ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2463/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal la data de 09 iunie 2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat acțiunea în contencios administrativ împotriva refuzului nejustificat al pârâtei de a soluționa în mod legal cererea trimisă cu AR nr. x/26.04.2021 și comunicată la data de 27 aprilie 2021. Cererea a fost precizată la data de 11 august 2021 în sensul că s-a solicitat obligarea pârâtului la emiterea ordinului prin care să se aprobe componența comisiei care să identifice și să evalueze terenul menționat în acțiune în scopul demarării procedurii de eliberare a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în cauză și obligarea la emiterea Certificatului de atestare a proprietății după parcurgerea procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991 și a Criteriilor 2665/311/1991.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 140 din 28 septembrie 2021, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată și a obligat pe reclamantă la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 759,47 RON.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 140 din 28 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată și completată. Astfel, instanța retine aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 32 2 alin. (8) din O.U.G. nr. 88/1997, H.G. nr. 834/1991 precum și art. 12 din Legea 137/2002, care ne îndreptățește la solicitarea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, dar apreciază neîntemeiat și făcând o greșită aplicare a prevederilor legale, că recurenta nu a îndeplinit condițiile de solicitare a acestuia, in ce privește termenul în care trebuia solicitat, că nu este succesor în drepturi în sensul legii, că nu este vorba de un teren necesar în vedererea desfășurării activității, precum și că imobilul nu face parte din categoria celor pentru care poate fi emis certificat de atestare a dreptului de proprietate. In ceea ce privește termenul de 60 zile, acesta este un termen de recomandare, nu de decădere sau prescripție, aceasta rezultând din inexistenta vreunei sancțiuni legale în ce privește depășirea lui. Însuși certificatul de atestare a suprafeței de teren de 3265,65mp despre care face vorbire instanța s- a emis cu depășirea acestui termen. În ceea privește calitatea de succesor în drepturi al A. S.A. asupra terenului în cauză, în analiza făcută, instanța omite un aspect esențial și anume autoritatea de lucru judecat a Deciziei 69/2.03.1992 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în cauza care a făcut obiectul Dosarului x/1992. Or, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul precum și considerentele pe care aceasta se sprijină, inclusiv cele prin care s- a rezolvat o chestiune litigioasa. În speță, soluționarea calității de succesor in drepturi asupra terenului în cauză depinde de împrejurarea dacă acesta a fost dobândit în proprietate de A. S.A. și a făcut parte din patrimoniu, dar și din structura capitalului social astfel încât, prin achiziționarea acțiunilor de către reclamantă, acesteia i -a revenit cota menționată din capital și drepturile aferente. Fata de cele de mai sus, instanța de fond trebuia să țină cont de efectul pozitiv al hotărârii susmenționate, care atrage o alta soluție, contrară celei reținute, că reclamanta nu a dobindit nici cu titlu universal nici cu titlu particular vreun drept asupra terenului, concluzionind ca acesta nu are calitatea de succesor in drepturi a A. S.A. în ce privește terenul. Cu referire la art. 5 din Legea fondului funciar, Curtea Supremă de Justiție retine in paragraf 8 pag 3 că suprafața aferenta fermei pisciciole Gorban nu poate fi considerată ca un teren aparținător domeniului public de interes național sau local, dovada în acest sens fiind și sentința civilă nr. 188 din 29 noiembrie 1993 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă prin perimare prin decizia civila 72 din 21 iunie 1995 a Curții de Apel Iași, ce a avut ca obiect revendicare de către Consiliul Local al Com. Gorban, acțiune respinsă. Față de aceste considerente, prin care s-a statuat asupra intrării în proprietatea S.C. A. S.A. a patrimoniului fostei întreprinderi Piscicola printre care și a terenului care face obiectul prezentei cauze și prin precizarea că acesta face parte din structura capitalului social, care au autoritate de lucru judecat, se impune concluzia că, devenind acționar al S.C. A. S.A., în cota menționată în acțiune, reclamanta a devenit în aceeași cotă coindivizar în ce privește dreptul de proprietate asupra capitalului și patrimoniului S.C. A. S.A. deci inclusiv asupra dreptului de proprietate vizând terenul în cauză. Pe de alta parte, patrimoniul presupune și drepturi și obligații iar prin lichidare acestea se transferă acționarilor, potrivit Legii 31/1990, H.G. nr. 834/1991 si Legii 137/2002. Astfel, pe de o parte recurentei reclamante i s-a transmis prin lichidare cota indiviză din proprietatea întregului patrimoniu aflat în proprietatea S.C. A. S.A. astfel cum a reținut cu autoritate de lucru judecat Curtea Suprema de Justiție iar pe de altă parte, fiind succesoare în drepturi a S.C. A. S.A. cu privire la teren, este îndreptățită, potrivit art. 32 2 alin. (8) din O.U.G. nr. 88/1997 si art. 12 din Legea 137/2002 să solicite eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. În ce privește susținerea instanței ca H.G. nr. 834/1991 și criteriile 2665/1992 se referă numai la terenul din incintă și că pentru acesta s-a emis certificatul inițial de atestare a dreptului de proprietate pe numele S.C. A. S.A., dinamica privatizării a dus la extinderea procedurii prevăzute de Hg 834/1991. Procedura specială prevăzută prin H.G. nr. 834/1991 și criteriile menționate s-au extins nu numai cu referire la categoriile de persoane îndreptățite, respectiv și la succesorii în drepturi ai societăților comerciale cu capital de stat privatizate dar și la alte categorii de terenuri, cum este cazul în speță.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacate.

Aspecte de fapt și de drept relevante în cauză Prin H.G. nr. 1353/1990 au fost înființate societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, prevăzute în anexele 1.1 -1.9, printre acestea, la anexa 1.3 pct. 16 regăsindu-se și societatea comercială A. S.A., succesoare a B.. Această din urmă entitate a primit în administrare, prin Decizia nr. 272/26.05.1977, suprafața de 271,7 ha teren, administrat de Consiliul popular al Comunei Gorban. Prin Hotărârea nr. 39/15.11.2006 a Adunării generale extraordinare a acționarilor din cadrul S.C. A. S.A. Iași s-a hotărât dizolvarea voluntară a societății în temeiul prevederilor art. 227 lit. d) și g) din Legea nr. 31/1990. Prin încheierea nr. 5256/08.05.2008 a judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Iași, dată în dosar nr. x/2008, S.C. A. S.A. a fost radiată din Registrul comerțului. Printre acționarii societății se afla și reclamanta S.C. A. S.R.L. aceasta achiziționând acțiuni reprezentând 3,3467% din capitalul social. Conform H.G. nr. 834/1991: Art. 1 - "Terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană., " Art. 5 -,(1) Organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, precum și autoritățile administrative publice județene vor elibera societăților comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2. Aceste certificate sunt supuse regimului de publicitate imobiliară.,, Art. 6 -,,(1) Terenurile stabilite potrivit art. 1 se evaluează la valoarea de piață, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite, conform standardelor în vigoare, de evaluatori autorizați, atestați conform legii, ale căror servicii vor fi achiziționate în conformitate cu prevederile art. 38, 39 și 215 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.,, Potrivit art. 2 din Criteriile nr. 2665/1992: "La nivelul fiecărei societăți comerciale cu capital de stat se constituie o comisie formată din 5 - 7 membri, care va participa la stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat numită prin: - ordin al ministrului de resort pentru societățile comerciale cu capital de stat înființate prin hotărâre a Guvernului; - hotărâre a consiliului județean sau prin dispoziție a primarului general al municipiului București, pentru societățile comerciale cu capital de stat înființate prin hotărâri ale consiliilor locale și județene sau prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului București.,, Art. 32 2 din O.U.G. nr. 88/1997 prevede la alin. (8):, Prevederile alin. (6) și (7) se aplică și societăților comerciale privatizate sau succesorilor în drepturi ale acestora, care dețin terenuri în cotă-parte indiviză pentru care urmează să se obțină certificatul de atestare a dreptului de proprietate, dacă își exercită dreptul de opțiune prevăzut la alin. (6) în termen de 3 luni de la data obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.,, Totodată, art. 12 din Legea nr. 137/2002 prevede:, (1) Toate societățile comerciale, indiferent de structura capitalului social, cărora nu li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, vor întocmi și vor înainta instituțiilor îndreptățite să emită certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, documentațiile necesare în vederea eliberării acestuia.,, Reclamanta a adresat pârâtului o cerere prin care, în esență, solicită eliberarea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate privind imobilul teren fără construcții situat în extravilanul Comunei Gorban pentru suprafața de 2.825.002 mp. În vederea eliberării acestui certificat a solicitat să dispună formarea unei comisii care să inventarieze și să evalueze imobilul. Prin răspunsul nr. x/24.06.2021 s-a adus la cunoștința reclamantei faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate se emite solicitantului în condițiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991 iar în aplicarea actului normativ au fost emise criteriile nr. 2665/1C/311/1992. Au fost citate prevederile art. 6 din H.G. nr. 834/1991 și ale art. 2 din Criterii. I s-a comunicat că S.C. A. S.R.L. nu este societate comercială cu capital de stat iar comisia solicitată nu poate fi constituită, terenurile pentru care se consideră îndreptățită la emiterea certificatului evaluându-se în baza unei raport de evaluare întocmit de evaluator autorizat. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la 9.06.2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cotestând refuzul apreciat ca nejustificat al acestuia de a soluționa cererea trimisă cu AR nr. x/26.04.2021 și comunicată la data de 27.04.2021. A solicitat obligarea pârâtului la solționarea cererii în sensul emiterii unui act administrativ individual (ordin) prin care să se aprobe componența comisiei constituite la nivelul societății care va participa la evaluarea terenului aflat în patrimoniul societății în suprafață de 2.825.002 m.p.(din acte), CF x și număr cadastral x Gorban, situat în comuna Gorban jud. Iași, în scopul demarării procedurii de eliberare a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate. În motivare a menționat că este succesoare în drepturi, urmare a dizolvării voluntare a societății A. S.A. Iași. Prin H.G. nr. 1353/1990 din unitatea economică de stat B. a fost înființată societatea pe acțiuni S.C. A. S.A.. A invocat art. 7 din H.G. nr. 1353/1990, Legea nr. 15/1991, art. 1 din Hotărârea 834/1991. Cererea a fost precizată la data de 11.08.2021 în sensul că se solicită obligarea pârâtului la emiterea ordinului prin care să se aprobe componența comisiei care să identifice și să evalueze terenul menționat în acțiune în scopul demarării procedurii de eliberare a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în cauză și obligarea la emiterea Certificatului de atestare a proprietății după parcurgerea procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991 și a Criteriilor 2665/311/1991. Prin sentința civilă nr. 140 din 28 septembrie 2021 a Curții de Apel Iași, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea, reținând că Legea nr. 137/2002 stabilește un termen cert pentru înaintarea documentației necesare, termen care nu a fost respectat de către reclamantă. Pe de altă parte, nu este îndeplinită condiția de la art. 1 din H.G. nr. 834/1991, terenurile nefăcând parte din categoria celor avute în vedere de textul de lege iar reclamanta nu este succesor în drepturile A. S.A..

Excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 14/25.10.2010 Prin înscrisul intitulat, răspuns la întâmpinarea pârâtului intimat MADR și precizare a recursului, recurenta a înțeles să invoce excepția de nelegalitate a Ordinului 14/25.10.2010 al MADR, arătând că inventarierea nu putea privi terenurile proprietatea societăților comerciale dobândite ope legis și ieșite din circuitul civil. Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o instituție juridică a cărei finalitate este aceea de a lipsi de efecte, exclusiv în cauza dedusă judecății, actul administrativ individual de care partea adversă s-ar putea prevala, sau actul administrativ pe care partea adversă și-a întemeiat pretențiile în cadrul litigiului pendinte. În ceea ce priveste cerința referitoare la natura actului a carui legalitate se solicită a fi verificată de către instanța de contencios administrativ, se reține că în discuție este Ordinul nr. 14/25.10.2010 al MADR, prin care se aprobă protocolul de predare-preluare a acțiunilor pe care ADS le deține la societățile comerciale cu profil piscicol, a terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole precum și alte terenuri aferente amenajărilor piscicole deținute de aceasta, către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură. Ordinul mentionat constituie un act administrativ cu caracter individual, legiuitorul, în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, făcând trimitere, în privința exceptiei de nelegalitate, doar la actele administrative cu această natură, fiind astfel admisibilă invocarea excepției de nelegalitate cu privire la acest act. În ceea ce priveste cerința existenței unei legaturi între fondul pricinii și excepția de nelegalitate invocată, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită în cauză. Este de precizat, în primul rând, că cerința în discuție implică relevanța dezlegărilor instanței de contencios administrativ în privința legalității actului administrativ asupra soluționării prezentului recurs. Obiectul prezentei cauze îl reprezintă obligarea MADR la emiterea ordinului prin care să se aprobe componența comisiei care să identifice și să evalueze terenul menționat în acțiune în scopul demarării procedurii de eliberare a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în cauză și obligarea la emiterea Certificatului de atestare a proprietății după parcurgerea procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991 și a Criteriilor 2665/311/1991. Actul administrativ a cărui nelegalitate se invocă - Ordinul 14/2010 al MADR nu reglementează drepturi sau obligații în legătură cu ceea ce pretinde recurenta reclamantă în prezentul demers judiciar, soluționarea litigiului pe fond nedepinzând de Ordinul nr. 14/2010. În aceste condiții, în termeiul art. 4 alin. (1), (2) din L.554/2004, Înalta Curte va respinge excepția de nelegalitate a Ordinului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 14/2010, ca neîntemeiată.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în condițiile prevăzute de lege. Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. permite părților unui proces exercitarea recursului exclusiv pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs neavând competența legală de a proceda la reaprecierea probelor pe baza cărora aceasta a fost reținută ori de a cenzura situația de fapt căreia i-au fost aplicate normele de drept incidente. Obligația recurentei de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta reclamantă susține că instanța de fond a ales să ignore efectele autorității de lucru judecat ale Deciziei 69/2.03.1992 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în cauza care a făcut obiectul Dosarului x/1992. Motivul de casare invocat vizează imposibilitatea reluării dezbaterilor asupra unei chestiuni litigioase deja tranșate de către o jurisdicție anterioară și asupra căreia o altă instanță a statuat definitiv. Deși recurenta invocă autoritatea lucrului judecat cu referire la Decizia 69/02.03.1992 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. x/1992, acest litigiu nu s-a purtat între aceleași părți, nu a avut aceeași cauză și același obiect cu cele din prezenta acțiune. Pe de altă parte, prin sentința penală nr. 49/16.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul x/2014, se reține că " niciuna din cele două hotărâri (Sentința civilă nr. 188/1993 prin care a fost respinsă acțiunea in revendicare introdusă de Consiliul Local Gorban rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 721/1995 a Curții de Apel lași și decizia civilă nr. 69/1992 a Curții Supreme de Justiție prin care s-a anulat decizia nr. 227/1991 emisă de Prefectura județului lași) nu are un efect constitutiv de drepturi pentru S.C. A. S.R.L., iar pe de altă parte, ulterior pronunțării acestora, inculpatul a acceptat o calitate de detentor precar (a plătit către APS redevența pentru folosirea terenului), prin urmare, a cunoscut și acceptat că nu este proprietarul terenului". Astfel, nu există, raportat la considerentele deciziei nr. 69/1992, o statuare care să se impună cu putere de lucru judecat în prezenta cauză. Procedând la o verificare a susținerilor recurentei și din perspectiva pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit. Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia. Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt, a probelor administrate și a nemulțumirilor părților cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei. Susține recurenta că instanța reține aplicabilitatea art. 32 2 alin. (8) din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 12 din Legea nr. 137/2002 dar face o greșită aplicare a prevederilor legale în ceea ce privește termenul de 60 de zile în care trebuia solicitat, acesta fiind un termen de recomandare, nu de decădere sau de prescripție. De asemenea, soluționarea calității de succesor depinde de împrejurarea dacă A. S.A. a dobândit în proprietate terenul în cauză, dacă terenul a făcut parte din patrimoniu dar și din structura capitalului social, cota dobândită în urma lichidării răsfrângându-se și convertindu-se prin lichidare în cota indiviză din dreptul de proprietate. Mai arată că patrimoniul prin lichidare se transferă acționarilor indiferent de cauza de lichidare, și astfel susținerea instanței că prin dizolvarea voluntară nu ar mai fi îndeplinită condiția ca respectivul bun să fie necesar pentru desfășurorea activității nu poate fi reținută. Contrar acestor susțineri și în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 1 din H.G. nr. 834/1991, terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărîre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea administrativă publică județeană. Articolul 6 precizează că terenurile se evaluează la valoarea de piață, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite, conform standardelor în vigoare, de evaluatori autorizați, atestați conform legii, aspect care atrage în mod necesar invalidarea pretențiilor reclamantei privind obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ individual (ordin) prin care sa aprobe componența comisiei constituite la nivelul societății care să identifice și să evalueze terenul în scopul demarării procedurii de eliberare a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. De asemenea, ministerul de resort atestă, prin certificat, dreptul de proprietate asupra terenurilor deținute în patrimoniu de către societatea comercială la data înființării acesteia prin hotărâre de Guvern. În acest sens, terenul în suprafață totală de 2.825.002 mp pentru care se cere eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu face parte din activele societății recurente. Astfel, prin Decizia nr. 99/28.03.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "terenul a fost dobândit în administrare de vechea întreprindere Piscicolă, iar S.C. A. S.A. lași a avut în administrare direct terenul neproductiv în suprafață de 271,7 ha, aferent fermei piscicole Gorban, jud. lași, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x necuprinzând și terenul în suprafață de 271,7 ha, (...) acesta nu a existat niciodată în proprietatea societății comerciale". De asemenea reține instanța supremă că suprafața de teren de 116,38 ha era exploatată de către S.C. A. S.R.L. fără titlu valabil, din adresa MADR - ANPA nr. 1494/07.03.2011 rezultând că suprafața de 116,38 ha din care 95,18 ha sub luciu de apă face parte din domeniul privat al statului, iar diferența până la 282,5 ha teren a fost predată Consiliului Local Gorban pentru reconstituirea islazurilor comunale. Nu în ultimul rând, în dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel Suceava, prin sentința penală nr. 49/16.06.2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 99/28.03.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au stabilit, referitor la terenul în suprafață de 2.825.002 mp amplasat în extravilanul comunei Gorban, jud. lași, T60, parcela x, cu număr cadastral x, înscris în CF x UAT Gorban, precum și la faptele reținute în sarcina inculpaților, inclusiv a S.C. A. S.R.L.: - "lichidatorul judiciar al S.C. A. S.A. IAȘI a menționat în fals, în cuprinsul Raportului nr. x.03.2008 privind situația financiară și propunerea repartizării activului între acționarii S.C. A. S.A. lași, la poziția 2 din Anexa nr. 12 rectificată, suprafața de 250 ha teren arabil ca făcând parte din activele al căror drept de proprietate urma să fie transferat către S.C. A. S.R.L. Gorban ca urmare a lichidării voluntare a S.C. A. SA"; - "instanța dispune anularea Anexei 12 rectificată din Raportul nr. x/07.03.2008 cu privire la activul suprafață de 250 ha teren arabil, având o valoare contabilă de 36202,69 RON si valoare rămasă de amortizat - 32198,23 RON"; - "domnul C. a menționat în fals faptul că ADS nu deține și nu a deținut în administrare pe teritoriul administrativ al comunei Gorban, jud. lași, terenul situate în T60, parcela x, deși parte din terenul în cauză, respectiv 95,18 ha a fost concesionată post privatizare în favoarea S.C. A. S.A. prin Contractul de concesiune nr. x/15.01.2003 de către ADS"; - "terenul în suprafață de 282,5 ha situat în T60. parcela x face parte din domeniul public al statului". În mod judicios a stabilit judecătorul fondului că certificatul de atestare a dreptului de proprietate se emite pentru terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate. Or, S.C. A. S.A. a fost dizolvată voluntar, anterior solicitării eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, astfel încât nu se poate susține necesitatea dobândirii unei drept în vederea desfășurării unei activități care a încetat în mod voluntar. Din documentația întocmită după înființarea S.C. A. S.A. rezultă că au fost inventariate imobilele necesare desfășurării activității de la D., fiind emis și certificat de atestare a dreptului de proprietate, ce nu cuprinde și imobilele care fac obiectul prezentei acțiuni. În considerarea celor expuse, în mod legal a reținut instanța de fond că nu sunt îndeplinite condițiile de la art. 1, 6 din H.G. nr. 834/1991. Referitor la faptul ca recurenta se declară succesoarea în drepturi a S.C. A. S.A., în mod corect instanța a reținut și faptul că "reclamanta nu este un succesor în sensul avut în vedere de legiuitor", raportat la unul dintre temeiurile de drept invocate prin cererea de modificare a acțiunii, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 137/2002. Astfel, legea se aplică doar societăților comerciale, indiferent de actul normativ în baza căruia s-au înființat, la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar sau asociat, filialelor la care sunt acționari/asociați majoritari societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și regiilor autonome și doar în cadrul procesului de privatizare, recurenta reclamantă neregăsindu-se printre destinatarii normei. Pe de altă parte, art. 32 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, invocat de recurentă, are ca destinatari " societățile comerciale privatizate sau succesorii în drepturi ale acestora, care dețin terenuri în cotă-parte indiviză pentru care au fost obținute certificate de atestare a dreptului de proprietate", or atât timp cât terenul ce face obiectul prezentei acțiuni nu este același sau nu cuprinde terenul atestat de Certificatul seria x nr. x, societatea reclamantă nu se subscrie ca subiect de sezină față de dispozițiile de referință. De asemenea, în conformitate cu cele menționate în adresa UAT Gorban nr. 1443/30.03.2021, în prezent societatea reclamantă "nu figurează înregistrată în Registrul Agricol al Primăriei Comunei Gorban cu nicio suprafață de teren". Recurenta reclamantă nu justifică așadar vreun titlu în baza căruia deține terenul pentru care se solicită eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în raportul privind situația financiară și propunerea repartizării activului între acționarii S.C. A. S.A. nr. 2114/07.03.2008 nefiind menționată transmiterea cu vreun titlu a vreunui drept, parțial sau exclusiv cu privire la imobilul în suprafață de 2.825.002 mp iar eventuala desfășurare a unei activități similare în același loc de către o altă entitate nu îi conferă acesteia calitatea de succesor. În susținerea legăturii sale cu S.C.A. S.A., societatea reclamantă afirmă că "la data lichidării societății A. S.A., avea calitatea de acționar la respectiva societate și ca urmare de succesor în drepturi a acesteia asupra tuturor bunurilor și drepturilor din patrimoniul acesteia, conform art. 644 C. civ., potrivit căruia dreptul de proprietate se dobândește prin succesiune, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 15/1991, potrivit căruia, dreptul de administrare a patrimoniului S.C.A. S.A., s-a convertit în dreptul de proprietate asupra întregului patrimoniu". În urma partajului efectuat ca urmare a dizolvării și radierii societății A. S.A, societății reclamante i-au fost repartizate active în funcție de procentul de 3,3467% deținut ca acționar la societatea în lichidare însă societatea reclamantă nu justifică vreun drept asupra terenului în litigiu atât timp cât terenul respectiv nu a făcut parte din activele societății A. S.A., terenurile din domeniul statului pe care se desfășura activitatea de piscicultura neputând face parte din activul unităților de stat desființate, ele fiind supuse doar procedurii de concesionare, nu de privatizare. Nu în ultimul rând, vocația pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate aparține succesorilor societăților comerciale cu capital de stat, Legea nr. 137/2002 stabilind însă un termen pentru înaintarea documentației necesare, termen care nu a fost respectat în cazul recurentei, calificarea naturii acestuia fiind însă nerelevantă în raport de motivele de nelegalitate anterior analizate.

Temeiurile de drept ale soluției pronunțate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 140 din 28 septembrie 2021 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.