ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1179/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 10 iulie

2003, reclamanta, A.D.S. București a chemat în judecată pârâta, SC V.P. SA,

pentru ca, în temeiul principiului îmbogățirii fără just temei, să fie obligată

la plata sumei de 2.761.123.059 lei, reprezentând contravaloarea folosinței

suprafeței de 1474 ha. teren agricol în anul 2000, teren proprietatea statului,

și actualizarea cu indicii de inflație până la momentul plății.

Tribunalul Vrancea, prin sentința nr.

670 din 2 iunie 2004 a admis excepția autorității lucrului judecat invocată de

pârâtă și a respins acțiunea.

În pronunțarea acestei hotărâri,

instanța a reținut că există autoritate de lucru judecat întrucât, între

aceleași părți, în aceeași calitate și cu privire la același obiect s-a

pronunțat sentința nr. 1134 din 23 iulie 2002 a Tribunalului Vrancea (dosar nr.

1511/2002) definitivă și irevocabilă.

Prin acea hotărâre, instanța a admis

acțiunea în constatare, formulată de SC V.P. SA, în contradictoriu cu A.D.S. și

a constatat că reclamanta nu datorează pârâtei redevența pentru anul 2000

pentru suprafața de 1474 ha. teren agricol.

Hotărârea instanței s-a întemeiat pe

lipsa raporturilor contractuale de concesiune dintre părți, în lipsa

consimțământului valabil a SC V.P. SA.

Apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței menționate a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galați, secția

comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 146 din 24 septembrie

2004.

În pronunțarea acestei hotărâri s-a

reținut că, fiind stabilit  printr-o hotărâre judecătorească, cu autoritate de

lucru judecat, că, SC V.P. SA nu are nici un fel de datorie către A.D.S., din

exploatarea terenului agricol în suprafață de 1474 ha., nu poate fi primită

nici cererea cu titlu de daune prin îmbogățirea fără justă cauză.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.,

formulând următoarele critici:

- greșit s-a respins cererea și s-a

reținut autoritate de lucru judecat, întrucât acțiunea SC V.P. SA a avut ca

obiect constatarea nedatorării redevenței, determinat de nulitatea contractului

de concesiune, ori, în acțiunea de față, obiectul l-a constituit contravaloarea

exploatării terenului, a folosinței ce nu a fost negată de intimată;

- nelegal, cu încălcarea art. 295 alin.

(2) C. proc. civ., instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de

efectuare a unei expertize contabile pentru stabilirea daunelor solicitate.

Recursul este întemeiat.

Prin hotărârea instanței de fond,

confirmată în apel, s-a respins cererea reclamantei pe temeiul art. 1201 C.

civ., autoritate de lucru judecat.

Potrivit dispoziției legale

menționate, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are

același obiect, este întemeiată pe aceeași cauza și este între aceleași părți,

făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate.

În speță nu se poate reține

identitate de obiect și cauză.

În acțiunea anterioară, sentința

Tribunalului Vrancea nr. 1134 din 23 iulie 2002, acțiunea a avut ca obiect

constatarea nedatorării redevenței, determinat de lipsa contractului de

concesiune.

Instanța a reținut că, contractul de

concesiune din 20 aprilie 2000 privind suprafața de 1474 ha. teren arabil, nu a

fost legal încheiat, față de lipsa de consimțământ a unei părți, SC V.P. SA,

astfel că s-a constatat că în lipsa contractului nu se datorează redevența

aferentă unui contract valabil încheiat.

Prin acțiunea de față, acțiune în

realizare, s-a solicitat, față de folosința necontestată de către SC V.P. SA a

suprafeței de 1474 ha., contravaloarea folosinței, deci nu redevența, ce s-ar

fi cuvenit în temeiul unui contract de concesiune, dacă acesta ar fi fost

valabil încheiat.

Ca urmare, nu se poate reține că

obiectul litigiului este identic cu cel din acțiunea anterioară.

Cea de a doua acțiune, nu are ca temei

contractul de concesiune, plata redevenței, ci este o acțiune în daune, prin

lipsa de folosință a terenului.

Așa fiind, criticile recurentei sunt

întemeiate, recursul urmând să fie admis iar hotărârea atacată să fie casată cu

trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului și dispunerea

de probatorii, expertiza contabilă pentru stabilirea contravalorii folosinței

terenului în anul 2000, cu aplicarea ratei inflației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta A.D.S. București împotriva deciziei nr. 146 din 24 septembrie 2004 a

Curții de Apel Galați, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare

la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 23 martie 2006.