ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6849/2006

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut cele ce succed:

Prin cererea formulată la 7

octombrie 2003 și înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 3560/2003,

reclamanta P.V. a solicitat obligarea pârâtului Primarul municipiului Tulcea la

restituirea imobilului compus din casă și teren în suprafață de 449 mp situat

în Tulcea, și anulare dispoziției nr. 1529/2003 prin care notificarea a fost

respinsă.

Urmare a decesului reclamantei,

acțiunea a fost continuată de succesorul acesteia, P.V.

Instanța, prin sentința civilă nr.

2197 din 4 noiembrie 2004, a respins cererea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate

asupra imobilului solicitat a fi restituit și nici a preluării abuzive de stat.

Actele depuse atestă doar cumpărarea

de către autorul său a unui loc viran în str. S., fără identificarea

vecinătăților, în anul 1921.

Pentru o parte din imobilul

revendicat, prin sentința civilă nr. 3277 din 24 octombrie 1974 a Judecătoriei

Tulcea, irevocabilă, s-a statuat că reclamanta este proprietara imobilului din

str. S., compus din teren în suprafață de 348 mp și casă de locuit, iar

cealaltă parte, teren în suprafață de 449 mp și corp de casă, este bun

bulgăresc, imobil preluat în baza acordului încheiat cu Statul Bulgar.

Conform art. 5 din Legea nr.

10/2001, reclamantul nu este îndreptățit la restituire sau la alte măsuri

reparatorii pentru imobilele care fac obiectul unor acorduri sau tratate

internaționale. Eventualele măsuri reparatorii puteau fi obținute prin Legea

nr. 9/1998, referitoare la acordul încheiat în 1940 pentru bunurile imobile din

mediul urban cu Bulgaria.

Apelul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel

Constanța, prin decizia civilă nr. 429/C din 30 martie 2005 pronunțată în

dosarul nr. 154/C/2005.

Prin considerentele hotărârii se

arată cele ce urmează:

Decretul nr. 513/1953 s-a adoptat ca

urmare a încheierii tratatului cu Bulgaria la 7 septembrie 1940 la Craiova.

Autorul reclamantei este menționat

ca fiind proprietar de bunuri urbane în România, iar pentru această categorie

de bunuri la 3 decembrie 1953 s-a semnat Decretul nr. 513 pentru ratificarea

schimbului de note din 14 august 1952 și 23 septembrie 1953 între Republica România

și Republica Bulgaria referitor la rezolvarea bunurilor urbane din Dobrogea de

Nord și de Sud decurgând din Tratatul de la Craiova încheiat în 1940.

După această dată decretul și-a

produs efectele asupra autorului reclamantului întrucât el și o parte din

familie au plecat în Republica Bulgaria, sens în care, în cererea formulată de

P.M., rămasă în România, instanța judecătorească i-a atribuit în proprietate

jumătate din suprafața de teren și a constatat dreptul de proprietate asupra

construcției edificate de aceasta.

Față de dispozițiile art. 5 din

Legea nr. 10/2001 reclamantul are posibilitatea acordării unor măsuri

reparatorii potrivit Legii nr. 9/1998, iar potrivit Legii nr. 97 din 14 aprilie

2004 are posibilitatea de a depune la comisiile județene ori comisia

municipiului București, cerere însoțită de acte doveditoare, în termen de 12

luni de la data intrării în vigoare a legii, respectiv până la 29 aprilie 2005.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamantul-apelant, întemeiat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs

se arată că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra

imobilului în litigiu, ce a fost cumpărat în anul 1927 de bunicul său H.C.

Terenul a fost ipotecat, iar mama

recurentului a răscumpărat imobilul, devenind proprietara sa exclusivă.

Susținerea că bunul aparține

statului bulgar este neîntemeiată, deoarece în dreptul numelui bunicului său nu

se face mențiunea „bun bulgăresc”.

Dacă imobilul ar fi fost în

proprietatea bunicului său, ar fi fost preluat în totalitate de stat conform

Decretului nr. 513/1953 și nu s-ar fi recunoscut dreptul de proprietate al

mamei sale.

Analizând hotărârea recurată prin

prisma criticilor formulate și a probatoriilor administrate în toate etapele

procesuale, Înalta Curte a reținut cele ce se vor arăta.

Articolul 5 al Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989, cuprinde una din excepțiile de la regula

vocației generale la restituire pentru imobilele care fac parte din domeniul de

aplicare a legii și anume situația în care acestea fac obiectul unor acorduri

sau tratate internaționale privind reglementarea problemelor financiare în

suspensie.

În cauza de față, imobilul a făcut

obiectul acordului încheiat între România și Bulgaria la Craiova la 7

septembrie 1940.

Urmare a încheierii acestui tratat,

pentru bunurile urbane, s-a semnat Decretul nr. 513/1953 pentru ratificarea

acordului încheiat prin schimbul de note din 14 august 1952 și 29 septembrie

1953 între cele două state, act normativ referitor la rezolvarea problemei

bunurilor urbane din Dobrogea de Nord și de Sud.

Apartenența bunului la prevederile

Decretului nr. 513/1953 rezultă din sentința civilă nr. 237 din 24 octombrie

1974 a Judecătoriei Tulcea și din anexa nr. 2 întocmită în baza Ordinului nr.

113/1991/B.S./1954 a Sfatului Popular Regional Galați, coroborate cu actul

autentificat nr.356/1967 prin care autorul reclamantului H.C. a cumpărat în

Tulcea un teren în suprafață de 797,50 mp.

Astfel, prin hotărârea amintită s-a

constatat că P.M., autoarea reclamantului este proprietara imobilului din str.

S., compus din 348 mp și casă de locuit, iar cealaltă parte din imobil, 449 mp

și casă, situată la aceeași adresă, este proprietate de stat, potrivit

Decretului nr. 513/1953.

Moștenitorii lui H.C. sunt

evidențiați în anexa întocmită în aplicarea Decretului nr. 513/1953 la poziția

507 cu un imobil situat în str. S., compus din locuință din chirpici de 77 mp

și 410 mp teren.

Rubrica observații a anexei cuprinde

la anumite poziții, 7,8 ori 9, cotă din imobil ce este proprietatea statului

bulgar, aceasta fiind semnificația mențiunilor înscrise și nu a faptului că

imobilul nu intră sub incidența Tratatului româno-bulgar încheiat în anul 1940.

Drept urmare, recurentul nu este

îndreptățit la restituire sau alte măsuri reparatorii conform Legii nr.

10/2001, ci potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 97/2004, acte normative ce

conțin măsuri reparatorii către proprietarii imobilelor preluate în urma

încheierii în anul 1940 a Tratatului de la Craiova între România și Bulgaria.

Pentru considerentele sus-arătate,

Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate criticile formulate în baza

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca, nefondat, recursul declarat de

reclamantul P.V. împotriva deciziei civile nr. 429/C din 30 martie 2005

pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2006.