ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3180/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

C.J.S.D.P.P.T. Tulcea a solicitat prin

cererea reconvențională formulată în dosarul nr. 521/327/2007, să se constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 10 din 27 ianuarie

2003 pentru fraudarea legii constând în prețul derizoriu al vânzării pentru

cauză ilicită și nevalabilitatea obiectului de activitate. Cererea a fost disjunsă

prin sentința nr. 258 din 24 ianuarie 2007 după ce acțiunea principală a fost

respinsă. Tribunalul Tulcea, investit cu soluționarea acestei cereri prin

sentința nr. 917 din 14 iunie 2007, a respins, ca nefondată, acțiunea îndreptată

împotriva pârâtei SC V.D. SRL Tulcea și în contradictoriu cu SC V.A. prin

lichidator SC F.F.C. SRL Constanța.

În esență, prima instanță a reținut că

prin înstrăinarea plantațiilor viticole către pârâta SC V.D. SRL nu au fost

încălcate prevederile Legii nr. 18/1999 și ale Legii nr. 1/2000 întrucât

acestea vizează terenurile de sub plantație care nu au legătură cu obiectul

contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat. De asemenea, a

reținut că nu s-au încălcat norme imperative care vizează ordinea publică și că

vânzarea nu era prohibită de lege. Instanța de fond a mai constatat că vânzarea

bunurilor proprietatea SC V.A. SA s-a făcut în schimbul prețului oferit de cumpărătoare

și că operațiunea a fost făcută cu titlu oneros urmând ca realizarea creanțelor

în procedura insolvenței deschisă împotriva intervenientei să se realizeze prin

distribuirea prețului obținut. Clauzele contractului au fost analizate și

pentru a se stabili dacă s-au încălcat prevederile art. 1308 C. civ., cât și

pentru a se vedea dacă se verifică afirmația reclamantei în legătură cu

nesemnarea contractului și cu neseriozitatea prețului. După această verificare

s-a stabilit că prețul reprezintă o echivalență valorică a bunului înstrăinat

și că s-a semnat contractul de persoanele care reprezentau legal cele două

societăți implicate în actul de vânzare-cumpărare.

Sentința fondului a fost confirmată de

Curtea de Apel Constanța, care prin decizia nr. 274/ Com din 13 decembrie 2007

a respins, ca nefondat, apelul C.J.S.D.P.P.T.

Întrucât motivele de apel au vizat susținerile

din acțiune făcute în sprijinul motivului de nulitate absolută invocat,

instanța de apel a reanalizat fiecare critică și a ajuns la concluzia că nu au fost

încălcate prevederile art. 1308 pct. 2 C. civ., actul de vânzare cumpărare fiind

încheiat de reprezentanții celor două societăți. A mai reținut că prețul nu era

disproporționat față de valoarea bunului, că dispozițiile Legilor nr. 18/1999

și 16/1994 nu au fost fraudate, și că dreptul de proprietate al vânzătoarei SC

V.A. SA era rezultatul aplicării dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990 și

ale O.U.G. nr. 198/1999. De asemenea, s-a reținut că societatea vânzătoare a

fost privatizată prin vânzarea cumpărarea de acțiuni, iar contractul a fost

încheiat cu Ministerul Agriculturii și Alimentației.

Împotriva deciziei nr. 274/ Com din 13

decembrie 2007 a declarat recurs, reclamanta C.J.S.D.P.P.T. Tulcea pentru

motivul că soluția instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivului prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că s-au încălcat dispozițiile art.

1308 alin. (2) C. civ., pentru că semnatarii contractului de vânzare-cumpărare

nu erau reprezentanții legali ai celor două societăți care au încheiat actul.

Vânzarea făcută în aceste condiții în accepțiunea sa lezează interesele SC V.A.

A mai susținut că a existat un interes direct în cumpărarea activului, pentru

că societatea înregistra la data vânzării o datorie bugetară de 5.466.969 lei.

Potrivit recurentei mandatarul în mod indirect a profitat de această vânzare.

Prin cel de-al doilea motiv s-a

invocat fraudarea legii, recurenta invocând în sprijinul acestei critici

dispozițiile Legii nr. 16/1994 potrivit cărora locatorii SC V.A. SA au devenit

proprietari asupra terenului și a plantației de vie anterior încheierii actului

de vânzare-cumpărare a plantației de vie.

Recurenta a mai susținut că s-au

întocmit procese verbale de delimitarea suprafețelor de teren pe parcele pentru

a fi atribuite în proprietate locatorilor, că dispozițiile Legii nr. 16/1994 au

fost încălcate și că astfel au fost nesocotite și dispozițiile constituționale

prin care se ocrotește dreptul de proprietate, indiferent de titular.

Cea de-a treia critică vizează

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare prin prisma cauzei ilicite

existente la momentul încheierii contractului cât și a prețului derizoriu. În

opinia recurentei prețul de vânzare a fost sub valoarea de piață, iar caracterul

fraudulos al vânzării rezultă din faptul că administratorul SC V.A. SA este

asociat al SC V.D. SRL și semnatarul procesului verbal de identificare a

parcelelor stabilite a fi atribuite locatorilor. În această calitate acesta

avea cunoștință de faptul că vinde plantația care trebuia atribuită împreună cu

terenul, locatorilor constituiți în temeiul Legii nr. 16/1994. De aici,

recurenta a tras concluzia că au fost interpretate greșit și dispozițiile art. 7

alin. (2) din Legea nr. 65/1998.

Ultimul motiv de nulitate invocat de

recurentă îl constituie nevalabilitatea obiectului contractului în sensul că la

data încheierii contractului nr. 10/2003, SC V.A. SA nu era proprietara plantației

de vie vândută. Recurenta a considerat că s-a vândut lucrul altuia și că

aceasta constituie o operație speculativă nulă absolut, în baza art. 984 C.

civ. A invocat recurenta, în sprijinul acestei susțineri și principiul fraus

omnia corrumpit, în condițiile în care contractul s-a încheiat de către

vânzător în frauda dreptului proprietarului, pe riscul cumpărătorului, acesta constituind

în opinia sa un caz tipic de nulitate absolută.

Pentru toate aceste motive a solicitat

ca soluțiile anterior pronunțate să fie modificate iar în final să se admită

acțiunea și să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

nr. 10/2003

Intimata SC V.D. SRL prin întâmpinare

a arătat că este proprietara suprafeței de 261,53 ha ocupată cu plantația de

vie pe rod pe care a dobândit-o conform contractului de vânzare-cumpărare și că

reclamanta în mod greșit a inclus această suprafață în reconstituirea dreptului

foștilor proprietari, că dreptul său de proprietate asupra plantațiilor îi este

încălcat prin aplicarea coeficientului de echivalare teren vie în contrapartidă

cu teren agricol. De asemenea, a învederat instanței de recurs și faptul că

toate criticile care au fost aduse deciziei din apel au fost analizate de

instanțele anterioare și că motivele de recurs reiterează argumentele acțiunii

și ale apelului, declarat de reclamantă. În consecință a solicitat respingerea

recursului, după ce a analizat punctual criticile din motivarea recursului și a

adus argumente pentru înlăturarea lor.

Recursul este nefondat.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat

de recurentă în sprijinul criticilor aduse deciziei pronunțată de instanța de

recurs, poate fi invocat pentru a se cere modificarea soluției anterior

pronunțate atunci când „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Dintre cele două ipoteze ale motivului

mai sus enunțat, recurenta a invocat „aplicarea greșită a legii”, respectiv

încălcarea dispozițiilor art. 1308 pct. 2 C. proc. civ., care în opinia sa ar

fi susținut argumentele referitoare la nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 10/2003 încheiat între SC V.A. SA în calitate de

vânzătoare și SC V.D. SRL, în calitate de cumpărătoare.

Critica este nefondată. Art. 1308 pct.

2 C. civ., prevede în adevăr sub pedeapsa nulității, că „nu se pot face adjudecatari

nici direct, nici prin persoane interpuse, mandatari ai averii ce sunt

însărcinați să vânză”. Dispozițiilor de mai sus invocate de recurentă

reglementează un caz de interdicție care îi vizează pe mandatarii convenționali

sau legali care sunt „însărcinați să vânză”, mandatari care sub sancțiunea

nulității nu pot fi adjudecatari nici direct, nici indirect.

O astfel de situație reglementată de

text care este menită să înlăture contrarietatea de interese dintre mandant și

mandatar nu se regăsește în speță. Din preambulul contractului de

vânzare-cumpărare se poate observa că vânzătoarea SC V.A. SA a fost

reprezentată de o persoană fizică împuternicită prin hotărârea A.G.A. din 13

ianuarie 2003, care este distinctă atât de persoana juridică SC V.D. SRL cât și

de persoana fizică, administrator al cumpărătoarei.

Întrucât actul de vânzare cumpărare

s-a încheiat între două persoane juridice prin reprezentanții lor nu se poate

reține motivul de nulitate prevăzut de art. 1308 alin. (2) C. civ., așa cum

corect a reținut instanța de apel. În fine, calitatea de acționar sau de

asociat în societățile implicate în actul de vânzare-cumpărare nu atrage

nulitatea prevăzută de articolul mai sus citat, întrucât atât interdicția că și

sancțiunea nulității sunt prevăzute numai pentru persoanele care au calitatea

de mandatar.

Al doilea motiv de nulitate absolută

invocat de recurentă care se bazează pe fraudarea legii este, de asemenea,

nefondat. Mai întâi trebuie precizat faptul că obiectul contractului de vânzare

cumpărare nr. 10/2003 îl constituie „plantație vie rod” de pe suprafața de

779,17 ha determinată în anexă precum și faptul că societatea SC V.A. SA s-a

privatizat în anul 2000 prin achiziționarea pachetului de acțiuni deținut de

stat conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 98 din 22

decembrie 2000 în care au fost încorporate și investițiile, constând în

plantații pe rod.

În sprijinul acestui motiv recurenta a

susținut că au fost încălcate dispozițiile Legilor nr. 18/1991 și 16/1994 în

temeiul cărora locatorii SC V.A. SA au devenit proprietari asupra terenului și

viei aferente anterior cumpărării de către SC V.D. SRL a plantației de vie.

Pe lângă faptul că o astfel de

afirmație nu a fost dovedită, nici susținerea potrivit căreia locatorii pârâtei

vânzătoare au devenit proprietari și asupra viei pe rod nu poate fi reținută

întrucât Legea nr. 65/1998 a abrogat expres art. 7 alin. (2) și implicit

dispozițiile art. 25 alin. (3), (4) și (5), textul după modificare având doar

prevederea că durata arendării se stabilește de către părți, în contractul de

arendare. În condițiile în care procedura de reconstituire a dreptului de

proprietate a foștilor locatori nu a fost finalizată prin emiterea titlurilor

de proprietate și punerea în posesie, nu se poate reține că plantațiile au fost

preluate de locatori anterior încheierii contractului a cărui nulitate se

solicită. În acest context nici delimitarea parcelelor prin procesele verbale

întocmite anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare a plantației

(și nu a parcelelor) preluate în patrimoniu nu constituie motiv de nulitate

câtă vreme nu a existat nicio interdicție legală sau convențională de

înstrăinare a investiției dobândită prin procedura de privatizare instituită

prin O.U.G. nr. 198/1999, care s-a finalizat în speță la 22 decembrie 2000 prin

achiziționarea pachetului de acțiuni deținut de stat.

Prin ultimul motiv de nulitate

absolută a fost invocată cauza ilicită. Acest motiv vizează aplicarea art. 948 pct.

4 C. proc. civ.

Potrivit recurentei cauza este ilicită

pentru că prețul a fost neserios afirmație care însă nu poate fi reținută

întrucât nu s-a demonstrat și probat faptul că în situații similare s-a obținut

un preț de o valoare superioară prețului obținut de vânzător prin această

înstrăinare iar disproporția este atât de mare încât se poate susține că prețul

este neserios. De altfel, această chestiune a prețului nu poate fi reținută și

pentru că reclamanta recurentă nu demonstrează că a fost vătămată prin această

vânzare și nici care este interesul său legitim câtă vreme nu are calitatea de

creditor al vânzătoarei. Nu este lipsit de relevanță faptul că SC V.A. SA, este

în reorganizare judiciară și că în această procedură în măsura în care s-ar fi

constatat că au fost fraudate drepturile societății printr-o vânzare prin care

s-a obținut un preț neserios ar fi fost declanșată acțiunea pentru anularea

actului fraudulos prevăzută de art. 80 lit. b) din Legea nr. 85/2005.

În fine, și ultimul motiv invocat,

nevalabilitatea contractului pentru lipsa obiectului, este nefondat întrucât

plantația și nu terenul a făcut parte din patrimoniul societății privatizate

astfel că în lipsa unor dovezi care să demonstreze contrariul nu se poate

reține că a fost vândut lucrul altuia cum susține recurenta.

În consecință, față de cele ce preced

potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta C.J.S.D.P.P.T. TULCEA împotriva deciziei civile nr. 274/ COM din 13

decembrie 2007 a Curții de apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  31

octombrie 2008.