ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 433/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Judecătoria Constanța reclamanta SC M. SA, în contradictoriu cu pârâta SC R.R. SA,

a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să stabilească

vecinătatea între două loturi și punctele de frângere în conformitate cu

criteriile H.G. nr. 834/1991.

Prin sentința civilă nr. 17534 din 7

octombrie 2002 Judecătoria Constanța a admis cererea și a dispus grănițuirea

celor două suprafețe de teren ale părților conform raportului de expertiză

topografică efectuat de expertul numit în cauză pe punctele de frângere D.L.,

prima instanță reținând că linia de frângere este cea stabilită de expertiza

topografică.

Împotriva acestei părți au declarat

apel ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 7/ COM din 13 mai

2003 Tribunalul Constanța, secția comercială, s-au admis apelurile, a fost

anulată sentința apelată și cauza a fost reținută la Tribunalul Constanța

pentru judecare în primă instanță.

Pentru a dispune astfel, instanța a

reținut că acțiunea în grănițuire reprezintă un act de comerț ce imprimă cauzei

natura comercială – împrejurare în raport de care instanța competentă să

soluționeze fondul pricinii este tribunalul și nu judecătoria.

Prin sentința nr. 7150/ COM din 16

septembrie 2004 Tribunalul Constanța a admis acțiunea așa cum a fost formulată

și a dispus grănițuirea celor două suprafețe de teren conform raportului de

expertiză realizat în cauză. În fundamentarea acestei soluții instanța și-a

însușit concluziile raportului de expertiză, constatând temeinicia acestora.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâta SC R.R. SA Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, sub următoarele aspecte:

- instanța de fond a pronunțat

hotărârea cu neobservarea faptului că reclamanta nu a făcut dovada existenței

în patrimoniul său a nici unui drept real asupra terenului aferent activelor,

astfel că acțiunea formulată nu îndeplinește condițiile art. 584 C. civ.;

- acțiunea reclamantei este lipsită

de interes întrucât ea a fost întemeiată pe dispozițiile H.G. nr. 834/1991 însă

acest act normativ se aplică doar societăților cu capital integral sau

majoritar de stat și nu reclamantei care este o persoană juridică cu capital

integral privat.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 67/ COM

din 21 martie 2005, a respins apelul pârâtei, instanța reținând în esență că,

pe de o parte, acțiunea în grănițuire nu implică obligația reclamantului de a

dovedi că este proprietarul terenului pentru care se solicită delimitarea

hotarului față de terenul vecinului și că, pe de altă parte, interesul

reclamantei este justificat de faptul că pe terenul ocupat de aceasta sunt

amplasate obiective și capacități de producție, dovedit fiind faptul că

reclamanta avea acest teren în administrare dinainte de 1990, calitate care a

îndreptățit-o să formuleze o atare acțiune.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs pârâta SC R.R. SA Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Criticile formulate de recurentă

subsumate motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

sunt, în fapt, reiterări ale criticilor din apel și vizează următoarele

aspecte:

- instanța de apel a pronunțat

hotărârea fără a legitima procesual reclamanta și reținând în mod eronat, ca

intrat în puterea lucrului judecat, existența dreptului de administrare al

reclamantei asupra terenului pe care se găsesc amplasate mijloacele sale fixe,

în opinia recurentei pârâte reclamanta nefăcând dovada modalității prin care a

dobândit un anumit drept real asupra terenului ce face obiectul litigiului de

față, neaducând nici în fața instanței de fond nici în fața celei de apel nici

un mijloc de probă prin care să poată demonstra că ar fi dobândit un drept real

asupra terenului prin lege sau hotărâre judecătorească;

- instanța de apel a reținut greșit

existența interesului reclamantei în pronunțarea acțiunii în grănițuire.

Curtea analizând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru

motivele ce vor fi dezvoltate.

În accepțiunea pe care legiuitorul o

dă prin art. 584 C. civ., reținută corect de instanța de apel, acțiunea în

grănițuire constituie a o operațiune de determinare, prin semne exterioare și

vizibile, a limitelor dintre două proprietăți limitrofe pentru a se delimita

fondul asupra căruia poartă dreptul de folosință.

În considerarea caracterului său pur

tehnic, grănițuirea nu presupune existența, în sarcina reclamantului, a

obligației de a proba calitatea de proprietar al terenului, cum greșit susține

recurenta, fiind suficientă dovada posesiei și a interesului unei atare cereri.

În ceea ce privește pretinsa lipsă

de identitate de obiect și cauză între litigiile ce au făcut obiectul dosarelor

menționate prin decizia nr. 105/2001 a Tribunalului Constanța și nr. 1241/C/2001

a Curții de Apel Constanța și prezentul litigiu, la care instanțele fac

referire în susținerea legitimării procesuale active a reclamantei, se reține

că evocatele hotărâri poartă asupra valabilității certificatului de atestare a

dreptului de proprietate emis în numele recurentei pârâte cu privire la

suprafața de 25294,75 m.p., suprafață ocupată de activele aflate în patrimoniul

intimatei reclamante prin efectul H.G. nr. 1303 din 15 decembrie 1990 și care a

făcut obiectul acțiunii de grănițuire în prezenta cauză.

Astfel, în mod legal și temeinic

instanța de apel că pe terenul în suprafață de 25670,83 m.p. aflat în

administrarea reclamantei din 1990, aceasta are amplasate obiective și

capacități de producție, această împrejurare justificând și interesul pe care

reclamanta l-a avut în promovarea unei acțiuni în grănițuire, pentru

delimitarea limitelor celor două proprietăți limitrofe și pentru întocmirea procesului

verbal de vecinătate.

În considerarea celor ce preced,

Curtea constatând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat și văzând și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta să plătească intimatei

reclamante SC M. SA Năvodari 200 RON cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC R.R. SA Constanța, împotriva deciziei nr. 67/ COM din 21

martie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială

și de contencios administrativ.

Obligă recurenta să plătească

intimatei reclamante SC M. SA Năvodari 200 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 3 februarie 2006.