ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2977/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 martie 2005, reclamanta SC O.S.I. SRL BUCUREȘTI a solicitat ca în contradictoriu cu Consiliul Județean Tulcea să se dispună anularea rezilierii contractului de concesiune dispusă prin adresele nr. 24/6394 din 14 septembrie 2004, nr. 1992 din 11 noiembrie 2004 și 8605 din 14 decembrie 2004, obligarea pârâtei la continuarea contractului de concesiune nr. 1 din 11 ianuarie 2001 și executarea obligațiilor asumate, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 43 din 13 ianuarie 2006, a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată. Apelul declarat împotriva acestei hotărâri de către reclamantă a fost respins prin decizia nr. 193/ COM din 12 iulie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială contencios administrativ si fiscal.

S-a reținut de instanța de apel că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația stipulată de părți la art. 11 din contract privind plata anuală a prețului concesiunii pentru folosința piscicolă a terenului. Că rezilierea de drept a contractului de concesiune a operat în temeiul art. 7 din această convenție prin care s-a prevăzut că nu mai este necesară îndeplinirea procedurii privind notificarea și chemarea în judecată în situația în care părțile nu-și respectă obligațiile de plată. Împotriva acestei decizii reclamanta SC O.S.I. SRL cu sediul în București a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat modificarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei în fond și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

A susținut recurenta că în mod greșit ambele instanțe au reținut adresele prin care i s-a comunicat că a fost reziliat contractul de concesiune nr. 1 din 11 ianuarie 2001 întrucât acestea nu au fost emise în baza unei hotărâri a Consiliului Județean Tulcea așa cum a fost încheiată convenția părților, potrivit Hotărârii nr. 59 din 27 august 1999. Cum contractul de concesiune a fost încheiat de Consiliul Județean Tulcea în calitate de concedent și în limitele prerogativelor sale, acesta poate fi reziliat de acelaș organ prin Hotărârea luată în acest sens și nu prin adrese emise de Cabinetul Președintelui Consiliului Județean Tulcea. S-a precizat că adresele nr. 24/6394 și nr. 1992 emise la 14 septembrie 2004 și respectiv la 11 noiembrie 2004 nu au nici un efect juridic asupra contractului de concesiune, iar pe de altă parte actele de natură contractuală, respectiv contractul de concesiune nu poate fi anulat sau reziliat decât prin justiție.

Pe fondul litigiului, s-a susținut că recurenta a achitat redevența, mai mult a efectuat plata în avans pentru perioada 2001 – 2002, când nu a avut folosința terenului piscicol. Prin întâmpinare , intimatul Consiliul Județean Tulcea a solicitat respingerea recursului, întrucât rezilierea contractului de concesiune s-a produs ca urmare a sistării plății redevenței de către reclamantă și în perioada în care aceasta nu a fost împiedicată în folosința terenului concesionat. La termenul de azi reprezentantul recurentei-reclamante în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., a invocat excepția de necompetență materială a instanțelor comerciale și a susținut că în raport de natura litigiului de față competența aparține instanței de contencios administrativ.

Înalta Curte, examinând cu prioritate această excepție, constată că este întemeiată și recursul va fi admis în sensul celor ce urmează: Obiectul litigiului dedus judecății îl constituie anularea a trei adrese de reziliere a contractului de concesiune nr. 1 din 11 ianuarie 2001 încheiat între părți, obligarea pârâtei la continuarea contractului și la executarea obligațiilor asumate prin acesta. În raport de natura contractului de concesiune, de contract administrativ încheiat de o autoritate publică, în speță Consiliul Județean Tulcea, conform dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, rezultă că soluționarea litigiilor legate de aplicarea și executarea contractului administrativ revine în competența generală a instanței de contencios administrativ.

Soluția se impune având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care atribuie instanței de contencios administrativ o competență generală în soluționarea litigiilor legate de aplicarea și executarea contractului administrativ. Așa fiind, urmează a admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale și pe cale de consecință a admite recursul declarat de reclamantă, a casa decizia instanței de apel și sentința instanței de fond și a trimite cauza la Tribunalul Tulcea pentru rejudecarea pe fond a litigiului ca instanță de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale. Admite recursul declarat de reclamanta SC O.S.I. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 193/ COM din 12 iulie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ si fiscal, casează decizia recurată și sentința civilă nr. 43 din 13 ianuarie 2006 a Tribunalului Tulcea și trimite cauza la Tribunalul Tulcea pentru rejudecarea pe fond ca instanță de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2007.