ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5258/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1657 din 27 septembrie 2007, Tribunalul Tulcea a admis cererea principală formulată de reclamanții B.E.R., prin mandatar M.C.S. , O.I.D., B.M.D. , T.A.C., M.C.S. B., B.F.A. împotriva pârâților SC A.D.T. SA și S.A.S. și intervenienții C.M., P.C. , R.I., D.G., D.P., N.S., V.F., S.V., N.F. și A.N. A anulat dispoziția nr. 5/2004. A obligat pârâta să restituie în natură construcțiile reprezentând sediul social și terenul aferent, în suprafață de 1,9345 ha, aflat în trupul II, conform raportului de expertiză întocmit de S.C. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții B.E.

, O.I.D., B.M.D., T.A.C. și B.F.A. au chemat în judecată pe SC A.D.T. SA pentru a fi obligată să restituie în natură imobilul situat în Tulcea, alcătuit din teren în suprafață de 16,6160 ha și construcțiile aflate pe acesta. La 21 ianuarie 2004, după sesizarea instanței, pârâta a emis decizia nr. 5, prin care a respins cererea de restituire a terenului solicitat și a construcțiilor aflate pe acesta, motiv pentru care reclamanții au modificat petitul cererii inițiale, solicitând anularea deciziei emise și constatarea nulității absolute a certificatului seria M 07 nr. 2810 din 26 septembrie 2002, de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. La termenul din 25 noiembrie 2004, a admis excepția necompetenței materiale, a dispus disjungerea cererii privind constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate și a trimis această cerere spre competentă soluționare Curții de Apel Constanța.

Prin decizia civilă nr. 156/CA din 6 aprilie 2005, Curtea de Apel Constanța a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea pentru lipsa procedurii prealabile. Tribunalul a mai reținut că, pe parcursul procedurii judiciare, B.G. a decedat, lăsând ca moștenitori pe reclamantele O.I.D., B.M.D. , T.A.C., în calitate de fiice și pe B.A., soție supraviețuitoare, că M.C.S.B. a cumpărat drepturile litigioase de la reclamantul B.F.A. și că reclamanta B.E.R. a cumpărat drepturi litigioase asupra cotei de ⅓ de la B.E. In cauză au mai intervenit persoanele care au prezentat titluri de proprietate pentru o parte din terenul solicitat, cereri pe care tribunalul le-a disjuns.

A mai reținut tribunalul, că, prin raportul de expertiză, s-a evidențiat că din suprafața totală de 16,6160 ha s-a găsit în teren numai suprafața de 11,1160 ha, formată din două trupuri, trupul I măsurând 8,4832 ha teren (mai puțin cu 0,3328 ha față de suprafața scriptică), iar trupul II măsurând 2,30 ha, corespunzător suprafeței scriptice. Pârâta ocupă fără acte de proprietate suprafața de teren de 1,3621 ha din trupul I, iar restul de 6,77 ha teren aparține persoanelor fizice față de care s-a disjuns judecata. Din trupul II, pârâta ocupă suprafața de teren de 0,5724 ha. Construcțiile aflate pe teren, solicitate de reclamanți, sunt folosite de pârâtă ca sediu administrativ.

Tribunalul a constatat că reclamanții sunt moștenitorii autorilor lor și persoane îndreptățite, conform art. 2 din Legea nr. 10/2001, având dreptul la restituirea în natură a suprafeței de teren de 1,9345 ha, aflată în trupul I și II și a construcțiilor reprezentând sediul administrativ al societății pârâte. Prin încheierea dată în cameră de consiliu la data de 19 noiembrie 2007, Tribunalul Tulcea a constatat, din oficiu, omisiunea pronunțării în dispozitivul sentinței a mențiunii „trupul I" și a dispus completarea dispozitivului în acest sens. Prin decizia nr. 205C din 22 septembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A.D.T.

SA. Instanța de apel a reținut că, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanții au solicitat restituirea în natură a suprafeței de teren de 16,6 ha și construcțiile aflate pe acesta, iar pârâta ocupă fără acte de proprietate suprafața de 1,3621 ha teren din trupul I și 0,5724 ha teren din trupul II, pe care se află construcția. Instanța de apel a mai reținut că, prin actul de vânzare- cumpărare din 28 septembrie 1938, autorul reclamanților, B.G., a dobândit de la M.M. dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 8 ha și 8160 mp teren pe mereaua comunei Tulcea, azi Ghiolul Câșlei. După cumpărarea terenului, autorul reclamanților a edificat un conac în stil brâncovenesc, folosit în prezent ca sediu social al pârâtei.

Instanța de apel a respins susținerea pârâtei că imobilul solicitat a aparținut fostului demnitar M.M., a cărui întreagă avere a fost confiscată prin decizia civilă nr. 156 din 31 ianuarie 1949 a Curții de Apel București, secția a II a civilă, reținând că, față de anul dobândirii terenului - 1938 - și anul constatării dobândirii ilicite a averii de către M.M. - 1949 - este greu de crezut că înstrăinarea a fost fictivă, iar învecinarea celor două proprietăți se justifică prin faptul că obiectul vânzării a privit o parte din averea deținută de vânzător. A mai reținut instanța de apel, că în sprijinul și întărirea titlului de proprietate al autorului reclamanților sunt și certificatele fiscale care îl atestă pe acesta ca proprietar, precum și extrasul din anul 1957, eliberat de Ministerul Administrației și Internelor, privind situația terenurilor trecute în proprietatea statului.

Cât privește ipoteca instituită pe teren, instanța de apel a reținut că aceasta a fost anulată prin hotărâre judecătorească, reținându-se confuzia cu o altă suprafață de teren. De asemenea, instanța de apel a constatat că din suprafața totală de teren solicitată de reclamanți, 2 ha și 3000 mp au fost cumpărați de la G.T.M. și că terenul pretins nu trebuie confundat cu terenul în suprafață de 9 ha, cuprins în actul de donație din anul 1950 și care nu face obiectul litigiului. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC A.D.T. SA, reprezentată prin lichidator judiciar R.I. I.P.U.RX. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia este netemeinică și nelegală, deoarece instanța a restituit bunuri care nu fac parte din categoria celor al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 10/2001.

In cauză, imobilul a cărui restituire s-a dispus a fost dobândit de autorul comun al reclamanților, B.G., prin cumpărare de la M.M., a cărui avere a fost confiscată prin sentința civilă nr. 156/1949 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 948/1950 a Curții Supreme. Dat fiind temeiul legal al trecerii imobilului în proprietatea statului, situația reclamanților este exceptată de la aplicarea Legii nr. 10/2001, iar actul de înstrăinare în favoarea autorului intimaților este nul și neavenit, căci nimeni nu poate transmite mai mult decât deține el însuși. Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Conform art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Reclamanții au susținut că au calitatea de persoane îndreptățite la restituire, deoarece sunt moștenitorii lui B.G., care, prin contractul de vânzare- cumpărare încheiat la 28 septembrie 1938 a cumpărat de la M.M. suprafața de teren de 8 ha și 8160 mp, situat pe meraua comunei Tulcea, spre Ghiolul Câșlei, lângă Șoseaua Tulcea - Isaccea. In dovedirea susținerilor lor, reclamanții au depus copia contractului de vânzare-cumpărare invocat, autentificat sub nr. 1879/1938 și transcris sub nr. 3872/1938 la Tribunalul Tulcea, precum și înscrisurile eliberate de autoritățile vremii, care atestă stăpânirea terenului în suprafață de 8 ha și 8160 mp de către autorul reclamanților (certificatele emise de Primăria comunei Tulcea la 28 ianuarie 1947 și 29 aprilie 1948). Pârâta nu a făcut nici o dovadă contrară, ci a pretins că întreaga avere a demnitarului M.M.

a fost confiscată prin hotărâre judecătorească, motiv pentru care contractul de vânzare-cumpărare încheiat între acesta și autorul reclamanților este nul și neavenit. Or, o asemenea susținere nu poate fi luată în considerare, din moment ce nici unul din înscrisurile depuse de reclamanți nu a fost defăimat ca fals, iar intervalul mare de timp scurs între înstrăinare și confiscarea averii nu justifică ideea unui act simulat. Mai mult decât atât, la 5 iunie 1941, fostul Tribunal al Județului Tulcea, prin sentința civilă nr. 271, a admis contestația formulată de B.G. și a radiat inscripția ipotecară, printre altele, și pentru terenul în suprafață de 8 ha și 8160 mp și construcții, proprietatea acestuia, dobândită de la M.M..

Faptul că prin deciziunea nr. 156 din 31 ianuarie 1949 a fostei Curți București, secția a doua civilă, s-a constatat dobândirea ilicită a bunurilor ce au aparținut lui M.M. , printre care și a unei proprietăți din Tulcea, pe malul Ghiolului Câșla, nu înseamnă că autorul reclamanților nu a dobândit legal dreptul de proprietate asupra terenului solicitat, deoarece proprietățile lui M.M. erau mult mai întinse decât cele înstrăinate lui B.G. în anul 1938, care, conform actului de vânzare-cumpărare, nu erau situate pe malul ghiolului, ci înspre ghiol. Față de cele arătate, recursul declarat de pârâtă se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.D.T. SA, prin lichidator judiciar R.I.I.P.U.KL. împotriva deciziei nr. 205/C din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 mai 2009.