Decizia nr. 3910/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Acțiunea La 4 august 2006 reclamantul N.C.O. în nume propriu și în calitate de mandatar al reclamantelor T.A. și M.P. a chemat în judecată pe pârâtul primarul comunei Niculițel județul Tulcea pentru anularea Dispoziției nr. 355 din 25 mai 2006 conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Instanța de fond prin Sentința civilă nr. 552 din 12 iunie 2007 a respins contestația ca nefondată. În motivarea acestei soluții Tribunalul a reținut în esență următoarele: Prin Dispoziția nr. 355 din 25 mai 2006 primarul comunei Niculițel a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în comuna Niculițel deoarece construcția revendicată a fost demolată iar terenul este ocupat de construcții și drumuri comunale și județene. S-a constatat calitatea de persoane îndreptățite a numiților J.D., T.A. și M.P. de a primi măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din teren 1831,56 m 2 , imposibil de restituit în natură și pentru care li s-a făcut oferta de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII. S-a constatat, potrivit certificatului de moștenitor nr. aaa/2006 că N.C.O. este moștenitorul numitei J.D. și în această calitate acesta a făcut notificare pentru imobilul în discuție. În verificarea contestației formulate prin care s-a contestat măsura acordării de despăgubiri pentru imobilul revendicat în natură, instanța a constatat din expertiza întocmită de expert M.V. că terenul în litigiu (identificat conform planului de situație A01) are 1641 m 2 și pe acesta, după demolarea construcției existente, s-a ridicat o construcție formată din parter și un etaj cu destinația de magazin universal sătesc care ocupă o suprafață de 383,8 m 2 . Conform planului de situare a magazinului identificat, s-a constatat că nu există suprafețe libere de teren iar în spatele magazinului există terenuri care aparțin altor proprietari. S-a mai observat că prin notificarea adresată Primăriei Niculițel reclamantul N.C.O. nu a solicitat restituirea în natură a imobilului ci plata unui echivalent bănesc a casei și terenului de 3584 m 2 evaluate de el la suma de 1.000.000 RON, ceea ce limitează contestația, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, la pretențiile inițial formulate prin notificare.

Instanța de apel Reclamanții au atacat cu apel sentința Tribunalului, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că greșit le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeței de 3000 m 2 și de acordare de despăgubiri pentru construcția demolată, în raport de constatările raportului de expertiză în sensul că din suprafața de 1614 m 2 ce a aparținut autorului lor, numai suprafața de 383,8 m 2 este ocupată de construcții, restul fiind liberă și deci putând fi restituită în natură. Curtea de Apel Constanța prin Decizia nr. 246/C din 26 octombrie 2009 a admis apelul reclamanților, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis în parte contestația și a obligat Primăria comunei Niculițel să propună acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și pentru diferența de 910 m 2 teren imposibil de restituit în natură. S-a luat act de renunțarea la judecată față de F. Tulcea. A fost obligată pârâta la 1800 RON cheltuieli de judecată (fond și apel). În motivarea acestei decizii s-a reținut în esență că instanța de fond a greșit deoarece deși reclamanții prin notificare au solicitat despăgubiri pentru imobilul în litigiu, notificarea a fost respinsă, fără a se cenzura întinderea dreptului de proprietate pentru care s-au acordat despăgubiri. S-a reținut astfel că inițial reclamanții au solicitat restituirea suprafeței de 3000 m 2 , majorată ulterior (la 6 noiembrie 2001), la 3524 m 2 conform contractelor de vânzare-cumpărare produse în dovedirea pretențiilor (din 24 mai 1920, 2 februarie 1927 și 30 septembrie 1946). Expertul desemnat a identificat din suprafețele pretinse o arie de 2741,40 m 2 . S-a reținut că reclamanții au renunțat în acest dosar la judecată pentru terenul ocupat de F. Tulcea. Ca urmare, instanța având în vedere Dispoziția nr. 355/2006 în baza căreia s-au acordat despăgubiri pentru 1831,56 m 2 a obligat pârâta să acorde despăgubiri pentru diferența până la 2741,40 m.p., adică pentru încă 910 m 2 . Obligația în sarcina pârâtei a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Recursul Împotriva Deciziei nr. 246/C din 26 octombrie 2006 a Curții de Apel Constanța au declarat recurs reclamantul N.C.O. în nume propriu și ca mandatar al reclamantelor M.P. și T.A. și, respectiv, pârâta Primăria comunei Niculițel. În recursul lor reclamanții au criticat decizia în drept pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 și 7 C. proc. civ. În fapt s-a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de realitățile din dosar în sensul că terenul există, este în administrarea Primăriei în cea mai mare parte și este liber de construcții. S-a solicitat restituirea în natură a întregii suprafețe de 2741,40 m 2 , modalitate de reparație mai avantajoasă pentru stat al cărui buget trece prin momente dificile. S-a mai arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de desființarea a titlului de proprietate prin care o parte din terenul autorului J.M.E., în suprafață de 443 m 2 , a fost acordat numitei V.T. în temeiul Legii nr. 18/1991 deși aceasta nu a deținut anterior acest teren și nici nu a locuit pe raza localității Niculițel. În recursul său pârâta a invocat în drept motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În fapt criticile s-au referit la împrejurarea că reclamanții au revendicat o suprafață de teren de 3524 m 2 cu mult peste terenul deținut de autorii lor. În rezolvarea notificării, Primăria a constatat că obiectul acesteia îl reprezintă numai suprafața de 1831,56 m 2 pentru care s-au propus despăgubiri bănești. Că reclamanții au cerut mai mult decât au deținut autorii lor a rezultat și din expertiza efectuată în apel, expertul identificând o suprafață de 2741,40 m 2 . S-a mai arătat că probarea pretențiilor - întinderea terenului revendicat - cădea în sarcina reclamanților potrivit art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, iar expertul L. a măsurat și suprafețe de teren ce nu au aparținut niciodată autorului reclamanților și astfel a putut să se apropie de suprafața cerută de aceștia. Ca urmare, s-a concluzionat că este neadevărată constatarea instanței de apel în sensul că pârâta se face vinovată pentru neacordarea suprafeței de 910 m 2 .

Analiza instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, se constată că aceasta este legală și temeinică, împrejurare față de care recursurile au fost respinse pentru considerentele ce urmează: Motivele invocate de reclamanți nu se pot reține ca fiind dovedite în cauză. Pct. 6 și respectiv 7 din art. 304 prevăd posibilitatea modificării deciziei atacate dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut (pct. 6) și, respectiv, dacă hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (pct. 7). Prin acțiune introductivă de instanță reclamanții au contestat Dispoziția nr. 355/2006 a primarului din Tulcea și au solicitat în mod expres: "restituirea în natură a terenului de aproximativ 3000 m 2 conform actelor de proprietate anexate și a schițelor cadastrale precum și despăgubiri pentru imobilul demolat în anul 1962"; "despăgubiri de la F. cu titlu de chirie pentru terenul ocupat de construcția făcută pe acesta"; "despăgubiri pentru nesoluționarea în termen a notificării și tergiversarea rezolvării cererii" și "anularea titlului de proprietate prin care s-au atribuit din terenul lor suprafața de 343 m 2 numitei V.I.". Pentru acest petit, reclamanții care au beneficiat la instanța de fond de serviciile unui avocat ales, au administrat probe, acte și expertiză efectuată de expert M.V., care a suplimentat în două rânduri raportul său, urmare încuviințării obiecțiunilor formulate de reclamanți prin avocat. La termenul din 5 aprilie 2007 (încheierea de la dosarul de fond) s-a luat act de declarația părților că nu sunt alte cereri sau explicații de dat pentru completarea cercetării judecătorești și s-a acordat cuvântul în fond. Cu această ocazie avocatul reclamanților a solicitat "admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea intimatei la retrocedarea în natură pe vechiul amplasament a suprafeței libere identificate prin expertiză". În apelul lor, reclamanții - cărora li s-a respins contestația față de împrejurarea că nu s-au identificat suprafețe de teren libere care să impună restituirea în natură - au criticat hotărârea sub un singur aspect și anume restituirea în natură a suprafeței de 1257 m 2 rămasă liberă și identificată prin expertiza efectuată. Ca urmare, împrejurarea că prin acțiunea introductivă de instanță au solicitat și anularea unui titlu de proprietate în măsura în care nu au formulat o critică de apel sub acest aspect, în mod corect instanța nu s-a pronunțat pe această cerere. Din contră, instanța de apel a reținut corect că reclamanții au formulat pretențiile cu aproximație și a ordonat suplimentarea probelor cu o nouă expertiză pentru identificarea în întindere a terenului revendicat și pentru identificarea porțiunilor din teren care prin natura lor permit restituirea în natură. Raționamentul instanței în sensul suplimentării suprafeței de teren pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri prin echivalent bănesc, a rezultat din analiza probelor administrate. Sub acest aspect se constată că este nefondată și critica potrivit căreia hotărârea nu este motivată. În realitate criticile reclamantului vizează modul de interpretare a probelor și anume ignorarea, de către instanță, a suprafețelor libere care se puteau restitui în natură. Criticile sub acest aspect nu pot fi primite după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. care viza situația în care hotărârea se întemeia pe o greșeală gravă de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate (abrogare intervenită prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 publicată în M. OF. nr. 479/2.10.2000). Curtea de apel a furnizat în considerente explicația că nu există teren care să poată fi restituit în natură potrivit schiței anexată expertizei efectuate de expert L.G.V. Nici motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 formulate de pârâtă nu sunt întemeiate. Acestea nu sunt susținute prin nici un comentariu care să indice fie actul greșit interpretat, fie dispozițiile legale greșit aplicate sau nesocotite. Instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 dând eficiență soluției prevăzute de textele legii speciale care prevăd acordarea de despăgubiri bănești pentru situația imposibilității restituirii bunului în natură, cum s-a dovedit în cazul în speță. În comentariile făcute, recurenta pârâtă a pus de altfel accent pe lipsa de culpă a entității sesizate cu notificarea în stabilirea unei suprafețe de teren, mult sub pretențiile formulate, în raport de lipsa de dovezi din partea reclamanților, împrejurare lipsită de relevanță sub aspectul supus verificării, și anume soluția dată notificării prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 la situația de fapt dedusă judecății. Constatând, pentru considerentele arătate, că nu s-au dovedit motive care să impună modificarea soluției Curții de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile au fost respinse ca nefondate.