ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2843/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

1007 din 26 martie 2003, pronunțată de Judecătoria Tulcea a fost admisă

excepția necompetenței materiale a instanței și declinată competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, cu motivarea că faptul

imputat pârâtei are un caracter comercial, litigiul dintre părți plasându-se în

materia comercială.

Tribunalul Tulcea prin

sentința civilă nr. 396 din 4 martie 2004, a respins acțiunea promovată de

reclamantul C.J.T., împotriva pârâtei SC A.S. SA, județul Tulcea, ca nefondată

și a obligat reclamanta la plata sumei de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată către pârâtă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că reclamanta a solicitat antrenarea răspunderii societății

pârâte în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză, susținând că o

suprafață de teren de 635 ha. din domeniul public, al cărei administrator este,

a fost folosită de pârâtă în anul agricol 1999-2000, fără să plătească suma

cuvenită cu titlu de redevență. Îmbogățirea fără justă cauză constă în faptul juridic,

prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei

persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic, iar în speță nu au

existat raporturi contractuale între părți care să aibă ca obiect exploatarea

acestei suprafețe de teren și nu a fost demonstrat nici faptul juridic

generator de obligații, respectiv cultivarea de către pârâtă a acestui teren.

S-a constatat că, la solicitarea pârâtei, conform adresei din 5 mai 2000, o

comisie alcătuită de către S.A.D.P. din cadrul C.J.T., a încheiat împreună cu

reprezentantul pârâtei o notă de constatare din 10 august 2000, potrivit cu

care din suprafața de 635 ha. din A.A.P. 401 ha. au fost cultivate cu porumb,

159 ha. cu floarea soarelui, iar 75 ha. nu au fost cultivate. Această mențiune

din cuprinsul notei de constatare nu a putut fi reținută ca reprezentând o

recunoaștere a pârâtei în sensul exploatării terenului, neavând o formulare în

conținutul ei explicită, astfel că nu a putut fi interpretată decât în favoarea

pârâtei, mai ales că nu a fost coroborată cu nici o altă probă administrată în

cauză.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, prin decizia civilă nr. 237/ COM din 5 iulie 2004, a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamantul C.J.T., împotriva sentinței civile nr. 396

din 4 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1643/2003, în

contradictoriu cu intimata pârâtă SC A.S. SA.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a stabilit, în esență, că între părți nu au existat raporturi

contractuale având ca obiect exploatarea suprafeței de 635 ha., iar din probele

administrate nu s-a demonstrat nici faptul juridic generator de obligații,

respectiv cultivarea de către societatea pârâtă a acestei suprafețe de teren.

În nota de constatare încheiată la data de 10 august 2000, nu se face nici o

mențiune cu privire la suprafața de 635 ha., în sensul că semnând actul în

calitatea de asistent, pârâta ar fi recunoscut expres că folosește și această

suprafață, astfel că instanța de fond a reținut corect că acest document nu

poate fi interpretată decât în favoarea pârâtei. Martorii audiați au declarat

că această suprafață nu a fost folosită de pârâtă, împrejurare confirmată și de

C.L.C.V. Tulcea, prin adeverința din 10 februarie 2003.

Raportul expertiză contabilă

a concluzionat că societatea pârâtă nu a efectuat cheltuieli pentru înființarea

de culturi pe suprafața de teren de 635 ha. în perioada 1999-2000.

Împotriva deciziei civile nr.

237/ COM din 5 iulie 2004 a promovat recurs reclamantul C.J.T., care a criticat

această hotărâre judecătorească sub aspectul că în mod greșit s-a apreciat că

SC A.S. SA nu a cultivat aceste terenuri, deoarece prin semnarea notei de

constatare și prin recunoașterea implicită a folosinței terenului în suprafață

de 635 ha., s-a născut obligația de a plăti folosința terenului, în sumă de

117.060.345 lei, fiind invocat ca temei de drept al recursului dispozițiile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în

cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge

recursul declarat de reclamantul C.J.T., pentru următoarele considerente.

Printr-o corectă și

integrală apreciere a probelor, instanțele judecătorești anterioare au stabilit

situația de fapt și de drept referitoare la folosința terenului în suprafață de

635 ha. situat în A.A.P., în sensul că între părți nu au existat raporturi

contractuale iar reclamanta nu a făcut dovada existenței faptului juridic

generator de obligații și a măririi patrimoniului pârâtei pe seama acestui

aspect. A fost dată o corectă semnificație notei de constatare din 10 august

2000, prin care Comisia de verificare a modului de utilizare a suprafețelor de

teren situate în amenajările agricole și piscicole care aparțin domeniului

public de interes județean, din cadrul C.J.T. S.A.D.P., a identificat

suprafețele de teren cultivate sau necultivate, fără însă a fi precizate

elemente de natură a concretiza suprafața de teren în litigiu. Nu poate fi

apreciat conținutul notei expuse anterior ca o recunoaștere din partea pârâtei,

ci numai ca o probă interpretată în favoarea ei, determinat de aceea că prin

notă nu s-a constatat cui aparține suprafața respectivă și de cine a fost

cultivată.

Relevanța juridică maximă în

cauză, urmează a fi atribuită raportului de expertiză contabilă întocmit de

expert contabil C.C., care, bine documentat și amplu argumentat a concluzionat

că suprafața de 635 ha. teren agricol menționată în nota de constatare din 10

august 2000, nu face parte din suprafețele de teren care fac obiectul

contractelor de concesiune, această suprafață în litigiu nu a fost cultivată de

pârâtă, fapt confirmat și de C.L.C.V., prin scrisoarea din 10 februarie 2003.

Pârâta nu a efectuat

cheltuieli pentru înființarea de culturi în perioada 1999-2000 în legătură cu

terenul litigios, așa cum a rezultat din verificarea evidenței contabile

organizată și condusă potrivit Legii Contabilității nr. 82/1991 republicată.

Cadrul juridic și argumentele

expuse anterior, fac ca toate criticile formulate în cererea de recurs de

reclamantul C.J.T. să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca

nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C.

proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia civilă nr. 237/ COM din 5

iulie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul C.J.T., împotriva deciziei nr. 237/ COM din 5 iulie 2004 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 13 mai 2005.