ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.10.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5518/2004

HOTĂRÂRE
08.10.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5518/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

La data de 17 octombrie 2002 Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat,

potrivit prevederilor art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 rep. și art. 330

pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârea atacată a devenit

irevocabilă, recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 1717 din 19

octombrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

S-a susținut că această decizie a fost

dată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond și este și vădit netemeinică.

A fost atașat dosarul cauzei, în toate

fazele sale procesuale, din examinarea căruia rezultă că prin acțiunea

înregistrată la 10 noiembrie 1999 pe rolul Judecătoriei Roman, reclamantul A.G.D.

a chemat în judecată pârâții I.G., S.G., M.G., Comisia comunală Oniceni și

Comisia Județeană Neamț pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, solicitând

instanței să constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr.

42/762, emis pe numele lui I.N., decedat la data de 5 decembrie 1994, pentru

sola 12, parcela 200/2, 200/3 și 200/4, pentru suprafața de 11.570 mp, a

titlului de proprietate nr. 42728, emis pe numele lui S.T.G., sola 12, parcela

197/1, în suprafață de 8946 mp și a titlului de proprietate nr. 42728 (titular M.G.),

pentru sola 12 parcela 202/1 cu suprafața de 2607 mp.

La prima zi de înfățișare reclamantul

și-a modificat acțiunea în sensul că a chemat în judecată și pe I.R., C.Z., L.E.

și I.E. în calitate de moștenitori ai defunctului I.I.N. și a renunțat la

judecată față de pârâtul M.G.

În motivarea acțiunii a susținut că prin

sentința civilă nr. 2539/1997 a aceleiași instanțe i s-a reconstituit dreptul

de proprietate pentru 4,02 ha teren dar acesta a fost inclus greșit în

titlurile de proprietate atacate, urmare a falsificării suprafeței înscrise în

contractul de vânzare-cumpărare din anul 1955, din 30 de prăjini în 80 de

prăjini.

Judecătoria Roman, prin sentința civilă

nr. 3987 din 26 septembrie 2000, a admis acțiunea, astfel cum a fost modificată

și restrânsă, în sensul că au fost anulate titlurile de proprietate nr. 42/762

din 5 decembrie 1994, sola 12, parcela 200/2, 200/3 și 200/4, pentru suprafața

de 11570 mp și nr. 42/708 din 18 octombrie 1994, pentru sola 12, parcela 197/2,

în suprafață de 8946 mp.

Instanța a reținut în esență că prin sentința

civilă nr. 2539 din 30 iunie 1997 a Judecătoriei Roman reclamantului i s-a

reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,02 ha teren, situat

pe raza comunei Oniceni, în calitate de moștenitor al defuncților A.G. și A. (părinți)

și T.E.(bunică). S-a avut de asemenea în vedere că în anul 1955, tatăl

reclamantului a vândut o casă și terenul aferent în satul Pustieta, comuna Oniceni,

numitului S.T.G., care ulterior a înstrăinat imobilul către I.N. însă nu

aceasta este suprafața care face obiectul litigiului.

Cu privire la terenul cuprins în titlul

de proprietate emis pârâtului I.N., instanța a reținut că acesta a fost înscris

în baza contractului de vânzare-cumpărare anterior menționat, nr. 656/410 din 7

iulie 1955, încheiat pentru 30 prăjini teren.

De asemenea, instanța de fond a apreciat

că reclamantul a făcut dovada dreptului său pentru terenurile înscrise în

titlurile de proprietate nr. 42/762 și 42/708 având în vedere și concluziile

raportului de expertiză tehnică.

Sentința judecătoriei a fost menținută de

Tribunalul Neamț prin decizia civilă nr. 270 din 22 februarie 2001, cu o

motivare similară.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 1717

din 19 octombrie 2001 a admis recursul pârâților împotriva hotărârii pronunțate

în apel, pe care a modificat-o în sensul că a admis doar în parte acțiunea și a

anulat titlul de proprietate nr. 42/762 din 5 decembrie 1994 cu privire la

suprafața de 8289 mp teren înscris în sola 12 parcela 200/3 și 200/4 în loc de

11570 mp.

Instanța de recurs a reținut că pentru

suprafața de 3281 mp s-a emis titlu de proprietate în favoarea pârâților I. în

condiții legale, și doar diferența de 8289 mp teren se cuvenea reclamantului A.G.D.

și în consecință trebuie inclusă în titlul de proprietate al acestuia.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale hotărârii atacate.

Prin recursul în anulare este criticată

această din urmă decizie, susținându-se că ea:

- încalcă autoritatea de lucru judecat a

sentinței civile nr. 2539 din 30 iunie 1997 pronunțată de Judecătoria Roman și

- este în contradicție cu probatoriile

administrate ce atestă temeinicia pretențiilor reclamantului pentru întreaga

suprafața de teren pretinsă.

Prin memoriu și întâmpinări, intimatul reclamant

a solicitat admiterea recursului în anulare iar intimații pârâți respingerea

lui.

Examinând întregul material probator

administrat în succesivele faze procesuale, Curtea reține că recursul în

anulare este întemeiat.

Sub un prim aspect este de reținut că

instanța de recurs a ignorat incidența în cauză a principiului autorității de

lucru judecat, prevăzut de art. 1201 C. civ. și fundamental pentru stabilitatea

raporturilor juridice în ordinea de drept. El exprimă cerința ca o acțiune în

justiție să nu poată fi judecată decât o singură dată iar o constatare făcută

prin hotărâre judecătorească definitivă să nu mai fie niciodată repusă în

discuție ori contrazisă.

Pentru a exista identitate de obiect în

sensul prevederilor art. 1201 C. civ. nu este necesar ca el să fie formulat în

ambele acțiuni în același mod ci este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte

că scopul final urmărit de parte este același. Chiar dacă în primul litigiu

dreptul invocat de una dintre părți s-a discutat numai pe cale incidentă,

soluția dată de instanță are putere de lucru judecat într-o nouă acțiune în

care se încearcă valorificarea aceluiași drept.

Or, din actele și lucrările dosarului

rezultă incontestabil că prin sentința civilă nr. 1539 din 30 iunie 1997 a

Judecătoriei Roman, reclamantului i s-a recunoscut dreptul de proprietate

pentru suprafața de 4,02 ha teren, situat pe raza comunei Oniceni, sat

Pustieta, în calitate de moștenitor al defuncților T.E., A.G. și A. (bunică și

respectiv părinți).

Această hotărâre, având caracter

definitiv și irevocabil, a intrat deci în puterea lucrului judecat și, în

consecință nu se mai poate pune în discuție faptul că reclamantul nu s-ar fi

adresat cu cerere în acest scop la Comisia locală Oniceni de aplicare a Legii

nr. 18/1991.

Este reală împrejurarea că în

dispozitivul sentinței civile menționate nu se indică amplasamentul terenului

pentru care reclamantului i s-a reconstituit dreptul. Din considerentele

sentinței rezultă însă cu certitudine că suprafața de teren în litigiu se află

situată pe raza comunei Oniceni, sat Pustieta, în pct. „Poiana” și „Analogul”,

din care 3,24 ha provin de la bunica maternă T.E. iar 0,78 ha de la părinții

săi, A.G. și A. Aceste considerente nu au prin ele însele autoritate de lucru

judecat ci în măsura în care explică și lămuresc, ca în cauza de față,

dispozitivul și se reflectă în acesta.

Așa fiind, instanța de recurs a înlăturat

în mod nejustificat incidența prevederilor art. 1201 C. civ., repunând în

discuție o problemă definitiv tranșată și încălcând principiul autorității de

lucru judecat, astfel încât a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pe de altă parte, din evidențele

registrului agricol pe anii 1951-1955 (filele 36-39 și 55 dosar fond), sat

Pustieta, rezultă că T.E. a figurat cu următoarele suprafețe de teren: 2 ha

predate conform Decretului nr. 308/1953 și 1,24 ha din care 0,88 ha arabil și

0,36 fânețe rămase în proprietate.

Autorul reclamantului, defunctul A.G., a

figurat în registrele agricole, sat Pustieta, în anii 1956-1958 (fila 139 dosar

fond), cu o suprafață totală de 2 ha, până în anul 1956, când se face mențiunea

că acest teren a fost vândut.

Este cert însă că terenul în litigiu nu

este același cu cel menționat în rolul agricol, întrucât acesta a fost predat

la stat, urmare a aplicării Decretului nr. 308/1953. O atare împrejurare este

confirmată pe deplin de faptul că amplasamentul acestui teren apare clar

specificat în pct. „La Poiană”, în timp ce în evidențele agricole nu mai apare

înscris la punctul respectiv.

În plus, din raportul de expertiză

tehnică efectuat în cauză rezultă cu certitudine că terenul reconstituit în

favoarea reclamantului, prin hotărârea judecătorească definitivă anterior

menționată, se regăsește înscris în titlurile de proprietate emise în favoarea

celor doi pârâți.

De altfel, materialul probator

administrat în cauză atestă că actul de vânzare-cumpărare nr. 656/410 din 7

iulie 1955, prin care I.E. a dobândit în proprietate suprafața de 30 de prăjini

teren, pe raza satului Pustieta, de la numita S.E., ș.a., a fost avut în vedere

cu prilejul emiterii titlului de proprietate în favoarea defunctului I.N. Trebuie

însă făcută precizarea, așa cum se face și în recursul în anulare, în sensul că

pe cale judecătorească s-a constatat falsificarea acestui document, în sensul

înscrierii suprafeței de 80 de prăjini în loc de 30 de prăjini. Chiar dacă

autorul falsului nu a mai putut fi identificat, esențial este faptul că în

acest mod a fost afectată întinderea dreptului de proprietate al autorului

reclamantului.

Rezultă așadar că, în succesiunea

hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, sunt legale și în acord cu

probatoriile administrate cele date în fond și în apel. Dimpotrivă, decizia

pronunțată în recurs a soluționat greșit cauza pe fond, fiind, așa cum s-a

arătat, nelegală întrucât a încălcat principiul autorității de lucru judecat și

vădit netemeinică.

În consecință, potrivit prevederilor

art. 330

3

alin. (1) rap. la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Curtea

va admite recursul în anulare și va modifica decizia Curții de Apel Bacău în

sensul respingerii recursului declarat de pârâți împotriva deciziei pronunțate

de Tribunalul Neamț, ce va fi păstrată.

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 1717 din 19 februarie 2001 a Curții de Apel

Bacău.

Modifică decizia în sensul că respinge

recursul declarat de pârâții I.G., S.G., M.G., Comisia Comunală Oniceni și

Comisia Județeană Neamț pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 împotriva deciziei

civile nr. 270 din 22 februarie 2001 a Tribunalului Neamț.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 octombrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5550/2004
nată din acest teren celui pârât, și intervenient în cauză, neexistând motive de anulare a acestei înstrăinări. S-a avut în vedere și că prin decizia nr. 1845 din 24 iunie 2000 a C.S.J., secția civilă, s-a dispus anularea ordinului nr. 242
ÎCCJ 2005-06-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5710/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă la 13 iunie 2003 de către reclamanta P.R.V. în contradictoriu cu pârâtul I.G.C., întemeiată pe dispozițiile art. 281 C. proc. civ.,
ÎCCJ 2006-01-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 581/2006
posesie emise în favoarea pârâtului B.M.V. și defunctei D.A.; - terenul solicitat este înscris și în titlu de proprietate al reclamantului dar pentru redobândirea lui de la pârâții persoane fizice acesta trebuie să utilizeze acțiunea în rev
ÎCCJ 2004-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1399/2004
țele respective. 2. Recursul în anulare este fondat. 2.1.Reclamanții au dobândit, în cunoștință de cauză, prin contractul din iunie 1999, un teren pe care autoarea lor l-a primit ulterior vânzării, prin titlul de proprietate nr. 18001//4 di
ÎCCJ 2003-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1866/2003
R. și P.V.V., cauza fiind înregistrată pe rolul secției civile a Curții de Apel Bacău cu numărul de dosar 183/2000. Prin decizia civilă nr. 497 pronunțată la 20 martie 2000, instanța astfel sesizată a admis recursul și a casat decizia ataca
Sursă