ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8717/2006

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 4093 din 12 decembrie 2003 reclamanții N.D., N.G. și N.I. au solicitat, conform precizării aduse obiectului cererii lor, anularea dispoziției nr. 1534 din 16 iulie 2003 a Primăriei Tulcea și restituirea imobilului, casă și teren, situat în Tulcea. Prin sentința civilă nr. 152 din 27 ianuarie 2005 Tribunalul Tulcea a respins ca nefondată cererea formulată, reținând în motivarea soluției faptul că reclamanții n-au făcut dovada calității de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001. În acest sens, s-a constatat că imobilul solicitat nu este același cu cel care figurează în actele de proprietate ale autorului reclamanților, apărând o inadvertență cu privire la numărul străzii (nr. 27 în loc de nr. 23) și chiar privitoare la denumirea străzii (M., în loc de str. G.).

Ca atare, s-a apreciat ca fiind corectă soluția dată prin dispoziția atacată, de respingere a notificării, pentru nedovedirea preluării abuzive a bunului a cărui restituire s-a cerut. De asemenea, s-a reținut pe aspectul regimul juridic al imobilului, că acesta a fost bun bulgăresc, preluat ca atare în temeiul Decretului nr. 513/1953. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, care au susținut că s-a dat o interpretare eronată situației juridice a imobilului. Astfel, s-a arătat că imobilul a aparținut autorului reclamanților, N.G. care era de naționalitate română, iar împrejurarea că în locuință a stat fiica proprietarului, care era căsătorită cu un cetățean de origine bulgară, S.C., a făcut ca în mod abuziv imobilul să fie calificat proprietate bulgărească și să fie preluat conform Decretului nr. 513/1953.

În ce privește identificarea imobilului, aceasta este realizată conform titlului de proprietate, anexei la Decretul nr. 513/1953, schițelor cadastrale, expertizei topo, planului de amplasament și delimitare. Apelul a fost admis prin decizia civilă nr. 22/C din 14 februarie 2006 a Curții de Apel Constanța, potrivit căreia s-a modificat în tot sentința, în sensul admiterii acțiunii și dispunerii restituirii în natură a imobilului din Tulcea, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză. În considerentele deciziei s-a reținut că imobilul a cărui restituire a fost cerută a aparținut lui N.G., care a decedat în anul 1933 lăsând 5 descendenți, iar soția acestuia, M.J. a decedat la 23 octombrie 1963. Conform certificatelor de moștenitor depuse la dosar a rezultat că reclamanții sunt moștenitorii descendenților titularului dreptului de proprietate.

Din imobilul ce a aparținut lui N.G., jumătate a rămas în posesia soției supraviețuitoare și a fiilor, iar cealaltă jumătate, care constituie obiect al litigiului, a fost locuită de fiica proprietarului (N.M.), căsătorită cu un cetățean de origine bulgară. În considerarea acestei situații de fapt, imobilul a fost preluat în temeiul Decretului nr. 513/1953, ca fiind bun proprietatea unui cetățean bulgar. Aceasta, în condițiile în care, de la dobândire și până la preluare, oficial și conform evidențelor administrativ–fiscale, imobilul a fost pe numele proprietarului inițial, N.G. Referitor la identificarea imobilului, s-a constatat, potrivit expertizei efectuate în cauză, că acesta a fost identificat ca situându-se în str. G. nr. 23, având o suprafață totală de 634,53 mp, plus construcția (ocupată parțial de chiriașii primăriei).

Față de elementele de fapt rezultate din probele administrate, s-a concluzionat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 3-4 din Legea nr. 10/2001, parte din imobil, obiect al litigiului, fiind calificată nelegal ca fiind bun bulgăresc, după cetățenia soțului uneia dintre fiicele proprietarului, și preluată ca atare de către stat. Decizia a fost atacată cu recurs de către Primăria municipiului Tulcea, care a susținut nelegalitatea soluției, sub următoarele aspecte: Instanța de apel a apreciat în mod greșit că reclamanții ar avea calitatea de persoane îndreptățite, întrucât preluarea imobilului realizându-se pe numele unuia dintre moștenitorii fostului proprietar (N.M., căsătorită C.), rezultă că numai aceasta putea solicita restituirea bunului.

Cum reclamanții nu au calitatea de moștenitori ai persoanei pe numele căreia s-a realizat preluarea bunului de către stat, înseamnă că în speță s-a făcut o eronată aplicare a dispozițiilor art. 3 lit. a) și art. 4 din Legea nr. 10/2001. Criticile, vizând aspecte de greșită aplicare a normelor de drept material, urmează să fie încadrate de instanță, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ. și de asemenea, în faza recursului nu s-au administrat probe noi. Recursul este nefondat. Reținând caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat în temeiul Decretului nr. 513/1953, instanța de apel a avut în vedere tocmai faptul că această măsură a fost dispusă pe numele unei persoane care locuia în imobil (fiica proprietarului), căsătorită cu un cetățean bulgar.

Faptul locuirii în acel spațiu nu transformă dreptul de folosință într-unul de proprietate, astfel încât preluarea imobilului în patrimoniul statului s-a făcut cu ignorarea adevăratului titular al dreptului de proprietate, care, astfel cum a statuat instanța fondului, analizând contractul de vânzare-cumpărare din anul 1914 (transcris sub nr. 2202/1914 al Tribunalului Tulcea) și evidențele administrativ-fiscale, a rămas tot timpul autorul reclamanților, respectiv, N.G. De aceea, în verificarea îndreptățirii reclamanților la restituirea imobilului nu trebuia avută în vedere, cum greșit susține recurenta, calitatea acestora de moștenitori ai numitei N.M., ci calitatea lor de succesori ai adevăratului titular al dreptului de proprietate (N.G.).

Astfel cum s-a arătat deja, menționarea lui N.M. ca persoană pe numele căreia s-a făcut preluarea bunului nu a însemnat că aceasta a devenit proprietar deposedat (în condițiile în care, anterior bunul nu intrase în nici o modalitate în patrimoniul său), ci dimpotrivă, are semnificația faptului că a fost nesocotit dreptul de proprietate al adevăratului titular. Acesta nefiind repatriat bulgar, căruia să-i fie aplicabil Decretul nr. 513/1953, în temeiul căruia „toate bunurile urbane” aparținând unor astfel de persoane au intrat în patrimoniul Republicii Populare Române, înseamnă că imobilul în litigiu n-a ieșit valabil din patrimoniul numitului N.G.

Ca atare, fiind vorba de o preluare abuzivă a bunului, iar reclamanții demonstrând calitatea de moștenitori ai proprietarului, rezultă că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, atunci când s-a stabilit că reclamanții au justificat calitatea de persoane îndreptățite la reparații conform actului normativ menționat. Pentru aceste considerente, critica de nelegalitate formulată a fost apreciat neîntemeiată, recursul urmând a fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Tulcea prin Primar împotriva deciziei nr. 22 C din 14 februarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2006.