ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2965/2007

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 29 iunie 2000, precizată ulterior, reclamanții Z.MP și A.D. au chemat în judecată pe pârâții D.P.P. Ploiești, Consiliul Local al municipiului Ploiești, Municipiul Ploiești, prin Primar și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul art. 480 C. civ., să fie obligați să le restituie în proprietate imobilul situat în Ploiești, compus din construcții și teren. Întrucât după promovarea acțiunii reclamantul Z.MP a decedat, la data de 7 noiembrie 2001 a fost introdusă în cauză moștenitoarea acestuia, Z.B. Prin sentința nr. 42 din 24 ianuarie 2002 Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins, ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanții D.A. și Z.B. a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 58 din 10 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții D.A. și Z.B., recurs ce a fost înregistrat, inițial, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Întrucât reclamantul D.A. a decedat, prin încheierea din 8 aprilie 2003 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus introducerea în cauză a moștenitorului acestuia, P.M.D. Urmare a apariției Legii nr. 219 din 6 iulie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheiere administrativă, pronunțată în baza art. II alin. (1)-(4) din această lege, a scos recursul de pe rolul acesteia și l-a trimis spre competentă soluționare la Curtea de Apel Ploiești.

Prin decizia nr. 207 din 27 ianuarie 2006 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a admis recursul declarat de reclamanții P.M.D. și Z.B., a casat decizia aceleași instanțe dată în apel, precum și sentința Tribunalului Prahova și a trimis cauza pentru rejudecare la același tribunal. În fond după casare, Tribunalului Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 677 din 19 iunie 2006, a admis acțiunea în revendicare continuată de reclamanții Z.B. și P.M.D. și a obligat pe pârâți să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul situat în Ploiești, județul Prahova, reprezentând teren în suprafață de 415,40 mp și construcția corp A aflată pe acesta, compusă din demisol, parter, etaj și mansardă.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâții Consiliul Local Ploiești și Municipiul Ploiești, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 386 din 13 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă. Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal, au declarat recurs pârâții Consiliul Local al Municipiului Ploiești și Municipiul Ploiești, prin primar, care au susținut că greșit s-a admis acțiunea față de acești pârâți, care nu au calitate procesuală pasivă, întrucât, prin hotărâri ale Consiliului Local Ploiești, imobilul din B-dul I. nr. 27 a fost scos din inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al Municipiului Ploiești.

Recursul este fondat, pentru un motiv de ordine publică ce a fost invocat și pus în discuția părților conform art. 306 C. proc. civ. La data când Înalta Curte de Casație și Justiție s-a desesizat cu soluționarea recursului declarat de reclamanți și prin încheiere administrativă, pronunțată în temeiul art. II alin. (1)-(4) din Legea nr. 219 din 6 iulie 2005, a trimis cauza la Curtea de Apel Ploiești, a avut în vedere valoarea imobilului revendicat stabilită, pe cale de expertiză, la data introducerii acțiunii, respectiv de sub 5 miliarde de lei. Potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I, pct. 1 din O.U.G.

nr. 138/2000, modificat, ulterior, prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005 „tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde de lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materie succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar”. Pe cale de consecință, în situația proceselor și cererilor în materie civilă al căror obiect are o valoare de sub 5 miliarde de lei, cum este cazul în speță, competența, în primă instanță, aparține judecătoriei.

Întrucât Înalta Curte de Casație și de Justiție a stabilit, prin desesizare, că valoarea obiectului litigiului este de sub 5 miliarde de lei, în rejudecare, instanțele erau obligate să aibă în vedere prevederile art. 18¹ C. proc. civ., potrivit cu care „instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect”.

Este adevărat că decizia nr. 207 din 27 ianuarie 2006 a Curții de Apel Ploiești prin care s-a admis recursul reclamanților, s-au casat hotărârile anterioare și s-a trimis cauza pentru rejudecare tot la Tribunalul Prahova, în loc de Judecătoria Ploiești, nu formează obiect de control judiciar în prezentul recurs, dar nu mai puțin adevărat este că normele de competență după valoare sunt imperative și de aplicare imediată, iar încălcarea lor poate fi invocată în orice fază a procesului, de oricare dintre părți sau de instanță, din oficiu. Stabilind că valoarea litigiului este de sub 5 miliarde lei, încheierea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar pe cale administrativă, pentru că așa prevedea Legea nr. 219/2005, a avut atât caracter de declinator de competență, cât și de regulator de competență, astfel că ea nu putea fi ignorată sau neobservată de instanțele ierarhice inferioare, în rejudecare.

Constatând că, după casare, instanțele au soluționat cauza cu încălcarea normelor de competență, după valoare, se impune admiterea recursului declarat de pârâți, casarea acestor hotărâri și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria Ploiești, ca instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Consiliul local al municipiului Ploiești și Municipiul Ploiești prin Primar împotriva deciziei nr. 386 din 13 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 677 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Prahova, secția civilă, și trimite cauza la Judecătoria Ploiești pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2007.