ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5044/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 11

februarie 2002, reclamantul M.C. în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL

Călărași, solicită instanței să constate rezilierea contractului de concesiune,

să oblige pârâta la plata sumei de 56.579.112 lei cu titlu de redevență

datorată pentru perioada trimestrul III 2000, trimestrul IV 2001 și penalități

aferente acesteia în sumă de 27.169.200 lei și să dispună evacuarea pârâtei de

pe terenul concesionat.

Pârâta invocă în apărare excepția

autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 889 din 27

noiembrie 2001 a Tribunalului Călărași.

Prin sentința civilă nr. 242 din 15

martie 2002, Tribunalul Călărași admite excepția autorității de lucru judecat

invocată de pârâtă și respinge acțiunea reclamantului reținând că prin sentința

civilă nr. 889 din 27 noiembrie 2001, Tribunalul Călărași a soluționat

definitiv cererile de reziliere a contractului de concesiune și evacuare în

sensul respingerii, motivat de achitarea tarifelor până la data de 1 ianuarie

2002.

Prin decizia civilă nr. 941 din 26

iunie 2002, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, admite recursul

declarat de recurentul reclamant, modifică în tot sentința atacată în sensul că

respinge excepția autorității lucrului judecat ca nefondată și trimite cauza

spre rejudecare pe fond la aceeași instanță, reținând că nu există identitate

de părți și de obiect.

Prin sentința civilă nr. 1586 din 1

noiembrie 2002, Tribunalul Călărași, după rejudecare, admite în parte acțiunea

formulată de reclamant, obligă pe pârâtă la plata sumei de 83.796.070 lei,

reprezentând redevență și penalități (recalculate), conform contractului de

concesiune dintre părți, până la 31 octombrie 2002 și respinge capetele de

cerere privind rezilierea respectivului contract și evacuarea pârâtei de pe

terenul concesionat, reținând că potrivit clauzelor contractuale pârâta era

obligată la achitarea redevenței încă de la punerea efectivă în posesia

terenului concesionat, că a achitat redevență numai de la încheierea

contractului, astfel că există restanță la plata redevenței la care,

justificat, reclamanta a calculat penalități.

Prin decizia comercială nr. 691 din

23 aprilie 2003, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, admite

recursurile declarate de recurentul reclamant și de recurenta pârâtă împotriva

sentinței de mai sus, casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, reținând că data reală a încheierii atât a contractului de

concesiune cât și a procesului verbal de predare primire a terenului obiect al

concesiunii este aceeași, respectiv 19 februarie 1999 și că este necesară

efectuarea unei expertize contabile care să stabilească sumele datorate de

pârâtă prin raportare la plățile efectiv efectuate de aceasta.

Prin sentința civilă nr. 2451 din 11

noiembrie 2003, Tribunalul Călărași respinge acțiunea reclamantului,

obligându-l la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă, reprezentând

onorariu de expert, reținând pentru a decide astfel că, așa cum rezultă și din

raportul de expertiză administrată în cauză, între părți s-a încheiat

contractul de concesiune la 19 februarie 1999, dar că punerea în posesie s-a

făcut la 16 iulie 1999, conform procesului verbal întocmit și semnat la această

dată, și că față de suma de 2855,30 dolari S.U.A. pe care pârâta ar fi trebuit

să o achite până la data de 31 octombrie 2003, aceasta a achitat 2915,30 dolari

S.U.A., îndeplinindu-și astfel toate obligațiile.

Prin decizia comercială nr. 111 din

29 martie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, respinge ca

nefondat apelul formulat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 2451 din 11

noiembrie 2003.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că părțile au încheiat la 19 februarie 1999 un contract de

concesiune având ca obiect dreptul de folosință asupra terenului în suprafață

de 56 mp. pe o durată de 5 ani, că în cauză s-a administrat o expertiză

contabilă care a stabilit achitarea integrală de către pârâtă a redevențelor

datorate până la 31 octombrie 2003, cu privire la care reclamanta nu a formulat

obiecțiuni, astfel că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea

întrucât sumele pretinse cu titlu de redevență pentru trimestrul III 2000,

trimestrul IV 2001, nu sunt datorate, iar intimata pârâtă și-a îndeplinit

obligațiile asumate prin contractul de concesiune.

Nemulțumit de soluția instanței de

apel, reclamantul a formulat recurs solicitând, cu invocarea motivelor

prevăzute de art. 304 pct. 3, 8, 9 și 10 C. proc. civ., casarea deciziei

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe deoarece, apreciază

recurentul, instanța nu era competentă în cauză, iar în subsidiar, pe fond,

solicită schimbarea în totalitate a hotărârii atacate și admiterea acțiunii așa

cum a fost formulată, propunând probe cu acte și expertiză.

În fundamentarea recursului său,

reclamantul recurent arată că pricina trebuia judecată de secția comercială a

Tribunalului Călărași, care ar fi trebuit să pronunțe o sentință comercială,

motiv invocat și în cererea de apel și neexaminat de curtea de apel, astfel că

hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe și instanța nu s-a

pronunțat asupra unui mijloc de apărare.

Mai susține recurentul că instanța

de apel, interpretând greșit actul dedus judecății a pronunțat o hotărâre

nelegală, reținând greșit că data încheierii contractului și data punerii în

posesie sunt irelevante, întrucât tocmai aceste date au fost eronat stabilite

prin raportul de expertiză și pe cale de consecință greșit s-a stabilit de

către expert și că pârâta și-a achitat obligațiile în totalitate, instanța

respingând nejustificat cererea de efectuare a unei noi expertize contabile ca

nefiind utilă cauzei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar

pârâta intimată solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea

deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, criticile formulate de

recurent cu privire la decizia instanței de apel neputând fi primite.

Se reține astfel că sentința prin

care s-a soluționat cauza în fond a fost pronunțată de instanța competentă,

respectiv de Tribunalul Călărași în a cărui structură administrativă nu este

organizată o secție comercială specializată, astfel că în mod corect instanța

de apel nu a luat în considerare critica formulată de reclamant cu prilejul

promovării apelului.

Se constată de asemenea că soluția

instanței de fond menținută de instanța de apel a fost pronunțată cu luarea în

considerare a celor stabilite prin raportul de expertiză contabilă administrată

în cauză la indicația instanței de control, raport ce a fost depus la data de 3

noiembrie 2003 și cu privire la care recurentul nu a formulat obiecțiuni și nu

s-a prezentat spre a le formula și susține eventual la termenul de dezbatere

din 11 noiembrie 2003, pentru care a fost legal citat (dosarul nr. 2946/2003),

astfel că în mod întemeiat instanța de fond a apreciat că pârâta și-a achitat

toate obligațiile față de reclamantul recurent reținând și că, și dacă

dispoziția contractuală cu privire la data plății redevenței ar fi neclară, ea

se interpretează în favoarea celui care se obligă, respectiv în favoarea

pârâtei, în lipsa unei dispoziții exprese, iar părțile nu au făcut probe din

care să rezulte altă situație decât cea evidențiată de expert.

Se reține și că, în mod corect,

instanța de apel a apreciat că, față de obiectul pricinii care, așa cum

confirma și recurentul prin cererea de recurs, poartă asupra redevențelor

cuvenite pe trimestrul III 2000, trimestrul IV 2001, redevențele cuvenite

pentru perioada cuprinsă între 19 februarie 1999 – 16 iulie 1999, nefăcând

obiectul litigiului, data încheierii contractului de concesiune și data punerii

în posesia terenurilor situate la 19 februarie 1999 sau la 16 iulie 1999 sunt

irelevante.

Astfel fiind, criticile formulate

prin cererea de recurs împotriva deciziei instanței de apel sunt nefondate,

decizia recurată fiind temeinică și legală, dată cu corecta interpretare a

actului dedus judecății și cu examinarea tuturor probelor administrate în cauză

și, în consecință, recursul promovat de reclamant urmează a fi respins, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul M.C., împotriva deciziei nr. 111 din 29 martie 2004 a Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 27 octombrie 2005.