ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3969/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3969/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
prin sentința comercială nr. 4.990 din 26 martie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A.G.V.P.S.R. cu sediul social în
București împotriva A.D.S. cu sediul social în București.
În fundamentarea
acestei soluții, instanța de fond a reținut în principal, că la data de 7
noiembrie 2000 între A.D.S. concedent și A.G.V.P.S.R. concesionar a intervenit
contractul de concesiune nr. 35 având ca obiect exploatarea terenului aflat
permanent sub luciu de apă în suprafață de 113 ha, din care suprafața exploatată 81 ha și suprafață neexploatată piscicol de 32 ha din perimetrul localității Frumușani județul Călărași.
Durata contractului
era de 49 de ani cu obligația concesionarului ca pentru terenul respectiv să
achite o redevență în modalitatea convenită la art. 5.1 din contract.
Identificarea
terenului și predarea acestuia s-a realizat prin procesul verbal din 13
noiembrie 2000 în funcție de planurile cadastrale puse la dispoziție de
reprezentanții O.C.A.O.T.A. Călărași.
Susținerea
reclamantei că nu i s-a pus la dispoziție suprafața de teren nu a putut fi
reținută, deoarece și-a însușit procesul verbal de predare primire pe care la
și semnat.
Amenajarea piscicolă
în litigiu se află în folosința reclamantei în baza contractului nr. x/1992
încheiat cu SC P. SRL Călărași, anterior încheierii contractului de concesiune.
S-a mai reținut că
acest contract de concesiune este valabil încheiat între părți și trebuie
executat, că nu a avut loc o recalculare a redevenței prin act adițional,
pârâta contestând că dreptul de proprietate asupra întregii cantități de pește
supusă executării silite aparține SC R. SRL, care avea contractul de închiriere
nr. 784/1999 constatat nul absolut.
Cu privire la suma
datorată cu titlu de penalități nu s-a precizat modalitatea de calcul,
referitor la incidența art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 în raport cu
data încheierii contractului nr. 35/7 noiembrie 2000, anterior apariției legii
acestea fiind calculate potrivit clauzei penale din contractul de concesiune
valabil.
Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 484 din 24
noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei A.G.V.P.S.R. împotriva
sentinței comerciale nr. 4990 din 26 martie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, fiind preluate în esență argumentele expuse
anterior.
Împotriva deciziei
comerciale nr. 484 din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta A.G.V.P.S.R.
care a criticat pentru nelegalitate această hotărâre judecătorească, solicitând
în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului,
modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului, a
schimbării în tot a sentinței instanței de fond și pe cale de consecință
admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.
În dezvoltarea
motivelor de recurs s-a evocat faptul că în lipsa unei documentații a cărei
întocmire cădea în sarcina proprietarului, predarea terenului ce face obiectul
contractului de concesiune nr. 35/2000 s-a efectuat numai scriptic, pe baza
unor înscrisuri incomplete, care în realitate a condus la neîndeplinirea obligației
asumate contractual, respectiv asigurarea folosinței neîngrădite de către
concedent a terenului aflat sub luciu de apă.
De asemenea s-a
apreciat greșit că al doilea capăt de cerere ar fi accesoriu primului, astfel
că instanța nu s-a pronunțat asupra lui, respectiv în privința obligării
pârâtei la restituirea sumei de 167.958,05 lei inclusiv TVA și 57.968,45 lei
penalități încasate pe nedrept și care reprezintă o îmbogățire fără justă
cauză.
Înalta Curte,
analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile
aduse de recurenta reclamantă, constată că acestea sunt justificate, urmând a
admite recursul declarat, în limitele și pentru următoarele considerente.
La data de 7 aprilie
2010 pârâta A.D.S. a depus note de ședință prin care și-a precizat poziția
procesuală în concordanță cu apariția Legii nr. 317/2009 solicitând
introducerea în cauză a A.N.P.A. având în vedere că de la intrării în vigoare a
acestei legi, A.N.P.A. se subrogă ADS în ceea ce privește drepturile și
obligațiile care rezultă din contractele încheiate cu agenții contractanți care
dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole.
Intimata-pârâtă A.P.A.
București, introdusă în cauză, a depus întâmpinare, prin care a cerut
respingerea recursului.
Potrivit cererii de
chemare în judecată depusă la data de 25 martie 2008 și înregistrată sub nr. 11937/3/2008
pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Comercială reclamanta A.G.V.P.S.R.
a solicitat, în contradictoriu cu pârâta inițială A.D.S. obligarea acesteia de
a preda în posesie liberă de orice sarcini suprafața de 113 ha teren conform contractului de concesiune nr. 35/7 noiembrie 2000 precum și obligarea aceleiași
pârâte la restituirea sumei de 109.989,16 lei cu TVA și 57.968,45 lei
penalități calculate până la data de 25 iunie 2007.
La rândul ei, prin
întâmpinările depuse în faza procesuală a fondului și a apelului, pârâta A.D.S.
a expus argumentat, opinia sa în legătură cu respingerea celor două capete de
cerere din acțiunea introductivă.
Din verificarea
întregii documentații, apare fără putere de tăgadă, că instanțele judecătorești
anterioare au omis să examineze detaliat și să se pronunțe asupra capătului de
cerere referitor la obligarea pârâtei ADS la restituirea sumelor de 109.989,16
lei cu TVA și 57.968,45 lei penalități, sume de bani considerate a fi luate de
pârâtă în mod nejustificat.
Este de necontestat
că, așa cum a evidențiat doctrina și jurisprudența, motivele de fapt și de
drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au
înlăturat cererile părților, potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C.
proc. civ., constituie elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și
de drept care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv.
În jurisprudența
CEDO, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a
motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real și
efectiv problemele esențiale care i-au fost suspuse și nu doar să reia pur și
simplu concluziile unei instanțe inferioare.
Pentru corecta
stabilire a situației de drept în prezenta speță este imperios necesar a se
ține seama, în special, de capătul doi din cererea de chemare în judecată
formulată de reclamantă, prin raportare la motivele invocate în căile de atac,
cu o examinare riguroasă a lor.
Pentru a fi stabilită
cu rigurozitate întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc de
părțile contractante, se impune ca și acestea la rândul lor să-și expună
pretențiile în mod clar și explicit, fără ambiguitate și bine structurat.
Pentru aceste
rațiuni, urmează a admite recursul declarat de reclamanta A.G.V.P.S.R. și în
baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ. va casa decizia nr.
484 din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a
comercială, și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamanta A.G.V.P.
S.R. București,
casează decizia comercială
nr. 484 din 24 noiembrie 2009 pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza spre
rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 18 noiembrie 2010.