ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1811/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1811/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a

luat în examinare recursul declarat de reclamanții C.A., C.F., C.V., M.L.M.și

O.G.împotriva deciziei nr.44/C din 18 martie 2002 a Curții de Apel Constanța,

Secția civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurenții-reclamanți: C.A., C.F., C.V., M.L.M.,

O.G., prin avocat V.O., intimații-pârâți Consiliul Județean Tulcea, Municipiul

Tulcea, prin Primar, reprezentat de consilier juridic D.S., care răspunde și

pentru Institutul de Cercetări Eco Muzeale Tulcea.

Procedura

completă.

Curtea

acordă cuvântul în dezbaterea recursului solicitând părților să facă referire

la împrejurarea că, în apel, deși instanța a constatat că reclamanții, în lipsa

titlului de proprietate, nu se legitimează procesual activ, a respins totuși

acțiunea ca nefondată.

Avocat

O.V. susține recursul declarat de reclamanți solicitând, în principal, casarea

deciziei pronunțată de Curtea de Apel Constanța, respingerea apelului declarat

de pârâtul Consiliul Județean Tulcea și menținerea sentinței dată de Tribunalul

Constanța. În subsidiar, a cerut admiterea recursului, casarea deciziei

pronunțată în apel și, prin aplicarea art.313 C.proc.civ., trimiterea cauzei

pentru rejudecare la o instanță egală în grad.

Consilier

juridic D.S.pentru pârâtul Consiliul Județean Tulcea solicită respingerea

recursului ca nefondat.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 5 octombrie 1998 reclamanții C.A., C.F., C.V., M.L.M.și O.G.au chemat

în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Tulcea și Institutul de Cercetări

Eco-Muzeale Tulcea pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați

să le restituie în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în

Tulcea, str.9 Mai, nr.4.

În

motivarea acțiunii reclamanții au arătat că imobilul revendicat a aparținut

autorului lor – C.A. care în timpul vieții l-a donat, prin înscris autentic

intitulat “Act de partaj de ascendent” tuturor fiilor săi. Imobilul se compune

din parter, etaj, anexe și curte împrejmuitoare și este în administrarea

Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, folosit de Muzeul Etnografic

Tulcea.

Bunul

a fost preluat abuziv de către stat în anul 1958, fără titlu, nemișcătorul

nefiind naționalizat sau expropriat. Pretind reclamanții că prin abuz au fost

deposedați de singurul lor imobil ce avea destinația de locuință, astfel că au

fost încălcate prevederile art.8 și 10 din Constituția adoptată în anul 1948,

precum și art.480-481 C.civ.

Investită

inițial cu soluționarea cauzei, Judecătoria Tulcea, prin încheierea din 20

ianuarie 1999, s-a desesizat și a trimis dosarul la Judecătoria Constanța,

urmare a strămutării cauzei dispusă de Curtea Supremă de Justiție – Secția

civilă prin încheierea nr.4421 din 11 decembrie 1998.

La

rândul său, Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr.10455 din 17 iunie

1999, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța, motivând că

bunul revendicat de reclamanți are o valoare mai mare de 150.000.000 lei.

Tribunalul

Constanța, prin sentința civilă nr.48 din 27 ianuarie 2000 a admis acțiunea form

ulată de reclamanții C.A., C.F., C.V., M.L.M.și O.G.și a obligat pe pârâții

Consiliul județean Tulcea, Consiliul Local Tulcea, Municipiul Tulcea prin

Primar și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea să le lase în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Municipiul Tulcea, str.9

Mai, nr.4. Prin aceeași sentință au fost respinse ca nefondate excepțiile

privind inadmisibilitatea acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a

Consiliul Local al Municipiului Tulcea și ca fără obiect excepția lipsei

calității procesuale  pasive a Primăriei Tulcea.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut și motivat că prin actul de partaj de

ascendent autentificat prin procesul-verbal nr.2572/31 decembrie 1947 de

Tribunalul Tulcea și transcris sub nr.4889 din 31 decembrie 1947 la același

tribunal, A.C.a împărțit averea imobiliară către copii săi: E.C., I.C., N.C.,

F.C.și A. C., toți majori. La pct.VI din actul de partaj de ascendent este

menționat imobilul din Tulcea, str.Paul Stătescu nr.4, compus din casă și

curte, iar din adresa nr.12403/27 ianuarie 1995 eliberată de Primarul

municipiului Tulcea rezultă că fosta stradă Paul Stătescu poartă în prezent

denumirea de str.9 Mai și că imobilul revendicat de reclamant se află în

administrarea pârâtului Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea.

Din

certificatul de moștenitor nr.2238/6 octombrie 1994 eliberat de  Notariatul de

Stat al Sectorului 2 București rezultă că defunctul C.E.a fost succedat de

reclamanta O.G.; cu certificatul de moștenitor nr.913 din 7 iulie 1997 emis de

Notariatul de Stat al Sectorului 1 București s-a dovedit că defunctul C. a fost

moștenit de reclamanta M.L.M.; din certificatul de moștenitor nr.1833 din 7

octombrie 1992 al Notariatului de Stat Local sector 4-București rezultă că de

pe urma defunctului C.I. a rămas ca moștenitoare reclamanta C.V.. Tribunalul a

conchis că toți reclamanții se legitimează procesual activ.

Cu

referire la preluarea de către stat a bunului nemișcător instanța de fond a

reținut din probele administrate că imobilul nu a format obiectul exproprierii

sau naționalizării, iar apărarea pârâților conform căreia titlul statului a

fost constituit legal în baza art.III din Decretul nr.218/1960 și a Decretului

nr.712/1966, a fost înlăturată ca neavenită, preluarea bunului fiind calificată

ca abuzivă în raport de prevederile Constituției din 1948 și art.480 C.civ.

Apelul

declarat împotriva acestei hotărâri de pârâtul Consiliul județean Tulcea a fost

admis de Curtea de Apel Constanța, care, prin decizia civilă nr.44/C din 18

martie 2002, a schimbat în tot sentința Tribunalului Constanța în sensul că a

respins ca nefondată acțiunea reclamanților.

Pentru

a decide astfel instanța de apel a motivat că cel ce revendică trebuie să aibă,

în afara capacității și calității procesuale, un titlu legal care să-l

îndreptățească să stea în proces.În speță, actul de partaj depus la dosar nu

reprezintă titlu de proprietate. El consființește voința autorului, C.A., în

legătură cu împărțirea averii sale, către fiecare copil. A mai reținut instanța

de apel că reclamanților li s-a pus în vedere la mai multe termene de judecată

să prezinte actele de proprietate pentru imobilul revendicat, însă nu au putut

să facă această dovadă.

Împotriva

deciziei dată în apel prin care s-a schimbat în tot  sentința tribunalului, în

termen legal au declarat recurs reclamanții C.A., O.G., C.F., C.V. și M.L.

(ultimii trei recurenți atât în nume propriu, cât și în calitate de moștenitori

ai reclamantului C.N. – decedat la 26 iulie 2000) care au criticat soluția

Curții de Apel Constanța ca fiind nelegală și netemeinică.

În

dezvoltarea recursului au fost invocate următoarele motive de casare: instanța

de apel a dat o interpretare eronată prevederilor art.795 alin.1 C. civ.

deoarece împărțeala de ascendent între vii este un act juridic solemn, care,

sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să îmbrace formele prevăzute pentru

donații și trebuie acceptată expres, în aceeași formă, de toți donatarii; actul

de partaj de ascendent depus la dosar face dovada proprietății asupra bunului

cât timp el a fost transcris în registrul de transcripțiuni, iar pârâții nu au

invocat vreuna din cauzele de ineficacitate ale actului; reclamanții invocă în

recurs certificatul nr.3721/24 martie 1928, emis de fostul Minister al

Instrucțiunii prin care se atestă că imobilul a fost proprietatea autorului

lor, este liber de ipotecă și că “titlurile de proprietate ce le-a depus la

Casa de Credit și Ajutor nu se pot restitui, fiind trimise la Moscova cu

tezaurul Statului, conform Încheierii Consiliului de Miniștrii din 1918”;

recurenții critică omisiunea instanței de apel de a pune în discuție excepția

lipsei calității procesuale active, pentru lipsa unui titlu legal, excepție

reținută fără dezbateri, direct în considerentele deciziei, astfel că

reclamanții au fost lipsiți de orice mijloc de apărare; recurenții-reclamanți

au susținut că în apel au fost “șicanați”, pornind de la repunerea pe rol de

două ori a cauzei, continuând cu suspendarea nelegală a judecății și culminând

cu soluția de respingere a acțiunii pentru un motiv ce nu a constituit motiv de

dezbateri.

Recursul

este fondat în sensul considerentelor care succed:

Prin

înscrisul intitulat “Act de partaj de ascendent” autentificat sub nr.2572 din

31 decembrie 1947 de Tribunalul județului Tulcea – Secția I a și transcris sub

nr.4889 din 31 decembrie 1947 la același tribunal (filele 6-9 dosar Judecătoria

Tulcea) autorul recurenților-reclamanți – A.C.– a dispus împărțirea averii sale

către toți descendenții săi – fii, majori la data  întocmirii actului, care au

acceptat donația tatălui lor, așa cum rezultă din semnăturile depuse pe act,

precum și din consemnările judecătorului de ședință a tribunalului care a

autentificat înscrisul.

În

actul solemn analizat, la pct.VI, A.C.a donat fiilor săi “una casă situată în

orașul Tulcea, str.Paul Stătescu, nr.4, construită din piatră și cărămidă,

acoperită cu țiglă, cu canalizare, lumină electrică, cu curte împrejmuitoare”.

În același înscris donatorul a menționat că “toate imobilele descrise în act

sunt proprietatea mea absolută prin acte de vânzare autentificate și transcrise

pe numele meu, atât la Tribunalul Tulcea, cât și Tribunalul Constanța. Asupra

acestei averi imobiliare  nu am nici o datorie către vreo instituție de credit,

bancară sau de  stat...”.

Soluția

dată de Curtea de Apel Constanța în apelul pârâtului Consiliul Județean Tulcea

este greșită și constituie rodul unei duble erori. Prima, constă în aceea că

instanța a pus în discuția părților numai aspectul privind elementele de identificare

numerică ale imobilului (str.Paul Stătescu nr.2 ori str.Paul Stătescu nr.4 –

încheierea din 25 februarie 2002 – fila 97), nu și forța probantă a actului

exibat de reclamanți și cu care ei își justifică calitatea procesuală activă

dedusă din dreptul de proprietate asupra imobilului, chestiune care nu a format

obiectul unei dezbateri judiciare și asupra căreia instanța de apel a hotărât

fară a o pune în discuția părților.

De

altfel, deși instanța de apel a soluționat litigiul în temeiul unei excepții

procedurale, constatând că, în lipsa titlului de proprietate, reclamanții nu

își justifică calitatea procesuală activă, a respins totuși acțiunea în

revendicare ca nefondată, obstaculând accesul reclamanților la o nouă judecată

în cazul existenței titlului, așa încât, și sub acest aspect, decizia

pronunțată este greșită cel puțin pentru contradicția dintre considerente și

soluție (dispozitiv).

A

doua eroare de judecată săvârșită în apel constă în  confuzia pe care instanța

a făcut-o între actul de partaj voluntar și partajul de ascendent. Împărțeala

de ascendent este actul juridic, între vii sau din cauză de moarte, prin  care

un ascendent divide, în tot  sau în parte, bun urile sale între eventualii săi

moștenitori din clasa descendenților, creînd între ei, prin acel act, raporturi

de împărțeală.

Împărțeala

(partajul) de ascendent este un act juridic solemn și face parte din categoria

actelor care, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să îmbrace formele

stabilite de lege. Din acest punct de vedere C.civ. deosebește între împărțeala

testamen tară și împărțeala prin act între vii.

În

speța dedusă judecății se constată că prin “actul de partaj de ascendent” din

31 decembrie 1947 autorul A.C. a respectat prevederile art.795 alin.1 și

art.813 din C.civ., deoarece, făcând o împărțeală prin act între vii, ea a fost

realizată în forma autentică prevăzută pentru donații și a  fost acceptată, în

aceeași formă și prin același act, de toți donatarii descendenți. Partajul de

ascendent încheiat la 31 decembrie 1947 reprezintă un act juridic mixt,

întrucât el cuprinde atât o donație, cât și o împărțeală.

În

cauză, instanța nu putea refuza forța probantă pe  care o are actul prezentat

de reclamanți. Întrucât titlul inițial de proprietate asupra nemișcătorului pe

care l-a avut donatorul A.C.nu se mai află în țară (dovada de  la fila 21

recurs) și cum pârâții nu au contestat calitatea de proprietar a donatorului

ori nu au invocat în tot cursul procesului nici una din cauzele de

ineficacitate a împărțelii de ascendent, înscrisul exibat de reclamanți face

dovada deplină a dreptului de proprietate asupra imobilului.

Totodată,

se constată că partajul de ascendent realizat de A. C., fiind făcut prin act

autentic între vii și transcris, are un dublu efect: unul translativ de

proprietate întrucât prin intermediul actului bunul imobil a ieșit irevocabil

din patrimoniul lui A.C.și s-a transmis reclamanților descendenți, ce se

legitimează în proces în calitatea lor de don atari și nu de moștenitori; prin

transcriere, actul devine opozabil față de terți, inclusiv față de pârâții în

cauză.

Față

de cele ce  preced, recursul reclamanților se privește ca fondat și urmare a

admiterii lui, va fi casată decizia dată de Curtea de Apel Constanța, iar

conform art.313 C.proc.civ., pentru o mai bună administrare a justiției, cauza

va fi trimisă pentru rejudecare unei instanțe de același grad – Curtea de Apel

Brașov, care se va preocupa de soluționarea motivelor de apel formulate de

pârâtul Consiliul Județean Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamanții  C.A., C.F., C.V., M.L.M.și O.G.împotriva

deciziei nr.44/C din 18 martie 2002 a Curții de Apel Constanța, Secția civilă.

Casează

decizia recurată și, în temeiul art.313 din C.proc.civ., trimite cauza Curții

de Apel Brașov pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 mai 2003.