ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 561/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 561/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.P.A.P.S. București a chemat în judecată pe pârâții SC C.D.C. SRL Tulcea și S.A., solicitând obligarea în solidar a acestora la îndeplinirea obligației investiționale asumată prin clauza 8.9 alin. (8) coroborată cu anexa 6 din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. TL 18 din 18 aprilie 2000, modificat și completat prin actele adiționale din 29 iulie 2004 și 14 decembrie 2000 precum și obligarea pârâților la plata sumei de 133.350.000 lei penalități de întârziere pentru nerespectarea obligației asumată prin contractul menționat conform clauzei de la pct. 8.9 alin. (8). Prin sentința nr. 2893 din 26 octombrie 2004, Judecătoria Tulcea a admis acțiunea și a obligat pârâții la îndeplinirea obligației investiționale și la plata sumei solicitată de reclamantă.
În apelurile pârâților, Curtea de Apel Constanța a anulat hotărârea și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Tulcea, în primă instanță. Prin sentința nr. 1467 din 30 mai 2006, Tribunalul Tulcea a respins, ca nefondată, excepția de neexecutare a contractului invocată de pârâta SC C.D.C. SRL Tulcea, a admis în parte acțiunea reclamantei, a obligat pârâta SC C.D.C. SRL Tulcea să-și îndeplinească obligația investițională asumată prin clauza 8.9 alin. (7), coroborată cu anexa 6 din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului S.A. la îndeplinirea aceleiași obligații investiționale și a obligat pârâții la plata sumei de 133.350.000 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 1 august 2001 - 10 octombrie 2001, pentru nerespectarea obligației asumată prin contractul menționat.
Instanța a reținut că la SC S. SA Tulcea nu s-au efectuat investițiile prevăzute în art. 8.9 alin. (7) din contract, iar prin faptul că prin actul adițional din 14 decembrie 2000 al SC C.D.C. SRL Tulcea și-a asumat atât obligațiile menționate în art. 8.9 alin. (7) cât și cele din art. 8.10. alin. (1) prin însumarea valorilor de 1543 mii lei și 11.250.000.000 lei prevăzute în anexa 6, a reieșit că răspunderea pentru nerespectarea acestor clauze contractuale revine societății pârâte, nu și cumpărătorului S.A., care nu și-a asumat nici o obligația în acest sens. SC C.D.C.
SRL Tulcea a declarat apel, susținând că instanța de fond a respins în mod nejudicios excepția neexecutării contractului invocată de recurentă, că apelanta și-a îndeplinit obligațiile investiționale relative la mediu încă din luna iulie 2002. De asemenea, a susținut că prin semnarea actului adițional, din data de 14 decembrie 2000, contractul nr. TL 18 din 18 aprilie 2000 a fost modificat în ceea ce privește partea care se obligă la realizarea investițiilor, astfel că pârâtul S.A. nu putea fi obligat la plata penalităților. Prin decizia nr. 291 din 24 noiembrie 2006 a Curții de Apel Constanța a fost admis apelul în sensul că acțiunea a fost respinsă ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că F.P.S.
și-a dat acordul, prin actul adițional din 14 decembrie 2000, pentru cesionarea de către S.A. a unui număr de 303.298 acțiuni reprezentând 70,32 % către SC C.D.C. SRL Tulcea, modificându-se și art. 8.10 din contract, în sensul că cesionarul s-a obligat să efectueze în societate, din surse proprii sau surse atrase, pe o perioadă de 2 ani, investiții în numerar sau în natură în sumă de 12.793.000 lei în conformitate cu Anexa 6. De asemenea, s-a reținut că societatea și-a îndeplinit obligațiile investiționale relative la mediu, încă din luna iulie 2002, dar pe care nu le-a raportat, respectiv Raportul de inspecție al I.P.M. Tulcea 2054/2002 și raportul de expertiză tehnică din iulie 2002. Reclamanta A.V.A.S.
București a declarat recurs împotriva deciziei nr. 291 din 24 noiembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, susținând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii și anume a dispozițiilor contractuale și a art. 12 din O.G. nr. 25/2002. SC C.D.C. SRL Tulcea s-a obligat să transmită anual A.V.A.S. București un raport vizat de cenzorii societății care să ateste valoarea investițiilor, iar investițiile au fost realizate cu întârziere, cel puțin față de prima scadență contractuală, 1 august 2001. Recursul reclamantei este nefondat. Instanța de apel a aplicat corect prevederile art. 8.9 din contractul nr. TL 18/2000, reținând că investițiile au fost realizate de către pârâtă, dar nu le-a raportat.
Criticile formulate de recurentă nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul este nefondat și urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 291 din 24 noiembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.