ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7992/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1488 din 27

noiembrie 2006, Tribunalul Prahova a respins ca nefondată contestația formulată

de contestatoarea P.L., în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului

Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că imobilul situat în Ploiești, a cărei restituire în natură se

solicită de către reclamantă, a constituit proprietatea autorilor reclamantei,

respectiv S.V. și N.P., conform contractului de vânzare-cumpărare din 15 martie

1926.

S-a mai reținut că reclamanta P.L. a

făcut dovada calității de persoană îndreptățită potrivit art. 3 din Legea nr.

10/2001 dar nu și dovada preluării imobilului în litigiu de către stat.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia civilă nr. 262 din 28 mai 2007, a admis apelul declarat de reclamanta

P.L., împotriva sentinței civile nr. 1488 din 27 noiembrie 2006 pronunțată de

Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Ploiești

și primarul municipiului Ploiești și pe cale de consecință: a schimbat în tot sentința

în sensul că a admis contestația; a anulat în parte dispoziția nr. 3662 din 3

iulie 2006 emisă de primarul municipiului Ploiești, cu privire la

contestatoarea P.L.; a constatat că reclamanta P.L. beneficiază de măsuri

reparatorii prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru imobilul

situat în Ploiești, compus din teren în suprafață de 120 mp și construcție

formată din parter, 2 prăvălii, primul etaj, 5 camere și o cămară și al doilea

etaj, 2 camere (construcție în prezent demolată) în cotă succesorală de 1/8.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că imobilul situat în Ploiești, a fost preluat de Statul Român,

abuziv. Contestatoarea este persoana îndreptățită să beneficieze de măsuri

reparatorii în condițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilul în

litigiu.

Cu privire la cota cuvenită

contestatoarei din imobilul în litigiu s-a reținut că pe urma autorului P.N. au

rămas ca moștenitori P.S. și P.V.A., decedat la 25 februarie 2002 având ca

unică moștenitoare pe contestatoarea P.L., certificat de moștenitor 1343 din 27

octombrie 1980, f.26 d.fond, în calitate de fii cu o cotă de ½ din

succesiune fiecare. Că în condițiile în care P.N. avea ¼ din imobilul în

litigiu, iar pe urma acestuia au rămas doi moștenitori cu cote egale de

½ din succesiune, rezultă că i se cuvine contestatoarei prin

retransmisie, cota autorului său P.V.A. de 1/8 din imobilul respectiv.

Împotriva deciziei civile mai sus

menționată a declarat recurs contestatoarea P.L., criticând-o ca fiind

nelegală, invocând dispozițiile art. 304 cpt. 9 C. proc. civ., deoarece.

- Contestatoarea beneficiază de o

cotă de ¼ întrucât potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr.

10/2001 de cotele eventualilor moștenitori care au formulat notificări cu

privire la imobilul în litigiu, beneficiază moștenitorii care au urmat

procedura administrativă prevăzută de lege.

Recursul nu este fondat.

Prin dispoziția nr. 3662 din 3 iulie

2006 emisă de primarul municipiului Ploiești s-au respins notificările

formulate de P.S.N., P.V.A., B.F.L., ș.a., privind restituirea în natură sau

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în

Ploiești, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a

imobilului revendicat de către Statul Român.

Cu probele administrate pe parcursul

procesului, contestatoarea P.L. a făcut dovada că imobilul în litigiu a fost

preluat abuziv de Statul Român.

Astfel, prin contractul de

vânzare-cumpărare încheiat la data de 15 martie 1926, S.V. și N.P. au

achiziționat imobilul din Ploiești, compus dintr-o clădire cu 2 etaje, având la

parter două prăvălii, la primul etaj, 5 camere și o cămară, iar la al doilea

etaj două camere, împreună cu tot locul lui, f.23-24 dosar fond.

Prin înscrisul mai sus menționat s-a

consfințit că fiecare din persoanele precizate are câte o cotă de ¼ din

imobil.

Foaia matricolă a imobilului în

litigiu, f.36 d.fond, atestă că bunicul contestatoarei a figurat în

proprietatea cu imobilul litigios și că acesta a fost expropriat și demolat în

anul 1948.

Din raportul, f.23-38 d.fond,

rezultă că terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare nr. 1869 din 15

martie 1926, are suprafața de 120 mp, este situat în zona „Parcul Nichita

Stănescu” din Ploiești, și face parte din domeniul public al localități, H.G.

nr. 1359/2001, f.56 d. apel. Construcțiile de pe terenul menționat au fost

demolate.

Cu privire la cota cuvenită

recurentei P.L. din imobilul în litigiu se rețin următoarele.

Conform certificatului de moștenitor

nr. 1343 din 27 octombrie 1980, f.26 d. fond, pe urma defunctului P.N. au rămas

moștenitorii P.S. și P.V.A., decedat la 25 februarie 2002, având ca unică

moștenitoare pe contestatoarea P.L. f.27 d. fond, în calitate de fii, cu o cătă

de ½ din succesiune fiecare.

În condițiile în care P.N. avea

¼ din imobilul în litigiu- iar pe urma acestuia au rămas doi moștenitori

cu cote egale de ½ din succesiune, rezultă că i se cuvine

contestatoarei, prin retransmisie, cota autorului P.V.A. de 1/8 din imobilul în

litigiu (1/4:2).

Avându-se în vedere cele reținute,

Înalta Curte constată că motivele de recurs nu se circumscriu motivelor de

drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pe cale de consecință

recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

contestatoarea P.L. împotriva deciziei nr. 262 din 28 mai 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie

2007.