ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9413/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1803 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Tulcea a fost admisă cererea formulată de H.E. împotriva SC A.D. SA Tulcea, dispunându-se anularea deciziei nr. 8 din 4 februarie 2004 emisă de pârâtă și restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de teren de 14.100 mp, situată în Tulcea individualizată conform planului de situație întocmit de expert P.V. A fost respinsă cererea reclamantei față de A.D.S. București pentru lipsa calității procesuale pasive. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că părinții reclamantei, R.P. și S.V. au avut în proprietate, conform înscrisurilor autentice depuse, suprafața de teren de 14.350 mp, situată în Tulcea, ce a fost preluată fără titlu de IAS 9 mai, în prezent SC A.D.

SA Tulcea. Acest teren a format obiectul unui act de schimb inițiat de Statul Român, care a oferit autorilor reclamantei în schimbul terenului în litigiu, un alt teren situat în punctul Tabără. S-a fost constatat că schimbul nu a fost realizat, proprietara terenului renunțând la această operație. Ca urmare s-a avut în vedere că terenul solicitat a rămas în proprietatea titularilor, de la care a fost preluat abuziv, fără titlu. S-a apreciat că decizia de respingere a cererii de restituire este nelegală și ca urmare în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a dispus anularea deciziei și restituirea către reclamantă a suprafeței de teren de 14 100 mp, deținut de pârât, restul suprafeței de teren ce a aparținut autorilor reclamantei făcând obiectul înstrăinării către Ș.V.

S-a reținut și că cea de a doua pârâtă ADS București, nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este deținătoarea imobilului, ce a fost preluat de SC A.D. SA, conform Protocolului nr. 390 din 27 aprilie 2000. Apelul declarat de pârâta SC A.D. SA a fost admis prin decizia nr. 16 din 12 ianuarie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, prin care a fost schimbată în tot sentința, în sensul respingerii contestației, ca nefondată. Această soluție s-a întemeiat pe prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul cărora sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice sau moștenitorii lor, proprietari ai imobilelor la data preluării lor abuzive.

În speță, prin actul de schimb din ianuarie 1960 terenul în litigiu a revenit Ministerului Agriculturii, iar mama reclamantei, V.S. a primit în schimb terenul situat în Tulcea, Punct Tabără, în suprafață de 1 ha (5000 mp vie nobilă și 5000 mp, teren arabil). S-a reținut că actul de schimb poartă semnăturile celor două părți, ca atare este valabil, iar cererea din 13 februarie 1960 a V.S. nu este un act de renunțare la schimb, ci numai de renunțare la terenul primit în schimb, teren deținut de ea în baza actului de schimb. Referitor la efectuarea schimbului în mod abuziv prin smulgerea consimțământului proprietarei s-a considerat că o atare analiză nu poate fi făcută, întrucât reclamanta nu a formulat o asemenea cerere.

În consecință s-a reținut că reclamanta nu este o persoană îndreptățită la restituire, întrucât autoarea sa nu mai avea calitatea de proprietar la data preluării terenului. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recursul de față, solicitând admiterea lui, casarea hotărârii date în apel și menținerea primei sentințe. Se susține în esență că au fost nesocotite prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., întrucât s-a dat eficiență unui act de schimb încheiat în anul 1960, deși nu a fost perfectat în formă autentică, iar autoarea reclamantei nu și-a putut exprima consimțământul liber. Recursul este întemeiat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează: Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, este necontestat în cauză că părinții reclamantei au fost proprietarii imobilului în litigiu, dobândit prin act autentic de vânzare-cumpărare din anul 1937 (filele 13,14 dosar tribunal).

În cauză au fost adoptate soluții diferite în legătură cu îndreptățirea reclamantei la restituire în raport de un act de schimb intervenit în anul 1960, deci înainte de preluarea abuzivă a terenului. Este exact că potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii sub cele două forme restituirea în natură sau după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv al acestora. În raport de acest text, este de stabilit dacă la data preluării terenului, acesta se afla sau nu în proprietatea titularilor. În sensul unui răspuns negativ a fost invocat în apel actul de schimb din 16 ianuarie 1960 (filele 5-6 dosar tribunal).

Se constată că acest înscris, realizat sub forma unui înscris sub forma semnătură privată, fiind precedat de o adresă, nr. 1525 din 16 ianuarie 1960 a fostului Sfat Popular Raional Tulcea în care se specifică „schimbul a fost efectuat în spiritul instrucțiunilor în vigoare”, sau „orice reclamație nu va fi luată în considerare” sau „am făcut cunoscut acest schimb și Procuraturii Raionale, d-voastre urmând a se conforma întocmai” conduce la ideea că proprietara nu a fost în situația de a-și exprima consimțământul, pentru că practic din termenii imperativi cuprinși în încunoștiințarea prealabilă menționată rezultă că schimbul se realizase deja.

Dar, nu numai că instanța a dat în mod eronat eficiență juridică înscrisurilor menționate, care așa cum s-a arătat, exclud exprimarea unui consimțământ valabil pentru schimb, dar ignoră sau dau o altă semnificație juridică unei cereri a titularei, care la 13 februarie 1960 face cunoscut că nu înțelege să ia în folosință terenul „repartizat” (fila 124). În aceste condiții, rezultă că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, astfel că fiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează să se admită recursul de față, în sensul casării deciziei recurate și respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței, prin care s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 2, art. 3 și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dispunându-se restituirea în natură a terenului, deținut la data intrării în vigoare a legii de SC A.D.

SA. Așa fiind, recursul de față va fi admis în sensul celor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta H.E. împotriva deciziei nr. 16/C din 12 ianuarie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Casează decizia recurată și respinge apelul declarat de pârâta SC A. împotriva sentinței civile nr. 1803 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Tulcea, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2005.