ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5044/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 11 februarie 2002, reclamantul M.C. în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL Călărași, solicită instanței să constate rezilierea contractului de concesiune, să oblige pârâta la plata sumei de 56.579.112 lei cu titlu de redevență datorată pentru perioada trimestrul III 2000, trimestrul IV 2001 și penalități aferente acesteia în sumă de 27.169.200 lei și să dispună evacuarea pârâtei de pe terenul concesionat. Pârâta invocă în apărare excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 889 din 27 noiembrie 2001 a Tribunalului Călărași.

Prin sentința civilă nr. 242 din 15 martie 2002, Tribunalul Călărași admite excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și respinge acțiunea reclamantului reținând că prin sentința civilă nr. 889 din 27 noiembrie 2001, Tribunalul Călărași a soluționat definitiv cererile de reziliere a contractului de concesiune și evacuare în sensul respingerii, motivat de achitarea tarifelor până la data de 1 ianuarie 2002. Prin decizia civilă nr. 941 din 26 iunie 2002, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, admite recursul declarat de recurentul reclamant, modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge excepția autorității lucrului judecat ca nefondată și trimite cauza spre rejudecare pe fond la aceeași instanță, reținând că nu există identitate de părți și de obiect.

Prin sentința civilă nr. 1586 din 1 noiembrie 2002, Tribunalul Călărași, după rejudecare, admite în parte acțiunea formulată de reclamant, obligă pe pârâtă la plata sumei de 83.796.070 lei, reprezentând redevență și penalități (recalculate), conform contractului de concesiune dintre părți, până la 31 octombrie 2002 și respinge capetele de cerere privind rezilierea respectivului contract și evacuarea pârâtei de pe terenul concesionat, reținând că potrivit clauzelor contractuale pârâta era obligată la achitarea redevenței încă de la punerea efectivă în posesia terenului concesionat, că a achitat redevență numai de la încheierea contractului, astfel că există restanță la plata redevenței la care, justificat, reclamanta a calculat penalități.

Prin decizia comercială nr. 691 din 23 aprilie 2003, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, admite recursurile declarate de recurentul reclamant și de recurenta pârâtă împotriva sentinței de mai sus, casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că data reală a încheierii atât a contractului de concesiune cât și a procesului verbal de predare primire a terenului obiect al concesiunii este aceeași, respectiv 19 februarie 1999 și că este necesară efectuarea unei expertize contabile care să stabilească sumele datorate de pârâtă prin raportare la plățile efectiv efectuate de aceasta.

Prin sentința civilă nr. 2451 din 11 noiembrie 2003, Tribunalul Călărași respinge acțiunea reclamantului, obligându-l la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă, reprezentând onorariu de expert, reținând pentru a decide astfel că, așa cum rezultă și din raportul de expertiză administrată în cauză, între părți s-a încheiat contractul de concesiune la 19 februarie 1999, dar că punerea în posesie s-a făcut la 16 iulie 1999, conform procesului verbal întocmit și semnat la această dată, și că față de suma de 2855,30 dolari S.U.A. pe care pârâta ar fi trebuit să o achite până la data de 31 octombrie 2003, aceasta a achitat 2915,30 dolari S.U.A., îndeplinindu-și astfel toate obligațiile.

Prin decizia comercială nr. 111 din 29 martie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, respinge ca nefondat apelul formulat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 2451 din 11 noiembrie 2003. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că părțile au încheiat la 19 februarie 1999 un contract de concesiune având ca obiect dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 56 mp. pe o durată de 5 ani, că în cauză s-a administrat o expertiză contabilă care a stabilit achitarea integrală de către pârâtă a redevențelor datorate până la 31 octombrie 2003, cu privire la care reclamanta nu a formulat obiecțiuni, astfel că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea întrucât sumele pretinse cu titlu de redevență pentru trimestrul III 2000, trimestrul IV 2001, nu sunt datorate, iar intimata pârâtă și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de concesiune.

Nemulțumit de soluția instanței de apel, reclamantul a formulat recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 3, 8, 9 și 10 C. proc. civ., casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe deoarece, apreciază recurentul, instanța nu era competentă în cauză, iar în subsidiar, pe fond, solicită schimbarea în totalitate a hotărârii atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, propunând probe cu acte și expertiză. În fundamentarea recursului său, reclamantul recurent arată că pricina trebuia judecată de secția comercială a Tribunalului Călărași, care ar fi trebuit să pronunțe o sentință comercială, motiv invocat și în cererea de apel și neexaminat de curtea de apel, astfel că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe și instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare.

Mai susține recurentul că instanța de apel, interpretând greșit actul dedus judecății a pronunțat o hotărâre nelegală, reținând greșit că data încheierii contractului și data punerii în posesie sunt irelevante, întrucât tocmai aceste date au fost eronat stabilite prin raportul de expertiză și pe cale de consecință greșit s-a stabilit de către expert și că pârâta și-a achitat obligațiile în totalitate, instanța respingând nejustificat cererea de efectuare a unei noi expertize contabile ca nefiind utilă cauzei. Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta intimată solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, criticile formulate de recurent cu privire la decizia instanței de apel neputând fi primite.

Se reține astfel că sentința prin care s-a soluționat cauza în fond a fost pronunțată de instanța competentă, respectiv de Tribunalul Călărași în a cărui structură administrativă nu este organizată o secție comercială specializată, astfel că în mod corect instanța de apel nu a luat în considerare critica formulată de reclamant cu prilejul promovării apelului.

Se constată de asemenea că soluția instanței de fond menținută de instanța de apel a fost pronunțată cu luarea în considerare a celor stabilite prin raportul de expertiză contabilă administrată în cauză la indicația instanței de control, raport ce a fost depus la data de 3 noiembrie 2003 și cu privire la care recurentul nu a formulat obiecțiuni și nu s-a prezentat spre a le formula și susține eventual la termenul de dezbatere din 11 noiembrie 2003, pentru care a fost legal citat (dosarul nr. 2946/2003), astfel că în mod întemeiat instanța de fond a apreciat că pârâta și-a achitat toate obligațiile față de reclamantul recurent reținând și că, și dacă dispoziția contractuală cu privire la data plății redevenței ar fi neclară, ea se interpretează în favoarea celui care se obligă, respectiv în favoarea pârâtei, în lipsa unei dispoziții exprese, iar părțile nu au făcut probe din care să rezulte altă situație decât cea evidențiată de expert.

Se reține și că, în mod corect, instanța de apel a apreciat că, față de obiectul pricinii care, așa cum confirma și recurentul prin cererea de recurs, poartă asupra redevențelor cuvenite pe trimestrul III 2000, trimestrul IV 2001, redevențele cuvenite pentru perioada cuprinsă între 19 februarie 1999 – 16 iulie 1999, nefăcând obiectul litigiului, data încheierii contractului de concesiune și data punerii în posesia terenurilor situate la 19 februarie 1999 sau la 16 iulie 1999 sunt irelevante. Astfel fiind, criticile formulate prin cererea de recurs împotriva deciziei instanței de apel sunt nefondate, decizia recurată fiind temeinică și legală, dată cu corecta interpretare a actului dedus judecății și cu examinarea tuturor probelor administrate în cauză și, în consecință, recursul promovat de reclamant urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.C., împotriva deciziei nr. 111 din 29 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2005.