ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9867/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Tulcea la data de 28 octombrie 2003, V.V. a solicitat anularea

dispoziției nr. 2776 din 13 noiembrie 2002 emisă de Primarul municipiului

Tulcea și restituirea în natură a terenului, pe alt amplasament. A arătat că

prin notificarea nr. 11 din 18 mai 2001 a solicitat, în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului proprietatea

sa, situat în Tulcea, în suprafață de 3856 mp, dobândit prin moștenire de la D.A.

A precizat că pe respectivul teren a construit o casă în care a locuit împreună

cu familia în perioada 1965-1981, iar urmare a sesizării Serviciului Poliției

municipiului Tulcea la Comisia de cercetare a unor bunuri ilicite de pe lângă

Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr. 265 din 3 februarie 1977 s-a

stabilit că suma totală de 79.000 lei reprezintă un venit ilicit, motiv pentru

care a fost obligat la plata acestei sume către stat. Prin decizia nr. 812 din

13 noiembrie 1976 a Consiliului județean Tulcea s-a trecut în administrația

Consiliului Executiv al Consiliului Popular al municipiului Tulcea și terenul

în suprafață de 3856 mp, măsură considerată abuzivă de reclamant față de

împrejurarea că executarea silită privea numai construcția evaluată la suma de

23.000 lei.

La data de 12 martie 2004,

reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata echivalentului bănesc

având în vedere că la data preluării abuzive „imobilul avea destinația de

locuință, iar în prezent este ocupat în totalitate de construcții (blocuri)”.

Prin sentința civilă nr. 1655 din 23

august 2004, Tribunalul Tulcea a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a Prefecturii județului Tulcea ca nefondată și a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Tulcea. A respins acțiunea

reclamantului împotriva Primăriei municipiului Tulcea ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea

împotriva Prefecturii Tulcea ca nefondată.

S-a reținut că prin actul de partaj

voluntar autentificat sub nr. 3137 din 3 noiembrie 1965 de Notariatul de Stat

al raionului Tulcea, regiunea Dobrogea, V.V. a dobândit în proprietate

exclusivă lotul nr. 3 compus din teren loc de casă, fără construcții pe el, în

suprafață de 3856,52 mp situat în Tulcea. Prin sentința civilă nr. 3038 din 28

decembrie 1974 a Judecătoriei Tulcea, reclamantul împreună cu tatăl său V.S. au

fost obligați, în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 18/1968, la plata sumei

de 28.000 lei în favoarea Administrației financiare de pe lângă Consiliul

Popular al municipiului Tulcea, fiindu-le trecut totodată în proprietatea

statului autoturismul Fiat Dino în valoare de 51.000 lei, reținându-se că

venitul de 79.000 lei constituie un venit ilicit dobândit prin folosirea unui

motor de tăiat lemne fără respectarea termenilor autorizației pentru

exercitarea acestei meserii. Din coroborarea considerentelor sentinței civile

nr. 98 bis din 11 ianuarie 1984, pronunțată urmare a formulării contestației la

executare silită, cu cele ale deciziei civile din recurs nr. 146 din 27 martie

1984 a Tribunalului Tulcea a rezultat că în cadrul executării silite ce s-a

desfășurat împotriva reclamantului, acestuia i-a fost luat imobilul în

totalitatea sa, respectiv casă și teren. S-a reținut că reclamantul nu a

contestat, nici prin contestația la executare formulată și nici prin recursul

declarat, faptul că i-a fost preluat și terenul în executarea sentinței civile

nr. 3038/1974 a Judecătoriei Tulcea, contestând doar suma la care i-a fost preluat

imobilul în integralitatea sa. Instanța de fond a constatat că deși la o primă

vedere terenul în litigiu se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. g)

din Legea nr. 10/2001, preluarea sa fiind abuzivă, este impropriu spus că avem

de-a face cu o preluare în sensul textului de lege menționat atâta timp cât

terenul a trecut la stat cu titlu oneros, în contul unei datorii a

reclamantului către creditor și în baza unei legi care a respectat Constituția

în vigoare la acea dată. S-a reținut totodată că din coroborarea dispozițiilor

art. 36 cu cele ale art. 12 din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor

preluate cu titlu valabil, dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire,

restituirea în natură sau plata despăgubirii bănești este condiționată de

rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată

cu indicele inflației, or, în speță, reclamantul nu a făcut această dovadă.

Având în vedere că reclamantul și-a modificat cererea în sensul că a solicitat

despăgubiri bănești, s-a constatat că doar prefectura are calitate procesuală

în cauză potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de reclamant

împotriva hotărârii tribunalului a fost respins ca nefondat de către Curtea de

Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 145/C din 2 februarie 2005. S-a

constatat că, deși reclamantul a adus critici unor hotărâri definitive și

irevocabile prin contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001, instanța de

fond le-a analizat. Astfel, imobilul teren a trecut în proprietatea statului

urmare a punerii în executare a unui titlu executoriu constând într-o hotărâre

judecătorească împotriva căreia reclamantul a exercitat căile de atac prevăzute

de lege, inclusiv contestație la executare, situație în care nu mai poate relua

criticiile sau motivele pe care le putea formula prin respectivele mijloace

procedurale. În aceste condiții s-a reținut că nu poate fi primită susținerea

din apel potrivit căreia sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea

nr. 10/2001 întrucât trecerea la stat a operat în executarea silită a unui

titlu executoriu pentru sume apreciate ca ilicite în baza Legii nr. 18/1968, în

vigoare la acea dată.

Împotriva acestei ultime decizii a

declarat recurs reclamantul, arătând că preluarea imobilului s-a făcut fără

respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data acesteia, motiv pentru care

se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, în primul rând, titlul executoriu nu a respectat instrucțiunile

Tribunalului Suprem, cererea reclamanților și prevederile art. 2 alin. (4) din

Legea nr. 18/1968, iar reclamantul a fost acuzat pentru o faptă comisă de tatăl

său. În al doilea rând, preluarea imobilului s-a făcut fără ca hotărârea să fi

fost investită cu formulă executorie, fără ca reclamantul să fi primit vreo

înștiințare de plată, fără să existe proces verbal de situație, afipte și

publicații care să fie depuse, conform art. 510 C. proc. civ., într-un dosar

special la grefă și proces verbal de executare care să constate efectuarea

executării, situație în care nu există titlul executoriu cu care a fost preluat

terenul de către stat. Recurentul-reclamant a precizat totodată că în mod

eronat s-a respins acțiunea împotriva Primăriei Tulcea invocându-se excepția

lipsei calității procesuale a acesteia având în vedere faptul că a solicitat

despăgubiri bănești, instanțele ignorând aspectul că acțiunea sa privind

anularea dispoziției nr. 2776 din 13 noiembrie 2002 nu s-a modificat. Față de

cele prezentate, a solicitat casarea hotărârilor pronunțate în cauză, anularea

dispoziției emisă de primar și restituirea terenului în natură, iar dacă acest

lucru nu este posibil să se aibă în vedere dreptul său de opțiune pentru

despăgubiri bănești la valoarea stabilită de expertiza tehnică efectuată în

cauză.

Recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Prin sentința civilă nr. 3038 din 28

decembrie 1974 a Judecătoriei Tulcea s-a stabilit, în baza Legii nr. 18/1968

privind controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice care nu au

fost dobândite în mod licit, că venitul în sumă de 79.000 lei, dobândit de

reclamant și tatăl său prin folosirea motorului de tăiat lemne, constituie un

venit ilicit, motiv pentru care aceștia au fost obligați la plata sumei de

28.000 lei în favoarea Administrației financiare de pe lângă Consiliul popular

al municipiului Tulcea și a fost trecut în proprietatea statului autoturismul

Fiat Dino în valoare de 51.000 lei.

Hotărârea judecătorească menționată

a fost pusă în executare silită, iar reclamantul a formulat contestație

împotriva acesteia, soluționată prin sentința civilă nr. 98 bis/1984 a

Judecătoriei Tulcea, definitivă prin decizia civilă nr. 146 din 27 martie 1984

a Tribunalului județean Tulcea.

Imobilul în litigiu care a fost

trecut în proprietatea statului prin hotărâre judecătorească definitivă, în

condițiile Legii nr. 68/1968, nu intră în domeniul de aplicare al Legii nr.

10/2001.

Aceasta rezultă din prevederile

exprese ale art. 2 alin. (1) din lege, care, definind înțelesul noțiunii de

imobile preluate în mod abuziv, sistematizează fără o enumerare limitativă, în

raport de modalitatea, motivul sau condițiile preluării, toate situațiile în

care preluarea a fost nelegală întrucât s-a întemeiat pe acte normative,

administrative de putere sau jurisdicționale, contrare regimului juridic

constituțional de la data producerii lor și totodată contrare drepturilor și

libertăților fundamentale consacrate în legislația internațională opozabilă în

domeniu.

Or, Legea nr. 18/1968 care a

sancționat dobândirea pe căi nelegale a proprietății a fost în concordanță atât

cu normele constituționale cuprinse în Constituția din 1965 care ocrotea numai

proprietatea personală dobândită pe căi legale cât și cu cele din Constituția

din 1991 sub puterea căreia a fost menținută până la reglementarea domeniului

prin Legea nr. 115/1996.

În ceea ce privește aspectul

potrivit căruia terenul în litigiu n-ar fi fost preluat de stat în baza

hotărârii judecătorești, se reține că prin decizia nr.146/1984 pronunțată de

Tribunalul Tulcea în recurs, instanța a constatat că prin contestația la

executare, V.V. a arătat că a plătit inclusiv suma de 5.784 lei reprezentând

contravaloarea terenului. Mai mult, în considerentele aceleași decizii s-a

reținut că din procesul-verbal de executare silită din 10 aprilie 1976 rezultă

că imobilul, casă și teren, a fost preluat în contul creanței la prețul de

12.818 lei, motiv pentru care deși prima instanța nu a scăzut din datoria

contestatorului și contravaloarea terenului, scăzând suma de 23.000 lei a

scăzut mai mult decât a plătit în realitate reclamantul.

Totodată, prin decizia nr. 812 din

13 noiembrie 1976 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului

Tulcea s-a precizat că terenul în suprafață de 3856 mp a trecut în patrimoniul

statului ca urmare a executării sentinței civile nr. 3038/1974.

Pentru cele ce preced, în

conformitate cu dispozițiile art.3 12 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul V.V. împotriva deciziei nr. 145/C din 2 februarie 2005

a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 noiembrie 2006.