ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2905/2014

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea, sub nr. 4961/327 din 12

iulie 2011, reclamanta Comuna Niculițel - prin Primar a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta SC S. SRL, obligarea acesteia la desființarea pe

cheltuiala sa a construcției pentru comerț, în suprafață de 39 mp, ridicată fără

autorizație pe terenul situat în zona centru, comuna Niculițel, jud. Tulcea,

parcela 2394, precum și obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în valoare

de 68 de lei/lună începând cu data de 20 ianuarie 2009 și până la momentul

eliberării terenului, cu titlu de contravaloare a lipsei de folosință asupra

terenului.

Prin

Sentința civilă nr. 3958 din 13 decembrie 2011 a Judecătoriei Tulcea a fost

admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, cauza fiind

trimisă spre soluționare Tribunalului Tulcea, în motivarea soluției arătându-se

că obiectul principal al cererii de chemare în judecată este obligația de a

face în materie comercială, ceea ce potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., în forma aflată în vigoare la data înregistrării cauzei, atrage

competența materială în primă instanță a tribunalului, în privința celui de al

doilea capăt de cerere, care are caracter accesoriu, operând prorogarea de

competență, potrivit art. 17 C. proc. civ.

Prin

Sentința civilă nr. 7799 din 6 decembrie 2012, Tribunalul Tulcea , secția I

civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a obligat

pârâta să desființeze pe cheltuiala sa construcția în suprafață de 39 mp

situată pe terenul aflat în comuna Niculițel, zona Centru, în parcela 2394, precum

și la plata sumei de 2640 de lei către reclamantă, reprezentând despăgubiri

pentru lipsa de folosință a terenului ce a făcut obiectul contractului de

închiriere nr. 187 din 20 ianuarie 2003, pentru perioada 01 februarie 2010-31

mai 2012, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății

efective, cât și la plata sumei de 3500 de lei către reclamantă, cu titlu de

cheltuieli de judecată, din care suma de 2000 de lei reprezintă onorariu de

avocat, 700 de lei onorariu expert contabil și 800 de lei onorariu expert

imobiliar.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta a cedat pârâtei

dreptul de folosință a unui teren în suprafață de 21 mp aparținând domeniului

privat al comunei Niculițel, însă pârâta a edificat o construcție de 39 mp,

depășind suprafața dată în folosință, iar pentru construcția edificată fără

titlu, pârâta a fost sancționată contravențional, însă amenda corelativă a fost

înlocuită cu avertisment.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC S. SRL, care a fost calificat

apel, fiind criticată hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea

de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

prin Decizia civilă nr. 176 din 16 decembrie 2013 a admis apelul formulat de

pârâta SC S. SRL, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a obligat

pârâta la 370 lei despăgubiri, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel a reținut în legătură cu motivul care vizează

necompetența instanței de fond, că acesta este neîntemeiat, întrucât obiectul

cererii principale atrăgea competența de soluționare a cererii tribunalului, în

conformitate cu art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., forma în vigoare la data

înregistrării cauzei.

Pe

fondul cauzei, s-a reținut că terenul care a fost acordat în folosință pârâtei

nu prezenta nicio construcție pe el, pârâta fiind autorizată provizoriu să

execute un chioșc metalic doar pe 21 mp și pentru maxim 2 ani, iar cu privire

la acordarea despăgubirilor, conform înscrisurilor din dosar s-a constatat că

pârâtă a achitat o parte din pretențiile reclamantei, astfel că,

apelanta-pârâtă nu a fost obligată să achite întreaga sumă solicitată pentru

perioada indicată în acțiune.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal pârâta SC S. SRL Niculițel a declarat recurs,

solicitând admiterea recursului, casarea celor două hotărâri cu trimiterea

cauzei spre rejudecare instanței competente din punct de vedere material.

Criticile

aduse deciziei atacate se referă în esență la faptul că, hotărârea instanței de

apel este nelegală, cu privire la soluționarea competenței materiale a

instanței de fond, întrucât împrejurarea, potrivit căreia, ulterior declinării

competenței de soluționare a cauzei către Tribunalul Tulcea, nu a mai fost

invocată excepția necompetenței materiale, în opinia recurentei acest aspect nu

schimbă cu nimic un text de lege care stabilește clar competența materială în

speța de față.

În

acest context, recurenta susține că Sentința civilă nr. 7799/2012 a fost

pronunțată de o instanță necompetentă din punct de vedere material, astfel cum

s-a susținut și în fața instanței când a fost invocată din oficiu, iar din

acest considerent se apreciază că, instanța competentă material să soluționeze

prezenta cererea este Judecătoria Tulcea și nu Tribunalul Tulcea.

Mai

susține recurenta că, în cuprinsul deciziei se face referire la faptul că

aceasta a edificat construcția în litigiu, aspect considerat nereal și care

putea fi într-adevăr clarificat prin admiterea probei testimoniale care, însă a

fost în mod greșit respinsă, singura probă în măsură să susțină cele afirmate

de pârâtă.

Analizând

criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate,

Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de

pârâta SC S. SRL Niculițel să fie respins, pentru următoarele considerente:

În

cauză, Înalta Curte constată că, deși recurenta, în cuprinsul memoriului de

recurs și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 299 și urm. din C. proc. civ.,

argumentele acesteia vizează dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 9, astfel

că recursul va fi analizat din această perspectivă.

Motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când

hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este

lipsită de temei legal.

Din

perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a invocat faptul că, în mod

greșit instanța de apel a reținut că ulterior declinării competenței de

soluționare a cauzei către Tribunalul Tulcea nu a mai fost invocată excepția

necompetenței materiale.

În

acest context, se apreciază că instanța de apel a reținut în mod corect faptul

că, în fața Tribunalului Tulcea, excepția necompetenței materiale nu a fost

invocată în termen, având în vedere că, la data sesizării instanței erau în

vigoare dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., forma în vigoare

aflată la data înregistrării cauzei, însă nu și la data declinării, iar

ulterior declinării cauzei la Tribunalul Tulcea, pârâta nu a mai invocat excepția

necompetenței, acceptând astfel competența materială a acestei instanțe, astfel

că această chestiune nu mai putea face obiectul altor dezbateri.

În

ceea ce privește cel de al doilea capăt al cererii, s-a constatat că acesta are

un caracter accesoriu, sens în care a operat prorogarea de competență în

conformitate cu dispozițiile art. 17 C. proc. civ.

Critica

recurentei referitoare la faptul că instanța de apel a respins în mod greșit

proba cu martori, în combaterea faptului că aceasta ar fi edificat construcția

în litigiu, se apreciază că aceste susțineri privesc netemeinicia hotărârii,

având în vedere că, chiar reclamanta a recunoscut faptul că s-a preluat un

chioșc, dar nu s-a demonstrat care era starea acestuia, dacă era o construcție

provizorie sau era o construcție zidită.

Față

de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

susținerile recurentei vizează greșita stabilire a situației de fapt sau

interpretarea probatoriilor administrate în cauză, aspecte ce nu mai pot face

obiectul analizei în această fază procesuală, având în vedere caracterul

nedevolutiv al recursului și împrejurarea că recurenta a avut la dispoziție

calea de atac a apelului, în care toate chestiunile invocate au fost puse în

discuție și soluționate.

În

concluzie, față de cele ce preced, cu sublinierea că prin motivele de recurs,

în realitate s-a urmărit să se repună în discuție mijloacele de probă și de

apărare și că aceste chestiuni țin de temeinicie și nu de nelegalitate, Înalta

Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC S. SRL Niculițel, iar potrivit dispozițiilor art. 274 din

același cod, pârâta SC S. SRL Niculițel va fi obligată să-i achite

intimatei-reclamante Comuna Niculițel prin Primar suma de 2000 lei cheltuieli

de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanțelor aflate la

dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SRL Niculițel împotriva Deciziei

civile nr. 176 din 16 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă

recurenta-pârâtă SC S. SRL Niculițel să-i achite intimatei-reclamante Comuna

Niculițel prin Primar suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - GV