ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3826/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta D.A. a chemat în judecată pe pârâta SC V.S.N. SA; solicitând Tribunalului Tulcea, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată la data de 14 februarie 2006, să dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei de soluționare a notificărilor privind restituirea imobilului situat în Bădila – Niculițel (teren în suprafață de 4000 mp și construcții, casa de locuit și anexe gospodărești, precum și a bunurilor mobile indicate în notificare. La termenul din 22 iunie 2006 a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă și Agenția Domeniilor Statului. Urmare a decesului reclamantei, intervenit în timpul procesului, a fost introdusă în cauză D.N.D., moștenitoarea defunctei D.A.

Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 484 din 29 martie 2007, a admis acțiunea, a dispus obligarea pârâtelor la restituirea în natură a imobilului, teren și construcții, în valoare de 123.900 RON, identificat în expertiza L.G.V. și la plata sumei de 500 RON, contravaloarea construcției demolate și a dispus obligarea pârâtei A.D.G. de a emite decizie care să conțină oferta de acordare a despăgubirilor „aferente imobilelor preluate abuziv pentru inventarul agricol”. Pârâtele au fost obligate în solidar la 4.500 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. Instanța a reținut calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilele și inventarul agricol preluate abuziv din patrimoniul autorului său, D.A., faptul că aceasta a urmat procedura prealabilă a notificării unității deținătoare SC V.S.N.

S. A., societatea privatizată integral în anul 2000, procedură nefinalizată prin emiterea unei decizii motivate. În cursul cercetării judecătorești s-a stabilit că pârâta A.D.G. a reziliat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni și a devenit acționar minoritar al societății, fiind aplicabile prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind restituirea în natură a imobilelor individualizate și evaluate prin raportul de expertiză efectuat în cauză, cu excepția unor anexe gospodărești ce au fost demolate, pentru care, potrivit art. 10 din lege, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. A apreciat instanța că pentru bunurile reprezentând inventarul agricol devin aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (4) din lege, în sensul că instituția implicată în privatizare va propune, prin decizie, acordarea de despăgubiri.

Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului, potrivi deciziei nr. 307/c 1 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța. Criticile apelantei vizau greșita obligare a acesteia, alături de SC V.S.N. SA la restituirea în natură a imobilului și la celelalte măsuri stabilite în sarcina acesteia de către tribunal și prematuritatea cererii de chemare în judecată, în sensul că numai după emiterea deciziei motivate, instanța poate dispune restituirea în natură. Instanța de apel a înlăturat criticile menționate, cu motivarea că apelanta are calitate procesuală, ca instituție implicată în privatizare și care dispune asupra măsurilor reparatorii prin echivalent atunci când nu se pot restitui în natură bunurile (inventarul agricol și construcția demolată).

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, s-a reținut, în esență, că instanța poate să dispună ea însăși, în mod direct, restituirea în natură a imobilului, atât în cazul în care constată nelegalitatea deciziei/dispoziției emise de unitatea deținătoare, cât și în cazul când unitatea deținătoare nu s-a pronunțat în termenul prevăzut de lege cu privire la pretențiile reclamantului, care a uzat de procedurile de restituire reglementate de lege. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelanta pârâtă Agenția Domeniilor Statului, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru următoarele motive: - Potrivit art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, competența de soluționare a cererii de retrocedare, atunci când este posibilă restituirea în natură, revine organelor de conducere ale societății deținătoare, instanțele anterioare nestabilind care este unitatea notificată și care are obligația de a o soluționa și dispunând nelegal obligarea ambelor pârâte la restituirea în natură a imobilului. - Ambele instanțe au pronunțat hotărârile judecătorești fără a ține seama de faptul că: notificarea a fost depusă în copie xerox; petenta nu dovedește că este succesoarea fostului proprietar, nu a depus actele de proprietate și nu probează preluarea abuzivă. - Cererea de acordare a despăgubirii a fost admisă cu nerespectarea art. 6 din Legea nr. 10/2001.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Criticile referitoare la nedepunerea de către reclamantă ale actelor doveditoare ale calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 (de altfel neîntemeiate față de înscrisurile depuse în primă instanță) nu vor face obiectul analizei instanței de control judiciar, în condițiile în care au fost invocate inadmisibil (omisso medio) direct în recurs, fără să fi fost formulate prin motivele de apel. Întemeiat este motivul de ordine publică privind lipsa calității procesuale pasive a recurentei pârâte Agenția Domeniilor Statului.

S-a stabilit în primă instanță faptul că urmare a rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 88 din 19 decembrie 2000, Agenția Domeniilor Statului a redevenit în anul 2003 acționară la SC V.S.N. SA, în al cărei patrimoniu este evidențiat imobilul solicitat de reclamantă. Conform certificatului emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea (f. 181 dosar tribunal), la data pronunțării hotărârii în primă instanță, aportul A.D.G. la capitolul societății era de 529570 lei, sumă superioară valorii imobilului revendicat, stabilită prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză.

În această situație, unitatea deținătoare obligată la restituirea în natură a imobilului este, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, societatea comercială la care A.D.G., ca reprezentantă a statului, este acționar minoritar, valoarea acțiunilor deținute de aceasta fiind mai mare decât valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură a fost solicitată și dispusă de instanță. Rezoluțiunea parțială a contractului de privatizare, producând efecte ex tunc cu caracter retroactiv, din perspectiva prevederilor legii speciale de reparație A.D.G.

are doar calitatea de acționar al societății comerciale care este unitatea deținătoare, neavând nici o obligație specifică actului normativ analizat, respectiv de restituire în natură sau de propunere a măsurilor reparatorii prin echivalent, singura entitate obligată la măsurile reparatorii fiind unitatea deținătoare definită de art. 21 din Legea nr. 10/2001, în speță SC V.S.N. De altfel, aceasta din urmă, în calitate de unitate deținătoare, a achiesat la hotărârea pronunțată în primă instanță, neexercitând căile de atac și, potrivit procesului-verbal încheiat la data de 11 decembrie 2007, înscris depus în recurs, a procedat la predarea imobilului către reclamantă. Și dispoziția privind obligarea A.D.G.

la emiterea deciziei care să conțină oferta de acordare de despăgubiri pentru inventarul agricol este rezultatul interpretării și aplicării greșite a prevederilor Legii nr. 10/2001. Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (4), reținute de instanțele anterioare în argumentarea soluției privind inventarul agricol, pentru instalațiile și utilajele preluate odată cu imobilul și care sunt evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale integral privatizate, se va propune acordarea de despăgubiri prin decizia entității implicată în privatizare. Textul de lege citat impune îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume ca astfel de bunuri (imobile prin destinație definite de art. 468 alin. (2) C. civ.

ca fiind bunurile mobile care „s-au pus de proprietar pentru serviciul și exploatarea fondului”, de natura celor solicitate de reclamantă) să existe, respectiv să nu fi fost înlocuite, casate sau distruse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și ca ele să fie evidențiate în patrimoniul unor societăți privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2). Or, în prezenta cauză, cea de-a doua condiție în mod cert nu este îndeplinită, unitatea deținătoare a imobilului împreună cu care a fost preluat și inventarul agricol nefiind o societate comercială integral privatizată, pentru ca entitatea implicată în privatizarea acesteia să fie ținută la emiterea deciziei prevăzută de art. 6 alin. (4). În această situație, pentru inventarul agricol, pot deveni aplicabile prevederile art. 6 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, conform cărora unitatea deținătoare a imobilului restituibil în natură va dispune prin decizie/dispoziție și restituirea bunurilor mobile devenite imobile prin destinație, „în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse”.

Deși, față de considerentele prezentate, Curtea constată întemeiat motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a A.D.G. în cauza dedusă judecății și incidența cazului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care este unul din cazurile de modificare, soluția modificării hotărârilor anterioare nu este posibilă în această etapă procesuală, nefiind stabilite împrejurările de fapt referitoare la existența sau inexistența fizică a inventarului agricol în patrimoniul unității deținătoare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, împrejurări de fapt ce presupun administrarea de probatorii sub acest aspect, în funcție de care să se determine aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 în sarcina pârâtei SC V.S.N.

S.A. În baza dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării apelului declarat de A.D.G., instanța de trimitere urmează să aibă în vedere și prevederile art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 307 din 1 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță de apel pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2008.