ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1848/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1848/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

La

data de 26 martie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr.2414 din 18 septembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești -

secția civilă, deciziei nr.652 din 27 aprilie 2001 și încheierii de admitere în

principiu din 11 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul București – secția

civilă.

Dezbaterile

au fost consemnate în  încheierea cu data de 26 martie 2003 iar pronunțarea s-a

amânat la 17 aprilie 2003 și apoi la 8 mai 2003.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea  lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea introdusă la Judecătoria Târgoviște la 18 septembrie 1992 cu

completările aduse până la prima zi de înfățișare, P.V.în calitate de soție

supraviețuitoare a defunctului P.G.,  decedat la 26 aprilie 1990, cu ultimul

domiciliu în comuna Valea Lungă, județul Dâmbovița, a cerut a în contradictoriu

cu pârâta  C.R.

–

fiica  defunctului,  să  se dispună împărțeala

judiciară a averii rămase de pe urma acestuia, în cotele legal cuvenite de 1/4

și respectiv 3/4, prin atribuire de loturi, ținându-se seama că cele mai multe

dintre bunurile în indiviziune au fost dobândite în timpul căsătoriei lor.

Reclamanta a susținut că în masa

succesorală  urmează a fi cuprinse cota de 1/2 din bunurile dobândite în

regimul  comunității de bunuri a soților și anume, terenurile de 1800 mp.

situat în com. Valea Lungă la punctul  „În continuare”, de 1600 mp. – fânețe în

aceiași localitate la punctul „În meri”, 600 mp. fânețe din punctul „La plai”

precum și din construcțiile aflate și anume, o casă din cărămidă și paiantă, o

casă din cărămidă cu parter și etaj cu acoperiș din tablă și o magazie din

lemne cu șase încăperi, un pod de trecere peste pârâu, un garaj din cărămidă,

un grup sanitar din cărămidă, un gard de 70 m.l. din țeavă și beton, o fântână,

o magazie cu trei camere și gang, o fântână, bunuri mobile de uz casnic

gospodăresc, autoturism „Skoda”, libretele CEC 636-273-4550, 636-273-2137,

636-273-732, toate însumând 50.000 lei, suma de 90.000 lei cheltuieli de

înmormântare și pomeni ulterioare precum și suma de 20.500 lei retrasă de fiica

pârâtă din libretul CEC nr.636-273-2411.

Prin acțiunea introdusă s-a mai susținut că în masa

succesorală urmează a fi cuprinse integral și 600 mp. teren construcție din

com. Valea Lungă, 1200 mp. fânețe din aceiași comună punctul „Poșta” și 1200

m.p. fânețe pct. „Ciolpani”, bunuri proprii ale defunctului.

Prin cerere  de intervenție în interes propriu

introdusă la 6 aprilie 1993, C.P.din com. Valea Lungă județul Dâmbovița soțul

pârâtei C. R. a contestat masa succesorală, indicată de reclamantă, cerând ca

în contradictoriu cu părțile principale să se constate că o parte dintre bunuri

sunt proprietatea comună a sa și a soției sale fiind dobândite prin contribuția

lor exclusivă și anume: un  garaj din cărămidă, un șifonier cu trei uși,

pat-studio,

patru scaune tapițate, o masă de 12 persoane, o masă TV, un

televizor color, un covor persan, un covor de iută, două sobe de teracotă, un

aragaz cu trei ochiuri, o mașină de spălat, un raft de fier, un autoturism

„Skoda” precum și jumătate din casa de cărămidă cu etaj și parter, din polatră

și podul de trecere edificate împreună cu defunctul P.G. și soția acestuia.

Prin acțiune separată, înregistrată la 20 ianuarie

1993 sub nr.901/93 la aceiași judecătorie, C.R.în calitate de descendentă, a

cerut ca în contradictoriu cu P.V., soție supraviețuitoare, să se dispună

anularea certificatului de moștenitor emis sub nr.1644  din 21 noiembrie 1990

de Notariatul de Stat al Județului Dâmbovița în urma  morții  tatălui său P.G.,

în sensul excluderii din masa succesorală a cotei de 1/2 din bunurile edificate

împreună cu soțul său C.P.și cu defunctul și acestea fiind, casa de cărămidă cu

parter și etaj învelită cu tablă, și podul de trecere, cât și a unor bunuri

mobile în integralitatea lor și anume, autoturism Skoda, raft, mașina de

spălat, aragaz, sobe de teracotă, două covoare, televizor și masa TV, masa de

12 persoane și 4 scaune, șifonier și un garaj.

În susținerea acțiunii, moștenitoarea C.R.a pretins

că o serie de bunuri și anume: casa de cărămidă și paiantă, două plăpumi de

lână și 8 perne cu fulgi, ar fi fost dobândite de defunct împreună și în timpul

primei căsătorii cu mama sa D.M., revenindu-i astfel în calitate de

moștenitoare legală o cotă de 3/4 din ele, iar altele și anume, terenurile de

600 mp. construcție, 1800 mp. la punctul  „În continuare”, 1200 mp. fâneață la

punctul „Peste Vâlcea”, 1200 mp. la punctul „Ciolpani” precum și fundația casei

cu parter și etaj  împreună cu pivnița, magazia cu 4 încăperi, două polatre, un

gard de ciment și țeavă au fost bunuri proprii ale defunctului.

Totodată, reclamanta C.R.a cerut aducerea la masa

succesorală a bunurilor mobile de uz casnic gospodăresc și a unor bunuri

corporale ale defunctului, precum și a recoltelor pe anii

1990 – 1991 și libretelor CEC – 636-273-731  cu suma de 25.000

lei, 636-273-2411 cu suma de 40.000 lei împărțită în mod egal între ea și

pârâta-reclamantă, a sumei de 3.600 lei fond CAR și 2000 lei ajutor de

înmormântare, a sumei de 8000 lei fără să specifice ce reprezintă.

Prin încheierea pronunțată la 21 ianuarie 1993

Judecătoria Târgoviște a dispus conexarea dosarului constituit în acțiunea

reclamantei C.R.la dosarul nr.12541/1992.

Ulterior, anume la 6 aprilie 1993 s-a înregistrat

cererea de intervenție în interes propriu formulată de D.V. din Pitești

str.Frăsinului nr.21, fosta soție din  prima căsătorie a defunctului, care a

solicitat ca în contradictoriu cu părțile principale să se constate că 1/2 din

casa de cărămidă și paiantă și din două plăpumi și opt perne din fulgi i-ar

reveni, întrucât au fost dobândite sub regimul comunității de bunuri.

După administrarea probelor, Judecătoria Târgoviște

astfel sesizată, a pronunțat încheierea de admitere în principiu din 14

octombrie 1994 prin care a admis în principiu și în parte acțiunea reclamantei

P.V. cu completările ulterioare, acțiunea pârâtei reclamante C.R., precum și

cererile de intervenție în interes propriu formulate de C.P.și D.V..

Instanța de fond a constatat deschisă succesiunea

lui P.G. prin moartea sa la 26 aprilie 1990,  calitatea de moștenitori legali a

reclamantei P.V.soție supraviețuitoare cu un drept de moștenire de 1/4 și a

reclamantei pârâte C.R.descendent de gr.I cu o cotă de 3/4 din averea

defunctului, precum și compunerea masei partajabile.

După efectuarea expertizelor de lotizare, prin

sentința civilă nr.3605 din 29 martie 1996, Judecătoria Târgoviște a dispus

împărțeala judiciară atribuind reclamantei P.V.un lot evaluat la  suma de

40.686.403 lei cuprinzând bunuri mobile de uz casnic gospodăresc, căminul de

casă,  terenurile de la punctele „În continuare”, „În meri”, „Peste Vâlcea”,

beciul, casa cu parter și etaj,

magazia din lemn, fântâna, podul peste pârâu și recolta, iar

pârâtei reclamante C.R.un lot valoric de 34.997.445 lei cuprinzând bunuri

mobile,  cămin de casă, terenul de la punctul „Ciolpani”, terenul de la punctul

„Plai”, magazia, gardul, fântâna, casa de cărămidă și paiantă cu adăugiri și

grupul sanitar.

Au fost totodată atribuite intervenientului C.P.și

pârâtei reclamante C.R.bunurile proprii stabilite ca având acest regim și de

asemeni   pârâtei reclamante C.bunurile mamei sale D.V., stabilindu-se o sultă

de 770 lei în favoarea reclamantei P.

Hotărârea instanței de fond a fost desființată prin

decizia civilă nr.1601 din 29 septembrie 1997 a Tribunalului Dâmbovița – Secția

Civilă urmare a admiterii apelurilor declarate de reclamanta P.V., pârâta

reclamantă C.R.și intervenientul C.P..

Constatând pe de o parte lipsa minutei prevăzută de

art.258 C. proc.civ., pe de alta neconcordanțe între încheierea de admitere în

principiu și dispozitivul sentinței cu privire la o serie de bunuri, instanța

de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

După reluarea judecății și completarea probelor

aceiași judecătorie s-a  pronunțat prin încheierea de admitere în principiu din

2 octombrie 1998.

Instanța de fond a admis în principiu, în parte cele

două acțiuni  introduse pe cale principală de P.V.și C.R.precum și cererea de

intervenție formulată de C.P.și a respins cererea de intervenție în interes

propriu formulată  de D.V. și continuată ca urmare a decesului pe timpul

procesului, de C.R..

Constatând deschisă succesiunea defunctului P.G.

prin moarte la 26 aprilie 1990, calitatea de moștenitoare legale a reclamantei pârâte

P.V.și a pârâtei reclamante C.R., respectiv soție supraviețuitoare și fiica,

instanța de fond a stabilit că masa succesorală se compune după cum urmează:

I. bunuri proprii ale defunctului P.G.:

- 600 m.p. teren construcții în com. Valea Lungă;

- 1200 m.p. fâneață la punctul Poșta Vâlcea;

- 1200 m.p. teren fâneață la punctul Scoarta;

- 1200 m.p. teren fâneață la punctul Ciolpani;

II.

jumătate din bunurile  comune dobândite împrenă cu P.V.și anume:

-   1/2  din terenul de 1200 m.p. la punctul „În continuare”

-

1/2  din terenul de 1600 m.p. la punctul

„Meri”

-

1/2  din 600 m.p. la punctul „Plai”

-

1/2  din casa de cărămidă și paiantă învelită

cu tablă, compusă din 4 camere, baie, cămară, hol, cameră și bucătărie în

prelungire, 2 verande închise;

-

1/2  din casa cu etaj și parter din cărămidă

-

1/2  din beci, fâneață și pod din valoarea

căruia au fost scăzute reparațiile făcute de C.P..

-

1/2  din bunurile mobile de uz casnic

gospodăresc în care s-au cuprins și recolta anilor 1990-1991 și suma de 40.000

lei ridicată de C.R.de la  CEC din economiile soților P.

Instanța de fond a constatat totodată că un garaj din cărămidă,

Autoturismul

„Skoda-120 L”, o masă de 12 persoane și reparațiile efectuate la podul peste

pârâu – sunt bunuri proprii ale lui C.P.și ale soției sale.

După

efectuarea expertizelor de lotizare prin sentința civilă nr.1959 din 7 aprilie

2000 instanța de fond a admis în parte cele două acțiuni principale precum și

cererea de intervenție formulată de C.P.și a dispus sistarea indiviziunii prin

atribuire de loturi.

În

acest mod s-au atribuit reclamantei P.V.bunuri casnice și de uz gospodăresc,

jumătate din recolta anilor 1999-2000, un teren  de  550  m.p.  la  punctul

Acasă,  casa  cu  parter  și  etaj,  beciul, magazia, precum și cote de 1/2

din fântână și podul de trecere, împreună cu alte patru terenuri  de la

punctele „Meri”, „Plai”, „În continuare” și „Scortaru” toate la prețuri

reactualizate în valoare de 245.045.230 lei iar pârâtei reclamante C.R., bunuri

imobile și anume  teren intravilan la punctul „Acasă”, casa din paiantă și

cărămidă, 1/2  din fâneață și pod,  grupul sanitar, două terenuri situate la

punctele „Peste Vâlcea” și „Ciolpani”, jumătate din  recolte și suma de

28.418.000 lei economii CEC, toate în valoare de 227.665.812 lei cu obligarea

sa la o sultă pentru lotul atribuit reclamantei de 24.000.000 lei.

În

fine au fost atribuite intervenientului C.P.și pârâtei C.R.împreună, bunurile

proprii mai sus arătatre în valoare de 37.746.717 lei.

Pentru

a hotărî astfel instanța de rejudecare a constatat din dovezile cu acte,

martori, expertize tehnico, agricolă, de evaluare și estimare a posibilităților

de împărțeală,  administrate înainte și după rejudecare, diferit de cele

reținute prin prima hotărâre, după cum  urmează:

-

podul de trecere a fost edificat de către defunctul P.G., împreună cu soția sa

P.V.în timpul căsătoriei prin mijloace proprii, intervenientul C.P.și soția sa

contribuind doar la reparațiile ulterioare;

-

garajul a fost ridicat de către soții C., proprietari exclusivi ai

autoturismului marca Skoda, la dobândirea acestor bunuri nedovedindu-se nici o

contribuție din partea defunctului și a soției sale;

-

sobele de teracotă revendicate de soții C. au fost în realitate construite de

reclamantă și soțul defunct prin cheltuială proprie;

-

suma de 90.000 lei pretinsă ca fiind cheltuită pentru înmormântare de către

soția supraviețuitoare nu a fost reală, dovedindu-se dimpotrivă, că cele

necesare înmormântării și slujbelor religioase au fost fie procurate anterior

morții lui P.G., fie suportate din ajutorul de înmormântare.

La

atribuirea loturilor constituite după cum bunurile se aflau în stăpânirea

părților, după cotele cuvenite și nevoi, instanța de fond a mai avut în vedere

calitatea părților, evitarea discrepanțelor valorice și diminuarea sultelor.

Pentru

a respinge cererea de intervenție introdusă de D.V., instanța de rejudecare a

reținut că aceasta a primit înaintea morții defunctului, atât pernele de puf și

plăpumile, cât și cota cuvenită din contravaloarea scheletului de casă care a

fost vândut.

În

fine, instanța de fond a mai socotit că nu s-ar impune anularea certificatului

de moștenitor întrucât partea (C.R.) nu și-ar fi motivat cererea, iar cele

reținute în cuprins cu privire la defunct, moștenitori, cote și bunuri

aparținând moștenirii, sunt reale.

Atât

încheierea de admitere în principiu  pronunțată la 2 octombrie 1998 cât și

sentința mai sus menționată a Judecătoriei Târgoviște pronunțată după

rejudecare au fost  desființate ca urmare a admiterii apelurilor declarate de

pârâta reclamantă C.R.și de intervenientul C.P., prin încheierea din 11

octombrie 2000 a Tribunalului Dâmbovița – Secția  Civilă – cu consecința

reținerii cauzei spre soluționare.

În

acest cadru procesual instanța de apel a admis în parte acțiunile celor două

moștenitoare legale precum și cererile de intervenție, a dispus anularea

certificatului de moștenitor nr.1644 din 21.XI.1990 și a constatat mai întâi în

mod diferit față de judecățile anterioare că imobilul din cărămidă și paiantă a

fost edificat de către defunct și prima sa soție D.V. în timpul primei

căsătorii, iar adăugirile adică o cameră, o bucătărie, o baie și o verandă de

către defunct și cea de a doua soție P.V. așa încât includerea integrală a

acestui imobil în certificatul de moștenitor ar fi greșită.

S-a

reținut de asemeni că beciul, fundația casei cu parter și etaj, fântâna și

magazia, ar avea caracter de bunuri proprii ale defunctului pentru că le

primise de la părinții săi,  fiind doar valorificate și mutate în timpul

căsătoriei cu P.V..

Insntanța

a exclus din masa partajabilă sumele de bani cerute la împărțeală, socotind că

potrivit  probelor, banii au fost fie împărțiți între cele două moștenitoare

legale, fie cheltuiți pentru înmormântarea defunctului.

În

privința terenurilor socotite bun comun de către instanțele anterioare s-a

statuat că în lipsa titlurilor de proprietate nu se poate reține că acestea ar

fi fost dobândite în timpul căsătoriei cu reclamanta P.V.așa încât în măsura

în care au fost cuprinse în certificatul de moștenitor, constituie bunuri

proprii ale defunctului.

S-a

mai socotit că recoltele de pe terenuri culese în anii 1999-2000 nu ar putea fi

incluse în masa partajabilă întrucât părțile care locuiesc în aceeași curte nu

au făcut dovezi corecte cu privire la posesia și lichidarea lor.

Ca

urmare, după elaborarea pe cale de expertiză a unor noi variante de lotizare și

omologarea expertizei efectuate de ing. P.L.D., Tribunalul Dâmbovița, prin

decizia civilă nr.652 din 27 aprilie 2001 a dispus atribuirea către soția

supraviețuitoare P.V.a unui lot valoric de 227.956.744 lei cuprinzând casa cu

parter și etaj și jumătate din pod, un teren în suprafață de 600 m.p. la

punctul „Plai” și bunurile mobile de uz casnic gospodăresc.

Au

fost atribuite pârâtei reclamante C.R.toate celelalte terenuri și casa din

paiantă și cărămidă cu adăugiri, fântâna, jumătate din pod și magazie, lotul

fiind evaluat la 190.461.006 lei, iar intervenientului C. P., echivalentul

valoric al  contribuției avute la edificarea unor bunuri adică suma de 976.800

lei stabilită în favoarea sa și în sarcina soției sale C.R.cu titlu de sultă.

Decizia

menționată cât și încheierea de admitere în principiu din 11 octombrie 2000

pronunțată de Tribunalul  Dâmbovița – Secția Civilă au fost menținute de Curtea

de Apel Ploiești ca urmare a respingerii recursului declarat de reclamanta

P.V., prin decizia nr.2414 din 18 septembrie 2001.

Pentru

a decide astfel instanța de recurs a reținut în esență în raport de motivele

invocate de recurenta P.V.că în cază nu s-ar fi făcut nici o dovadă în sensul

că terenurile de 1800 mp. aflate în continuarea celui de 600 m.p. de la punctul

„Acasă”, de 1600 mp., de la punctul „Meri” și de 600 mp. de la punctul „Plai”

ar fi fost dobândite în timpul căsătoriei sale cu defunctul și că potrivit

dovezilor administrate în fața primei instanțe, casa din paiantă și cărămidă ar

fi fost ridicată de P.G. împreună cu prima sa soție D.V. iar fântâna, magazia,

beciul și fundația casei cu etaj  ar constitui bunuri proprii ale defunctului

pentru că existau pe teren anterior căsătoriei,  modificările, amenajările și

adăugirile ulterioare nu au fost de natură să le confere regimul de bunuri

comune.

În

fine instanța de recurs a socotit la rândul său că sumele de bani depozitate la

CEC ce s-au cerut a fi aduse la partaj ar fi fost împărțite în mod egal între

cele două moștenitoare legale.

Atât

decizia instanței de recurs cât și hotărârea nr.562  din 27 aprilie 2001  și

încheierea  de admitere în principiu din 11 octombrie 2000 pronunțate de

Tribunalul Dâmbovița – Secția Civilă au fost atacate cu recurs în anulare în

temeiul art.330 pct.2 din C.proc.civ., la 18 septembrie 2002 de către

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Invocându-se

încălcarea esențială a legii s-a susținut în special că reținerea unor terenuri

situate la punctul „În meri” și „La plai” în masa succesorală ca fiind bunuri

proprii ale defunctului P.G. contrar dovezilor cauzei, a susținerilor și

respectiv  recunoașterii părților, contravine adevărului material și

principiului disponibilității și totodată în general, că prin hotărârile

atacate au fost grav lezate drepturile soției supraviețuitoare P.V., prin

greșita calificare a regimului bunurilor de către părți.

Ca

urmare  Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție  a solicitat casarea hotărârilor atacate și  menținerea încheierii de

admitere în principiu și a sentinței civile nr.1959 din 7 aprilie 2000

pronunțată de Judecătoria Târgoviște.

Recursul

în anulare se dovedește întemeiat pentru considerentele care urmează:

În

examinarea apelurilor declarate de pârâta reclamantă C.R.în nume propriu și

pentru intervenienta D.V., și de către intervenientul C.P., cum și a

recursului  declarat de P.V.împotriva deciziei instanței de apel și a

încheierii de admitere în principiu din 11 octombrie 2000,  instanțele au

nesocotit în mod vădit susținerile părților, dovezile cu înscrisuri și

depozițiile martorilor ascultați la cererea părților, stabilind greștit, așadar

fără temei legal calitatea de bun propriu aparținând exclusiv defunctului P.G.,

sau acestuia și primei soții,  a unora dintre imobile care au fost dobândite în

regimul comunității de bunuri în timpul căsătoriei cu P.V..

Astfel

prin acțiunea introductivă mai întîi înregistrată sub nr.12541 din 18

septembrie 1992 și cererea completatoare din 19.11.1992  reclamanta P.V.soție

supraviețuitoare a pretins că terenurile de 1800 m.p. situate în continuarea

terenului „acasă”, de 1600 mp. fânețe de la punctul „În meri” și de 600 mp. de

la punctul „La plai” precum și cele două case  una veche de cărămidă și paiantă

și una nouă cu parter și etaj, o magazie și lucrurile de uz casnic gospodăresc,

ar fi bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei sale cu defunctul

(1965-1999) așa încât numai cota de 1/2  ar intra în compunerea masei

succesorale.

În

acțiunea introdusă ulterior de către reclamanta C.R., conexată la prima, la

fila 1 pag.2 punctul C (dosar nr.801/1993) se solicită explicit „împărțirea

bunurilor dobândite de defunct cu cea de a doua soție P.V., printre care

suprafața de 1600 mp. la punctul „Meri” și suprafața de 600 mp. de la punctul

„Plai”.

Așdar

cel puțin în privința acestor terenuri, părțile au fost în deplin acord încă de

la introducerea celor două acțiuni în sensul că bunurile sunt comune și numai

cota soțului defunct se impunea a fi introdusă la masa partajabilă.

Cu

privire la cel de al treilea teren de 1800 mp. situat în continuarea celui de

600 mp.,  pârâta reclamantă C.R.a recunoscut clar la interogatoriu luat în fața

primei instanțe, la 28 octombrie 1993 (dos.12541/1991  - fila 40 – întrebarea

nr.2) că de pe urma defunctului său tată a rămas numai cota de jumătate,

confirmând în acest mod susținerea soției supraviețuitoare din acțiune,  și din

răspunsul la interogatoriu luat la aceiași dată (fila 38 – pct.3/21 – dosar

nr.12541/1991 că și acest teren a fost dobândit în timpul căsătoriei cu P.V..

Prin

urmare în lisa oricărei dovezi contrarii instanța de apel nu avea nici un temei

legal să rețină împotriva  recunoașterii și a susținerilor exprese ale fiicei

defunctului, C.R., calitatea de bun propriu a terenurilor menționate.

Tribunalul

Dâmbovița a reținut de asemeni fără nici o justificare legală în dovezile

cauzei, faptul că prima casă din paiantă și cărămidă ar fi constituit bun comun

al defunctului și al primei sale soții D.V..

Martorul

D.C. (fila 50 dosar nr.12541/92)  care a lucrat la construcție, a declarat că

imobilul a fost edificat împreună cu P.V.prin 1965-1966 pe un schelet din lemn

existent dinaintea căsătoriei lor.

Martorul

P.M.a susținut că la data căsătoriei lui P.G. cu D.V. exista pe teren o casă

bătrânească și o magazie veche – ulterior demolate și refăcute împreună cu

reclamanta P.V..

La

rândul său martorul A.G. care a lucrat nemijlocit la casă a declarat explicit

că imobilul ca și construcțiile anexe și cel de al doilea imobil au fost

edificate de defunct împreună cu  P.V..

Martorul

a precizat fără ezitări că la data căsătoriei lui P.G. cu P.V.pe teren nu

exista decât un schelet din lemn care a fost utilizat la ridicarea

construcției, așadar nu o casă ce ar fi fost edificată cu prima soție.

Totodată,

din adeverința emisă la 23 mai 1994 de Primăria Comunei Valea Lungă (fila 63

dosar fond) rezultă de asemenea că potrivit mențiunilor din registrul agricol

capitolul „construcții” P.G. figurează cu o casă de locuit construită în 1966,

un grajd construit în 1964 și alte construcții în suprafață de 101 mp. ridicate

în 1981.

Se impune așadar concluzia că

înainte de 1966 P.G. nu deținea nici o casă, anul edificării primului imobil cu

această destinație fiind după încheierea căsătoriei cu P.V.care a avut loc în

anul 1965.

În fine, în stabilirea

adevărului tribunalul a ignorat considerentele sentinței  civile  nr.765  din

16  martie  1964  a  fostului tribunal  popular raional din Câmpina – prin care

s-a desfăcut căsătoria lui P.G. cu D.V., pentru că aceasta din urmă pleca

frecvent din domiciliul conjugal pe care l-a părăsit ultima dată în anul 1957

(fila 2 sentința pag.16 dosar fond).

Așadar la data indicată de

martorii menționați care au lucrat efectiv la casa din paiantă și cărămidă ca

fiind 1962 – sau 1965 – 1966 (chiar și în varianta prezentată de martorii N.G.

și  L.I. udiați la cererea fiicei defunctului și care indica diferit drept timp

al edificării anii (1962-1963 și 1958-1959) fosta soție nu mai locuia cu

defunctul – pentru că părăsise domiciliul conjugal stabilindu-se definitiv în

Sinaia.

Constatând așadar lipsa de temei

legal a încheierii de admitere în principiu și a hotărârii pronunțate de

instanța de apel, cât și a deciziei instanței de recurs prin care acestea au

fost menținute, Curtea va dispune conform art.312 C.proc civ.admiterea

recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și respingerea apelurilor

declarate de reclamanta C.R. și de intervenientul C. P. împotriva sentinței

civile nr.1959 din 7 aprilie 2000 a Judecătoriei Târgoviște.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei nr.2414 din 18 septembrie 2001 a Curții de Apel

Ploiești – secția civilă, deciziei nr.652 din 27 aprilie 2001 și încheierii de

admitere în principiu din 11 octombrie 2000 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița

– secția civilă.

Casează hotărârile

atacate și respinge apelul declarat de pârâta reclamantă C.R.și reclamantul –

intervenient C.P. împotriva sentinței civile nr.1959 din 7 aprilie 2000 a

Judecătoriei Târgoviște.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 mai 2003.