ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 94/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea ce a format

obiectul dosarului nr. 1969/C+C/2003 reclamanta A.D.S. București a acționat în

judecată pe pârâta SC V.P. SA Panciu pentru ca prin hotărâre judecătorească să

fie obligată la plata sumei de 2.761.123.059,31 lei vechi pentru terenul său

exploatat în anul 2000 fără contract.

Prin întâmpinare pârâta a

invocat autoritatea de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 1134 din

23 iulie 2002 definitivă și irevocabilă pronunțată de Tribunalul Vrancea în

dosarul nr. 1511/C+C/2002.

Prin sentința civilă nr. 670

din 2 iunie 2004, Tribunalul Vrancea a admis excepția autorității de lucru

judecat invocată de pârâtă și în consecință a respins acțiunea în pretenții a

reclamantei pentru autoritate de lucru judecat.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a fost admis de

Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, care, într-un

al doilea ciclu procesual, prin decizia nr. 13/ A din 13 februarie 2007, a

schimbat în parte sentința tribunalului numai în privința temeiului avut în

vedere la respingerea acțiunii, în sensul respingerii, ca nefondată, a acțiunii

reclamantei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut că în condițiile inexistenței între cele două părți

a unui contract de concesiune valid, reclamanta nu este îndreptățită la

primirea contravalorii folosinței terenului, cu atât mai mult cu cât nu s-a

probat în cauză că folosirea de către pârâtă a terenului în litigiu ar fi

impietat asupra perfectării cu alte persoane a unui contract de concesiune

profitabil.

Împotriva acestei ultime

hotărâri, reclamanta A.D.S. București a declarat recurs motivat în drept pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia,

modificarea în tot a hotărârii recurate și procedându-se la soluționarea

fondului cauzei, admiterea acțiunii A.D.S. pentru suma de 1.404.934.094 lei

vechi reprezentând contravaloarea folosinței terenului agricol proprietate a

statului exploatat fără contract în anul 2000, sumă reactualizată la momentul

plății efective.

Criticile din recurs au

vizat următoarele aspecte:

- potrivit dispozițiilor

speciale cuprinse în O.U.G. nr. 198/1999, A.D.S. a primit atribuții privind

punerea în aplicare a legilor de fond funciar. Întrucât SC V.P. SA a exploatat

terenul A.D.S. fără a efectua nici o plată s-a prejudiciat în mod direct

bugetul statului, iar prin hotărârea recurată nu s-a sancționat îmbogățirea

fără justă cauză a pârâtei;

- în timpul exploatării

terenului, pârâta cunoștea că aceasta era proprietatea A.D.S. A înființat

culturi pe 2035 ha în mod abuziv, dar a refuzat semnarea contractului de

concesiune invocând existența unor condiții economice nefavorabile;

- nu s-a ținut seama de

calculul diminuat și exact al pretențiilor reclamantei raportat la timpul cât

pârâta a exploatat acest teren respectiv perioada cuprinsă între 1 martie 2000

– 31 decembrie 2000 și prin hotărârea sa instanța de apel nu s-a pronunțat cu

privire la suma ce se cuvenea reclamantei care a depus înscrisuri doveditoare.

Recursul reclamantei este

nefondat.

Potrivit dispozițiilor

cuprinse în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri pentru

motive de nelegalitate se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În motivele sale de recurs,

reclamanta A.D.S. nu a demonstrat că prin hotărârea sa instanța de apel ar fi

pronunțat o hotărâre sancționabilă pentru considerentele avute în vedere în

textul din legea procedurală evocat mai sus.

Respingându-se, ca nefondat,

apelul reclamantei s-a avut în vedere că nu s-au întrunit condițiile angajării

răspunderii civile pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, nici ale

răspunderii contractuale sau ale răspunderii civile delictuale.

Instanța de apel a reținut

corect că, întrucât raporturile juridice dintre părți nu au o natură

contractuală în condițiile în care între părțile în proces nu s-a încheiat un

contract de concesiune, se impune numai verificarea întrunirii cumulative a

cerințelor pentru intentarea unei acțiuni de restituire.

A.D.S. s-a înființat ca

instituție de interes public prin Legea nr. 268/2001, instituție cu caracter

financiar și comercial, finanțată din surse extrabugetare, având ca atribuții

gestionarea patrimoniului de stat al cărui proprietar mandatat este, astfel

încât și din această perspectivă respingerea ca nefondată a unei acțiuni în

pretenții referitoare la o dată anterioară Legii nr. 268/2001, este singura

soluție corectă ce putea fi adoptată de instanța de recurs.

În aceste împrejurări

recursul reclamantei se privește ca nefondat și în temeiul dispozițiilor art. 312

C. proc. civ., se va respinge, iar prin aplicarea prevederilor art. 274 C. proc.

civ., recurenta căzută în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de

judecată ocazionate intimatei în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de A.D.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 13/ A

din 13 februarie 2007 a Curții de Apel Galați.

Obligă pe recurentă la plata

sumei de 4.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC V.P. SA

Panciu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 ianuarie 2008.