ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7954/2009

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 774 din 24 mai 2007, Tribunalul

Tulcea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea

formulată de B.M., C.A. și L.I. în contradictoriu cu F. Tulcea, pe care a

obligat-o să restituie reclamanților suprafața de 2500 m.p. teren, astfel cum a

fost identificată prin expertiza C.C., efectuată în cauză.

A obligat pârâta să emită

ofertă de restituire prin echivalent pentru terenul ce nu poate fi retrocedat

în natură.

Apelul declarat împotriva

acestei hotărâri de pârâta F. a fost admis de Curtea de Apel Constanța, secția

civilă minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale care, prin Decizia

nr. 398/C din 14 decembrie 2007 a schimbat în parte sentința în sensul

obligării pârâtei de a emite decizie motivată prin care să acorde reclamanților

în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri

în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, dacă măsura

compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoanele

îndreptățite, pentru terenul în suprafață de 2500 m.p. situat în Tulcea.

A menținut dispozițiile

referitoare la soluționarea excepției și a cererii de acordare a cheltuielilor

de judecată.

În termen legal, reclamanții

L.I., C.A. și B.M., au atacat cu recurs hotărârea dată în apel, fără a menționa

temeiurile pe care-și fundamentează calea extraordinară de atac.

Potrivit art. 302

1

C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității,

elementele de identificare ale recurentului, persoană fizică sau juridică

hotărârea care se atacă, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse

printr-un memoriu separat, precum și semnătura.

Examinând cererile de recurs

prin prisma cerințelor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recurenții își exprimă în termeni foarte generali nemulțumirea față de

hotărârea pronunțată în apel, criticile acestora nefăcând posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Or, simpla nemulțumire a

unei părți față de hotărârea atacată pe calea recursului, fără nici o trimitere

la considerentele acestei hotărâri, nu este suficientă pentru modificarea sau

casarea acesteia, ea echivalând cu o nemotivare.

Conform legii, recursul este

o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai pentru motivele

limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Cum L.I., C.A. și B.M., nu

și-au întemeiat calea extraordinară de atac pe vreunul din motivele limitativ

prevăzute de lege, recursurile acestora urmează a fi considerate ca nemotivate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule recursurile

declarate de reclamanții L.I., C.A. și B.M. împotriva Deciziei nr. 398/C din 14

decembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2009.