ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2977/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 28 martie 2005, reclamanta SC O.S.I. SRL BUCUREȘTI a solicitat ca în

contradictoriu cu Consiliul Județean Tulcea să se dispună anularea rezilierii

contractului de concesiune dispusă prin adresele nr. 24/6394 din 14 septembrie

2004, nr. 1992 din 11 noiembrie 2004 și 8605 din 14 decembrie 2004, obligarea pârâtei

la continuarea contractului de concesiune nr. 1 din 11 ianuarie 2001 și

executarea obligațiilor asumate, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Tulcea, prin

sentința civilă nr. 43 din 13 ianuarie 2006, a respins acțiunea reclamantei, ca

nefondată.

Apelul declarat împotriva

acestei hotărâri de către reclamantă a fost respins prin decizia nr. 193/ COM

din 12 iulie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială

contencios administrativ si fiscal.

S-a reținut de instanța de

apel că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația stipulată de părți la art. 11

din contract privind plata anuală a prețului concesiunii pentru folosința

piscicolă a terenului. Că rezilierea de drept a contractului de concesiune a

operat în temeiul art. 7 din această convenție prin care s-a prevăzut că nu mai

este necesară îndeplinirea procedurii privind notificarea și chemarea în

judecată în situația în care părțile nu-și respectă obligațiile de plată.

Împotriva acestei decizii

reclamanta SC O.S.I. SRL cu sediul în București a declarat recurs în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat modificarea hotărârii atacate,

rejudecarea cauzei în fond și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

A susținut recurenta că în

mod greșit ambele instanțe au reținut adresele prin care i s-a comunicat că a

fost reziliat contractul de concesiune nr. 1 din 11 ianuarie 2001 întrucât

acestea nu au fost emise în baza unei hotărâri a Consiliului Județean Tulcea

așa cum a fost încheiată convenția părților, potrivit Hotărârii nr. 59 din 27

august 1999.

Cum contractul de concesiune

a fost încheiat de Consiliul Județean Tulcea în calitate de concedent și în

limitele prerogativelor sale, acesta poate fi reziliat de acelaș organ prin

Hotărârea luată în acest sens și nu prin adrese emise de Cabinetul

Președintelui Consiliului Județean Tulcea.

S-a precizat că adresele nr.

24/6394 și nr. 1992 emise la 14 septembrie 2004 și respectiv la 11 noiembrie 2004

nu au nici un efect juridic asupra contractului de concesiune, iar pe de altă

parte actele de natură contractuală, respectiv contractul de concesiune nu

poate fi anulat sau reziliat decât prin justiție.

Pe fondul litigiului, s-a susținut

că recurenta a achitat redevența, mai mult a efectuat plata în avans pentru

perioada 2001 – 2002, când nu a avut folosința terenului piscicol.

Prin întâmpinare , intimatul

Consiliul Județean Tulcea a solicitat respingerea recursului, întrucât rezilierea

contractului de concesiune s-a produs ca urmare a sistării plății redevenței de

către reclamantă și în perioada în care aceasta nu a fost împiedicată în

folosința terenului concesionat.

La termenul de azi reprezentantul

recurentei-reclamante în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) și art. 304

pct. 3 C. proc. civ., a invocat excepția de necompetență materială a

instanțelor comerciale și a susținut că în raport de natura litigiului de față competența

aparține instanței de contencios administrativ.

Înalta Curte, examinând cu

prioritate această excepție, constată că este întemeiată și recursul va fi admis

în sensul celor ce urmează:

Obiectul litigiului dedus judecății

îl constituie anularea a trei adrese de reziliere a contractului de concesiune

nr. 1 din 11 ianuarie 2001 încheiat între părți, obligarea pârâtei la

continuarea contractului și la executarea obligațiilor asumate prin acesta.

În raport de natura contractului

de concesiune, de contract administrativ încheiat de o autoritate publică, în

speță Consiliul Județean Tulcea, conform dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea

nr. 554/2004, rezultă că soluționarea litigiilor legate de aplicarea și

executarea contractului administrativ revine în competența generală a instanței

de contencios administrativ.

Soluția se impune având în

vedere dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care atribuie

instanței de contencios administrativ o competență generală în soluționarea

litigiilor legate de aplicarea și executarea contractului administrativ.

Așa fiind, urmează a admite

excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale și pe cale de

consecință a admite recursul declarat de reclamantă, a casa decizia instanței

de apel și sentința instanței de fond și a trimite cauza la Tribunalul Tulcea

pentru rejudecarea pe fond a litigiului ca instanță de contencios

administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

necompetenței materiale a instanțelor comerciale.

Admite recursul declarat de

reclamanta SC O.S.I. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 193/ COM din 12 iulie

2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, contencios

administrativ si fiscal, casează decizia recurată și sentința civilă nr. 43 din

13 ianuarie 2006 a Tribunalului Tulcea și trimite cauza la Tribunalul Tulcea

pentru rejudecarea pe fond ca instanță de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2007.