ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 116/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 116/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Tribunalului Tulcea, la data de 24 noiembrie 2004, înregistrată la nr. 3254, reclamanta

SC L.I.E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean

Tulcea și SC P. SA Tulcea, să se constate nulitatea absolută a contractului de

concesiune nr. 28 din 18 martie 2004, încheiat între pârâți fără respectarea

dispozițiilor legale în vigoare și în frauda intereselor reclamantei.

Reținând incidența art. 32

31

din Legea nr. 99/1999, Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 431 din 3

martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3254/2005, a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în

favoarea Curții de Apel Constanța, care, prin sentința nr. 36/ COM din 13 iunie

2005, pronunțată în dosarul nr. 390/COM/2005, a admis excepția lipsei calității

procesuale active a SC L.I.E. SRL și a respins acțiunea reclamantei ca fiind

formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, luând act de

renunțarea la judecata cererii reconvenționale formulată de pârâta SC P. SA

Tulcea la data de 03 februarie 2005, prin care a solicitat obligarea pârâtei

reconvenționale la restituirea sumei de 8.920.000.000 lei, reprezentând

cheltuielile pe care le-a efectuat pe terenul concesionat.

Secția comercială a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 5548 din 17 noiembrie 2005

pronunțată în dosarul nr. 3234/2005, a admis recursul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași

instanțe pentru soluționarea fondului.

Rejudecând cauza, instanța

de trimitere a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea

formulată de reclamantă, ca fiind prescrisă, prin sentința civilă nr. 9,

pronunțată, la data de 26 februarie 2007, în dosarul nr. 4953/36/2006, cu motivarea

că această excepție, de fond, absolută și dirimantă, nu a mai fost analizată nici

de instanța de fond și nici de cea de recurs, iar faptul că prin decizia de

casare cauza a fost trimisă aceleiași instanțe spre soluționarea fondului, nu

constituie un impediment pentru ca aceasta să se pronunțe asupra excepției, în

condițiile în care aceasta este justificată de dispozițiile art. 32

28

din Legea nr. 99/1999, față de data la care reclamanta a cunoscut existența

contractului contestat: 24 martie 2004 și de data la care a introdus acțiunea:

23 noiembrie 2004, făcând inutilă cercetarea fondului a cauzei.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri a formulat recurs reclamanta SC L.I.E. SRL, invocând motivele

prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a

arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea depusă la dosar la data

de 16 noiembrie 2006, privind constatarea nulității absolute a adresei de

reziliere nr. 251 din 2 martie 2004, cu care s-a întregit acțiunea principală

și nici pe cererea de probatorii formulată, iar sentința pronunțată este nelegală,

fiind dată cu încălcarea art. 32

28

din Legea nr. 99/1999, având în

vedere că reclamanta nu a cunoscut conținutul și clauzele contractului de

concesiune și cu încălcarea art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ., față de

decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5548 din 17 noiembrie 2005,

prin care s-a trimis cauza spre rejudecarea fondului, recurenta nedezvoltând

motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., spre a putea fi

analizat.

Intimatul pârât, C.J. Tulcea

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea

sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, apreciind nefondate criticile

recurentei.

Este de observat că în urma

modificării textului art. 304 pct. 6 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000,

minus petita nu mai constituie motiv de recurs, așa încât critica nepronunțării

instanței de fond asupra capătului de cerere cu care a fost întregită acțiunea

introductivă nu se mai circumscrie acestui motiv, iar critica nepronunțării

instanței de fond asupra cererii de probatorii excede motivelor prevăzute de art.

304 pct. 1 – 9 C. proc. civ. și nu-și găsește justificarea nici din perspectiva

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., întrucât probele solicitate

vizau fondul cauzei, care nu avea a fi examinat, în situația în care s-a

reținut incidența excepției prescripției dreptului de acțiune al reclamantei.

Cum probele administrate

atestă că, la data de 24 martie 2004, SC L.I.E. SRL a luat cunoștință de actul

atacat, contractul de concesiune nr. 28 din 18 martie 2004, dovadă făcând în

acest sens copia procesului verbal încheiat la această dată, semnat de

administratorul său, P.E.L. și copia cererii de ordonanță președințială pe care

a formulat-o, la data de 25 martie 2004, rezultă că introducerea cererii de

chemare în judecată dedusă judecății de către reclamantă, la data de 23

noiembrie 2004, s-a făcut cu depășirea termenului de prescripție de 3 luni,

prevăzut de art. 32

28

din Legea nr. 99/1999, cum, cu justețe, a

reținut instanța de fond în soluționarea excepției prescripției dreptului său

la acțiune, conformându-se acestor dispoziții legale.

Având în vedere că din

dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că hotărârile instanței

de recurs sunt obligatorii asupra problemelor de drept dezlegate, cât și asupra

necesității administrării unor probe și că, în speță, prescripția dreptului

material la acțiune nu a constituit o problemă de drept dezlegată de instanța

de recurs, se constată că, prin examinarea și soluționarea acestei excepții

peremptorii de către instanța de trimitere, conform cerințelor art. 137 alin. (1)

C. proc. civ., nu s-au încălcat precitatele dispoziții ale art. 315, iar cele prevăzute

de alin. (3) al acestui articol, nu-și găsesc aplicarea în cauză, spre a se putea

reține încălcarea lor, dat fiind că instanța de fond, după casare, nu a

soluționat fondul pricinii.

Așa fiind, constatând că

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-și găsește incidența în

cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței

atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC L.I.E. SRL Craiova împotriva sentinței nr. 9 din 26 februarie

2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2008.