ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6036/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 25 octombrie 1999 reclamanta V.M. a chemat în judecată pe pârâta N.A. pentru revendicarea terenului în suprafață de 210 mp situat în intravilanul comunei Soveja, județul Vrancea. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru această suprafață de teren în baza Legii nr. 18/1991, fiind pusă în posesie de comisia competentă, iar pârâta a ocupat bunul, împiedicând-o pe reclamantă să-l folosească. La data de 17 noiembrie 1999 reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul că a solicitat ieșirea din indiviziune asupra bunurilor rămase de la numiții S.G.

și S.M., părinții părților. La 10 decembrie 1999, pârâta N.A. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat completarea masei succesorale cu terenurile menționate în titlul de proprietate nr. 122406 din noiembrie 1998, eliberat în baza Legii nr. 18/1991, precum și obligarea reclamantei de a aduce la masa de împărțit bunurile primite cu titlu de zestre. Prin încheierea din 9 februarie 2000 Judecătoria Panciu a admis în principiu acțiunea principală și cererea reconvențională, a constatat deschisă succesiunea defunctei S.G.M., decedată la data de 28 aprilie 1981, a constatat că moștenitori ai acesteia sunt părțile în litigiu cu o cotă de ½ fiecare, precum și compunerea masei succesorale, acordându-se termen pentru evaluarea bunurilor și formarea loturilor.

Prin sentința civilă nr. 285 din 5 mai 2000 a Judecătoriei Panciu, confirmată prin decizia civilă nr. 536 din 5 iulie 2001 a Tribunalului Vrancea, au fost admise acțiunea, modificată și cererea reconvențională, s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale în varianta a II-a propusă de expertiza întocmită în cauză și s-au atribuit părților loturi în natură în valoare de câte 33.444.250 lei. Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 1478/R din 7 decembrie 2001, a admis recursul declarat de reclamanta V.M., a modificat în parte decizia Tribunalului Vrancea, încheierea de admitere în principiu și sentința Judecătoriei Panciu, în sensul că a înlăturat obligarea reclamantei de a raporta la masa succesorală suprafața de 567 mp teren intravilan.

Prin aceeași decizie a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 22.680.000 lei cu titlu de sultă și a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta N.A. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Galați a motivat că instanțele de fond și de apel nu s-au pronunțat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, făcând referire în acest sens la raportul de expertiză criminalistică nr. 137 din 25 mai 2001 care a stabilit că semnătura de pe contractul de arendă din 14 februarie 1961 nu a fost executată de V.M. De asemenea, instanța de recurs a apreciat că nu poate fi luată în considerare depoziția numitului T.C. care a cumpărat terenul și care, în mod evident, are temeri în legătură cu anularea actului respectiv, fiind elocventă adeverința nr. 1333/1998 din care rezultă că în perioada 1954-1955 autoarea S.M.

era înregistrată în registrul agricol cu 0,05 ha teren arabil, trecut în rolul lui V.N., dar care, după anul 1961, nu mai apare în rolul acestuia. Împotriva deciziei dată în recurs, la data de 5 noiembrie 2002, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2, teza a II-a C. proc. civ., a declarat recurs în anulare, susținând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind, totodată, și vădit netemeinică. Într-un prim motiv al recursului în anulare se susține că, prin art. I, pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat, astfel că instanța de recurs nu mai putea cenzura hotărârile criticate pentru motivul de greșită interpretare a probelor și de apreciere eronată a situației de fapt rezultată din acestea.

Într-un al doilea motiv al recursului în anulare se arată că din raportul de expertiză grafologică nr. 137 din 25 mai 2001, probă administrată în apel, rezultă că semnătura de pe contractul de arendă, chiar dacă nu aparține reclamantei V.M., nu poate duce la concluzia că terenul agricol nu s-a vândut, cu atât mai mult cu cât cumpărătorul T.S.C. a confirmat înstrăinarea terenului. Într-un ultim motiv al recursului în anulare se reproșează instanței ce a pronunțat hotărârea criticată că a dat o interpretare eronată contractului de arendă din 14 februarie 1961, ca și răspunsurilor pe care părțile le-au dat la interogatorii. Recursul în anulare este fondat, în sensul considerentelor care succed: Prin cererea reconvențională din 10 decembrie 1999 (dosar de fond) pârâta N.A.

a solicitat completarea masei partajabile cu o serie de terenuri care au aparținut defunctei S.M. (autoarea comună a părților) și pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate conform prevederilor Legii nr. 18/1991. Printre aceste terenuri cu referire la care pârâta a cerut ca reclamanta să fie obligată a le aduce la masa de împărțit s-a aflat și terenul de 500 mp (în realitate 567 mp, suprafață exactă stabilită pe cale de expertiză), pârâta susținând prin cererea reconvențională că nemișcătorul, cu destinația de „grădină în vatră sat”, a fost vândut de reclamantă numitului T.C. Răspunzând la cererea reconvențională, reclamanta V.M., prin întâmpinarea din 24 decembrie 1999 (fila 30 dosar de fond), nu a negat că terenul a aparținut mamei părților și că bunul a fost înstrăinat numitului T.C., dar a susținut numai că operațiunea de înstrăinare nu a realizat-o reclamanta, ci autoarea părților.

Că terenul a fost vândut de reclamantă, împreună cu soțul său V.N., numitului T.C., rezultă din așa-numitul „Contract de arendare” din 14 februarie 1961, act juridic ce s-a încheiat în fața autorităților fostului Consiliu Popular al comunei Soveja, al cărui sigiliu îl poartă, dovadă ce se coroborează cu adeverința nr. 1333 din 10 septembrie 1998 eliberată de Primăria comunei Soveja (dosar fond), cu memoriul justificativ din 9 februarie 1971 (dosar de fond), cu recunoașterea cumpărătorului T.C. (dosar apel) și recunoașterea indirectă a vânzării de către reclamantă (interogatoriul de la dosar de fond).

Împrejurarea că prin raportul de expertiză criminalistică (dosar apel) s-a stabilit că semnătura de pe „Contractul de arendă” nu aparține reclamantei, nu înseamnă că aceasta nu a consimțit la vânzare, cât timp semnătura aparține soțului ei, V.N., cumpărătorul s-a aflat în posesia nemișcătorului din 1961, pe care, de altfel, a ridicat și o casă, iar reclamanta nu a urmărit și nici nu a întreprins nimic pentru desființarea vânzării. Pe cale de consecință, soluția instanțelor de fond și de apel de a cuprinde în masa de împărțit contravaloarea terenului vândut de reclamantă se privește ca temeinică și legală. Față de cele ce preced, se va admite recursul în anulare, va fi casată, în parte, decizia recurată în sensul respingerii ca nefondat a recursului declarat de reclamantă împotriva deciziei dată în apel de Tribunalul Vrancea, soluție în raport de care, apare inutilă cercetarea celorlalte motive ale recursului în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1478/R din 7 decembrie 2001 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Casează în parte decizia, în sensul că, respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V.M. împotriva deciziei civile nr. 536 din 5 iulie 2001 pronunțată de Tribunalul Vrancea. Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate, cu privire la recursul declarat de pârâta N.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2004.