ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2912/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Tulcea la 9 octombrie 2003, reclamantul I.I. a solicitat anularea

dispoziției nr. 406 din 8 septembrie 2003, emisă de Primăria comunei Niculițel,

jud. Tulcea și obligarea acesteia la plata de despăgubiri bănești în sumă de

1.600.000.000 lei, pentru imobilul casă și teren în suprafață de 1.600 mp,

preluat fără titlu valabil de la bunicul său, defunctul I.N.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că, prin dispoziția contestată, pârâta i-a respins notificarea cu

motivarea că nu a depus acte din care să rezulte preluarea abuzivă, acte de

proprietate și nu a dovedit calitatea de moștenitor a bunicului său.

Reclamantul a susținut că a făcut

dovada proprietății și dovada calității de moștenitor, iar cât privește preluarea

nu există nici un înscris, bunicul său fiind obligat să lase casa și terenul

pârâtei, fără să primească vreo despăgubire.

Tribunalul Tulcea, prin sentința

civilă nr. 2040 din 24 octombrie 2005, a admis în parte cererea reclamantului

și a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1310,28 mp,

individualizat în schița anexă la raportul de expertiză tehnică efectuat de

expert G.P., mai puțin suprafața de 121,62 mp, având indicativul S1.

S-a stabilit valoarea

corespunzătoare a terenului ce nu poate fi restituit în natură, de 121,62 mp și

a construcției demolate, la 191.585.327,8 lei.

A fost obligat primarul comunei

Niculițel să ofere reclamantului în compensare, în măsura în care este posibil,

conform art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001, cu modificările și completările

ulterioare, alte bunuri sau servicii în echivalent până la concurența sumei

menționate, ori să propună acordarea de despăgubiri conform titlului VII din

Legea 247/2005.

A fost obligată pârâta la 5.200.000

lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că, prin actul de vânzare nr. 187 din 19 septembrie

1929, transmis la Grefa Tribunalului Tulcea sub nr. 2964 din 29 septembrie

1929, bunicul reclamantului, N.I., decedat la 8 decembrie 1965, a dobândit

proprietatea imobilului casă de locuit, compusă din 2 camere, o sală și un

grajd și suprafața de teren de 1.600 mp, situate în intravilanul comunei

Niculițel.

S-a reținut că, din declarațiile

martorilor audiați în cauză, a rezultat că bunicul reclamantului a locuit în

imobil până la deces, ulterior locuința fiind demolată de primărie, iar terenul

preluat de C.A.P. Niculițel și schimbat cu Consiliul Popular al comunei

Niculițel, conform actului de schimb nr. 170 din 18 decembrie 1989.

S-a avut în vedere că reclamantul a

dovedit preluarea abuzivă fără titlu valabil a imobilului în litigiu, precum și

calitatea de succesibil al defunctului I.N., cererea sa formulat în temeiul

Legii 10/2001 având valoare de acceptare a succesiunii conform art. 4 alin. (3)

din lege.

În aceste condiții, s-a apreciat că

reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii conform art. 10 alin. (1),

(2), (3) și (8) din Legea 10/2001, respectiv restituirea în natură a suprafeței

de 1431,90 mp, mai puțin suprafața de 121,02 mp, ocupată de o parte a clădirii

primăriei.

Împotriva sentinței menționate au

declarat apel pârâta Primăria comunei Niculițel și reclamantul.

Primăria a criticat hotărârea ca

nelegală și netemeinică, susținând că în actul de vânzare-cumpărare nr.

187/1929 există neconcordanțe în ce privește suprafața de teren ce a făcut

obiectul vânzării, între suma trecută în cifre și cea trecută în litere, însă

coroborând mențiunile acestui act cu cele ale actului de schimb și cu

concluziile expertizei, rezultă că terenul avea o suprafață totală de 600 mp.

S-a mai arătat că nu au fost avute

în vedere mențiunile registrului cadastral, precum și împrejurarea că terenul

în litigiu a fost restituit deja conform Legii 18/1991.

Prin apelul său, reclamantul a criticat

sentința pentru neaplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) și (8), respectiv

pentru neacordarea de despăgubiri bănești, în condițiile în care terenul este

ocupat aproape integral de primărie, fiind imposibil de folosit.

Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia

nr. 121/C din 26 iunie 2006, a admis apelurile și a schimbat în tot sentința în

sensul că a admis în parte contestația reclamantului, a anulat dispoziția nr.

406 din 8 septembrie 2003 a primarului comunei Niculițel și, în baza art.26 din

Legea 10/2001, modificată prin Legea 247/2005, a obligat pârâtul să acorde

reclamantului în compensare alte bunuri și servicii, ori să propună acordarea

de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru suprafața de 600 mp teren

situat în comuna Niculițel, jud. Tulcea.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că suprafața de teren deținută de I.N. în vatra

comunei Niculițel a fost de 600 mp, astfel cum rezultă din cuprinsul actului de

vânzare-cumpărare nr. 187/1929 (suma consemnată în litere) și din cuprinsul

certificatului de moștenitor S 191/1971 eliberat de Notariatul de Stat al

județului Tulcea.

S-a considerat că susținerea

Primarului Comunei Niculițel în legătură cu reconstituirea dreptului de

proprietate conform Legii 18/1991 nu este confirmată probator, cu atât mai mult

cu cât, prin adresa nr. 389 din 25 martie 2004, Comisia Județeană Tulcea pentru

stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, arată că până în

prezent nu s-a emis titlu de proprietate pe numele reclamantului.

S-a reținut că, din modalitatea în

care sunt amplasate construcțiile pârâtei pe terenul în litigiu, rezultă că

acesta este ocupat funcțional integral și, prin urmare, singura posibilitate de

soluționare a contestației este cea avută în vedere de contestator prin

notificare, respectiv acordarea de despăgubiri pentru întregul teren, în caz

contrar, prin fragmentare, diminuându-se valoarea economică în mod

considerabil, ceea ce ar contraveni principiului

restitutio in integrum

.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs în termen legal reclamantul I.I., invocând motivele prevăzute

de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, reclamantul

a susținut că instanța de apel, prin soluția pronunțată a omis a se pronunța

asupra construcției existente pe teren la momentul preluării și a încălcat

principiul restituirii integrale, fără a analiza neconcordanțele din cuprinsul

titlului de proprietate invocat prin raportare la întregul probatoriu

administrat.

Analizând ansamblul probatoriu

administrat în cauză, raportat la criticile invocate, Înalta Curte de Casație

și Justiție va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce

succed:

Așa cum rezultă din actul de vânzare

autentificat sub nr. 187 din 19 septembrie 1929 și transmis sub nr. 2964 din 26

septembrie 1929 la Grefa Tribunalului Tulcea (fila 160 fond), autorul

reclamantului recurent a avut în proprietate un teren în suprafață de 600 mp,

conform mențiunii trecute în litere, suma trecută în cifre, respectiv 1600,

fiind evident modificată prin adăugarea cifrei 1.

De altfel mențiunile din cuprinsul

contractului de vânzare-cumpărare se coroborează cu cele din cuprinsul

certificatului de moștenitor nr. S 191/1971 eliberat de Notariatul de Stat al

județului Tulcea, în ce privește compunerea masei succesorale, rămase de pe

urma defunctului I.N., decedat la 8 decembrie 1965, în care se indică terenul

în suprafață de 600 mp, dobândit de defunctul prin actul autentic la care s-a

făcut referire.

Ca atare, critica formulată prin cel

de al doilea motiv de recurs, vizând încălcarea principiului

restitutio in

integrum

este neîntemeiată, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Critica referitoare la neacordarea

măsurilor reparatorii pentru construcția demolată este, de asemenea, nefondată.

Din înscrisurile depuse la dosar,

respectiv registrul cadastral din 1983, rezultă că pentru terenul din parcelele

2341, 2348 și 2349, moștenitorii defunctei I.V. au primit în schimb alt teren,

casa fiind autodemolată, conform declarației din 15 februarie 1989 a numitului

I.I., întrucât prezenta o stare avansată de uzură fizică, neputând fi locuită.

De altfel, fotografiile de la dosar

(filele 7, 8 dosar apel), confirmă această situație.

Ca atare, se va reține că, în aceste

condiții, nu poate fi obligată pârâta intimată la acordarea despăgubirilor

pentru construcția menționată, a cărei preluare abuzivă nu a fost dovedită.

În condițiile în care, nici unul

dintre apelurile părților nu a vizat situația construcțiilor în mod explicit,

iar urmare admiterii acestora, nu s-a impus analiza distinctă a situației

construcției, soluția pronunțată de instanța de apel având în vedere

considerente referitoare la stabilirea în concret a întinderii și modalității

măsurilor reparatorii, nu se poate susține că hotărârea este nemotivată sub

acest aspect, nefiind astfel incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte de Casație și Justiție va constata criticile formulate ca neîntemeiate

și, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamantul I.I. împotriva deciziei nr. 121/C din 26 iunie 2006 a Curții de

Apel Constanța,

secția

civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 3 aprilie 2007.