ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7549/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 12 mai

2003, M.D. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Ploiești să

i se „recunoască” dreptul de proprietate pentru imobilul (teren și construcție)

din Ploiești, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 42/1967,

ce a aparținut autorilor săi, M.P. și M.A.

Investit cu soluționarea acestei

cauze, Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 1031 din 9

octombrie 2003, a respins acțiunea, reținând în esență că imobilul a fost

trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, fiind expropriat pentru cauză

de utilitate publică.

Ca atare, se mai arată, reclamantul

are posibilitatea de a uza de procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, cu

atât mai mult cu cât nu a primit nici un fel de despăgubiri pentru terenul în

litigiu, în legătură cu care nu s-a întocmit nici măcar un proces verbal de

evaluare. Soluția a fost confirmată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă,

care, prin decizia nr. 183 din 29 ianuarie 2004, a respins ca nefondat apelul

reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că reclamantul a investit

instanța fondului cu soluționarea unei acțiuni în constatarea dreptului său de

proprietate asupra imobilului în litigiu, ulterior precizându-și cererea în

sensul că a formulat o acțiune în revendicare.

Cum această acțiune a fost introdusă

la 12 mai 2003, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ea nu putea fi

primită, reclamantul având deschisă doar calea prevăzută de legea specială,

după parcurgerea procedurii administrative.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul M.D.

care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 4-10 C. proc. civ.,

susține în esență că a fost nevoit să promoveze acțiunea de față, în condițiile

în care, după depunerea notificării prin executorul judecătoresc și după toate

diligențele și revenirile făcute, pârâta a refuzat să-i răspundă la

solicitările formulate pe calea legii speciale, actul normativ fiind invocat,

de altfel, ca temei al demersului său judiciar.

Recursul este fondat urmând a fi

admis în considerarea argumentelor ce succed.

Prin notificarea formulată la 23 mai

2001 M.P.D. a solicitat Primăriei Municipiului Ploiești, acordarea măsurilor

reparatorii pentru imobilul din Ploiești, constând în despăgubiri bănești,

pentru construcție, demolată ulterior exproprierii prin Decretul nr. 42/1967, și

restituirea în natură a terenului în suprafață de 392 mp.

Notificarea împreună cu actele ce făceau

dovada calității sale de moștenitor a autorilor M.P. și M.A. , cât și a

preluării abuzive a imobilului, trecut în proprietatea statului fără nici un

fel de despăgubire, printr-un decret de expropriere ce nu a fost publicat în

Buletinul oficial, au fost expediate persoanei juridice deținătoare, prin

executorul judecătoresc conform dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea 10/2001.

Întrucât unitatea deținătoare nu s-a

conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceleași

solicitări au fost reiterate și prin acțiunea formulată la 12 mai 2003, în

motivarea căreia reclamantul își arată, pe larg, nemulțumirea față de

împrejurarea nesoluționării notificării, invocând ca temeiuri de drept

dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale art. 111 C. proc. civ.

Ulterior, la termenul din 6 august

2003, (fila 31-dos. fond) instanța îi pune în vedere reclamantului să-și

precizeze obiectul cererii în sensul că este acțiune în constatare sau

contestație la „dispoziția” primarului, cauza fiind amânată pentru acest motiv.

La termenul din 4 septembrie 2003,

sunt consemnate precizările reclamantului, care, neasistat de avocat, arată că

s-a adresat în mod repetat Primăriei, ultima cerere fiind formulată la 26

august 2003 și nu a primit nici un răspuns (fila 65-dosar 6284/2003 al

Tribunalului Prahova).

Prin urmare, în considerarea celor

mai sus expuse, se constată că față de motivarea cererii, temeiul juridic

invocat de reclamant și precizările ulterioare ale acestuia, nici tribunalul și

nici curtea de apel nu au fixat cadrul procesual în limitele în care judecata

ar fi trebuit să aibă loc.

Astfel, faptul că reclamantul și-a

intitulat cererea „acțiune în constatare” și a invocat ca temei de drept al

acesteia, alături de Legea 10/2001 și dispozițiile art. 111 C. proc. civ., nu

erau de natură, în contextul arătat, a schimba caracterul acțiunii, cadrul

procesual trebuind plasat, neechivoc, în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001.

Ca atare, cazul dedus litigiului de

față pune de fapt în discuție, situația în care lipsește răspunsul persoanei

juridice notificate, lipsă datorată conduitei imputabile a acesteia, conduită

ce nu poate afecta interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească

în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Deși legiuitorul nu a reglementat

expres situația în care persoana deținătoare nu respectă dispozițiile art. 23

alin. (1) din lege, aceasta fiind unanim privită de doctrină și practica

judecătorească, ca o lacună a Legii nr. 10/2001, totuși cei îndreptățiți se pot

adresa instanței judecătorești competente pentru ca persoana juridică

deținătoare să fie obligată a le respecta drepturile conferite prin acest act

normativ, în măsura în care acestea sunt dovedite.

În considerarea acestor argumente,

soluția de respingere a cererii reclamantului, motivat de introducerea acțiunii

„în constatare” după apariția Legii 10/2001 și respectiv neparcurgerea

procedurii administrative, este esențial nelegală, instanțele fiind datoare, în

virtutea dispozițiilor art. 84, art. 112 pct. 4 și art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. să stabilească corect cadrul procesual și respectiv normele legale și

instituțiile juridice aplicabile.

Față de cele reținute, recursul

reclamantului se privește ca fondat, urmând a fi admis în baza art. 312 și art.

313 C. proc. civ., a fi casate ambele hotărâri și trimisă cauza la instanța de

fond, pentru rejudecare, în sensul celor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Î

Admite recursul declarat de

reclamantul M.D. împotriva deciziei nr. 183 din 29 ianuarie 2004 a Curții de

Apel Ploiești. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 1083 din

9 octombrie 2003 a Tribunalului Prahova și trimite cauza spre rejudecare

aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2005.