ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 117/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la data de 12 februarie 2004 reclamantele SC S.N. și SC 2 N.C. SRL București au chemat în judecată pârâta A.D.S. solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 11.316.000.000 lei cu titlu de pretenții reprezentând contravaloare plantație vie (butuci, spalieri, sârmă) de pe 49,52 ha teren vie. Prin aceiași cerere reclamantele au chemat în judecată și pe proprietarii de teren respectiv pârâții: C.M., și C.N., R.F., Mănăstirea Saon, Mănăstirea Cocoș și P.A., solicitând să se dispună instituirea unui drept de retenție asupra unei plantații de vie în suprafață de 49,52 ha teren proprietatea acestora conform titlurilor pe care le dețin.

În susținerea cererii reclamantele arată că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 88 din 19 decembrie 2000 s-a vândut pachetul majoritar de acțiuni 174,795%) de către A.D.S. către SC 2 N.C. SRL București și A.S.S.N. astfel încât capitalul privat este deținut în această proporție de cumpărătoare, evaluarea sa având în vedere și contravaloarea prestațiilor de vie de pe 586 ha teren. Comisiile comunei Niculițel de fond funciar, au propus și emis titluri de proprietate în fermele ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare acțiuni și concesionare fermele C., B., T., fără însă să fi fost avizate de A.D.S. astfel încât, proprietarii au fost împroprietăriți cu aceste terenuri.

Se susține că, proprietarii au refuzat să respecte contractul de concesionare nr. 88 din 19 decembrie 2000, refuzând să încheie și contracte de arendare, contracte de natură a crea prejudicii până la soluționarea pe cale amiabilă și deoarece acești proprietari ai celor 49,52 ha teren au cerut să li se permită să-și lucreze singuri terenurile, reclamantele solicitând a se dispune obligarea pârâtei A.D.S. la restituirea contravalorii plantațiilor de vie existente pe terenuri și a căror valoare să fie stabilită de efectuarea unei expertize de specialitate. Până la soluționarea și executarea creanței, reclamantele au solicitat a se dispune asupra instituirii unui drept de retenție pe aceste plantații indicându-se ca temei de drept dispozițiile art. 1348 C. civ.

și art. 32 alin. (4) din Legea nr. 99/1999. La data de 3 martie 2004, la dosarul cauzei s-a depus cerere de intervenție în interes propriu de către SC A. SRL Niculițel care susține că a fost împroprietărită în baza Legii nr. 1/2000 și este legal a se preda Primăriei Niculițel suprafața de 95,53 ha teren cu vii pentru a fi retrocedate celor în drept, fără a fi real că, această suprafață de teren ar face obiectul vreunui contract de vânzare-cumpărare. Mai arată intervenienta că dispozițiile H.G. nr. 834/1991 au fost respectate, iar contractele de concesiune, între care și cel intervenit între A.D.S. și SC 2 N.C. SRL București, prevede cauza conform căreia ambele părți sunt de acord ca, în cazul în care se va reconstitui dreptul de proprietate pe această proprietate se diminuează atât suprafața concesionată cât și redevența.

Pârâta A.D.S. prin apărările făcute a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivând că nu mai deține în proprietate suprafața de 49,52 ha teren vie care se află în administrarea reclamanților și care a fost predată Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Niculițel, urmare aplicării Legii nr. 1/2000 și conform Legii nr. 268/2001 au fost emise titluri de proprietari. Mai arată că nu operează obligația de a garanta pe reclamanta SC 2 N.C. SRL contra evicțiunii rezultând din fapta personală și, prin urmare de a plăti valoarea părților de care a evins cumpărătorul, față de conținutul dispoziției cuprinsă în art. 4.3 din contractul de concesiune. Ulterior reclamantele au renunțat la capătul de cerere privind instituirea dreptului de retenție, iar SC V.S.N.

SA și-a majorat câtimea pretențiilor la suma de 15.321.128.491 lei. Tribunalul Tulcea prin sentința nr. 2279 din 18 noiembrie 2004 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.D.S. și a admis excepția lipsei calității procesuale active a SC 2 N.C. SRL București cu consecința respingerii acțiunii formulate de cea din urmă reclamantă. Prin aceiași hotărâre s-a respins acțiunea formulată ca nefondată, cât și cererea de intervenție în interes propriu ca rămase fără obiect, reclamantele fiind obligate la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul R.F. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut pe de o parte că A.D.S. conform dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 268/2001 a preluat drepturile și obligațiile instituțiilor implicate în privatizarea în agricultură preluând și cesiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 88/2000 subrogându-se legal în drepturile Ministerului Agriculturii, iar pe de altă parte s-a avut în vedere că SC 2 N.C.

SRL prin contractul de vânzare-cumpărare a dobândit un drept de proprietate asupra unui pachet de acțiuni, iar prin cererea de chemare în judecată se solicită contravaloarea unor bunuri care sunt incluse în capitalul social al societății. Suprafața de 49,52 ha constituie proprietatea SC S.N. SA care este o persoană juridică distinctă de acționarii care o compun respectiv SC 2 N.C. SRL București. Pe fondul cauzei potrivit art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001 legal A.D.S.-ul împreună cu O.N.C.G.C. a inventariat terenurile agricole ce fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 cu referire la Legea nr. 1/2000 modificată și completată astfel că, în mod legal s-a procedat la predarea către Comisia locală a Primăriei Niculitel a suprafeței de 155,38 ha teren, din care suprafața de 112,5 ha reprezintă teren vie, o obligație legală.

În atare condiții, s-a apreciat că, nu operează obligația A.D.S. de a garanta reclamanta contra evicțiunii rezultând din fapta personală, și deci de a plăti valoarea plății de care a fost evins cumpărătorul, întrucât potrivit art. 4.3 din contractul de concesiune acestea au prevăzut diminuarea suprafeței concesionate în cazul în care exista revendicări în baza legilor de fond funciar, precum și recalcularea redevenței proporțional cu suprafața rămasă în urma revendicării. S-a înlăturat afirmația reclamantei referitoare la existența unei suprafețe de teren de 200 ha teren vie ce nu a făcut obiectul contractului de concesiune și care ar putea face obiectul retrocedării, fiind apreciat ca nedovedit cu atât mai mult cu cât în inventarierea făcută terenurilor nu este evidențiată și respectiva suprafață de teren.

Apelul promovat de reclamante a fost respins prin Decizia nr. 197 din 27 iunie 2005 a Curții de Apel Constanța. În motivarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că nu sunt motive pentru a dispune reformarea hotărârii deoarece, în speță, nu operează obligația pârâtei de a o garanta pe reclamantă contra evicțiunii rezultată din fapta personală față de dispozițiile cuprinse în art. 4.3 din contractul de concesiune nr. 88/2000, în care s-a prevăzut diminuarea suprafeței concesionate.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2229 din 15 iunie 2006 a casat hotărârea dată în apel și a trimis cauza spre rejudecare cu motivarea că s-a analizat numai problema răspunderii pentru evicțiune a vânzătorului în cadrul contractului de concesionare, în loc să clarifice adevărata situație de fapt privind existența plantațiilor de vie pe terenul reclamantelor, anterior punerii în aplicare a Legii nr. 1/2000 și fără a fi examinate protocoalele de predare-primire intervenite între părți pentru a stabili cu certitudine existența sau inexistența la acea dată a plantațiilor de vie. În apel după casare, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 134 din 7 iunie 2007 a respins apelul ca nefondat.

Respectând indicațiile date în decizia de casare, s-a dispus efectuarea unor expertize de specialitate, s-au examinat protocoalele încheiate între părți și pe baza acestor probatorii s-a stabilit că la momentul încheierii contractului de concesiune nr.88 din 19 decembrie 2000, cu certitudine existau plantații de vie (butuci, spalieri, sârmă) pretinse în echivalent prin acțiune, pe suprafața de 49,52 ha teren, care însă erau amortizate integral, reclamantele apelante neputând beneficia de posibilitatea obținerii cu titlu de pretenții a contravalorii acestora. Cu petiția înregistrată la data de 14 august 2007 reclamantele au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel după casare, criticile făcând referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Astfel se susține că în mod greșit instanța de apel a apreciat că amortizarea integrală a plantației de vie are relevanță în cauză, întrucât trebuie avută în vedere valoarea de piață a plantației de vie de pe terenul retrocedat și că prin predarea acestor suprafețe de teren A.D.S. a dispus liber de activele aflate în proprietatea exclusivă a societății, fără a plăti vreo despăgubire fapt ce echivalează cu o adevărată expropriere. Întrucât din cuprinsul recursului rezultă că în criticile formulate reclamantele fac referire la toate părțile în litigiu li s-a pus în vedere să precizeze cadrul procesual pasiv față de faptul că acestea au renunțat la judecată, încă din primul ciclu procesual în fața primei instanțe, iar aceasta a luat act de renunțarea la capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție asupra terenului de 49,52 ha plantație de vie.

Recurentele nu au înțeles să-și precizeze poziția privind cadrul procesual pasiv astfel că față de cele arătate și având în vedere poziția părților implicate se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.M. și N., Mănăstirea Cocoș, Mănăstirea Saon, P.A. și R.F. Pe fondul recursului se reține că nu se justifică criticile formulate. Astfel potrivit art. 9 din H.G. nr. 626/2001 „Terenurile cu destinație agricolă a căror retrocedare se solicită în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar se transmit de A.D.S.

comisiilor locale pe bază de protocol, la cererea comisiilor județene. In temeiul acestor dispoziții, A.D.S. a încheiat protocoale prin care a predat Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Niculițel suprafața totală de 155,38 ha teren agricol din care și suprafața totală de 112,85 ha vie. Din actele dosarului, rezultă că pe suprafața de 49,52 ha predate societatea reclamantă a efectuat anterior predării investiției de plantații de viță de vie. Regimul juridic al terenurilor care au făcut obiectul protocoalelor este reglementat de legile fondului funciar situație în care critica potrivit căreia valoarea justă a unui activ este reprezentată de suma pentru care acesta ar putea fi schimbat de bunăvoie între părți, în cadrul unei tranzacții cu prețul determinat obiectiv nu are suport legal.

Astfel potrivit art. 19 din Legea nr. 1/2000 în cazul în care pe suprafețele de teren care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate se află investiții funcționale, contravaloarea acestor investiții rămasă neamortizată se recuperează de noii proprietari într-o perioadă de maximum 10 ani. Din economia textelor precitate rezultă că legiuitorul a prevăzut în mod expres faptul că se recuperează valoarea rămasă neamortizată și nicidecum valoarea de piață. Predarea de către A.D.S. către comisiile locale de fond funciar a suprafeței de 49,52 ha teren vie s-a realizat ca o obligație legală. In speță nu poate opera obligația intimatei A.D.S.

de a garanta reclamanta contra evicțiunii rezultând din fapta personală, și deci de a plăti valoarea părții de care a fost evins cumpărătorul, întrucât în contractul de concesiune s-a prevăzut diminuarea suprafeței concesionate în cazul în care există revendicări în baza legilor de fond funciar, precum și recalcularea redevenței proporțional cu suprafața rămasă în urma revendicării. De altfel investițiile pe aceste terenuri cu plantațiile de vie au fost efectuate în anul 1974 și, în consecință au fost amortizate până la momentul reconstituirii dreptului de proprietate. Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.M., C.N., MĂNĂSTIREA COCOȘ, MĂNĂSTIREA SAON, P.A. și R.F. Respinge recursul declarat de reclamantele SC V.S.N. SA și SC 2 N.C. SRL BUCUREȘTI, împotriva deciziei nr. 134/COM din 7 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentele-reclamante la 3.570 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații-pârâți C.M. și C.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2009.