ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2912/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea la 9 octombrie 2003, reclamantul I.I. a solicitat anularea dispoziției nr. 406 din 8 septembrie 2003, emisă de Primăria comunei Niculițel, jud. Tulcea și obligarea acesteia la plata de despăgubiri bănești în sumă de 1.600.000.000 lei, pentru imobilul casă și teren în suprafață de 1.600 mp, preluat fără titlu valabil de la bunicul său, defunctul I.N. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, prin dispoziția contestată, pârâta i-a respins notificarea cu motivarea că nu a depus acte din care să rezulte preluarea abuzivă, acte de proprietate și nu a dovedit calitatea de moștenitor a bunicului său.

Reclamantul a susținut că a făcut dovada proprietății și dovada calității de moștenitor, iar cât privește preluarea nu există nici un înscris, bunicul său fiind obligat să lase casa și terenul pârâtei, fără să primească vreo despăgubire. Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 2040 din 24 octombrie 2005, a admis în parte cererea reclamantului și a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1310,28 mp, individualizat în schița anexă la raportul de expertiză tehnică efectuat de expert G.P., mai puțin suprafața de 121,62 mp, având indicativul S1. S-a stabilit valoarea corespunzătoare a terenului ce nu poate fi restituit în natură, de 121,62 mp și a construcției demolate, la 191.585.327,8 lei.

A fost obligat primarul comunei Niculițel să ofere reclamantului în compensare, în măsura în care este posibil, conform art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, alte bunuri sau servicii în echivalent până la concurența sumei menționate, ori să propună acordarea de despăgubiri conform titlului VII din Legea 247/2005. A fost obligată pârâta la 5.200.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin actul de vânzare nr. 187 din 19 septembrie 1929, transmis la Grefa Tribunalului Tulcea sub nr. 2964 din 29 septembrie 1929, bunicul reclamantului, N.I., decedat la 8 decembrie 1965, a dobândit proprietatea imobilului casă de locuit, compusă din 2 camere, o sală și un grajd și suprafața de teren de 1.600 mp, situate în intravilanul comunei Niculițel.

S-a reținut că, din declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că bunicul reclamantului a locuit în imobil până la deces, ulterior locuința fiind demolată de primărie, iar terenul preluat de C.A.P. Niculițel și schimbat cu Consiliul Popular al comunei Niculițel, conform actului de schimb nr. 170 din 18 decembrie 1989. S-a avut în vedere că reclamantul a dovedit preluarea abuzivă fără titlu valabil a imobilului în litigiu, precum și calitatea de succesibil al defunctului I.N., cererea sa formulat în temeiul Legii 10/2001 având valoare de acceptare a succesiunii conform art. 4 alin. (3) din lege. În aceste condiții, s-a apreciat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii conform art. 10 alin. (1), (2), (3) și (8) din Legea 10/2001, respectiv restituirea în natură a suprafeței de 1431,90 mp, mai puțin suprafața de 121,02 mp, ocupată de o parte a clădirii primăriei.

Împotriva sentinței menționate au declarat apel pârâta Primăria comunei Niculițel și reclamantul. Primăria a criticat hotărârea ca nelegală și netemeinică, susținând că în actul de vânzare-cumpărare nr. 187/1929 există neconcordanțe în ce privește suprafața de teren ce a făcut obiectul vânzării, între suma trecută în cifre și cea trecută în litere, însă coroborând mențiunile acestui act cu cele ale actului de schimb și cu concluziile expertizei, rezultă că terenul avea o suprafață totală de 600 mp. S-a mai arătat că nu au fost avute în vedere mențiunile registrului cadastral, precum și împrejurarea că terenul în litigiu a fost restituit deja conform Legii 18/1991. Prin apelul său, reclamantul a criticat sentința pentru neaplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) și (8), respectiv pentru neacordarea de despăgubiri bănești, în condițiile în care terenul este ocupat aproape integral de primărie, fiind imposibil de folosit.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 121/C din 26 iunie 2006, a admis apelurile și a schimbat în tot sentința în sensul că a admis în parte contestația reclamantului, a anulat dispoziția nr. 406 din 8 septembrie 2003 a primarului comunei Niculițel și, în baza art.26 din Legea 10/2001, modificată prin Legea 247/2005, a obligat pârâtul să acorde reclamantului în compensare alte bunuri și servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru suprafața de 600 mp teren situat în comuna Niculițel, jud. Tulcea. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că suprafața de teren deținută de I.N.

în vatra comunei Niculițel a fost de 600 mp, astfel cum rezultă din cuprinsul actului de vânzare-cumpărare nr. 187/1929 (suma consemnată în litere) și din cuprinsul certificatului de moștenitor S 191/1971 eliberat de Notariatul de Stat al județului Tulcea. S-a considerat că susținerea Primarului Comunei Niculițel în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii 18/1991 nu este confirmată probator, cu atât mai mult cu cât, prin adresa nr. 389 din 25 martie 2004, Comisia Județeană Tulcea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, arată că până în prezent nu s-a emis titlu de proprietate pe numele reclamantului.

S-a reținut că, din modalitatea în care sunt amplasate construcțiile pârâtei pe terenul în litigiu, rezultă că acesta este ocupat funcțional integral și, prin urmare, singura posibilitate de soluționare a contestației este cea avută în vedere de contestator prin notificare, respectiv acordarea de despăgubiri pentru întregul teren, în caz contrar, prin fragmentare, diminuându-se valoarea economică în mod considerabil, ceea ce ar contraveni principiului restitutio in integrum . Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termen legal reclamantul I.I., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, reclamantul a susținut că instanța de apel, prin soluția pronunțată a omis a se pronunța asupra construcției existente pe teren la momentul preluării și a încălcat principiul restituirii integrale, fără a analiza neconcordanțele din cuprinsul titlului de proprietate invocat prin raportare la întregul probatoriu administrat.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, raportat la criticile invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Așa cum rezultă din actul de vânzare autentificat sub nr. 187 din 19 septembrie 1929 și transmis sub nr. 2964 din 26 septembrie 1929 la Grefa Tribunalului Tulcea (fila 160 fond), autorul reclamantului recurent a avut în proprietate un teren în suprafață de 600 mp, conform mențiunii trecute în litere, suma trecută în cifre, respectiv 1600, fiind evident modificată prin adăugarea cifrei 1. De altfel mențiunile din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare se coroborează cu cele din cuprinsul certificatului de moștenitor nr. S 191/1971 eliberat de Notariatul de Stat al județului Tulcea, în ce privește compunerea masei succesorale, rămase de pe urma defunctului I.N., decedat la 8 decembrie 1965, în care se indică terenul în suprafață de 600 mp, dobândit de defunctul prin actul autentic la care s-a făcut referire.

Ca atare, critica formulată prin cel de al doilea motiv de recurs, vizând încălcarea principiului restitutio in integrum este neîntemeiată, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Critica referitoare la neacordarea măsurilor reparatorii pentru construcția demolată este, de asemenea, nefondată. Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv registrul cadastral din 1983, rezultă că pentru terenul din parcelele 2341, 2348 și 2349, moștenitorii defunctei I.V. au primit în schimb alt teren, casa fiind autodemolată, conform declarației din 15 februarie 1989 a numitului I.I., întrucât prezenta o stare avansată de uzură fizică, neputând fi locuită. De altfel, fotografiile de la dosar (filele 7, 8 dosar apel), confirmă această situație.

Ca atare, se va reține că, în aceste condiții, nu poate fi obligată pârâta intimată la acordarea despăgubirilor pentru construcția menționată, a cărei preluare abuzivă nu a fost dovedită. În condițiile în care, nici unul dintre apelurile părților nu a vizat situația construcțiilor în mod explicit, iar urmare admiterii acestora, nu s-a impus analiza distinctă a situației construcției, soluția pronunțată de instanța de apel având în vedere considerente referitoare la stabilirea în concret a întinderii și modalității măsurilor reparatorii, nu se poate susține că hotărârea este nemotivată sub acest aspect, nefiind astfel incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata criticile formulate ca neîntemeiate și, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul I.I. împotriva deciziei nr. 121/C din 26 iunie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2007.