Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.01.2008
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 93/2008

HOTĂRÂRE
22.01.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 93/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 septembrie 2005 (data expedierii poștale), reclamanta A.V.A.S. București a chemat în judecată pe pârâta A.S.C. (P.A.S.) Tulcea pentru a fi obligată la plata sumei de 761,516,4003 Ron (7.615.164.003 lei) daune interese ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. T.L. 8 din 10 martie 1999 și plata de dividende și alte prejudicii cauzate pe perioada derulării contractului. Prin sentința civilă nr. 456 din 16 martie 2000, Tribunalul Tulcea a respins excepțiile invocate de pârâtă privind prescripția și lipsa calității procesuale pasive și pe fond a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Curtea de Apel Constanța, prin sentința civilă nr. 3 din 12 ianuarie 2007, a respins apelul reclamantei, ca nefondat. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, reclamanta A.V.A.S. – București a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304, pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat, în esență, admiterea acțiunii sale așa cum a fost motivată, privind daunele interese datorate ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din culpa pârâtei care și-a încălcat obligațiile contractuale asumate. Recursul este întemeiat pentru cele ce se vor arăta în continuare: Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că raporturile comerciale dintre părți s-au derulat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. T.L.

8 din 10 martie 1999, prin care s-au vândut 100 % acțiuni din capitalul social al SC C. SA Tulcea, stabilindu-se ca prețul achitat cu un avans de 20 % să fie plătit pentru diferența de 80 % în 5 rate anuale. Prin art. 3 din actul adițional nr. 6 din 31 octombrie 2000, s-a convenit desființarea de drept a contractului dacă cumpărătorul nu plătește 2 rate consecutive la scadență și reținerea de către cumpărător din sumele plătite a dobânzilor și penalităților scadente la data desființării contractului. Cu alte cuvinte, părțile au stabilit de comun acord un pact comisoriu de gradul IV ce are drept consecință rezoluțiunea pe cale convențională a contractului încheiat în cazul care pârâta cumpărătoare nu achită două rate succesive la data scadenței.

Cum, este necontestat că pârâta nu a achitat la scadență ratele 2, 3 și 4, clauza convenită de părți a operat de drept începând cu 18 februarie 2003, cum s-a reținut de părți. În această situație, și față de această dată urmează a fi calculate despăgubirile ce se cuvin reclamantei vânzătoare, în raport de prevederile contractuale stabilite de părți de comun acord. În consecință, se impune ca în cauză să fie dispusă, o expertiză contabilă pentru a se putea stabili cu certitudine sumele legal datorate în raport de modul de calcul și apărările pe care pârâtele înțeleg să le facă. Față de cele de mai sus, recursul reclamantei va fi admis, se va casa hotărârea atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța.

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei civile nr. 3/ COM din 12 ianuarie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, Maritimă și fluvială, contencios-administrativ și fiscal, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 561/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.P.A.P.S. București a chemat în judecată pe pârâții SC C.D.C. SRL Tulcea și S.A., solicitând obligarea în solidar a acestora la îndeplinirea o
ÎCCJ 2010-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3440/2010
Asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 2025/88/2008, reclamanta A.V.A.S. București a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Tulcea, solicitând instanței, ca prin sentința ce o va pronunța,
ÎCCJ 2008-10-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3015/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 7008 din 22 mai 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclam
ÎCCJ 2007-12-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3979/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1258 din 20 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă acțiunea formulată de
ÎCCJ 2009-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2255/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 3 aprilie 2007, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată p
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă