ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 116/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea, la data de 24 noiembrie 2004, înregistrată la nr. 3254, reclamanta SC L.I.E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Tulcea și SC P. SA Tulcea, să se constate nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 28 din 18 martie 2004, încheiat între pârâți fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare și în frauda intereselor reclamantei. Reținând incidența art. 32 31 din Legea nr. 99/1999, Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 431 din 3 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3254/2005, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, care, prin sentința nr. 36/ COM din 13 iunie 2005, pronunțată în dosarul nr. 390/COM/2005, a admis excepția lipsei calității procesuale active a SC L.I.E.

SRL și a respins acțiunea reclamantei ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, luând act de renunțarea la judecata cererii reconvenționale formulată de pârâta SC P. SA Tulcea la data de 03 februarie 2005, prin care a solicitat obligarea pârâtei reconvenționale la restituirea sumei de 8.920.000.000 lei, reprezentând cheltuielile pe care le-a efectuat pe terenul concesionat. Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 5548 din 17 noiembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 3234/2005, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea fondului.

Rejudecând cauza, instanța de trimitere a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca fiind prescrisă, prin sentința civilă nr. 9, pronunțată, la data de 26 februarie 2007, în dosarul nr. 4953/36/2006, cu motivarea că această excepție, de fond, absolută și dirimantă, nu a mai fost analizată nici de instanța de fond și nici de cea de recurs, iar faptul că prin decizia de casare cauza a fost trimisă aceleiași instanțe spre soluționarea fondului, nu constituie un impediment pentru ca aceasta să se pronunțe asupra excepției, în condițiile în care aceasta este justificată de dispozițiile art. 32 28 din Legea nr. 99/1999, față de data la care reclamanta a cunoscut existența contractului contestat: 24 martie 2004 și de data la care a introdus acțiunea: 23 noiembrie 2004, făcând inutilă cercetarea fondului a cauzei.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs reclamanta SC L.I.E. SRL, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea depusă la dosar la data de 16 noiembrie 2006, privind constatarea nulității absolute a adresei de reziliere nr. 251 din 2 martie 2004, cu care s-a întregit acțiunea principală și nici pe cererea de probatorii formulată, iar sentința pronunțată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 32 28 din Legea nr. 99/1999, având în vedere că reclamanta nu a cunoscut conținutul și clauzele contractului de concesiune și cu încălcarea art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ., față de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5548 din 17 noiembrie 2005, prin care s-a trimis cauza spre rejudecarea fondului, recurenta nedezvoltând motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., spre a putea fi analizat. Intimatul pârât, C.J. Tulcea a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, apreciind nefondate criticile recurentei. Este de observat că în urma modificării textului art. 304 pct. 6 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000, minus petita nu mai constituie motiv de recurs, așa încât critica nepronunțării instanței de fond asupra capătului de cerere cu care a fost întregită acțiunea introductivă nu se mai circumscrie acestui motiv, iar critica nepronunțării instanței de fond asupra cererii de probatorii excede motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ. și nu-și găsește justificarea nici din perspectiva dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., întrucât probele solicitate vizau fondul cauzei, care nu avea a fi examinat, în situația în care s-a reținut incidența excepției prescripției dreptului de acțiune al reclamantei. Cum probele administrate atestă că, la data de 24 martie 2004, SC L.I.E. SRL a luat cunoștință de actul atacat, contractul de concesiune nr. 28 din 18 martie 2004, dovadă făcând în acest sens copia procesului verbal încheiat la această dată, semnat de administratorul său, P.E.L. și copia cererii de ordonanță președințială pe care a formulat-o, la data de 25 martie 2004, rezultă că introducerea cererii de chemare în judecată dedusă judecății de către reclamantă, la data de 23 noiembrie 2004, s-a făcut cu depășirea termenului de prescripție de 3 luni, prevăzut de art. 32 28 din Legea nr. 99/1999, cum, cu justețe, a reținut instanța de fond în soluționarea excepției prescripției dreptului său la acțiune, conformându-se acestor dispoziții legale.

Având în vedere că din dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că hotărârile instanței de recurs sunt obligatorii asupra problemelor de drept dezlegate, cât și asupra necesității administrării unor probe și că, în speță, prescripția dreptului material la acțiune nu a constituit o problemă de drept dezlegată de instanța de recurs, se constată că, prin examinarea și soluționarea acestei excepții peremptorii de către instanța de trimitere, conform cerințelor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., nu s-au încălcat precitatele dispoziții ale art. 315, iar cele prevăzute de alin. (3) al acestui articol, nu-și găsesc aplicarea în cauză, spre a se putea reține încălcarea lor, dat fiind că instanța de fond, după casare, nu a soluționat fondul pricinii.

Așa fiind, constatând că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-și găsește incidența în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC L.I.E. SRL Craiova împotriva sentinței nr. 9 din 26 februarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2008.