ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 945/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 610 din 11 decembrie 2000 Tribunalul Călărași a respins acțiunea formulată de reclamanta Primăria Municipiului Călărași promovată împotriva pârâtei S.C. E. SRL Călărași. În considerentele sentinței se reține că reclamanta în baza contractului de concesiune nr. 8263 din 17 mai 1994 a concesionat pârâtei o suprafață de 50 mp în scopul amenajării unei stații de călători dar cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata redevenței de 14.523.300 lei și penalități aferente nu poate fi admisă întrucât ea însăși nu și-a executat propria obligație asumată prin contract de a construi pe acel teren stația de călători, schimbând amplasamentul acesteia.

Curtea de Apel București prin decizia nr. 184 din 2 aprilie 2001 a admis apelul declarat de reclamantă și schimbând în tot sentința a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumelor de 30.383.638 lei reprezentând redevență și penalități aferente acesteia către reclamantă. În considerentele deciziei se reține că obiectul concesiunii era divers, el nu se referea numai la construirea unei stații de călători urbană, care de altfel a și fost construită, fapt ce rezultă din certificatul de urbanism și autorizația de construire, pârâta plătind chiar rate de redevență conform dovezilor de la dosar, context în care nu se poate reține neexecutarea de către reclamantă a propriei obligații. În contra deciziei pârâta a declarat recurs pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 11 C. proc.

civ. solicitând casarea acesteia și menținerea soluției instanței de fond de respingere a acțiunii. Critica vizează interpretarea greșită a contractului de concesiune, obiectul acestuia nefiind unul divers ci conform art. 3 din caietul de sarcini referindu-se la stația de călători fiind fără relevanță, că a plătit rate de redevență în baza acestui contract. Reclamanta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea deciziei atacate, instanța de apel reținând corect situația de fapt și interpretând corect prevederile contractului de concesiune. Cu ocazia concluziilor pe fond recurenta a invocat și excepția de necompetență a instanțelor, cauza având un obiect civil competența în fond aparținând judecătoriei.

Recursul nu este fondat. 1.Cu privire la excepția de necompetență a tribunalului ca instanță de fond este de observat că inițial reclamanta a sesizat Judecătoria Călărași, la 4 septembrie 2000, iar aceasta având în vedere cuantumul pretențiilor de peste 30.000.000 lei și-a declinat competența la tribunal, sentință care nu a fost atacată cu apel de către pârâtă, confirmând implicit natura comercială a litigiului, corect stabilită de altfel în raport de prevederile art. 56 C. com. 2.Critica formulată pe fondul cauzei nu poate fi primită, instanța de apel apreciind corect că obiectul concesiunii l-a format suprafața de 50 mp pe o durată de 10 ani în vederea realizării investiției constând în sediu firmă, magazin mixt, prestări servicii, stație auto, magazin de comercializare și piese auto (art. 1.3 caiet de sarcini) iar nu numai în stația auto.

Cum potrivit art. 14.1 din contract obligația realizării lucrărilor de investiții revine recurentei, aceasta nu poate invoca neexecutarea de către reclamantă a obligațiilor câtă vreme predarea terenului concesionat s-a realizat. 3.Prin urmare Curtea va respinge recursul declarat ca nefondat, menținând decizia atacată ca legală și temeinică. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul formulat de pârâta S.C. E. SRL Călărași împotriva deciziei nr. 184 din 2 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția IV civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2003.