Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.06.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5419/2005

HOTĂRÂRE
20.06.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5419/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestatorul S.C. a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001 contestație împotriva dispoziției nr. 4587 din 19 iunie 2003 emisă de Primarul Municipiului Ploiești prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului situat în Ploiești, județul Prahova, trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974. Prin sentința nr. 1105 din 7 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, a fost respinsă contestația. Apelul declarat de contestator împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 263 din 5 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Împotriva sus menționatei decizii a declarat recurs contestatorul, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând în esență că, terenul revendicat nu cade sub incidența prevederilor art. 36 din Legea nr. 18/1991, că cererea formulată în temeiul acestei legi i-a fost respinsă, că terenul a fost preluat de stat conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, fără a fi acordate despăgubiri, contrar art. 48 1 C. civ. și că, în speță, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001. Recursul este nefondat. Terenul revendicat a aparținut autoarei contestatorului, I.S., al cărei moștenitor testamentar este acesta, conform certificatului de moștenitor nr. 1915 din 19 noiembrie 1979, emis de Notariatul de stat județean Prahova și a fost trecut în proprietatea statului, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, măsură ce nu era condiționată de plata unor despăgubiri.

Conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată, terenurile atribuite în folosință, ca efect al preluării în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, trec în proprietatea titularilor dreptului de folosință a terenului, atribuire ce se face, potrivit alin.8 al aceluiași articol, prin ordinul prefectului. Așa cum rezultă din considerentele deciziei nr. 1365 din 17 iunie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, contestatorul din prezenta cauză nu a formulat plângere împotriva modului de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate, urmare cererii pe care a formulat-o în baza Legii nr. 18/1991. În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Or, așa cum s-a arătat, regimul juridic al terenului revendicat este reglementat prin Legea nr. 18/1991, fiind lipsită de relevanță soluția pronunțată de instanța investită cu soluționarea cererii de constatare a nulității parțiale a titlului de proprietate nr. 72088/1997. În consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.C. împotriva deciziei nr. 263 din 5 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2005.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6985/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificările nr. 84 din 25 mai 2001 și nr. 248 din 21 iunie 2001, A.A. din Ploiești, a solicitat Primăriei Municipiului Ploiești, ca în temeiul Legii
ÎCCJ 2007-10-31
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7226/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată în baza Legii nr. 10/2001, contestatorii C.MP, C.S.C. și C.N. au chemat în judecată Primăria municipiului Ploiești, pentru ca prin
ÎCCJ 2005-10-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7549/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 12 mai 2003, M.D. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Ploiești să i se „recunoască” dreptul de proprietate
ÎCCJ 2010-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 770/2010
zile, ce curge de la data comunicării deciziei, iar în cazul în speță, acela al neemiterii deciziei, persoana îndreptățită poate solicita obligarea unității deținătoare la emiterea acesteia. Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel
ÎCCJ 2010-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3472/2010
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la data de 14 iulie 2008 pe rolul Tribunalului Prahova, contestatorul A.L. a chemat în judecată pe intimatul Municipiul Ploiești și a solicitat instanței
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă