ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1164/2003

S-a procedat la examinarea recursului declarat de reclamantii R.(N.)L., N.I.F., A.A., D.S.si D.F.impotriva deciziei civile nr. 91 din 10 septembrie 2001 a Curtii de Apel Ploiesti - Sectia civila. La apelul nominal s-au prezentat recurentii-reclamanti R. (N.) L., N.I.F., A.A., D.S.si D.F.reprezentati fiind cu totii de domnul avocat Lucian Pitaru si intimatul intervenient V.M.reprezentat de doamna avocat C.D., lipsind intimatii CONSILIUL LOCAL PLOIESTI si SC C. SA Ploiesti. Procedura legal indeplinita. S-a facut referatul cauzei de catre magistratul asistent, iar aparatorul recurentilor reclamanti a depus in dosar dovada achitarii integrale a taxei judiciare de timbru precum si copia certificatului de mostenitor care atesta ca de pe urma defunctei N.V.au ramas ca mostenitori relamantii N.I.F.

si R.(N.)L.. Neexistand alte chestiuni de natura a fi puse in discutie inaintea dezbaterilor asupra recursului, Curtea a constatat cauza in stare de judecata acordand cuvantul partilor prezente. Aparatorul recurentilor - reclamanti a expus motivele recursului declarat in cauza solicitand admiterea acestuia, sens in care a depus si note scrise. Aparatoarea intimatului a sustinut ca in favoarea acestuia opereaza atat buna credinta manifestata cu ocazia cumpararii imobilului in anul 1973 cat si caracterul de just titlu pe care contractul de cumparare il are ca temei al implinirii “uzucapiuni scurte”. In consecinta a pus concluzii de respingere a recursului. Presedintele a declarat inchise dezbaterile privind recursul formulat in cauza si asupra caruia Curtea a ramas in pronuntare.

CURTEA, deliberand asupra recursului declarat de R.N.L., N.I.F., A.A., D.S.si D.F.impotriva deciziei civile nr. 91 din 10 septembrie 2001 a Curtii de Apel Ploiesti - Sectia civila, constata urmatoarele: Prin actiunea formulata la 7 septembrie 2000 reclamantii N. V., A.A., D.F.si D.F. au solicitat ca paratul CONSILIUL LOCAL PLOIESTI sa fie obligat sa le lase in deplina proprietate si pasnica folosinta imobilul (constructie si teren) situat in Ploiesti, str. Toma Caragiu nr. 11. In motivarea actiunii, care a fost inregistrata pe rolul Sectiei civile a Tribunalului Prahova cu numarul de dosar 6896/2000 s-a sustinut in esenta ca imobilul revendicat a apartinut numitilor D.T.si D.T.- pe care reclamantii ii mostenesc - si a fost preluat abuziv de catre STATUL ROMAN in temeiul Decretului nr. 92/1950 desi proprietarii faceau parte din categoriile sociale prevazute in art. II din acest act normativ ca fiind exceptate de la masura nationalizarii.

La 20 octombrie 2000 in cauza a formulat o cerere de interventie in interes propriu V.M. care a solicitat respingerea actiunii in ceea ce priveste apartamentul nr. 8 care face parte din imobilul revendicat de reclamanti. In motivarea actiunii acestei cereri s-a sustinut ca respectivul apartament a fost cumparat de la fostul OFICIU JUDETEAN PENTRU CONSTRUIREA SI VANZAREA LOCUINTELOR (OJCVL) PRAHOVA incheindu-se inacest sens contractul nr. 69/22 noiembrie 1973 in care, in calitate de cumparatori figurau intervenientul precum si parintii sai V.I.(decedat la 18 iunie 1995) si V. S. (decedata la 24 septembrie 1995) ale caror cote de proprietate au rvenit tot lui V.M.pe cale succesorala. In legatura cu calitatea sa de proprietar intervenientul a invocat si dispozitiile art. 1895 din C.civ.sustinand ca apartamentul a fost dobandit cu buna credinta, iar ulterior timp de 27 de ani, a fost stapanit pasnic, netulburat si sub nume de proprietar.

Prin incheierea pronuntata la 17 noiembrie 2000 cererea de interventie a fost admisa in principiu, la acelasi termen fiind depusa si o completare a actiunii principale prin care reclamantii au solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului avand ca obiect cumpararea apartamentului nr. 8 de catre familia intervenientului. In motivarea acestei cereri au fost invocate dispozitiile art. 132 din C.proc.civ. si art. 948 alin. 1 pct 4 din C.civ. sustinandu-se in esenta ca in conditiile in care preluase abuziv intregul imobil STATUL ROMAN nu a avut niciodata un drept de proprietate asupra acestuia si nici nu putea transfera valabil un asemenea drept familiei v. ai carei membrii au avut doar calitatea de detentori precari ai apartamentului ocupat de ei in calitate de chiriasi.

Ca urmare a acestie completari de actiune la 15 martie 2001 in cauza a fost introdusa SC “C.” SA in calitatea sa de succesoare a OJCVL PRAHOVA. Prin intampinarea formulata la 11 aprilie 2001 SC C. SA a invocat exceptia lipsei calitatii sale rocesuale sustinand ca nu este succesoarea in drepturi a OJCVL PRAHOVA.. Prin sentinta civila nr. 137 pronuntata la 18 mai 2001 instanta astfel sesizata a admis in parte actiunea principala precum si cererea de interventie si a respins exceptia privind lipsa calitatii procesuale a SC “C.” SA. Totodata s-a constatat ca V.M.este proprietar prin uzucapiune asupra apartamentului nr. 8 situat in Ploiesti , str. Toma Caragiu nr. 11 precum si a unei cote indivize de 0,19% din terenul in suprafata de 296 mp situat la aceeasi adresa.

Prin sentinta mentionata paratul CONSILIUL LOCAL PLOIESTI a fost obligat sa le lase reclamantilor in deplina proprietate si pasnica folosinta imobilul compus din constructie si teren situat la aceeasi adresa, cu exceptia apartamentului care apartinea intervenientului. Apelurile facute ulterior impotriva acestei sentinte pe de-o parte de reclamantii N. V., A.A., D.F.si D.F., iar pe de alta de SC “C.” SA Ploiesti au fost respinse prin decizia nr. 91 pronuntata de Sectia civila a Curtii de Apel Ploiesti la 10 septembrie 2001 in dosarul nr. 4558/2001. Pentru a pronunta acesta decizie instanta de apel a analizat criticile formulate de reclamanti cat priveste constatarea de catre instanta de fond a dobandirii prin uzucapiune a apartamentului intervenientului, retinand ca aceste sunt neintemeiate.

De asemenea a apreciat ca nu pot fi primite apararile intemeiate pe dispozitiile Legii nr. 10/2001 pe care reclamantii le-au invocat in apel deoarece, cu ocazia judecarii fondului, acestia au precizat expres ca nu inteleg sa se prevaleze de dispozitiile respectivului act normativ intrat in vigoare dupa formularea actiunii, iar in speta nu s-a facut dovada parcurgerii procedurii prealabile instituite prin legea mentionata. Totodata in considerentele deciziei s-a relevat ca singurul motiv de nulitate mentionat de reclamanti in completarea actiunii lor (“cauza nelicita”. prevazuta de art. 948 pct. 1, 967 968 din C.civ.) nu a fost dovedit, subliniindu-se in acelasi timp ca incalcarea unor dispozitii ale Legii nr. 4/1073 si ale HCM nr. 880 /1973 nu poate fi analizata ca motiv de nulitate deoarece a fost invocata pentru prima data in apel.

In alta ordine de idei s-a retinut ca in raport cu prevederile Legii nr. 61/1990 este corecta solutia instantei de fond de respingere a exceptiei lipsei calitatii procesuale a SC C. SA Ploiesti, cu atat mai mult cu cat probele administrate in cauza nu confirma apararea acestei apelante in sensul ca nu ar fi succesoarea in drepturi a fostului OJCVL PRAHOVA a carui arhiva o detine. La 5 octombrie 2001 impotriva deciziei astfel pronuntate au declarat recurs reclamantii N.V., A.A., D.F.si D.F., cauza fiind apoi inregistrata pe rolul Sectiei civile a Curtii Supreme de Justitie cu numarul de dosar 5063/2001. In motivarea recursului intemeiat pe dispozitiile art. 304 punctul 9 din C. proc. Civ.

s-a sustinut in esenta ca hotararile pronuntate in cauza sunt nelegale atat in ceea ce priveste admiterea cererii de intervenie si a constatarii calitatii lui V.M.de proprietar prin uzucapiune cat si sub aspectul respingerii cererii reclamantilor de constatare a nulitatti absolute a contractului nr.69/1973 prin care intervenientul si parintii sai au cumparat apartamentul ramas in litigiu. In acest sens au fost reiterate sustinerile conform carora acest contract a fost incheiat fara ca in prealabil sa fi fost indeplinite cerintele prevazute imperativ de art. 42, 43 si 44 ale Legii nr. 4/1973 si respectiv de HCM nr. 880/1973 sustinandu-se ca, fiind de ordine publica, aceste dispozitii, ca si incalcarea lor ar fi trebuit sa fie analizate oricum oficiu de catre instante.

In acelasi context a fost criticata si aprecierea instantei de apel potrivit careia respectivele motive de nulitate absoluta nu puteau fi invocate de reclamanti direct in faza apelului. S-a sustinut de asemenea ca prin nerespectarea prevederilor imperative mentionate contractul este nul absolut, nu intruneste cerintele unui “just titlu” in sensul art. 1895, iar familia intervenientului nu a exercita o posesie de buna credinta asupra apartamentului care a facut obiectul respectivului contract. In alta ordine de idei au fost criticate si aprecierile instantelor referitoare la inexistenta unor cauze de suspendare a prescriptiei sustinandu-se ca dreptul la actiune al reclamantilor a fost consacrat legal prin intrarea in vigoare a OG nr. 11/1997.

De asemenea s-a afirmat ca solutiile pronuntate in cauza pot “deveni un precedent periculos , care vine in contradictie cu dispozitiile Legii nr. 10/2000” [referirea citata viza insa in mod evident prevederile Legii nr. 10 / “2001”]. Ulterior declararii recursului, la 7 martie 2002, a decedat N.V., in depturile acesteia subrogandu-se mostenitorii sai R.(N.)L.si N.I.F.care au figurat in cauza de fata in calitate de recurenti-reclamanti. Referitor la intimatul-intervenient este de mentionat ca acesta a solicitat respingerea recursului pentru considerente similare celor din decizia atacata formuland in acest sens si o intampinare. In ceea ce ii priveste intimatii CONSILIUL LOCAL PLOIESTI si SC C. SA Ploiesti nu s-au prezentat in fata acestei Curti si nici nu si-au facut cunoscut in scris punctul de vedere referitor la recursul declarat de reclamanti.

Recursul este nefondat. Conform art 294 (1) din C.proc.civ.in apel nu pot fi schimbate “cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata” si nici nu se pot face alte cereri noi. Prin urmare in mod justificat s-a retinut in considerentele deciziei recurate ca in apel reclamantii nu erau indreptatiti sa invoce alte motive de nulitate absoluta a contractului de vanzare cumparare nr. 69 /22 noiembrie 1973 decat cele supuse judecatii instantei de fond. In acest sens Curtea retine ca nici in completarea de actiune depusa in dosarul primei instante (filele 39-40) la 17 noiembrie 2000 si nici ulterior, pana la pronuntarea sentintei, reclamantii nu au invocat vreo incalcare a dispozitiilor cuprinse in Legea nr. 4/1973 si in HCM nr 880/1973, iar cu ocazia dezbaterilor asupra fondului au solicitat in mod expres “admiterea actiunii astfel cum a fost ea formulata si completata”.

La randul sau - respectand principiului disponibilitatii - instanta de fond a analizat si s-a pronuntat in chestiunea nulitatii absolute tinand seama strict de cadrul procesual definit chiar de reclamanti in completarea de actiune in care nulitatea absoluta era fundamentata pe ideea ca STATUL ROMAN, prin OJCVL PRAHOVA, a vandut un bun care nu ii apartinea. Asa cum corect s-a subliniat in considerentele sentintei vanzarea lucrului altuia nu constituie motiv de nulitate absoluta ci de nulitate relativa, neexistand temeiuri in sprijinul ideii potrivit careia un asemenea act juridic ar fi fundamentat pe o cauza ilicita si ar contraveni deci dispozitiilor art. 948 punctul 4 din C.civ.evocate in completarea de actiune.

Este de amintit aici orientarea dominanta a jurisprudentei si doctrinei in sensul ca in cazul unei asemenea vanzari nulitatea are ca tenei eroarea asupra calitatii de proprietar a vanzatorului. Prin urmare conditia esentiala a contractului afectata este aceea prevazuta la punctul 2 (iar nu la punctul 4) al art. 948 din C.proc.civ.: “consimtamantul valabil al partii ce se obliga”. Faptul ca nu exista dispozitii legale care sa le interzica adevaratilor proprietari, in speta reclamantilor, sa accepte - ipotetic vorbind - vanzarea facuta de OJCVL PRAHOVA si astfel sa acopere motivul de nulitate reprezinta de asemenea un argumenr in sprijimul calificari acesteia ca nulitate relativa.

Nefiind vorba despre un titlu nul, ci de unul anulabil, instantele au analizat chestiunea uzucapiunii in raport cu prevederile alineatuilui 3 , iar nu ale alineatului 2 al art. 1897 din C.civ., apreciind ca nici parintilor intervenientului si nici lui V.M.nu li se poate imputa in mod serios necunosterea deficientelor aplicarii Decretului nr. 92/1950 de catre autoritatile care au legiferat si aplicat masura nationalizarii. De asemenea in mod justificat au fost avute in vedere de catre instante prevederile art. 1898 si mai cu seama cele ale art. 1899 alin. 2 din C.civ.prezumandu-se buna credinta a membrilor familiei V. in exercitarea posesiei asupra apartamentului ramas in litigiu. Este de observat in plus ca pretinsele incalcari ale Legii nr. 4/1973 si HCM 880/1973 evocate de recurent se refera la acte si operatiuni de natura administrativa prealabile actului de vanzare si caror indeplinire sau verificare revenea vanzatorului OJCVL PRAHOVA, iar nu cumparatorilor.

Beneficiind de garantia contra evictiunii care, conform art. 1337 din C.civ.. opereaza de drept, in sarcina acestora din urma poate fi retinuta nici macar o eventuala lipsa de diligența care, indirect, sa ridice dubii asupra bunei lor credinte in exercitarea posesiei asupra imobilului.. Curtea retine de asemenea ca nu exista temei legal pentru a fi primita critica recurentilor referitoare la pretinse greseli pe care instantele le-ar fi facut in calcularea termenului de prescriptie achizitiva. In mod special este de subliniat din acest punct de vedere lipsa de temeinicie a asertiunii conform careia si ulterior anului 1989 reclamantii ar fi fost impiedicati sa actioneze in justitie pentru valorificarea drepturilor susceptibile a fi opuse intervenientului.

Desi motivarea recursului contine o afirmatie referitoare la precedentul periculos pe care solutiile pronuntate in speta l-ar crea in raport cu prevederile Legii nr. 10/2001, nici o alta critica concreta nu afost adusa hotararilor pronuntate in cauza in raport cu legea citata. Analizand din oficiu acest aspect Curtea constata a si din acest punct de vedere instantele au respectat principiul disponibilitatii luand in considerare cu prioritate declaratiile reclamantilor potrivit carora, ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001 acestia au solicitat continuarea procesului inceput conform dreptului comun. Retinand deci ca in cauza nu isi gasesc incidenta nici una dintre dispozitiile art. 304 din C.proc.civ., Curtea urmeaza a face aplicarea art. 312 alin. 1 din acelasi cod in sensul respingerii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de R.N.L., N.I.F., A.A., D.S.si D.F.impotriva deciziei civile nr. 91 din 10 septembrie 2001 a Curtii de Apel Ploiesti - Sectia civila. Irevocabila. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.