ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 34/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, la data de 20.12.2016, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anularea în tot a Notei de constatare și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/29.08.2016 emise de pârât și anularea în tot a Deciziei nr. 17/17.10.2016 de soluționare a contestației formulate de reclamantă împotriva titlului de creanță stabilit prin nota de constatare menționată.

Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1846 din 19 mai 2017, Curtea a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și a anulat Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/29.08.2016 și Decizia nr. 17/17.10.2016 de soluționare a contestației. A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată în recurs Prin Decizia nr. 6305 din 26 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de recurentul – pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 1846 din 19 mai 2017 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și, rejudecând, a respins acțiunea reclamantei A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Contestația în anulare Împotriva Deciziei nr. 6305 din 26 noiembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare contestatoarea A. S.R.L., întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând anularea acestei decizii, respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 1846/19.05.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ si Fiscal ca temeinică și legală. În motivarea cererii, contestatoarea a susținut că Decizia nr. 6305/26.11.2020 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal este rezultatul mai multor erori materiale esențiale, care au determinat pronunțarea de către instanța de recurs a unei soluții greșite față de actele existente în dosar. O prima eroare materială constă în faptul că instanța de recurs a reținut că prima instanță nu a validat apărarea reclamantei, prin care aceasta a arătat că prelungirea duratei de execuție a contractului a fost realizată la cererea recurentului-pârât, iar reclamanta nu a formulat recurs în acest sens. Contestatoarea a arătat că prin Adresa nr. x/06.08.2015 s-a înaintat către B. actul adițional prin care se prelungea termenul de execuție. Notificarea privind verificarea dosarului de achiziție nr. x/18.09.2015 emisă de DGP-AMPOP a confirmat faptul ca procedura s-a desfășurat cu respectarea prevederilor legislației aplicabile, inclusiv a instrucțiunilor emise de AMPOP. Notificarea de verificare a dosarului de achiziție emisa de intimat sub nr. x/18.09.2015 reprezintă achiesarea acestuia la actul adițional de prelungire. Conform art. 4.3. alin. (3) din Anexa I la Contractul de finanțare nr. x/05.02.2014: "autoritatea contractantă are obligația de a acorda asistență Beneficiarului prin furnizarea informațiilor sau clarificărilor pe care le consideră necesare pentru implementarea proiectului". În baza acestei obligații contractuale, DGP-AMPOP trebuia să o informeze dacă actul adițional de prelungire a duratei de execuție era susceptibil de a atrage corecții financiare. Prin urmare, susținerea instanței de recurs că instanța de fond nu a validat apărarea reclamantei constituie o greșeală materială care justifică admiterea contestației în anulare. Tot o eroare materială o constituie și reținerea instanței de recurs referitoare la faptul că prevederile pct. 14.1 din modelul de contract permit întârzierea lucrărilor numai în condițiile climaterice excepțional de nefavorabile, existența unor lucrări neprevăzute. Este evident că art. 14.1 prevede că prelungirea contractului poate interveni, în afara condițiilor climaterice excepțional de nefavorabile, și în cazul în care volumul sau natura lucrărilor neprevăzute sau pentru orice alt motiv de întârziere care nu se datorează executantului și nu a survenit prin încălcarea contractului de către acesta. Prelungirea contractului a fost determinată de situații concrete care au produs întârzieri în executarea contractului (vremea nefavorabilă, modificare proiect tehnic, întârzieri în aprobarea actelor adiționale de către autoritatea contractantă etc). La data de 08.07.2015, societatea a depus cerere de amendare la DGP-AMPOP conform Notelor explicative și Memoriului justificativ înregistrate la DGP AMPOP cu nr. 291791/16.07.2015. După aproape două luni de zile, prin Notificarea nr. x/02.09.2015 a fost aprobată solicitarea acesteia, fiind încheiat Actul adițional nr. x/03.09.2015, care la art. 1 prevedea: "se aprobă modificarea parțială a soluției tehnice propusă în proiect, conform documentației depuse și înregistrate la DGP-AMPOP cu nr. 291791/16.07.2015, care face parte integrantă din prezentul act adițional". În acest timp nu s-au putut executa lucrările aferente modificărilor tehnice aduse proiectului tehnic, ci doar lucrări care nu făceau obiectul acestor modificări, societatea notificând executantul prin Adresa nr. x/29.05.2015 că lucrările se vor executa doar după aprobarea DGP-AMPOP. O altă eroare materială a instanței de recurs constă în faptul că aceasta a reținut că "hotărârea AGA invocată de intimata-reclamantă a fost emisă după data depunerii înscrisului la dosarul de atribuire". Astfel, s-a reținut că "din actele dosarului rezultă însă că documentul "furnizare informații extinse nu cuprindea toate codurile CAEN necesare pentru îndeplinirea obiectului contractului, iar hotărârea AGA invocată de intimata-reclamantă a fost emisă după data depunerii înscrisului la dosarul de atribuire, astfel că și în această privință prima instanță a soluționat cauza cu aplicarea greșită a disp. art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, ceea ce conduce la admiterea recursului formulat". Este o eroare materială evidentă întrucât hotărârea respectivă a fost emisă în 23.10.2014, înainte de data depunerii înscrisului "furnizare de informații" la dosarul de atribuire (respectiv în data de 27.10.2014, ora 11:50). La data depunerii ofertei însoțită de înscrisul "furnizare de informații" și declarația pe propria răspundere că vor prezenta certificatul constatator, asociații C. S.R.L. adoptaseră deja hotărârea AGA de suplimentare activități pe care au depus-o la ORC în 27.10.2014. Ofertantul S.C. C. S.R.L. a depus înscrisul "Furnizare informații extinse" emis de Oficiul Registrului Comerțului sub numărul x/20.10.2014, care conține în esență aceleași date ca și certificatul constatator, împreună cu declarația pe propria răspundere privind prezentarea certificatului constatator emis de Registrul Comerțului cu toate activitățile ce fac obiectul contractului, așa cum au fost depuse la Registrul Comerțului în data de 27.10.2014. Aceste documente sunt conforme documentației de atribuire, or, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra conformității acestor documente, considerând că hotărârea AGA a fost emisă după depunerea ofertei și a documentației aferente achiziției. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, iar pe fond, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând contestația în anulare, în raport cu motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține considerentele arătate în continuare. Contestația în anulare, cale de atac extraordinară, de retractare, este întemeiată în cauza dedusă judecății pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.. conform cărora: "Art. 503. – Obiectul și motivele contestației în anulare (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale." Art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. deschide calea contestației în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori de natură procedurală, constând în omiterea sau confundarea unor elemente ori date materiale, de o asemenea gravitate, încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Erorile materiale avute în vedere de textul procedural sunt greșeli evidente de fapt, iar nu de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale. Or, în cauză, se constată că, pe calea contestației în anulare întemeiate pe motivul menționat anterior, sunt evocate critici cu privire la fondul litigiului dedus judecății, iar nu critici care să poată fi circumscrise noțiunii de eroare materială în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Astfel, deși a invocat ca temei al demersului său procesual eroarea materială săvârșită de instanța de recurs, ce a rejudecat cauza, în fapt societatea-contestatoare a învederat drept motive ale contestației sale aspecte ce ar putea fi circumscrise, eventual, unor erori de judecată, iar nu unei simple erori materiale, astfel cum impune textul pe care își întemeiază prezentul demers procesual. Cu alte cuvinte, criticile referitoare la fondul cauzei depășesc limitele cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, restrânsă la motivele expres și limitativ reglementate de art. 503 C. proc. civ. De asemenea, Înalta Curte constată că reținerea de către instanța de recurs a faptului că "hotărârea AGA invocată de intimata-reclamantă a fost emisă după data depunerii înscrisului la dosarul de atribuire" nu este esențială astfel încât să determine desființarea deciziei. De altfel, contestația în anulare în ansamblul său cuprinde reluări ale argumentelor invocate prin întâmpinare, aceste aspecte fiind analizate de instanța ce a soluționat recursul. În realitate, titularul contestației în anulare tinde să obțină o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului res judicata. În acest sens, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)". Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.