ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5258/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5258/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și
lucrărilor cauzei constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1657
din 27 septembrie 2007,
Tribunalul
Tulcea a admis cererea principală formulată de reclamanții B.E.R., prin
mandatar M.C.S.
, O.I.D., B.M.D.
, T.A.C., M.C.S.
B., B.F.A.
împotriva pârâților SC A.D.T. SA
și
S.A.S.
și intervenienții C.M., P.C.
,
R.I., D.G., D.P.,
N.S., V.F., S.V.,
N.F.
și A.N.
A anulat dispoziția nr. 5/2004.
A obligat pârâta să restituie
în natură construcțiile reprezentând sediul social și terenul aferent, în
suprafață de 1,9345 ha, aflat în trupul II, conform raportului de expertiză
întocmit de S.C.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de
chemare în judecată, reclamanții B.E.
,
O.I.D., B.M.D.,
T.A.C. și B.F.A. au
chemat în
judecată pe SC A.D.T. SA
pentru
a fi obligată să restituie în
natură imobilul situat în Tulcea,
alcătuit
din teren în suprafață de 16,6160
ha și construcțiile aflate pe acesta.
La 21 ianuarie 2004, după sesizarea
instanței, pârâta a emis decizia nr. 5, prin care a respins cererea de
restituire a
terenului solicitat
și a construcțiilor aflate pe acesta, motiv
pentru care reclamanții au modificat petitul
cererii inițiale,
solicitând
anularea deciziei emise și constatarea nulității
absolute
a certificatului seria M 07 nr. 2810 din 26 septembrie 2002, de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenului.
La termenul din 25 noiembrie
2004, a admis excepția
necompetenței
materiale, a dispus disjungerea cererii privind
constatarea nulității certificatului de atestare a
dreptului de
proprietate și a trimis această cerere spre
competentă soluționare Curții de Apel Constanța.
Prin decizia civilă nr.
156/CA din 6 aprilie 2005, Curtea
de Apel Constanța a
admis excepția inadmisibilității și a
respins
cererea pentru lipsa procedurii prealabile.
Tribunalul a mai reținut că,
pe parcursul procedurii
judiciare, B.G. a decedat, lăsând
ca
moștenitori pe reclamantele O.I.D.,
B.M.D.
, T.A.C., în calitate de fiice
și
pe B.A., soție supraviețuitoare,
că M.C.S.B.
a cumpărat drepturile
litigioase de la
reclamantul B.F.A.
și că reclamanta B.E.R.
a cumpărat
drepturi litigioase asupra cotei de
⅓ de la B.E.
In cauză au mai intervenit
persoanele care au prezentat
titluri de proprietate pentru
o parte din terenul solicitat, cereri pe care tribunalul le-a disjuns.
A mai reținut tribunalul, că,
prin raportul de expertiză, s-a evidențiat că din suprafața totală de 16,6160
ha s-a găsit
în teren numai
suprafața de 11,1160 ha, formată din două
trupuri, trupul
I măsurând 8,4832 ha teren (mai puțin cu
0,3328
ha față de suprafața scriptică), iar trupul II măsurând
2,30 ha,
corespunzător suprafeței scriptice.
Pârâta ocupă fără acte de
proprietate suprafața de teren de 1,3621 ha din trupul I, iar restul de 6,77 ha
teren aparține
persoanelor
fizice față de care s-a disjuns judecata.
Din trupul II, pârâta ocupă suprafața de
teren de 0,5724
ha.
Construcțiile aflate pe
teren, solicitate de reclamanți,
sunt folosite de pârâtă ca sediu administrativ.
Tribunalul a constatat că reclamanții
sunt moștenitorii
autorilor lor și persoane îndreptățite,
conform art. 2 din
Legea nr. 10/2001, având
dreptul la restituirea în natură a suprafeței de teren de 1,9345 ha, aflată în
trupul I și II și a
construcțiilor
reprezentând sediul administrativ al societății
pârâte.
Prin încheierea dată în
cameră de consiliu la data de 19
noiembrie 2007, Tribunalul Tulcea a constatat, din oficiu, omisiunea
pronunțării în dispozitivul sentinței a mențiunii
„trupul
I" și a dispus completarea dispozitivului în acest sens.
Prin decizia nr. 205C din 22 septembrie 2008, Curtea
de Apel Constanța, secția civilă, minori și
familie, litigii de
muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat
apelul
declarat de pârâta SC A.D.T. SA.
Instanța de apel a reținut
că, prin notificarea formulată
în temeiul Legii nr.
10/2001, reclamanții au solicitat restituirea în natură a suprafeței de teren
de 16,6 ha și
construcțiile aflate pe
acesta, iar pârâta ocupă fără acte de
proprietate suprafața de 1,3621 ha
teren din trupul I și
0,5724 ha teren din
trupul II, pe care se află construcția.
Instanța de apel a mai reținut
că, prin actul de vânzare-
cumpărare
din 28 septembrie 1938, autorul reclamanților,
B.G., a
dobândit de la M.M.
dreptul de proprietate
asupra suprafeței de teren de 8 ha și
8160
mp teren pe mereaua comunei Tulcea, azi Ghiolul
Câșlei.
După cumpărarea terenului,
autorul reclamanților a
edificat
un conac în stil brâncovenesc, folosit în prezent ca
sediu
social al pârâtei.
Instanța de apel a respins
susținerea pârâtei că imobilul
solicitat a aparținut
fostului demnitar M.M., a
cărui întreagă
avere a fost confiscată prin decizia civilă nr.
156 din 31 ianuarie 1949 a Curții de Apel București, secția
a II a civilă, reținând că, față de anul
dobândirii terenului -
1938 - și anul
constatării dobândirii ilicite a averii de către
M.M. - 1949 - este greu de crezut că înstrăinarea
a fost
fictivă, iar învecinarea celor două proprietăți se
justifică prin faptul că obiectul vânzării a privit o parte din
averea
deținută de vânzător.
A mai reținut instanța de
apel, că în sprijinul și întărirea
titlului de proprietate
al autorului reclamanților sunt și certificatele fiscale care îl atestă pe
acesta ca proprietar,
precum și extrasul din
anul 1957, eliberat de Ministerul
Administrației și Internelor, privind
situația terenurilor trecute în proprietatea statului.
Cât privește ipoteca
instituită pe teren, instanța de apel
a reținut că aceasta
a fost anulată prin hotărâre
judecătorească,
reținându-se confuzia cu o altă suprafață de
teren.
De asemenea, instanța de apel a constatat că
din
suprafața totală de teren solicitată de
reclamanți, 2 ha și 3000
mp au fost
cumpărați de la G.T.M. și că terenul
pretins
nu trebuie confundat cu terenul în suprafață de 9 ha,
cuprins în actul de donație din anul 1950 și care
nu face
obiectul litigiului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat
recurs pârâta SC A.D.T. SA,
reprezentată prin lichidator judiciar R.I.
I.P.U.RX.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recurenta a arătat că decizia este
netemeinică
și nelegală, deoarece instanța a restituit bunuri
care nu fac parte din
categoria celor al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 10/2001.
In cauză, imobilul a cărui restituire s-a
dispus a fost
dobândit de autorul comun al reclamanților,
B.G., prin cumpărare de la M.M., a cărui avere a fost confiscată prin sentința
civilă nr. 156/1949 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin decizia
civilă nr. 948/1950 a Curții Supreme.
Dat fiind temeiul legal al trecerii imobilului în
proprietatea statului, situația reclamanților
este exceptată de
la aplicarea Legii
nr. 10/2001, iar actul de înstrăinare în
favoarea autorului intimaților
este nul și neavenit, căci
nimeni nu poate
transmite mai mult decât deține el însuși.
Criticile formulate permit
încadrarea recursului în
dispozițiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar
nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Conform art. 1169 C. civ., cel ce face o
propunere înaintea judecății trebuie să o
dovedească.
Reclamanții au susținut că
au calitatea de persoane
îndreptățite la restituire,
deoarece sunt moștenitorii lui B.G., care, prin contractul de vânzare-
cumpărare încheiat la 28 septembrie 1938 a
cumpărat de la
M.M. suprafața de teren de 8 ha și 8160 mp,
situat pe meraua comunei Tulcea, spre Ghiolul
Câșlei, lângă
Șoseaua Tulcea - Isaccea.
In dovedirea susținerilor lor, reclamanții
au depus copia contractului de vânzare-cumpărare invocat, autentificat sub
nr. 1879/1938 și transcris sub nr. 3872/1938 la Tribunalul
Tulcea, precum și înscrisurile eliberate de
autoritățile vremii,
care atestă
stăpânirea terenului în suprafață de 8 ha și 8160
mp de către autorul reclamanților (certificatele
emise de
Primăria comunei Tulcea la
28 ianuarie 1947 și 29 aprilie
1948).
Pârâta nu a făcut nici o
dovadă contrară, ci a pretins că
întreaga avere a demnitarului
M.M. a fost
confiscată prin hotărâre
judecătorească, motiv pentru care
contractul
de vânzare-cumpărare încheiat între acesta și
autorul reclamanților este
nul și neavenit.
Or, o asemenea susținere nu poate fi luată în
considerare, din moment ce nici unul din
înscrisurile depuse
de reclamanți nu
a fost defăimat ca fals, iar intervalul mare
de timp scurs între
înstrăinare și confiscarea averii nu justifică ideea unui act simulat.
Mai mult decât atât, la 5
iunie 1941, fostul Tribunal al
Județului Tulcea, prin
sentința civilă nr. 271, a admis contestația formulată de B.G. și a radiat
inscripția ipotecară, printre altele, și pentru terenul în
suprafață de 8 ha și 8160 mp și construcții,
proprietatea
acestuia, dobândită de la M.M..
Faptul că prin deciziunea
nr. 156 din 31 ianuarie 1949 a
fostei
Curți București, secția a doua civilă, s-a constatat
dobândirea ilicită a bunurilor ce au aparținut
lui M.M.
, printre care și a unei proprietăți din Tulcea,
pe
malul Ghiolului Câșla, nu înseamnă că
autorul reclamanților
nu a dobândit
legal dreptul de proprietate asupra terenului
solicitat, deoarece proprietățile lui M.M. erau mult
mai întinse decât cele înstrăinate lui B.G. în
anul 1938, care, conform actului de
vânzare-cumpărare, nu
erau situate pe
malul ghiolului, ci înspre ghiol.
Față de cele arătate,
recursul declarat de pârâtă se va
privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
, va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC
A.D.T. SA, prin lichidator judiciar
R.I.I.P.U.KL.
împotriva deciziei nr. 205/C din 22
septembrie
2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă,
minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 7 mai 2009.