ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 545/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 731 din 17 mai 2007 pronunțată în dosar nr. 23/88/2005 al Tribunalului Tulcea, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A.D.S. București împotriva pârâtei SC A.D. SA Tulcea cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 140.441 lei reprezentând contravaloarea folosinței terenului agricol până la 31 decembrie 2004, reactualizată până la data plății efective.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că între părți s-a încheiat contractul de concesiune nr. 390 din 27 aprilie 2000 reziliat ca urmare a neîndeplinirii de către pârâtă a obligației de plată a redevenței, la data de 3 iunie 2004. Ulterior acestei date, pârâta deși nu mai avea niciun titlu a continuat să exploateze terenul agricol ce a format obiectul contractului fără a achita însă reclamantei redevența cauzându-i astfel un prejudiciu cuantificat prin expertiza efectuată în cauză la plata căreia a fost obligată prin admiterea acțiunii. Apelul declarat de pârâtă a fost admis prin decizia civilă nr. 208 din 27 septembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, și în consecință hotărârea tribunalului modificată în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.

Instanța de control judiciar în argumentarea soluției pronunțate a arătat că reclamantei îi revenea sarcina probei, în sensul de a dovedi împrejurarea că pârâta a continuat să folosească terenurile în litigiu și ulterior rezilierii contractului. Probele au relevat însă faptul că suprafața de teren concesionată inițial a fost semnificativ diminuată ca urmare a aplicării Legii nr. 18/1991, după cum rezultă din protocoalele și procesele-verbale încheiate între A.D.S. și Primăria Tulcea. Prin urmare, concluzionează curtea de apel, întrucât nu s-a stabilit cu certitudine cu cât s-a redus suprafața inițială în perioada 3 iunie 2004 – 31 decembrie 2004 și nici faptul că pârâta a continuat să utilizeze aceste terenuri, în mod greșit instanța a admis acțiunea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.D.S. București criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că instanța de apel, prin hotărârea pronunțată a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în condițiile în care a reținut culpa reclamantei cu privire la prejudiciul suferit, deoarece după rezilierea contractului intervenită la 3 iunie 2004 nu a făcut demersuri pentru preluarea terenurilor ce au făcut obiectul concesiunii. Or, conform contractului această obligație revenea concesionarului, adică pârâtei. Tocmai din acest motiv, arată recurenta, al neîndeplinirii obligației de restituire a terenurilor, la încetarea contractului, a fost cauzat un prejudiciu care a fost corect stabilit și la plata căruia pârâta trebuia obligată, soluția curții de apel fiind greșită și sub acest aspect.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, raportat la prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., curtea constată că acesta este nefondat respingându-l ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse. Astfel, în mod corect a argumentat curtea de apel că reclamanta conform protocoalelor și proceselor-verbale încheiate cu Primăria Tulcea a predat diferite suprafețe de teren, cuprinse în suprafața totală ce a format obiectul contractului încheiat cu pârâta, ca urmare a aplicării Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, situație în care terenul inițial concesionat pârâtei a fost semnificativ diminuat împrejurare dovedită și prin expertiza topografică efectuată în cauză.

În consecință, această împrejurare coroborată cu lipsa dovezilor privind utilizarea terenului în litigiu și ulterior rezilierii contractului demonstrează caracterul nefondat al pretențiilor reclamantei. Pe de altă parte, critica formulată de recurentă cu privire la interpretarea greșită a contractului este neîntemeiată și din perspectiva faptului că pretențiile reclamantei vizează o perioadă ulterioară încetării contractului prin reziliere, fiind întemeiate tocmai pe lipsa oricărui titlu. În concluzie, reținând că recurenta interpretează eronat dispozițiile legale anterior menționate formulează critici nefondate, iar decizia instanței de apel este legală, aceasta va fi menținută ca atare, ca efect al respingerii recursului, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.D.S. București împotriva deciziei nr. 208/ COM din 27 septembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.