ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 117/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 117/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,
constată următoarele :
Prin acțiunea înregistrată la
data de 12 februarie 2004 reclamantele SC S.N. și SC 2 N.C. SRL București au
chemat în judecată pârâta A.D.S. solicitând ca în baza sentinței ce se va
pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 11.316.000.000 lei
cu titlu de pretenții reprezentând contravaloare plantație vie (butuci,
spalieri, sârmă) de pe 49,52 ha teren vie.
Prin aceiași cerere
reclamantele au chemat în judecată și pe proprietarii de teren respectiv
pârâții: C.M., și C.N., R.F., Mănăstirea Saon, Mănăstirea Cocoș și P.A.,
solicitând să se dispună instituirea unui drept de retenție asupra unei
plantații de vie în suprafață de 49,52 ha teren proprietatea acestora conform
titlurilor pe care le dețin.
În susținerea cererii
reclamantele arată că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 88 din 19
decembrie 2000 s-a vândut pachetul majoritar de acțiuni 174,795%) de către A.D.S.
către SC 2 N.C. SRL București și A.S.S.N. astfel încât capitalul privat este deținut
în această proporție de cumpărătoare, evaluarea sa având în vedere și
contravaloarea prestațiilor de vie de pe 586 ha teren.
Comisiile comunei
Niculițel de fond funciar, au propus și emis titluri de proprietate în fermele
ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare acțiuni și concesionare
fermele C., B., T., fără însă să fi fost avizate de A.D.S. astfel încât,
proprietarii au fost împroprietăriți cu aceste terenuri.
Se susține că,
proprietarii au refuzat să respecte contractul de concesionare nr. 88 din 19
decembrie 2000, refuzând să încheie și contracte de arendare, contracte de
natură a crea prejudicii până la soluționarea pe cale amiabilă și deoarece
acești proprietari ai celor 49,52 ha teren au cerut să li se permită să-și
lucreze singuri terenurile, reclamantele solicitând a se dispune obligarea
pârâtei A.D.S. la restituirea contravalorii plantațiilor de vie existente pe
terenuri și a căror valoare să fie stabilită de efectuarea unei expertize de
specialitate.
Până la soluționarea
și executarea creanței, reclamantele au solicitat a se dispune asupra
instituirii unui drept de retenție pe aceste plantații indicându-se ca temei de
drept dispozițiile art. 1348 C. civ. și art. 32 alin. (4) din Legea nr. 99/1999.
La data de 3 martie
2004, la dosarul cauzei s-a depus cerere de intervenție în interes propriu de
către SC A. SRL Niculițel care susține că a fost împroprietărită în baza Legii
nr. 1/2000 și este legal a se preda Primăriei Niculițel suprafața de 95,53 ha
teren cu vii pentru a fi retrocedate celor în drept, fără a fi real că, această
suprafață de teren ar face obiectul vreunui contract de vânzare-cumpărare.
Mai arată
intervenienta că dispozițiile H.G. nr. 834/1991 au fost respectate, iar
contractele de concesiune, între care și cel intervenit între A.D.S. și SC 2
N.C. SRL București, prevede cauza conform căreia ambele părți sunt de acord ca,
în cazul în care se va reconstitui dreptul de proprietate pe această
proprietate se diminuează atât suprafața concesionată cât și redevența.
Pârâta A.D.S. prin
apărările făcute a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivând
că nu mai deține în proprietate suprafața de 49,52 ha teren vie care se află în
administrarea reclamanților și care a fost predată Comisiei locale de aplicare
a legilor fondului funciar Niculițel, urmare aplicării Legii nr. 1/2000 și
conform Legii nr. 268/2001 au fost emise titluri de proprietari.
Mai arată că nu
operează obligația de a garanta pe reclamanta SC 2 N.C. SRL contra evicțiunii
rezultând din fapta personală și, prin urmare de a plăti valoarea părților de
care a evins cumpărătorul, față de conținutul dispoziției cuprinsă în art. 4.3
din contractul de concesiune.
Ulterior reclamantele
au renunțat la capătul de cerere privind instituirea dreptului de retenție, iar
SC V.S.N. SA și-a majorat câtimea pretențiilor la suma de 15.321.128.491 lei.
Tribunalul
Tulcea prin sentința nr. 2279 din 18 noiembrie 2004 a respins excepția lipsei
calității procesuale pasive a A.D.S. și a admis excepția lipsei calității
procesuale active a SC 2 N.C. SRL București cu consecința respingerii acțiunii
formulate de cea din urmă reclamantă.
Prin aceiași hotărâre
s-a respins acțiunea formulată ca nefondată, cât și cererea de intervenție în
interes propriu ca rămase fără obiect, reclamantele fiind obligate la plata
cheltuielilor de judecată către pârâtul R.F.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de fond a reținut pe de o parte că A.D.S. conform
dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 268/2001 a preluat drepturile și
obligațiile instituțiilor implicate în privatizarea în agricultură preluând și
cesiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 88/2000 subrogându-se legal în
drepturile Ministerului Agriculturii, iar pe de altă parte s-a avut în vedere
că SC 2 N.C. SRL prin contractul de vânzare-cumpărare a dobândit un drept de
proprietate asupra unui pachet de acțiuni, iar prin cererea de chemare în
judecată se solicită contravaloarea unor bunuri care sunt incluse în capitalul
social al societății.
Suprafața de 49,52 ha
constituie proprietatea SC S.N. SA care este o persoană juridică distinctă de
acționarii care o compun respectiv SC 2 N.C. SRL București.
Pe fondul cauzei
potrivit art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001 legal A.D.S.-ul împreună cu O.N.C.G.C.
a inventariat terenurile agricole ce fac obiectul reconstituirii dreptului de
proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 cu referire la Legea nr. 1/2000
modificată și completată astfel că, în mod legal s-a procedat la predarea către
Comisia locală a Primăriei Niculitel a suprafeței de 155,38 ha teren, din care
suprafața de 112,5 ha reprezintă teren vie, o obligație legală.
În atare
condiții, s-a apreciat că, nu operează obligația A.D.S. de a garanta reclamanta
contra evicțiunii rezultând din fapta personală, și deci de a plăti valoarea
plății de care a fost evins cumpărătorul, întrucât potrivit art. 4.3 din contractul
de concesiune acestea au prevăzut diminuarea
suprafeței
concesionate în cazul în care exista revendicări în baza legilor de fond
funciar, precum și recalcularea redevenței proporțional cu suprafața rămasă în
urma revendicării.
S-a înlăturat
afirmația reclamantei referitoare la existența unei suprafețe de teren de 200
ha teren vie ce nu a făcut obiectul contractului de concesiune și care ar putea
face obiectul retrocedării, fiind apreciat ca nedovedit cu atât mai mult cu cât
în inventarierea făcută terenurilor nu este evidențiată și respectiva suprafață
de teren.
Apelul promovat de
reclamante a fost respins prin Decizia nr. 197 din 27 iunie 2005 a Curții de
Apel Constanța.
În motivarea
soluției, instanța de control judiciar a reținut că nu sunt motive pentru a
dispune reformarea hotărârii deoarece, în speță, nu operează obligația pârâtei
de a o garanta pe reclamantă contra evicțiunii rezultată din fapta personală
față de dispozițiile cuprinse în art. 4.3 din contractul de concesiune nr. 88/2000,
în care s-a prevăzut diminuarea suprafeței concesionate.
Înalta Curte de
Casație și Justiție prin decizia nr. 2229 din 15 iunie 2006 a casat hotărârea
dată în apel și a trimis cauza spre rejudecare cu motivarea că s-a analizat
numai problema răspunderii pentru evicțiune a vânzătorului în cadrul
contractului de concesionare, în loc să clarifice adevărata situație de fapt
privind existența plantațiilor de vie pe terenul reclamantelor, anterior
punerii în aplicare a Legii nr. 1/2000 și fără a fi examinate protocoalele de
predare-primire intervenite între părți pentru a stabili cu certitudine
existența sau inexistența la acea dată a plantațiilor de vie.
În apel după casare,
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios
administrativ și fiscal prin decizia nr. 134 din 7 iunie 2007 a respins apelul
ca nefondat.
Respectând
indicațiile date în decizia de casare, s-a dispus efectuarea unor expertize de
specialitate, s-au examinat protocoalele încheiate între părți și pe baza
acestor probatorii s-a stabilit că la momentul încheierii contractului de
concesiune nr.88 din 19 decembrie 2000, cu certitudine existau plantații de vie
(butuci, spalieri, sârmă) pretinse în echivalent prin acțiune, pe suprafața de
49,52 ha teren, care însă erau amortizate integral, reclamantele apelante
neputând beneficia de posibilitatea obținerii cu titlu de pretenții a
contravalorii acestora.
Cu petiția
înregistrată la data de 14 august 2007 reclamantele au declarat recurs
împotriva deciziei pronunțate în apel după casare, criticile făcând referire la
aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.
proc. civ.
Astfel se susține că
în mod greșit instanța de apel a apreciat că amortizarea integrală a plantației
de vie are relevanță în cauză, întrucât trebuie avută în vedere valoarea de
piață a plantației de vie de pe terenul retrocedat și că prin predarea acestor
suprafețe de teren A.D.S. a dispus liber de activele aflate în proprietatea
exclusivă a societății, fără a plăti vreo despăgubire fapt ce echivalează cu o
adevărată expropriere.
Întrucât din cuprinsul
recursului rezultă că în criticile formulate reclamantele fac referire la toate
părțile în litigiu li s-a pus în vedere să precizeze cadrul procesual pasiv
față de faptul că acestea au renunțat la judecată, încă din primul ciclu
procesual în fața primei instanțe, iar aceasta a luat act de renunțarea la
capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție asupra terenului
de 49,52 ha plantație de vie.
Recurentele nu au
înțeles să-și precizeze poziția privind cadrul procesual pasiv astfel că față
de cele arătate și având în vedere poziția părților implicate se va admite
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.M. și N., Mănăstirea
Cocoș, Mănăstirea Saon, P.A. și R.F.
Pe fondul recursului se reține că nu se justifică
criticile formulate.
Astfel potrivit art. 9
din H.G. nr. 626/2001 „Terenurile cu destinație agricolă a căror retrocedare se
solicită în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991 și
ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar se transmit de A.D.S. comisiilor locale pe bază de
protocol, la cererea comisiilor județene.
In temeiul acestor
dispoziții, A.D.S. a încheiat protocoale prin care a predat Comisiei locale de
aplicare a legilor fondului funciar Niculițel suprafața totală de 155,38 ha
teren agricol din care și suprafața totală de 112,85 ha vie.
Din actele dosarului,
rezultă că pe suprafața de 49,52 ha predate societatea reclamantă a efectuat
anterior predării investiției de plantații de viță de vie.
Regimul juridic al
terenurilor care au făcut obiectul protocoalelor este reglementat de legile
fondului funciar situație în care critica potrivit căreia valoarea justă a unui
activ este reprezentată de suma pentru care acesta ar putea fi schimbat de
bunăvoie între părți, în cadrul unei tranzacții cu prețul determinat obiectiv
nu are suport legal.
Astfel potrivit art. 19
din Legea nr. 1/2000 în cazul în care pe suprafețele de teren care fac obiectul
reconstituirii dreptului de proprietate se află investiții funcționale,
contravaloarea acestor investiții rămasă neamortizată se recuperează de noii
proprietari într-o perioadă de maximum 10 ani.
Din economia textelor
precitate rezultă că legiuitorul a prevăzut în mod expres faptul că se
recuperează valoarea rămasă neamortizată și nicidecum valoarea de piață.
Predarea de către A.D.S.
către comisiile locale de fond funciar a suprafeței de 49,52 ha teren vie s-a
realizat ca o obligație legală.
In speță nu poate
opera obligația intimatei A.D.S. de a garanta reclamanta contra evicțiunii
rezultând din fapta personală, și deci de a plăti valoarea părții de care a
fost evins cumpărătorul, întrucât în contractul de concesiune s-a prevăzut
diminuarea suprafeței concesionate în cazul în care există revendicări în baza
legilor de fond funciar, precum și recalcularea redevenței proporțional cu
suprafața rămasă în urma revendicării.
De altfel
investițiile pe aceste terenuri cu plantațiile de vie au fost efectuate în anul
1974 și, în consecință au fost amortizate până la momentul reconstituirii
dreptului de proprietate.
Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 312 C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.M., C.N., MĂNĂSTIREA COCOȘ,
MĂNĂSTIREA SAON, P.A. și R.F.
Respinge recursul
declarat de reclamantele SC V.S.N. SA și SC 2 N.C. SRL BUCUREȘTI, împotriva
deciziei nr. 134/COM din 7 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța,
secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Obligă
recurentele-reclamante la 3.570 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către
intimații-pârâți C.M. și C.N.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie
2009.