ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 94/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 1969/C+C/2003 reclamanta A.D.S. București a acționat în judecată pe pârâta SC V.P. SA Panciu pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la plata sumei de 2.761.123.059,31 lei vechi pentru terenul său exploatat în anul 2000 fără contract. Prin întâmpinare pârâta a invocat autoritatea de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 1134 din 23 iulie 2002 definitivă și irevocabilă pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 1511/C+C/2002. Prin sentința civilă nr. 670 din 2 iunie 2004, Tribunalul Vrancea a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și în consecință a respins acțiunea în pretenții a reclamantei pentru autoritate de lucru judecat.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a fost admis de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, care, într-un al doilea ciclu procesual, prin decizia nr. 13/ A din 13 februarie 2007, a schimbat în parte sentința tribunalului numai în privința temeiului avut în vedere la respingerea acțiunii, în sensul respingerii, ca nefondată, a acțiunii reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în condițiile inexistenței între cele două părți a unui contract de concesiune valid, reclamanta nu este îndreptățită la primirea contravalorii folosinței terenului, cu atât mai mult cu cât nu s-a probat în cauză că folosirea de către pârâtă a terenului în litigiu ar fi impietat asupra perfectării cu alte persoane a unui contract de concesiune profitabil.

Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta A.D.S. București a declarat recurs motivat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii recurate și procedându-se la soluționarea fondului cauzei, admiterea acțiunii A.D.S. pentru suma de 1.404.934.094 lei vechi reprezentând contravaloarea folosinței terenului agricol proprietate a statului exploatat fără contract în anul 2000, sumă reactualizată la momentul plății efective. Criticile din recurs au vizat următoarele aspecte: - potrivit dispozițiilor speciale cuprinse în O.U.G. nr. 198/1999, A.D.S. a primit atribuții privind punerea în aplicare a legilor de fond funciar. Întrucât SC V.P.

SA a exploatat terenul A.D.S. fără a efectua nici o plată s-a prejudiciat în mod direct bugetul statului, iar prin hotărârea recurată nu s-a sancționat îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei; - în timpul exploatării terenului, pârâta cunoștea că aceasta era proprietatea A.D.S. A înființat culturi pe 2035 ha în mod abuziv, dar a refuzat semnarea contractului de concesiune invocând existența unor condiții economice nefavorabile; - nu s-a ținut seama de calculul diminuat și exact al pretențiilor reclamantei raportat la timpul cât pârâta a exploatat acest teren respectiv perioada cuprinsă între 1 martie 2000 – 31 decembrie 2000 și prin hotărârea sa instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la suma ce se cuvenea reclamantei care a depus înscrisuri doveditoare.

Recursul reclamantei este nefondat. Potrivit dispozițiilor cuprinse în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri pentru motive de nelegalitate se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În motivele sale de recurs, reclamanta A.D.S. nu a demonstrat că prin hotărârea sa instanța de apel ar fi pronunțat o hotărâre sancționabilă pentru considerentele avute în vedere în textul din legea procedurală evocat mai sus. Respingându-se, ca nefondat, apelul reclamantei s-a avut în vedere că nu s-au întrunit condițiile angajării răspunderii civile pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, nici ale răspunderii contractuale sau ale răspunderii civile delictuale.

Instanța de apel a reținut corect că, întrucât raporturile juridice dintre părți nu au o natură contractuală în condițiile în care între părțile în proces nu s-a încheiat un contract de concesiune, se impune numai verificarea întrunirii cumulative a cerințelor pentru intentarea unei acțiuni de restituire. A.D.S. s-a înființat ca instituție de interes public prin Legea nr. 268/2001, instituție cu caracter financiar și comercial, finanțată din surse extrabugetare, având ca atribuții gestionarea patrimoniului de stat al cărui proprietar mandatat este, astfel încât și din această perspectivă respingerea ca nefondată a unei acțiuni în pretenții referitoare la o dată anterioară Legii nr. 268/2001, este singura soluție corectă ce putea fi adoptată de instanța de recurs.

În aceste împrejurări recursul reclamantei se privește ca nefondat și în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., se va respinge, iar prin aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., recurenta căzută în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate intimatei în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.D.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 13/ A din 13 februarie 2007 a Curții de Apel Galați. Obligă pe recurentă la plata sumei de 4.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC V.P. SA Panciu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2008.