ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1092/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C.F. împotriva încheierii din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești – Secția Civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-reclamantă C.F., prin avocat E.N., intimata reclamantă C.V., personal, intimata-pârâtă I.E., personal și asistată de avocat G.D.. Procedura completă. Nefiind chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită. Avocat E.N. solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată la 1 octombrie 2002 de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă în dosarul nr.6493/2002 și trimiterea cauzei aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății, conform art.312 alin.(1) teza primă din C.proc.civ..

Intimata-reclamantă C.V. solicită, de asemenea admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea dosarului în vederea continuării judecății. Avocat G.D. solicită respingerea recursului, în temeiul art.312 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ., cu cheltuieli de judecată. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa reclamanții C.F. și N.V.au chemat în judecată pârâții Ș.I., E.E., Ș.V.și B.V.pentru a se dispune ieșirea din indiviziune cu privire la averea rămasă de pe urma defunctei Ș.M.. Prin încheierea din 29 ianuarie 1997 s-a admis în parte și în principiu acțiunea reclamantelor, s-a constatat deschisă succesiunea defunctei Ș.M.

și s-au stabilit moștenitorii acesteia ca fiind reclamantele (în calitate de fiice cu câte o cotă de 1/6 din masa succesorală iar pârâții, de asemenea, fiecare cu câte 1/6 din aceeași masă și s-a stabilit compunerea masei succesorale. Ulterior prin sentința civilă nr.1701/10 octombrie 1997 a aceleiași instanțe s-a admis acțiunea și s-a dispus partajarea bunurilor conform raportului de expertiză dispus în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta E.E., ce a fost admis cu consecința desființării încheierii de admitere în principiu din 29 ianuarie 1997 și a sentinței nr.1701/10 octombrie 1997 a aceleiași instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr.145/1999 iar prin sentința civilă nr.1260 din 26 septembrie 2001, Judecătoria Păucioasa a admis în parte acțiunea și cererile completatoare, a stabilit șase loturi pentru fiecare dintre părți și valorile indicate la fila 164 dosar nr.145/1999. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că din înscrisurile depuse, rezultă împrejurarea că defuncta a fost înscrisă în Registrul Agricol cu 1,76 ha teren agricol. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel pârâta I.E., criticând soluția pronunțată pentru greșita compunere a masei succesorale, ignorarea actului de proprietate nr.1038/1974, modalitatea constituirii loturilor.

La motivele de apel reclamanta C.F. a răspuns prin întâmpinare solicitând respingerea apelului. Prin decizia nr.585 din 27 mai 2002, Tribunalul Dâmbovița, Secția Civilă a respins apelul, reținând în considerente că instanța de fond a analizat corect materialul probator, inclusiv actul de vânzare-cumpărare invocat de apelantă, iar cu privire la modalitatea de lotizare realizată, s-a menționat că apelanta a achiesat la concluziile raportului de expertiză, neopunînd obiecțiuni ce fac obiectul criticilor din apel. Împotriva deciziei din apel a exercitat calea de atac a recursului aceeași pârâtă aducând critici, încadrate în art.304 pct.6 și 7 din C.proc.civ., în sensul că instanțele „au acordat mai mult decât s-a cerut„ referitor la suprafața de teren de 396,5 m 2 , analizând eronat înscrisurile depuse și nu au inclus în masa partajabilă terenul și construcția ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.1038/1974.

Totodată i se reproșează instanței de apel pronunțarea unei hotărâri ce cuprinde motive contradictorii. Intimata-reclamantă C.F. a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând instanței să aibă în vedere apărarea acesteia, în sensul că nu a contestat certificatul de moștenitor nr.2146 emis la 17 noiembrie 1994, de pe urma defunctei Ș.M. (fila 6 dosar nr.1962/1996 al Judecătoriei Pucioasa). La termenul din 1 octombrie 2002, recurenta-pârâtă I.E. a depus certficatul de grefă nr.1203/2002 al Judecătoriei Pucioasa, copie de pe cererea de chemare în judecată. A arătat că pe rolul acestei instanțe este înregistrată o acțiune în constatare, formulată în contradictoriu cu pârâții C.F., C.N., C.D., C.I., Ș.V., N. V., Ș.I.

și a solicitat suspendarea judecății, în temeiul art.244 alin.(1) pct.1 din C.proc.civ.. Intimata-reclamantă C.F. s-a opus suspendării judecării recursului, învederând că dezlegarea pricinii nu atârnă de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, prin care I.E. tinde să-și constituie un titlu de proprietate. Instanța de recurs a admis cererea de suspendare a judecății recursului, în temeiul art.244 alin.(1) pct.1 din C.proc.civ., ce formează obiectul dosarului nr.6493/2002 al Curții de Apel Ploiești, Secția Civilă, prin încheierea din 1 octombrie 2002, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul procedural mai sus indicat, întrucât rezultă că între părți există un litigiu având ca obiect suprafața de teren de 900 m 2 . Împotriva încheierii a declarat recurs reclamanta solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei aceleiași instanțe în vederea continuării judecății.

Astfel a arătat că în mod greșit a reținut instanța de recurs că soluția ce urmează a fi pronunțată în dosarul nr.1203/2002 al Judecătoriei Pucioasa are înrâurire asupra existenței sau inexistenței unui drept care face obiectul unei alte judecăți, în speță recursul din dosarul nr.4518/2002 al Curții Supreme de Justiție. În drept recurentul și-a întemeiat (calea de atac) pe dispozițiile art.27 din Legea nr.56/1993. Chiar dacă temeiul invocat de recurentă nu este fidel motivelor de recurs, limitativ și expres prevăzute de art.304 pct.1-10 din C.proc.civ., din conținutul dezvoltat în criticile expuse, în motivarea recursului, Curtea apreciază că acesta poate fi încadrat în motivele prevăzute de același articol.

Ca atare, instanța este îndrituită a-l încadra, această facultate, fiindu-i conferită prin chiar textul de lege art.306 alin. (3) din același cod, în Titlul V, Capitolul I. , Recursul Secțiunea I. Termenul și formele recursului, ce reglementează calea extraordinară de atac a recursului.

Prin prisma motivelor invocate, recursul este fondat pentru următoarele considerente: Fără o motivare argumentată, instanța de recurs a dispus suspendarea judecării acestei căi de atac, mărginîndu-se la a indica actele depuse de I.E., fără însă a explicita în ce măsură dezlegarea pricinii ce formează obiectul dosarului mai sus arătat, ar avea sau nu efect în soluționarea recursului ce vizează ieșirea din indiviziune asupra averii rămasă de pe urma defunctei Ș.M., decedată la 1 aprilie 1994. În reglementarea incidentelor survenite pe parcursul soluționării cauzelor, în curs de desfășurare, suspendarea este privită ca având caracter facultativ, rămânând la latitudinea judecătorului, de a aprecia, în funcție de situația de fapt, de la caz la caz, oportunitatea dispunerii acestei măsuri în așa fel încât drepturile procesuale ale părților să fie exercitate cu bună credință.

Acțiunea ce face obiectul dosarului nr.1203/2002 aflată pe rolul Judecătoriei Pucioasa ce tinde la constatarea unui drept trebuie analizată sub aspectul determinării unei legături care să justifice măsura întreruperii cursului judecății și raportat la data introducerii acțiunii în constatare. Cum ieșirea din indiviziune a fost introdusă la 25 septembrie 1996, fiind în rejudecare în fază de recurs este neîndoielnic că acțiunea ce formează obiectul dosarului nr.1203/2002 ar duce la tergiversarea soluționării cauzei, împietând asupra drepturilor părților de a beneficia de o judecată într-un timp rezonabil. Față de obiectul acțiunii în constatarea unei eventuale simulații și cum în acțiunea de partaj succesoral (aflat în fază de recurs) nu s-a contestat certificatul de moștenitor nr.2146/17 noiembrie 1994, nu are relevanță în soluționarea acestei din urmă cauze, existența unui litigiu) prin care se tinde a se constata un drept de proprietate, titulară fiind pârâta I.E..

De asemenea, este de precizat că și sub aspectul mențiunii „irevocabilă” încheierea de suspendare este greșită în înțelesul că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, câtă vreme această cale de atac este expres prevăzută de art.244 1 alin.(1) din C.proc.civ.. Concluzionând, Curtea apreciază că nu se impunea suspendarea judecării recursului, astfel că în temeiul art.312 alin. (1) teza I, va admite recursul, va casa încheierea de suspendare și va trimite cauaza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății. În temeiul dispozițiilor art.274 din același Cod vor fi obligați intimații la 2.000.000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta C.F. împotriva încheierii de suspendare din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești – Secția Civilă pronunțată în dosarul nr.6493/2002; pe care o casează și trimite dosarul aceleiași instanțe în vederea continuării judecății. Obligă pe intimații-pârâți I.E., Ș.I., Ș.V., B.V.la 2.000.000 lei, cheltuieli de judecată către C.F.. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2003.