ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9413/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1803 din 16

septembrie 2004 a Tribunalului Tulcea a fost admisă cererea formulată de H.E. împotriva

SC A.D. SA Tulcea, dispunându-se anularea deciziei nr. 8 din 4 februarie 2004

emisă de pârâtă și restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de teren

de 14.100 mp, situată în Tulcea individualizată conform planului de situație

întocmit de expert P.V. A fost respinsă cererea reclamantei față de A.D.S.

București pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că părinții reclamantei, R.P. și S.V. au avut în proprietate, conform

înscrisurilor autentice depuse, suprafața de teren de 14.350 mp, situată în

Tulcea, ce a fost preluată fără titlu de IAS 9 mai, în prezent SC A.D. SA Tulcea.

Acest teren a format obiectul unui act de schimb inițiat de Statul Român, care

a oferit autorilor reclamantei în schimbul terenului în litigiu, un alt teren

situat în punctul Tabără. S-a fost constatat că schimbul nu a fost realizat,

proprietara terenului renunțând la această operație.

Ca urmare s-a avut în vedere că

terenul solicitat a rămas în proprietatea titularilor, de la care a fost

preluat abuziv, fără titlu.

S-a apreciat că decizia de

respingere a cererii de restituire este nelegală și ca urmare în temeiul art. 20

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a dispus anularea deciziei și restituirea

către reclamantă a suprafeței de teren de 14 100 mp, deținut de pârât, restul

suprafeței de teren ce a aparținut autorilor reclamantei făcând obiectul

înstrăinării către Ș.V.

S-a reținut și că cea de a doua

pârâtă ADS București, nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este

deținătoarea imobilului, ce a fost preluat de SC A.D. SA, conform Protocolului

nr. 390 din 27 aprilie 2000.

Apelul declarat de pârâta SC A.D. SA

a fost admis prin decizia nr. 16 din 12 ianuarie 2005 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă, prin care a fost schimbată în tot sentința, în sensul

respingerii contestației, ca nefondată.

Această soluție s-a întemeiat pe

prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

în sensul cărora sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice sau

moștenitorii lor, proprietari ai imobilelor la data preluării lor abuzive. În

speță, prin actul de schimb din ianuarie 1960 terenul în litigiu a revenit

Ministerului Agriculturii, iar mama reclamantei, V.S. a primit în schimb

terenul situat în Tulcea, Punct Tabără, în suprafață de 1 ha (5000 mp vie

nobilă și 5000 mp, teren arabil). S-a reținut că actul de schimb poartă semnăturile

celor două părți, ca atare este valabil, iar cererea din 13 februarie 1960 a V.S.

nu este un act de renunțare la schimb, ci numai de renunțare la terenul primit

în schimb, teren deținut de ea în baza actului de schimb. Referitor la

efectuarea schimbului în mod abuziv prin smulgerea consimțământului

proprietarei s-a considerat că o atare analiză nu poate fi făcută, întrucât

reclamanta nu a formulat o asemenea cerere.

În consecință s-a reținut că

reclamanta nu este o persoană îndreptățită la restituire, întrucât autoarea sa

nu mai avea calitatea de proprietar la data preluării terenului.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a declarat recursul de față, solicitând admiterea lui, casarea

hotărârii date în apel și menținerea primei sentințe.

Se susține în esență că au fost

nesocotite prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., întrucât s-a dat

eficiență unui act de schimb încheiat în anul 1960, deși nu a fost perfectat în

formă autentică, iar autoarea reclamantei nu și-a putut exprima consimțământul

liber.

Recursul este întemeiat, urmând a fi

admis în sensul celor ce urmează:

Așa cum rezultă și din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, este necontestat în cauză că părinții

reclamantei au fost proprietarii imobilului în litigiu, dobândit prin act

autentic de vânzare-cumpărare din anul 1937 (filele 13,14 dosar tribunal).

În cauză au fost adoptate soluții

diferite în legătură cu îndreptățirea reclamantei la restituire în raport de un

act de schimb intervenit în anul 1960, deci înainte de preluarea abuzivă a

terenului.

Este exact că potrivit art. 3 lit. a)

din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii sub cele două

forme restituirea în natură sau după caz, prin echivalent, persoanele fizice,

proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv al acestora. În

raport de acest text, este de stabilit dacă la data preluării terenului, acesta

se afla sau nu în proprietatea titularilor. În sensul unui răspuns negativ a

fost invocat în apel actul de schimb din 16 ianuarie 1960 (filele 5-6 dosar

tribunal). Se constată că acest înscris, realizat sub forma unui înscris sub

forma semnătură privată, fiind precedat de o adresă, nr. 1525 din 16 ianuarie

1960 a fostului Sfat Popular Raional Tulcea în care se specifică „schimbul a

fost efectuat în spiritul instrucțiunilor în vigoare”, sau „orice reclamație nu

va fi luată în considerare” sau „am făcut cunoscut acest schimb și Procuraturii

Raionale, d-voastre urmând a se conforma întocmai” conduce la ideea că

proprietara nu a fost în situația de a-și exprima consimțământul, pentru că

practic din termenii imperativi cuprinși în încunoștiințarea prealabilă

menționată rezultă că schimbul se realizase deja. Dar, nu numai că instanța a

dat în mod eronat eficiență juridică înscrisurilor menționate, care așa cum s-a

arătat, exclud exprimarea unui consimțământ valabil pentru schimb, dar ignoră sau

dau o altă semnificație juridică unei cereri a titularei, care la 13 februarie

1960 face cunoscut că nu înțelege să ia în folosință terenul „repartizat” (fila

124).

În aceste condiții, rezultă că

hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, astfel că fiind

întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează să se admită

recursul de față, în sensul casării deciziei recurate și respingerii apelului

declarat de pârâtă împotriva sentinței, prin care s-a făcut o corectă aplicare

a prevederilor art. 2, art. 3 și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

dispunându-se restituirea în natură a terenului, deținut la data intrării în

vigoare a legii de SC A.D. SA.

Așa fiind, recursul de față va fi

admis în sensul celor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta H.E. împotriva deciziei nr. 16/C din 12 ianuarie 2005 a Curții de

Apel Constanța, secția civilă.

Casează decizia recurată și respinge

apelul declarat de pârâta SC A. împotriva sentinței civile nr. 1803 din 16

septembrie 2004 a Tribunalului Tulcea, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 17 noiembrie 2005.