ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3826/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta D.A. a chemat în judecată

pe pârâta SC V.S.N. SA; solicitând Tribunalului Tulcea, pe rolul căruia cauza a

fost înregistrată la data de 14 februarie 2006, să dispună obligarea pârâtei la

emiterea deciziei de soluționare a notificărilor privind restituirea imobilului

situat în Bădila – Niculițel (teren în suprafață de 4000 mp și construcții,

casa de locuit și anexe gospodărești, precum și a bunurilor mobile indicate în

notificare.

La termenul din 22 iunie 2006 a fost

introdusă în cauză, în calitate de pârâtă și Agenția Domeniilor Statului.

Urmare a decesului reclamantei,

intervenit în timpul procesului, a fost introdusă în cauză D.N.D.,

moștenitoarea defunctei D.A.

Tribunalul Tulcea, prin sentința

civilă nr. 484 din 29 martie 2007, a admis acțiunea, a dispus obligarea

pârâtelor la restituirea în natură a imobilului, teren și construcții, în

valoare de 123.900 RON, identificat în expertiza L.G.V. și la plata sumei de

500 RON, contravaloarea construcției demolate și a dispus obligarea pârâtei A.D.G.

de a emite decizie care să conțină oferta de acordare a despăgubirilor

„aferente imobilelor preluate abuziv pentru inventarul agricol”.

Pârâtele au fost obligate în solidar

la 4.500 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Instanța a reținut calitatea

reclamantei de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001 pentru imobilele și inventarul agricol preluate abuziv din

patrimoniul autorului său, D.A., faptul că aceasta a urmat procedura prealabilă

a notificării unității deținătoare SC V.S.N. S. A., societatea privatizată

integral în anul 2000, procedură nefinalizată prin emiterea unei decizii

motivate.

În cursul cercetării judecătorești

s-a stabilit că pârâta A.D.G. a reziliat contractul de vânzare-cumpărare de

acțiuni și a devenit acționar minoritar al societății, fiind aplicabile

prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind restituirea în

natură a imobilelor individualizate și evaluate prin raportul de expertiză

efectuat în cauză, cu excepția unor anexe gospodărești ce au fost demolate,

pentru care, potrivit art. 10 din lege, măsurile reparatorii se stabilesc prin

echivalent.

A apreciat instanța că pentru

bunurile reprezentând inventarul agricol devin aplicabile dispozițiile art. 6

alin. (4) din lege, în sensul că instituția implicată în privatizare va

propune, prin decizie, acordarea de despăgubiri.

Sentința a rămas definitivă prin

respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâta Agenția Domeniilor

Statului, potrivi deciziei nr. 307/c 1 octombrie 2007 a Curții de Apel

Constanța.

Criticile apelantei vizau greșita

obligare a acesteia, alături de SC V.S.N. SA la restituirea în natură a

imobilului și la celelalte măsuri stabilite în sarcina acesteia de către

tribunal și prematuritatea cererii de chemare în judecată, în sensul că numai

după emiterea deciziei motivate, instanța poate dispune restituirea în natură.

Instanța de apel a înlăturat

criticile menționate, cu motivarea că apelanta are calitate procesuală, ca

instituție implicată în privatizare și care dispune asupra măsurilor

reparatorii prin echivalent atunci când nu se pot restitui în natură bunurile

(inventarul agricol și construcția demolată).

Referitor la cel de-al doilea motiv

de apel, s-a reținut, în esență, că instanța poate să dispună ea însăși, în mod

direct, restituirea în natură a imobilului, atât în cazul în care constată

nelegalitatea deciziei/dispoziției emise de unitatea deținătoare, cât și în

cazul când unitatea deținătoare nu s-a pronunțat în termenul prevăzut de lege

cu privire la pretențiile reclamantului, care a uzat de procedurile de

restituire reglementate de lege.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs apelanta pârâtă Agenția Domeniilor Statului, criticând-o ca

fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., pentru următoarele motive:

- Potrivit art. 21 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 10/2001, competența de soluționare a cererii de retrocedare,

atunci când este posibilă restituirea în natură, revine organelor de conducere

ale societății deținătoare, instanțele anterioare nestabilind care este

unitatea notificată și care are obligația de a o soluționa și dispunând nelegal

obligarea ambelor pârâte la restituirea în natură a imobilului.

- Ambele instanțe au pronunțat

hotărârile judecătorești fără a ține seama de faptul că: notificarea a fost

depusă în copie xerox; petenta nu dovedește că este succesoarea fostului

proprietar, nu a depus actele de proprietate și nu probează preluarea abuzivă.

- Cererea de acordare a despăgubirii

a fost admisă cu nerespectarea art. 6 din Legea nr. 10/2001.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea constată că recursul este fondat în limitele și pentru

considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Criticile referitoare la nedepunerea

de către reclamantă ale actelor doveditoare ale calității de persoană

îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 (de altfel

neîntemeiate față de înscrisurile depuse în primă instanță) nu vor face

obiectul analizei instanței de control judiciar, în condițiile în care au fost

invocate inadmisibil (omisso medio) direct în recurs, fără să fi fost formulate

prin motivele de apel.

Întemeiat este motivul de ordine

publică privind lipsa calității procesuale pasive a recurentei pârâte Agenția Domeniilor

Statului.

S-a stabilit în primă instanță

faptul că urmare a rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni

nr. 88 din 19 decembrie 2000, Agenția Domeniilor Statului a redevenit în anul

2003 acționară la SC V.S.N. SA, în al cărei patrimoniu este evidențiat imobilul

solicitat de reclamantă.

Conform certificatului emis de

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea (f. 181 dosar

tribunal), la data pronunțării hotărârii în primă instanță, aportul A.D.G. la

capitolul societății era de 529570 lei, sumă superioară valorii imobilului

revendicat, stabilită prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză.

În această situație, unitatea

deținătoare obligată la restituirea în natură a imobilului este, potrivit

dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 republicată,

societatea comercială la care A.D.G., ca reprezentantă a statului, este

acționar minoritar, valoarea acțiunilor deținute de aceasta fiind mai mare

decât valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură a fost

solicitată și dispusă de instanță.

Rezoluțiunea parțială a contractului

de privatizare, producând efecte ex tunc cu caracter retroactiv, din

perspectiva prevederilor legii speciale de reparație A.D.G. are doar calitatea

de acționar al societății comerciale care este unitatea deținătoare, neavând

nici o obligație specifică actului normativ analizat, respectiv de restituire

în natură sau de propunere a măsurilor reparatorii prin echivalent, singura

entitate obligată la măsurile reparatorii fiind unitatea deținătoare definită

de art. 21 din Legea nr. 10/2001, în speță SC V.S.N.

De altfel, aceasta din urmă, în

calitate de unitate deținătoare, a achiesat la hotărârea pronunțată în primă

instanță, neexercitând căile de atac și, potrivit procesului-verbal încheiat la

data de 11 decembrie 2007, înscris depus în recurs, a procedat la predarea

imobilului către reclamantă.

Și dispoziția privind obligarea

A.D.G. la emiterea deciziei care să conțină oferta de acordare de despăgubiri

pentru inventarul agricol este rezultatul interpretării și aplicării greșite a

prevederilor Legii nr. 10/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin.

(4), reținute de instanțele anterioare în argumentarea soluției privind

inventarul agricol, pentru instalațiile și utilajele preluate odată cu imobilul

și care sunt evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale integral

privatizate, se va propune acordarea de despăgubiri prin decizia entității

implicată în privatizare.

Textul de lege citat impune

îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume ca astfel de bunuri (imobile

prin destinație definite de art. 468 alin. (2) C. civ. ca fiind bunurile mobile

care „s-au pus de proprietar pentru serviciul și exploatarea fondului”, de

natura celor solicitate de reclamantă) să existe, respectiv să nu fi fost

înlocuite, casate sau distruse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001

și ca ele să fie evidențiate în patrimoniul unor societăți privatizate, altele

decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2).

Or, în prezenta cauză, cea de-a doua

condiție în mod cert nu este îndeplinită, unitatea deținătoare a imobilului

împreună cu care a fost preluat și inventarul agricol nefiind o societate

comercială integral privatizată, pentru ca entitatea implicată în privatizarea

acesteia să fie ținută la emiterea deciziei prevăzută de art. 6 alin. (4).

În această situație, pentru

inventarul agricol, pot deveni aplicabile prevederile art. 6 alin. (2) și (3)

din Legea nr. 10/2001, conform cărora unitatea deținătoare a imobilului

restituibil în natură va dispune prin decizie/dispoziție și restituirea

bunurilor mobile devenite imobile prin destinație, „în afară de cazul în care

au fost înlocuite, casate sau distruse”.

Deși, față de considerentele

prezentate, Curtea constată întemeiat motivul de recurs privind lipsa calității

procesuale pasive a A.D.G. în cauza dedusă judecății și incidența cazului

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care este unul din cazurile de

modificare, soluția modificării hotărârilor anterioare nu este posibilă în

această etapă procesuală, nefiind stabilite împrejurările de fapt referitoare

la existența sau inexistența fizică a inventarului agricol în patrimoniul

unității deținătoare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

împrejurări de fapt ce presupun administrarea de probatorii sub acest aspect,

în funcție de care să se determine aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 alin.

(2) și (3) din Legea nr. 10/2001 în sarcina pârâtei SC V.S.N. S.A.

În baza dispozițiile art. 312 alin.

(1)-(3) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Curtea va

admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării apelului

declarat de A.D.G., instanța de trimitere urmează să aibă în vedere și prevederile

art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Domeniilor Statului

împotriva deciziei nr. 307 din 1 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță de apel pentru

rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2008.