ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2037/2003

S-a luat în examinare recursul

declarat de reclamanții I.C., I.N.și I.M.împotriva încheierii din 13 decembrie

2002, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă în dosarul

nr.9011/2002.

La apelul nominal s-au prezentat:

recurenții reclamanți I.C., I.N.și I. M., toți reprezentați de avocatul I.I.,

precum și intimații pârâți V.L., V.G.și V.S., primii doi reprezentați și

ultimul asistat de avocata E.M.. Au lipsit intimatele pârâte Primăria Comunei

Moroieni – județul Dâmbovița – Comisia Locală de Aplicare a Legii nr.18/1991 și

Prefectura Județului Dămbovița – Comisia Județeană de Aplicare a Legii

nr.18/1991.

Procedura  completă.

Recursul a fost timbrat legal.

Instanța constată că pricina este

în stare de judecată și dă cuvântul părților cu privire la recurs.

Avocatul I.I., pentru recurenții

reclamanți, solicită admiterea recursului.

Avocata E.M., pentru intimații

pârâți V.L., V.G.și V.S., solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA,

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea

de Apel Ploiești – secția civilă a fost învestită cu soluționarea recursului

declarat de pârâții V.L., V.G.și V.S. împotriva deciziei nr.1363 din 11

octombrie 2002 a Tribunalului Prahova – Secția civilă.

Prin

sentința civilă nr.1584 din 5 noiembrie 2001, Judecătoria Pucioasa a admis în

parte acțiunea reclamantului I.P., însușită, prin decesul acestuia, de

moștenitorii I.C., I.N.și I.M.împotriva pârâților V.L., V.G., V.S., Consiliul

Local al Comunei Moroieni – Comisia Locală de Aplicare a Legii nr.18/1991 și

Prefectura Județului Dâmbovița – Comisia Județeană de Aplicare a Legii

nr.18/1991; a constatat nule, în parte, procesul verbal de punere în posesie

nr.1316 din 10 iunie 1998 și titlul de proprietate nr.93901 din 16 octombrie

1998 – pentru suprafața de 12.245 m.p. teren situat în Comuna Moroieni, punctul

Valea Calului; a obligat pe pârâți, în solidar, să plătească reclamanților suma

de 1.450.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Tribunalul

Prahova – secția  civilă, învestit, prin strămutare, cu soluționarea apelurilor

declarate de recoamanți și de pârâții V., prin  decizia nr.1363 din 11

octombrie 2002, a admis pe primul, în sensul schimbării în parte a sentinței,

majorării cuantumului cheltuielilor de judecată la care au fost obligați

pârâții la 6.800.000 lei și a respins pe al doilea ca nefondat.

Curtea

de Apel Ploiești – secția civilă a fost învestită cu soluționarea recursului

declarat de pârâții V.L., V. G. și V.S. împotriva deciziei nr.1363 din 11

octombrie 2002 a Tribunalului Prahova – secția civilă.

La

termenul din 13 decembrie 2002, la cererea recurentului pârât V.L., Curtea de

Apel Ploiești – secția civilă a luat în discuție petiția acestuia de suspendare

a judecății până la soluționarea dosarului nr.5801/2002 al Judecătoriei Pitești

care, potrivit susținerilor făcute, are ca obiect constatarea nulității

absolute a titlului intimaților reclamanți din 13 decembrie 2002 și, prin

încheierea din aceeași dată, a admis-o, dispunând, în temeiul art.244 pct.1 din

C.proc.civ., suspendarea judecării recursului cu care a fost învestită până la

soluționarea irevocabilă a dosarului menționat.

Împotriva

acestei încheieri au declarat recurs reclamanții I.C., I.N.și I.M..

Prin

motivele formulate, recurenții, în esență, susțin:

1)

că suspendarea judecății dispusă de Curtea de Apel Ploiești este greșită

deoarece nu există nici un fel de legătură între titlul  de proprietate emis în

anul 1998 – cerut a fi constatat nul în dosarul de față și procesul verbal din

7 octombrie 1971 – vizat în dosarul nr.5801/2002 al Judecătoriei Pitești;

2)

că suspendarea dispusă constituie un act de denegare de dreptate al instanței;

3)

că măsura suspendării judecății nu este justificată și în raport de faptul că

dosarul este pe rolul instanțelor de patru ani;

4)

că măsura dispusă a fost motivată în temrmeni generali.

Recursul

nu este fondat.

Potrivit

art.244 alin.1 pct.1 din C.proc.civ., instanța poate suspenda judecata când

dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența

unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Cererea

de suspendare a judecății formulată de pârâtul V.L. în dosarul Curții de Apel

Ploiești – secția civilă are la bază un motiv  întemeiat:  legătura  strânsă

între  dosarul  cauzei  și   dosarul nr.5801/2002 al Judecătoriei Pitești care

are ca obiect constatarea nulității titlului de proprietate al reclamanților.

Cum

motivul invocat reprezintă o chestiune prejudicială a cărei soluționare poate

avea influență decisivă asupra rezolvării procesului, în mod corect Curtea de

Apel Ploiești a dispus suspendarea judecății potrivit art.244 alin.1 pct.1 din

C.proc.civ.

În

raport de cele menționate mai sus este de prisos a mai fi analizate motivele

2,3,4 de recurs.

În

orice caz, măsura suspendării judecății în cauză nu constituie un act de

denegare de dreptate – cum susțin recurenții  ci, dimpotrivă, o soluție dată de

instanță unei cereri în spiritul și litera legii.

Pentru

aceste cconsiderente, recursul declarat de reclamanți urmează să fie respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de  reclamanții I.C., I.N.și I.M.împotriva încheierii din 13

decembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești – secția civilă (dosar nr.9011/2002).

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi

20 mai  2003.