ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 545/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 545/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 731
din 17 mai 2007 pronunțată în dosar nr. 23/88/2005 al Tribunalului Tulcea,
secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată
de reclamanta A.D.S. București împotriva pârâtei SC A.D. SA Tulcea cu
consecința obligării pârâtei la plata sumei de 140.441 lei reprezentând
contravaloarea folosinței terenului agricol până la 31 decembrie 2004,
reactualizată până la data plății efective.
Pentru a pronunța această
soluție, prima instanță a reținut, în esență, că între părți s-a încheiat
contractul de concesiune nr. 390 din 27 aprilie 2000 reziliat ca urmare a
neîndeplinirii de către pârâtă a obligației de plată a redevenței, la data de 3
iunie 2004. Ulterior acestei date, pârâta deși nu mai avea niciun titlu a
continuat să exploateze terenul agricol ce a format obiectul contractului fără
a achita însă reclamantei redevența cauzându-i astfel un prejudiciu cuantificat
prin expertiza efectuată în cauză la plata căreia a fost obligată prin
admiterea acțiunii.
Apelul declarat de pârâtă a
fost admis prin decizia civilă nr. 208 din 27 septembrie 2007 a Curții de Apel
Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și
fiscal, și în consecință hotărârea tribunalului modificată în sensul
respingerii acțiunii ca nefondate.
Instanța de control judiciar
în argumentarea soluției pronunțate a arătat că reclamantei îi revenea sarcina
probei, în sensul de a dovedi împrejurarea că pârâta a continuat să folosească
terenurile în litigiu și ulterior rezilierii contractului. Probele au relevat
însă faptul că suprafața de teren concesionată inițial a fost semnificativ
diminuată ca urmare a aplicării Legii nr. 18/1991, după cum rezultă din
protocoalele și procesele-verbale încheiate între A.D.S. și Primăria Tulcea.
Prin urmare, concluzionează curtea de apel, întrucât nu s-a stabilit cu
certitudine cu cât s-a redus suprafața inițială în perioada 3 iunie 2004 – 31
decembrie 2004 și nici faptul că pârâta a continuat să utilizeze aceste
terenuri, în mod greșit instanța a admis acțiunea.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs reclamanta A.D.S. București criticând-o pentru motivele de
nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor
recurenta invocă faptul că instanța de apel, prin hotărârea pronunțată a
interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în condițiile în care a
reținut culpa reclamantei cu privire la prejudiciul suferit, deoarece după
rezilierea contractului intervenită la 3 iunie 2004 nu a făcut demersuri pentru
preluarea terenurilor ce au făcut obiectul concesiunii. Or, conform
contractului această obligație revenea concesionarului, adică pârâtei. Tocmai
din acest motiv, arată recurenta, al neîndeplinirii obligației de restituire a
terenurilor, la încetarea contractului, a fost cauzat un prejudiciu care a fost
corect stabilit și la plata căruia pârâta trebuia obligată, soluția curții de
apel fiind greșită și sub acest aspect.
Analizând recursul declarat
prin prisma motivelor invocate, raportat la prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C.
proc. civ., curtea constată că acesta este nefondat respingându-l ca atare,
pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse.
Astfel, în mod corect a
argumentat curtea de apel că reclamanta conform protocoalelor și proceselor-verbale
încheiate cu Primăria Tulcea a predat diferite suprafețe de teren, cuprinse în
suprafața totală ce a format obiectul contractului încheiat cu pârâta, ca
urmare a aplicării Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, situație în care
terenul inițial concesionat pârâtei a fost semnificativ diminuat împrejurare
dovedită și prin expertiza topografică efectuată în cauză. În consecință,
această împrejurare coroborată cu lipsa dovezilor privind utilizarea terenului
în litigiu și ulterior rezilierii contractului demonstrează caracterul nefondat
al pretențiilor reclamantei.
Pe de altă parte, critica
formulată de recurentă cu privire la interpretarea greșită a contractului este
neîntemeiată și din perspectiva faptului că pretențiile reclamantei vizează o
perioadă ulterioară încetării contractului prin reziliere, fiind întemeiate
tocmai pe lipsa oricărui titlu.
În concluzie, reținând că
recurenta interpretează eronat dispozițiile legale anterior menționate
formulează critici nefondate, iar decizia instanței de apel este legală,
aceasta va fi menținută ca atare, ca efect al respingerii recursului, ca
nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta A.D.S. București împotriva deciziei nr. 208/ COM din 27
septembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă,
fluvială, contencios administrativ și fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 14 februarie 2008.