dispună încetarea executării silite, dispunându-se închiderea procedurii arbitrale privitoare la aceste cereri.

Prin aceeași hotărâre s-a dispus continuarea judecății cu privire la primul capăt de cerere prin care reclamanta solicitase constatarea încetării efectelor contractului de concesiune din 2001 încheiat între părți, petit soluționat ulterior prin sentința arbitrală nr. 6 din 18 ianuarie 2007 în sensul respingerii cererii ca neîntemeiate. Instanța arbitrală a reținut că în lipsa unui pact comisoriu în contract, notificarea reclamantei din 10 septembrie 2002 prin care denunța unilateral contractul de concesiune, nu poate avea ca efect rezilierea de plin drept a contractului, așa cum a solicitat reclamanta prin cererea sa, ci, eventual, aceasta, în temeiul art. 1020 – art. 1021 C. civ. poate solicita în instanță, pe cale judiciară, rezilierea contractului pentru neexecutarea obligațiilor asumate de pârâtă prin contract.

Împotriva celor două hotărâri arbitrale reclamanta a formulat acțiuni în anulare, conexate la 9 mai 2007 sub nr. 777/2/2007, dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Prin sentința comercială nr. 145 din 25 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, au fost respinse ambele acțiuni în anulare reținându-se că reclamanta nu a probat că cele două sentințe arbitrale ar fi fost date cu încălcarea normelor imperative ale legii, ci, din contră, din actele dosarului arbitral s-a reținut că toți arbitri desemnați au participat la deliberare, că s-au întocmit minute corespunzătoare, că susținerile părților s-au consemnat în practicalele hotărârilor arbitrale și că hotărârile sunt semnate de toți membrii tribunalului arbitral.

Nemulțumită de această sentință reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta critică instanța de apel pentru greșita interpretare a dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., întrucât cele două hotărâri arbitrale sunt nule, ele nefiind luate în secret și cu participarea tuturor arbitrilor. De asemenea, conform art. 361 C. proc. civ. hotărârea arbitrală trebuie să cuprindă numele tuturor persoanelor ce au participat la dezbaterea litigiului, cerință nerespectată în speță, nefiind menționat nici numele reprezentanților părților, nici semnăturile arbitrilor. În drept s-au invocat dispozițiile art. 299, art. 3601, art. 364, art. 366 și art. 3661 C. proc.

civ. precum și art. 58 și art. 69 din Regulile de procedură arbitrală. La termenul din 10 aprilie 2008 recurenta a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. invocând necompetența instanțelor în soluționarea pricinii, motiv de ordine publică dezvoltat în scris prin memoriul depus la 14 aprilie 2008. În susținerea acestei critici recurenta invocă natura administrativă a contractului de concesiune din 2001, întrucât transmiterea spre exploatare a terenurilor s-a făcut „pentru satisfacerea interesului public și asigurarea protecției mediului” după cum s-a stipulat în art. 2.1 și art. 2.3 din contract. Față de cele stipulate de părți în contract recurenta apreciază, având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (2) din O.U.G.

nr. 64/2005 și art. 342 C. proc. civ. că litigiul ar fi intrat în primă instanță în competența Curții de Apel București, secția contencios administrativ, iar acțiunea în anulare ar fi trebuit soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Prin întâmpinare intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului, atât cu privire la necompetență cât și cu privire la fondul acțiunilor în anulare. Recursul reclamantei este nefondat. Chiar dacă recurenta nu a invocat în recursul inițial niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Curtea apreciază, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că respectivele critici se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Întrucât motivul de recurs invocat la 10 aprilie 2008 este un motiv de ordine publică ce vizează necompetența instanțelor comerciale, motiv ce ar face de prisos analizarea oricărei alte critici, Curtea va analiza prioritar această critică. Susținerea recurentei privind natura administrativă a contractului de concesiune din 22 mai 2001 încheiat cu intimata - pârâtă și deci, necompetența instanțelor comerciale în soluționarea acțiunii în anulare și implicit a recursului este neîntemeiată deoarece contractul în litigiu are stipulat în art. 11.1 că „litigiile de orice fel ce decurg din executarea prezentului contract de concesionare, care nu vor putea fi soluționate pe cale amiabilă, sunt de competența Curții Comerciale de Arbitraj Internațional de pe lângă C.C.I.R.”, instanță sesizată de însăși recurentă.

Din moment ce soluția de fond a fost dată de o instanță comercială, desemnată ca fiind competentă prin însăși clauza compromisorie, rezultă că și acțiunea în anularea ei și recursul intră tot în competența instanțelor comerciale. De altfel, susținerea recurentei că respectivul contract ar fi un contract administrativ este nefondată deoarece potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, sunt asimilate actelor administrative contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea de servicii publice, achiziții publice, cerințe neîndeplinite în speță.

Din contractul părților nu rezultă că terenul concesionat reclamantei este proprietate publică a statului ci, din contră, din art. 2.6 rezultă că acesta face parte din domeniul privat al statului, suprafața concesionată putând fi diminuată urmare retrocedărilor sau reconstituirii dreptului de proprietate foștilor proprietari. Împrejurarea că în art. 2.3 părțile au stabilit ca obiective principale asigurarea exploatării terenului în condiții de eficiență asigurarea protecției mediului și satisfacerea interesului public, interes detaliat în art. 2.4 nu schimbă regimul juridic al terenului. În consecință, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și nici cele ale art. 8 alin. (2) din același act normativ, cum greșit susține recurenta, motiv pentru care Curtea apreciază ca nefondată critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. De asemenea, neîntemeiată este și critica privind greșita interpretare a dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. deoarece, din actele dosarului arbitral, cum corect a reținut și instanța de apel, rezultă că ambele hotărâri arbitrale sunt semnate de toți membrii Tribunalului Arbitral, inclusiv încheierile de amânare a pronunțării sentințelor arbitrale ce fac parte din sentințe. Încheierile de amânare a pronunțării celor două sentințe arbitrale cuprind susținerile părților și menționarea expresă a reprezentanților părților, susținerile recurentei fiind total neîntemeiate pe acest aspect. În consecință și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmează a fi respins ca nefondat, soluția dată în acțiunile în anulare a celor două hotărâri arbitrale fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA Alba Iulia împotriva sentinței nr. 145 din 25 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2008.