ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1130/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1130/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra cererii de recurs de
față,
Din examinarea lucrărilor
din dosar constată că, prin decizia 46/ COM din 27 februarie 2006 pronunțată de
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ
și fiscal, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă A.D.S. BUCUREȘTI
împotriva sentinței nr. 1657/ COM din 31 mai 2005 a Tribunalului Constanța, secția
comercială, în contradictoriu cu intimații reclamați SC C. SRL și SC R.A.S.
SRL.
Prin sentința nr. 1657/ COM
din 31 mai 2005 a Tribunalului Constanța, secția comercială, s-a admis în parte
cererea reclamantelor, s-a constatat preluarea beneficiului contractului de
concesiune nr. 10 din 12 septembrie 2000 încheiat între reclamanta SC R.A.S.
SRL (Fostă SC A.A. SRL) și pârâta A.D.S. de către reclamanta SC C. SRL ca
urmare a divizării SC R.A.S. SRL (Fostă SC A.A. SRL).
Prin aceeași sentință s-a
respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei de a nu face nici un act de
natură a le stânjeni pe reclamante în exploatarea terenului agricol deținut în
baza contractului de concesiune nr. 10/2000 și s-a dispus obligarea pârâtei la
345.000 lei cheltuieli de judecată către reclamante.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța, în apel a reținut că instanța de fond a soluționat corect
excepția inadmisibilității acțiunii raportat l art. 111 C. proc. civ., fiind
întrunite în speță cele două condiții impuse de legiuitor. Împrejurarea că se
solicită constatarea existenței unui raport juridic nu atrage inadmisibilitatea
acțiunii, astfel că s-a procedat corect la respingerea excepției.
Instanța de apel a apreciat
ca nefondată critica potrivit căreia în mod greșit instanța de fond a constatat
preluarea beneficiului contractului de concesiune nr. 10 din 12 septembrie 2000
încheiat între reclamanta SC R.A.S. SRL (Fostă SC A.A. SRL) și pârâta A.D.S. de
către reclamanta SC C. SRL ca urmare a divizării SC R.A.S. SRL (Fostă SC A.A. SRL).
Instanța de control judiciar
a apreciat că prin procesul de divizare a operat o transmitere cu titlu
universal a unor părți din patrimoniul societății divizate către noua societate
înființată, iar pârâta, prin pasivitate a achiesat la această transmisiune. Ea
nu s-a opus divizării, iar pactul comisoriu nu prevede expres posibilitatea
rezilierii contractului intervenit între părți fără somație sau fără chemare în
judecată.
Împotriva deciziei mai sus
menționate a formulat recurs pârâta.
Recurenta a invocat
prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului,
modificarea deciziei atacate și respingerea în totalitate a acțiunii
reclamantelor.
În dezvoltarea motivului de
recurs invocat, recurenta a susținut, în esență, că A.D.S. nu poate fi
obligată, prin hotărâre judecătorească, să considere ca și cesionar într-un
contract încetat o altă persoană decât cea care s-a obligat față de ea, cu alte
date de identificare și o altă denumire, având în vedere că un contract nu
poate fi modificat retroactiv, fără acordul părților, instanța nefiind
îndreptățită să modifice voința părților exprimată în contract.
Analizând actele dosarului
prin prisma argumentelor invocate de către recurentă, pe care Înalta Curte le
grupează și le subsumează motivului prevăzut de art. 304 pct. 9, pentru a
răspunde printr-un considerent comun, va admite recursul declarat pentru cele
ce urmează:
Curtea găsește fondat si
motivul de recurs invocat de recurentă și prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., în condițiile în care în cauza de față rezultă că instanța de apel a recurs
la încălcarea unor texte de lege aplicabile spetei, că a aplicat greșit
dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul
eronat.
Astfel, instanța de fond și
cea de control judiciar încalcă dispozițiile art. 969 C. proc. civ., atunci
când modifică, fără acordul de voință al părților, elementele esențiale ale
unui contract intervenit între acestea.
Părțile sunt libere să
încheie sau nu, un act juridic; sunt libere să stabilească clauzele actului
juridic, să îl modifice ori să pună capăt acestuia. Acest principiu fundamental
al dreptului civil nu poate fi înfrânt de către instanțele de judecată, iar
partea care refuză în mod culpabil încheierea contractului va putea fi cel mult
obligată la daune interese.
Nu poate fi primită nici
ideea novării prin schimbarea debitorului și a obligației contractuale
deoarece, pentru a nova, este necesară nu numai intenția părților de a nova ci
și nașterea unei noi obligații valabile, ceea nu este cazul în pricina dedusă
judecății.
Nefondată este însă critica
adusă soluționării excepției inadmisibilității în temeiul art. 111 C. proc.
civ., Înalta Curte constată că instanța de fond și cea de apel au făcut o
corectă aplicarea a acestui temei de drept la împrejurările cauzei.
Pentru considerentele de mai
sus, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat
de pârâta A.D.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 46/ COM din 27 februarie 2006
pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,
contencios administrativ și fiscal, va modifica decizia recurată, va admite
apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 1657/ COM din 31 mai 2005 a
Tribunalului Constanța, secția comercială, pe care o va schimba în parte și va
respinge capătul de cerere privind preluarea contractului de concesiune nr. 10/2000.
Va menține celelalte dispoziții privind obligația de a nu face din sentința
apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
pârâta A.D.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 46/ COM din 27 februarie 2006 pronunțată
de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios
administrativ și fiscal.
Modifică decizia recurată.
Admite apelul declarat de
pârâtă împotriva sentinței nr. 1657/ COM din 31 mai 2005 a Tribunalului
Constanța, secția comercială, pe care o schimbă în parte și respinge capătul de
cerere privind preluarea contractului de concesiune nr. 10/2000.
Menține celelalte dispoziții
privind obligația de a nu face.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 14 martie 2007