ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7549/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 12 mai 2003, M.D. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Ploiești să i se „recunoască” dreptul de proprietate pentru imobilul (teren și construcție) din Ploiești, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 42/1967, ce a aparținut autorilor săi, M.P. și M.A. Investit cu soluționarea acestei cauze, Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 1031 din 9 octombrie 2003, a respins acțiunea, reținând în esență că imobilul a fost trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, fiind expropriat pentru cauză de utilitate publică. Ca atare, se mai arată, reclamantul are posibilitatea de a uza de procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât nu a primit nici un fel de despăgubiri pentru terenul în litigiu, în legătură cu care nu s-a întocmit nici măcar un proces verbal de evaluare.

Soluția a fost confirmată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, care, prin decizia nr. 183 din 29 ianuarie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantului. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că reclamantul a investit instanța fondului cu soluționarea unei acțiuni în constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, ulterior precizându-și cererea în sensul că a formulat o acțiune în revendicare. Cum această acțiune a fost introdusă la 12 mai 2003, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ea nu putea fi primită, reclamantul având deschisă doar calea prevăzută de legea specială, după parcurgerea procedurii administrative.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul M.D. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 4-10 C. proc. civ., susține în esență că a fost nevoit să promoveze acțiunea de față, în condițiile în care, după depunerea notificării prin executorul judecătoresc și după toate diligențele și revenirile făcute, pârâta a refuzat să-i răspundă la solicitările formulate pe calea legii speciale, actul normativ fiind invocat, de altfel, ca temei al demersului său judiciar. Recursul este fondat urmând a fi admis în considerarea argumentelor ce succed. Prin notificarea formulată la 23 mai 2001 M.P.D. a solicitat Primăriei Municipiului Ploiești, acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din Ploiești, constând în despăgubiri bănești, pentru construcție, demolată ulterior exproprierii prin Decretul nr. 42/1967, și restituirea în natură a terenului în suprafață de 392 mp.

Notificarea împreună cu actele ce făceau dovada calității sale de moștenitor a autorilor M.P. și M.A. , cât și a preluării abuzive a imobilului, trecut în proprietatea statului fără nici un fel de despăgubire, printr-un decret de expropriere ce nu a fost publicat în Buletinul oficial, au fost expediate persoanei juridice deținătoare, prin executorul judecătoresc conform dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea 10/2001. Întrucât unitatea deținătoare nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceleași solicitări au fost reiterate și prin acțiunea formulată la 12 mai 2003, în motivarea căreia reclamantul își arată, pe larg, nemulțumirea față de împrejurarea nesoluționării notificării, invocând ca temeiuri de drept dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale art. 111 C. proc.

civ. Ulterior, la termenul din 6 august 2003, (fila 31-dos. fond) instanța îi pune în vedere reclamantului să-și precizeze obiectul cererii în sensul că este acțiune în constatare sau contestație la „dispoziția” primarului, cauza fiind amânată pentru acest motiv. La termenul din 4 septembrie 2003, sunt consemnate precizările reclamantului, care, neasistat de avocat, arată că s-a adresat în mod repetat Primăriei, ultima cerere fiind formulată la 26 august 2003 și nu a primit nici un răspuns (fila 65-dosar 6284/2003 al Tribunalului Prahova). Prin urmare, în considerarea celor mai sus expuse, se constată că față de motivarea cererii, temeiul juridic invocat de reclamant și precizările ulterioare ale acestuia, nici tribunalul și nici curtea de apel nu au fixat cadrul procesual în limitele în care judecata ar fi trebuit să aibă loc.

Astfel, faptul că reclamantul și-a intitulat cererea „acțiune în constatare” și a invocat ca temei de drept al acesteia, alături de Legea 10/2001 și dispozițiile art. 111 C. proc. civ., nu erau de natură, în contextul arătat, a schimba caracterul acțiunii, cadrul procesual trebuind plasat, neechivoc, în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001. Ca atare, cazul dedus litigiului de față pune de fapt în discuție, situația în care lipsește răspunsul persoanei juridice notificate, lipsă datorată conduitei imputabile a acesteia, conduită ce nu poate afecta interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Deși legiuitorul nu a reglementat expres situația în care persoana deținătoare nu respectă dispozițiile art. 23 alin. (1) din lege, aceasta fiind unanim privită de doctrină și practica judecătorească, ca o lacună a Legii nr. 10/2001, totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca persoana juridică deținătoare să fie obligată a le respecta drepturile conferite prin acest act normativ, în măsura în care acestea sunt dovedite. În considerarea acestor argumente, soluția de respingere a cererii reclamantului, motivat de introducerea acțiunii „în constatare” după apariția Legii 10/2001 și respectiv neparcurgerea procedurii administrative, este esențial nelegală, instanțele fiind datoare, în virtutea dispozițiilor art. 84, art. 112 pct. 4 și art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. să stabilească corect cadrul procesual și respectiv normele legale și instituțiile juridice aplicabile. Față de cele reținute, recursul reclamantului se privește ca fondat, urmând a fi admis în baza art. 312 și art. 313 C. proc. civ., a fi casate ambele hotărâri și trimisă cauza la instanța de fond, pentru rejudecare, în sensul celor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Î Admite recursul declarat de reclamantul M.D. împotriva deciziei nr. 183 din 29 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 1083 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului Prahova și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2005.