ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3969/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 4.990 din 26 martie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A.G.V.P.S.R. cu sediul social în București împotriva A.D.S. cu sediul social în București. În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut în principal, că la data de 7 noiembrie 2000 între A.D.S. concedent și A.G.V.P.S.R. concesionar a intervenit contractul de concesiune nr. 35 având ca obiect exploatarea terenului aflat permanent sub luciu de apă în suprafață de 113 ha, din care suprafața exploatată 81 ha și suprafață neexploatată piscicol de 32 ha din perimetrul localității Frumușani județul Călărași.

Durata contractului era de 49 de ani cu obligația concesionarului ca pentru terenul respectiv să achite o redevență în modalitatea convenită la art. 5.1 din contract. Identificarea terenului și predarea acestuia s-a realizat prin procesul verbal din 13 noiembrie 2000 în funcție de planurile cadastrale puse la dispoziție de reprezentanții O.C.A.O.T.A. Călărași. Susținerea reclamantei că nu i s-a pus la dispoziție suprafața de teren nu a putut fi reținută, deoarece și-a însușit procesul verbal de predare primire pe care la și semnat. Amenajarea piscicolă în litigiu se află în folosința reclamantei în baza contractului nr. x/1992 încheiat cu SC P. SRL Călărași, anterior încheierii contractului de concesiune.

S-a mai reținut că acest contract de concesiune este valabil încheiat între părți și trebuie executat, că nu a avut loc o recalculare a redevenței prin act adițional, pârâta contestând că dreptul de proprietate asupra întregii cantități de pește supusă executării silite aparține SC R. SRL, care avea contractul de închiriere nr. 784/1999 constatat nul absolut. Cu privire la suma datorată cu titlu de penalități nu s-a precizat modalitatea de calcul, referitor la incidența art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 în raport cu data încheierii contractului nr. 35/7 noiembrie 2000, anterior apariției legii acestea fiind calculate potrivit clauzei penale din contractul de concesiune valabil. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 484 din 24 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei A.G.V.P.S.R.

împotriva sentinței comerciale nr. 4990 din 26 martie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, fiind preluate în esență argumentele expuse anterior. Împotriva deciziei comerciale nr. 484 din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta A.G.V.P.S.R. care a criticat pentru nelegalitate această hotărâre judecătorească, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului, a schimbării în tot a sentinței instanței de fond și pe cale de consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat faptul că în lipsa unei documentații a cărei întocmire cădea în sarcina proprietarului, predarea terenului ce face obiectul contractului de concesiune nr. 35/2000 s-a efectuat numai scriptic, pe baza unor înscrisuri incomplete, care în realitate a condus la neîndeplinirea obligației asumate contractual, respectiv asigurarea folosinței neîngrădite de către concedent a terenului aflat sub luciu de apă. De asemenea s-a apreciat greșit că al doilea capăt de cerere ar fi accesoriu primului, astfel că instanța nu s-a pronunțat asupra lui, respectiv în privința obligării pârâtei la restituirea sumei de 167.958,05 lei inclusiv TVA și 57.968,45 lei penalități încasate pe nedrept și care reprezintă o îmbogățire fără justă cauză.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenta reclamantă, constată că acestea sunt justificate, urmând a admite recursul declarat, în limitele și pentru următoarele considerente. La data de 7 aprilie 2010 pârâta A.D.S. a depus note de ședință prin care și-a precizat poziția procesuală în concordanță cu apariția Legii nr. 317/2009 solicitând introducerea în cauză a A.N.P.A. având în vedere că de la intrării în vigoare a acestei legi, A.N.P.A. se subrogă ADS în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate cu agenții contractanți care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole.

Intimata-pârâtă A.P.A. București, introdusă în cauză, a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Potrivit cererii de chemare în judecată depusă la data de 25 martie 2008 și înregistrată sub nr. 11937/3/2008 pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Comercială reclamanta A.G.V.P.S.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta inițială A.D.S. obligarea acesteia de a preda în posesie liberă de orice sarcini suprafața de 113 ha teren conform contractului de concesiune nr. 35/7 noiembrie 2000 precum și obligarea aceleiași pârâte la restituirea sumei de 109.989,16 lei cu TVA și 57.968,45 lei penalități calculate până la data de 25 iunie 2007. La rândul ei, prin întâmpinările depuse în faza procesuală a fondului și a apelului, pârâta A.D.S.

a expus argumentat, opinia sa în legătură cu respingerea celor două capete de cerere din acțiunea introductivă. Din verificarea întregii documentații, apare fără putere de tăgadă, că instanțele judecătorești anterioare au omis să examineze detaliat și să se pronunțe asupra capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei ADS la restituirea sumelor de 109.989,16 lei cu TVA și 57.968,45 lei penalități, sume de bani considerate a fi luate de pârâtă în mod nejustificat. Este de necontestat că, așa cum a evidențiat doctrina și jurisprudența, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., constituie elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv. În jurisprudența CEDO, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real și efectiv problemele esențiale care i-au fost suspuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Pentru corecta stabilire a situației de drept în prezenta speță este imperios necesar a se ține seama, în special, de capătul doi din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, prin raportare la motivele invocate în căile de atac, cu o examinare riguroasă a lor.

Pentru a fi stabilită cu rigurozitate întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc de părțile contractante, se impune ca și acestea la rândul lor să-și expună pretențiile în mod clar și explicit, fără ambiguitate și bine structurat. Pentru aceste rațiuni, urmează a admite recursul declarat de reclamanta A.G.V.P.S.R. și în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ. va casa decizia nr. 484 din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.G.V.P. S.R. București, casează decizia comercială nr. 484 din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18 noiembrie 2010.