ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 919/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 115 din 19 martie 2001

Tribunalul Călărași a admis în parte acțiunea reclamantei Primăria Municipiului

Călărași formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. A.I. SRL Călărași și a

obligat-o pe aceasta din urmă să-i plătească reclamantei 3.337.111 lei cu titlu

de redevență și 4.955.113 lei penalități de întârziere. A fost respins capătul

de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 13.643.555 lei cu titlu

de beneficiu nerealizat.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut în

baza înscrisurilor de la dosar (respectiv art. IV.5 din contractul de

concesiune nr. 17.020 din 9 august 1999, aflat în copie la dosarul de fond)

respectiv art. V. 6, 7 că pârâta datorează redevența pe trimestrul III și IV

1999.

În ce privește capătul de cerere privind

contravaloarea lipsei de folosință s-a reținut că reclamanta nu a procedat

conform art. 9: c: 1 privind retragerea concesiunii și rezilierea contractului

în cazul neîndeplinirii de către concesionar a obligațiilor asumate.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

prin care a considerat că greșit a fost respins capătul de cerere privind

contravaloarea lipsei de folosință a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.

983 din 8 iunie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială

în dosarul nr. 1301/2001.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs

reclamanta apelantă reiterând prin motivele de recurs criticile din apel

privind greșita respingere a capătului de cerere privind lipsirea de finalitate

câtă vreme concesionarul nu a eliberat terenul concesionat.

Critica este neîntemeiată, iar recursul se va

respinge pentru considerentele ce urmează:

Din contractul de concesiune rezultă că acesta a

fost încheiat pe o durată de 7 luni (vezi art. III: 3).

Totodată prin adresa 1143 din 12 ianuarie 2001

reclamanta a făcut cunoscut pârâtei încetarea contractului de cesiune urmare trecerii

terenului concesionat în proprietatea unei persoane fizice începând cu 25

august 2000. Așa fiind pârâta nu putea să figureze la 10 ianuarie 2001 cu

debite față de reclamantă altele decât sumele la care a fost obligată prin

sentința tribunalului, pe de o parte.

Pe de altă parte corect a reținut instanța de

fond că reclamanta nu a procedat în conformitate cu clauzele stipulate la art. 9

din contractul de concesiune, astfel încât față de aceste prevederi pct. c i pretențiile

sale sunt neîntemeiate cum de altfel corect a reținut și Curtea de Apel

București prin decizia recurată.

Față de considerentele ce preced, Curtea:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Primăria

Municipiului Călărași împotriva deciziei nr. 983 din 8 iunie 2001 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

februarie 2003.